Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Today — September 18th 2026Mediafax -

Zelenski anunță „Carpathian 8”. România, printre cele opt state ale noii inițiative regionale

By Oana Antipa

Anunțul a fost făcut în timpul primei sesiuni a summitului inaugural Carpathian 8, organizat în regiunea Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei, potrivit agenției Ukrinform.

România, printre cele opt state ale C8

Noul format reunește Ucraina, România, Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Austria și Serbia.

Zelenski a declarat că este pentru prima dată când un summit de acest nivel, care reunește statele din regiunea Carpaților, este organizat în partea ucraineană a lanțului carpatic.

La reuniune participă președintele României, Nicușor Dan, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și premierul Poloniei, Donald Tusk. Sunt prezenți și reprezentanți ai Cehiei și Austriei, în timp ce reprezentanții Ungariei sunt așteptați să se alăture summitului ulterior, potrivit informațiilor publicate de Ukrinform. La lucrările reuniunii urmează să participe și reprezentanți ai Uniunii Europene.

Informațiile privind prezența lui Nicușor Dan, Donald Tusk și Aleksandar Vučić la summit sunt relatate și de presa ucraineană.

Logistică, economie și cooperare transfrontalieră

Potrivit lui Zelenski, noul format ar urma să contribuie la extinderea infrastructurii logistice și a cooperării economice transfrontaliere, precum și la sprijinirea comunităților din regiune.

„Lansăm un nou format, C8 – the Carpathian Eight – din care vom face parte noi și vecinii noștri din Europa: România, Serbia, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria, Ungaria și, desigur, Uniunea Europeană ca întreg. Este un început semnificativ pentru o mișcare ce are scopul de a întări și mai mult legăturile dintre țările noastre și de a adânci cooperarea la nivel european în domeniul securității, energiei, logisticii, comerțului transfrontalier și de a ne sprijini comunitățile”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a indicat, într-un mesaj separat, securitatea și energia printre domeniile vizate de cooperarea în cadrul noului format, alături de logistică și relațiile economice transfrontaliere.

Pentru România, componenta de infrastructură și conectivitate se suprapune unor teme discutate recent la nivel bilateral și trilateral cu Ucraina. La o reuniune desfășurată la Chișinău la sfârșitul lunii august, Zelenski, Nicușor Dan și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, au discutat despre energie și infrastructura care conectează cele trei țări, precum și despre funcționarea rutelor de export din regiune.

Prima reuniune a noului format

Summitul din Ucraina marchează debutul oficial al C8. Zelenski anunțase anterior intenția de a crea o inițiativă carpatică împreună cu Uniunea Europeană și statele din regiune.

Reuniunea inaugurală se desfășoară în regiunea Ivano-Frankivsk, iar evenimentele asociate summitului sunt programate în perioada 18-20 septembrie.

Noul format aduce astfel la aceeași masă opt țări din Europa Centrală și de Est, cu obiective declarate de cooperare în domenii precum securitatea, energia, infrastructura și dezvoltarea economică transfrontalieră.

Nicușor Dan, la summitul „Carpathian 8”: „În economie tot timpul contează dimensiunea”

By Maria Miron

Nicușor Dan a explicat că reuniunea urmărește să pună mai bine în valoare potențialul regiunii Carpaților și să apropie statele din această zonă.

„E un summit care încearcă să valorizeze regiunea carpatică și e important pentru noi din mai multe perspective. În primul rând, să construim relațiile de vecinătate. Evident că ne interesează minoritatea românească de aici. Cu cât suntem mai bine conectați, cu atât ei vor fi mai aproape și vor putea să-și exprime identitatea”, a declarat Nicușor Dan, înaintea summitului.

Președintele a subliniat și componenta economică a cooperării între statele din regiunea Carpaților.

„Iar apoi e un interes evident economic, pentru că în economie tot timpul contează dimensiunea. Și, cu cât reușim să conectăm aceste țări din regiune într-o chestiune mai mare, care să atragă investiții și forme de afaceri de genul acesta, cu atât toată lumea va profita economic”, a spus șeful statului.

Nicușor Dan a vorbit și despre oportunitățile turistice ale zonei Carpaților din România, menționând că sâmbătă dimineață va participa, la Piatra Fântânele, în județul Bistrița-Năsăud, la „Via Transilvanica Business Fest”.

Opt țări reunite în Inițiativa pentru Integrare Carpatică

Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică are loc în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, Nicușor Dan fiind invitat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Inițiativa reunește țările traversate de Munții Carpați: Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ungaria și Ucraina. Obiectivele includ valorificarea potențialului economic al regiunii, atragerea investițiilor, protejarea patrimoniului cultural și natural și consolidarea cooperării regionale.

În marja summitului sunt programate Forumul Economic Carpatic, Forumul Tinerilor, reuniuni ale autorităților locale și întâlniri dedicate cooperării culturale și conservării naturii.

Siegfried Mureșan face primele declarații după desemnarea ca premier

By Laura Buciu

„Ne-am apucat de lucru. Vom comunica transparent la fiecare pas în cadrul acestei proceduri”, a transmis Siegfried Mureșan într-un mesaj publicat înaintea conferinței de presă.

Alături de Siegfried Mureșan vor participa la conferința de presă și Ilie Bolojan – președinte PNL și premier interimar și Dominic Fritz, președintele USR.

Cei trei au ajuns deja la Parlament, conferința urmând să aibă loc în fața biroului președintelui Senatului.

 

Zeci de zboruri anulate pe un aeroport folosit masiv de români

By Andreea Tobias

Traficul aerian de pe aeroportul Charleroi rămâne perturbat, potrivit agenției Belga. Vineri dimineață au fost anulate deja nouă zboruri de plecare și nouă de sosire. Alte 24 de curse urmează să fie anulate în cursul după-amiezii și al serii.

Joi fuseseră deja eliminate aproximativ 40 de zboruri, conform dhnet.be.

Cauza este greva controlorilor de trafic aerian de la Skeyes, compania responsabilă de controlul aerian în Belgia.

Sindicatele cer alinierea primelor de noapte la nivelul celor plătite controlorilor de la Liège.

Conducerea Skeyes se opune, susținând că majorarea cerută înseamnă o creștere de 160%.

Greva se desfășoară oficial între orele 22:00 și 08:00. Din motive organizatorice, companiile aeriene anulează însă și zboruri programate în timpul zilei. Sindicatele au anunțat că protestul va continua timp de 24 de nopți, până pe 10 octombrie.

Zeci de zboruri anulate zilnic pe aeroportul din Belgia unde ajung mii de români. Greva ar putea continua până pe 10 octombrie

Charleroi este printre aeroporturile cu cele mai multe curse spre România. Mii de români din Belgia folosesc frecvent aceste zboruri.

Situația vine după un an dificil pentru pasagerii care tranzitează Belgia. Aeroportul Charleroi s-a mai confruntat, în ultimii ani, cu mai multe greve ale personalului sau ale controlorilor de trafic aerian. Unele s-au soldat cu anulări în masă.

Pasagerii cu zboruri spre sau dinspre Charleroi sunt sfătuiți să verifice statusul curselor pe site-urile companiilor aeriene. Este recomandat să facă asta înainte de a se deplasa spre aeroport. Numărul anulărilor poate crește, în funcție de evoluția protestului sindicatelor.

Before yesterdayMediafax -

Au găsit o creatură neobișnuită ce trăiește în fântâna lor. Cântărește două kilograme și ar putea vedea în curând lumina zilei

By Ioana Târziu

Este vorba despre un țipar, care a petrecut zeci de ani ascunsă în întuneric.

Astăzi, cântărește aproximativ două kilograme, iar familia o consideră parte din povestea lor.

Animalul, introdus în fântână ca parte a unui vechi obicei

Potrivit Blic, animalul a intrat în fântână împreună cu un alt țipar, ca parte a unei vechi practici folosite pentru menținerea purității apei.

Din păcate, al doilea nu a supraviețuit. Însă, cel ce trăiește în fântână a reușit să supraviețuiască timp de decenii.

După 35 de ani, creatura cântărește în prezent aproximativ două kilograme. Locuiește într-un spațiu închis, aproape fără lumină, care a fost casa ei ani la rând.

Țiparul a trăit în fântâna nefolosită ani de zile

Și mai neobișnuit este faptul că fântâna nu a fost folosită de ani de zile și este închisă. Cu toate acestea, țiparul a reușit totuși să supraviețuiască.

Bahrudin Lekić, proprietarul fântânii, presupune că animalul se hrănește cu insecte și alte organisme mici, care își găsesc drumul spre apă. Totuși, nu se știe exact cum reușește să supraviețuiască în astfel de condiții, potrivit sursei citate.

De-a lungul timpului, practica de a avea țipari în fântână pentru puritatea apei a dispărut aproape complet. Țiparul din fântâna familiei din Muntenegru este astăzi un fel de amintire a unui obicei vechi.

A devenit o atracție locală

Pentru familie, creatura a devenit de mult mai mult decât un animal care trăiește într-o fântână. A devenit parte din povestea familiei și chiar o atracție locală.

Proprietarul spune că nu are nicio intenție să-și deranjeze animalul neobișnuit. Dacă fântâna va fi închisă definitiv într-o zi, familia plănuiește să elibereze țiparul în Lacul Skadar.

După 35 de ani petrecuți într-o fântână adâncă și întunecată, ei cred că e timpul ca el să aibă șansa de a trăi într-un mediu natural.

„Ea își merita libertatea după atâția ani”, a spus Lekić, conform aceleiași surse.

Polonezul Radosław Frątczak câștigă prima etapă a Turului României 2026 la ciclism

By Petre Apostol

Frątczak a încheiat cursa în 3 ore, 35 de minute și 42 de secunde, cu o viteză medie de 45,063 km/h, victoria fiind obținută la sprintul unui pluton numeros.

Polonezul a fost urmat de belgianul Liam Punnewaert (K.O.F.M. x Thielemans – Bildin – Van Eyck Sport Cycling Team) și de italianul Alessio Menghini, component al selecționatei Italiei, care a venit cu sportivi sub 23 de ani.

Campion național al României în 2025, Gerhard-Cristin Moldansky (MENtoRISE Teem CCN) a sosit al optulea, fiind primul român din ierarhie.

Etapa a inclus 1.406 metri de diferență de nivel, cu două cățărări de categoria a 3-a repertoriate pe traseu.

Clasată în categoria UCI 2.2, ediția din 2026 a Turului României a programat în premieră o etapă în afara țării, pe teritoriul Republicii Moldova.

În urma succesului, Frątczak a preluat tricoul de lider al clasamentului general. El a acumulat totodată șapte puncte în ierarhia pe puncte, în timp ce Punnewaert a primit trei, iar Menghini două.

Turul României continuă joi cu etapa a doua, care va avea loc pe teritoriul României, între Iași și Piatra-Neamț.

FCSB, victorie dramatică în fața lui FC Botoșani, scor 3-2. Bîrligea a adus golul decisiv

By Andrei Rachieru

Partida disputată pe stadionul „Arcul de Triumf” a început perfect pentru FCSB. Joao Paulo a deschis scorul în minutul 10, după o pasă excelentă oferită de Juri Cisotti, și l-a învins pe Anestis cu un șut plasat.

FC Botoșani a restabilit egalitatea în minutul 36, după o eroare a lui Dawa. Fundașul FCSB s-a complicat în propria defensivă și a pierdut balonul, iar Andrei Dumiter a profitat și a înscris cu un șut puternic.

Oaspeții au dat lovitura și în minutul 62. Dumiter a trecut de Andre Duarte și a marcat pentru 2-1, după o execuție precisă pe lângă portarul Matei Popa.

FCSB a reacționat rapid, iar Daniel Bîrligea a restabilit egalitatea în minutul 64. Atacantul a găsit un culoar și l-a învins pe Anestis cu un șut la colțul scurt.

Roș-albaștrii au crezut până la final în golul victoriei. În minutul 87, Batubinsika a înscris, însă golul a fost anulat de arbitrul Rareș Vidican pentru un henț comis înaintea reușitei.

Când partida părea să se încheie la egalitate, Octavian Popescu a avut o execuție spectaculoasă în minutul 90+6. Acesta i-a pasat lui Bîrligea, care a înscris pentru 3-2 și a declanșat sărbătoarea pe „Arcul de Triumf”.

Rareș Vidican a fluierat finalul imediat după reușita decisivă, iar FCSB a obținut trei puncte importante și termină etapa pe primul loc în clasamentul Superligii.

Donald Trump, pe tobogan. Indicele său de popularitate din SUA s-a prăbușit

By Petru Mazilu

Donald Trump este din ce în ce mai criticat de americani. Potrivit Clash Report, indicele de popularitate al lui Trump a atins nivelul de 33% în ultimul sondaj Economist/YouGov. Este un nivel minim privitor la ambele mandate ale lui Trump la Casa Albă.

Statistica arată că 62% dintre respondenți nu îl aprobă pe Trump, iar 50% își exprimă o dezaprobare puternică.

Doar 22% dintre cei intervievați consideră că economia este bună, iar 65% spun că țara se află pe o cale greșită.

Războiul din Iran și prețurile la benzină, care se situează în jurul a 4 dolari pe galon, reprezintă principalele nemulțumiri ale americanilor

Sondajul apare cu trei luni înainte de alegerile intermediare din SUA. Partidul Democrat conduce în sondajele naționale pentru alegerile la Congres.

Israelul a închis un sat creștin din Cisiordania din cauza violențelor coloniștilor

By Radu Mocanu

Forțele israeliene au anunțat că au transformat satul Taybeh într-o zonă militară închisă ca urmare a unor „atacuri violente” comise de israelieni în regiune, potrivit Reuters

„Soldații IDF sunt trimiși în zonă și acționează pentru a dispersa adunările și a reține suspecți, cu scopul de a proteja cetățenii din zonă și de a menține ordinea”, au declarat autoritățile militare. 

Decizia armatei israeliene vine pe fondul acuzațiilor privind intensificarea atacurilor coloniștilor asupra palestinienilor din Cisiordania. 

O parte din localitatea Taybeh se află sub controlul Autorității Palestiniene, însă controlul asupra securității trebuie coordonat cu autoritățile israeliene. 

Problema a fost recunoscută și de IDF. „Problema coloniilor, în special a celor violente, este una dintre cele mai dificile cu care ne confruntăm în prezent”, declara un oficial militar în urma unei ciocniri între coloniști și palestinieni. 

Reacția comunității internaționale la violențele din Cisiordania

În contextul violențelor, mai multe state Occidentale au anunțat sancțiuni împotriva unor grupări de coloniști israelieni, ca urmare a violențelor îndreptate împotriva palestinienilor. 

„Prea mult timp, coloniștii violenți au putut acționa aproape cu impunitate. Extinderea așezărilor și crearea de avanposturi continuă cu sprijinul și facilitarea guvernului Israelului”, declarau la începutul lunii iunie, miniștrii de Externe din Australia, Regatul Unit, Canada, Franța, Norvegia și Noua Zeelanda. 

În plus, în luna iunie, coloniști israelieni ar fi împiedicat pompierii palestinieni să stingă un incendiu de amploare izbucnit în apropierea satului Taybeh. 

„Un tipar continuu de intimidare și violență nejustificată”, au reacționat autoritățile palestiniene la momentul respectiv. 

De asemenea, o anchetă realizată de Organizația Națiunilor Unite a concluzionat că autoritățile israeliene au fost implicate direct în atacurile coloniștilor, despre care se afirmă că au provocat moartea, rănirea și strămutarea unor palestinieni în Cisiordania. 

Călin Georgescu atacă „globaliștii anticreștini”: „Se tem de românii uniți”

By Cosmin Pirv

Călin Georgescu a transmis duminică, 9 august, un mesaj, la 425 de ani de la uciderea lui Mihai Viteazul.

În mesaj, Georgescu îl prezintă pe Mihai Viteazul drept primul domnitor din istorie care a făurit cu sabia unirea românilor. Apoi a amintit de uciderea acestuia, în 9 august 1601: „Mihai Viteazul, apărător al Ortodoxiei, a fost ucis mișelește, prin trădare, la Câmpia Turzii. Nu doar voievodul devenise un pericol în calea intereselor Imperiului Habsburgic, ci și ideea pe care o întruchipa: unitatea românilor”.

Paralelă cu „globaliștii anticreștini”

În mesajul său, Georgescu a făcut o paralelă între interesele Imperiului Habsburgic de la începutul secolului al XVII-lea și ceea ce el numește astăzi „globaliști anticreștini”.

„La fel ca atunci, și astăzi, aceleași interese imperiale, reprezentate acum de globaliștii anticreștini, se tem de românii uniți”, a scris Călin Georgescu pe rețeaua de socializare.

„Mihai Viteazul ne-a arătat ce pot înfăptui românii atunci când sunt uniți; Sfânta Evanghelie din duminica aceasta ne arată de unde vine puterea de a rămâne astfel: dintr-un grăunte de credință care poate muta munții din loc, din rugăciune și din post. Uniți unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu: «…și nimic nu va fi vouă cu neputință»”, a adăugat el.

Vicepremierul Oana Gheorghiu: Ministerul Transporturilor mi-a refuzat documente despre Portul Constanța invocând GDPR

By Cosmin Pirv

Oana Gheorghiu a fost întrebată duminică seara, la Digi24, cum a colaborat cu miniștrii PSD când aceștia făceau parte din Executiv.

„Selecția a durat mai mult decât mandatul”

Ea a dat ca exemplu Ministerul Transporturilor, de la care a cerut documentația completă privind procedura de selecție de la Portul Constanța, întrucât primise mai multe sesizări privind modul în care aceasta se desfășura. Ea a spus că a vrut să verifice de ce procedura dura atât de mult și de ce nu fusese finalizată: „Acolo a durat selecția patru ani și jumătate mai mult decât mandatul”.

Potrivit acesteia, cererea a fost însă refuzată.

„Nu poate să-mi furnizeze aceste informații, mi-a dat doar anunțul de pe site”, a afirmat ea, precizând că, în unele cazuri, Ministerul Transporturilor invoca inclusiv protecția datelor personale pentru a nu transmite documentele.

„La Ministerul Transporturilor răspunsurile erau uneori de-a dreptul hilare, de genul «nu putem să vă dăm documentele pentru că trebuie să respectăm GDPR-ul»”, a spus Oana Gheorghiu.

Ea a declarat că relația cu miniștrii PSD din guvern a fost, în funcție de minister, mai bună sau mai dificilă și că, în multe situații, nu primea informațiile solicitate.

Oana Gheorghiu a spus că a colaborat bine cu un secretar de stat din Ministerul Transporturilor „cu care am și reușit să pornim cele două fuziuni făcute la CFR. Dar în rest, pe multe alte lucruri, era cumva un blocaj”.

„Vorbim de cărbune, ca și cum am vorbi de trenurile cu abur”

Vicepremierul a vorbit și despre colaborarea cu Ministerul Energiei.

„Acolo sunt companiile, să zicem, cu cele mai multe interese în energie. Avem câteva companii care produc cel mai mare profit din România. Sunt companiile din energie, cele mari, care sunt profitabile și sunt listate la bursă. Dar, iată, deciziile care au fost luate adesea nu au dus la o întărire a domeniului energiei, astfel încât să investim în ceea ce era nevoie. Continuăm și să vorbim despre cărbune zilele astea, ca și cum am vorbi despre trenuri cu abur”, a mai spus Oana Gheorghiu.

Ea susține că a respectat întocmai programul de guvernare al fostei coaliții, din care făcea parte și PSD: „L-am citit, am luat de acolo și am încercat să îndeplinesc ce scria în programul de guvernare. Deci, nu-i suficient să promiți, nu-i suficient să pui într-un program de guvernare, trebuie să și implementezi. Ori aici s-a blocat, de fapt, Partidul Social Democrat, la implementare.
Și lucrul ăsta, cred că se întâmplă de mulți ani, nu de acum”.

Dronă cu explozibili, pe aeroportul din Leipzig, Germania | Ministrul de Interne: „E un scenariu complet nou”

By Luiza Moldovan

O dronă care transporta un dispozitiv exploziv a fost descoperită pe aeroportul Leipzig/Halle din estul Germaniei, potrivit AP.

Incidentul a determinat închiderea temporară a pistelor și devierea mai multor zboruri.

Ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a descris incidentul drept un posibil „scenariu de atac hibrid”.

Încărcătura a fost dezamorsată

Incidentul a avut loc marți seară, după ce un obiect zburător a fost observat în apropierea aeroportului, unul dintre cele mai importante hub-uri de transport cargo din Europa.

Ambele piste au fost închise, iar autoritățile au trimis la fața locului un robot specializat în neutralizarea explozibililor.

Ulterior, poliția și procurorii au anunțat că un angajat al aeroportului a găsit o dronă în apropierea pistei sudice, la care era atașat un dispozitiv exploziv de origine necunoscută.

Specialiștii au reușit să dezamorseze încărcătura prin îndepărtarea detonatorului.

„O dronă încărcată cu explozibili e un scenariu complet nou”

„Am mai avut incidente cu drone și amenințări de acest tip, inclusiv în contextul atacurilor hibride. Însă o dronă înarmată cu explozibili pe un aeroport reprezintă un scenariu complet nou”, a declarat ministrul de Interne, Alexander Dobrindt, care și-a întrerupt concediul pentru a merge la Leipzig.

Dobrindt nu a oferit detalii despre tipul explozibilului sau despre posibilii responsabili, precizând că ancheta este în desfășurare.

Este posibil să mai fie o dronă

Autoritățile iau în calcul existența unei a doua drone.

Potrivit anchetatorilor, un alt obiect zburător ar fi intrat în coliziune cu un avion cargo care renunțase la aterizare din cauza închiderii pistei.

Aeronava a fost redirecționată către aeroportul din Hanovra, unde inspectorii au constatat avarii minore.

Pista nordică a aeroportului a fost redeschisă după aproximativ două ore, iar autoritățile au precizat că pasagerii și angajații aeroportului nu au fost în pericol.

Imagini surprinse în apropierea unui avion ucrainean

Traficul aerian de miercuri s-a desfășurat fără perturbări majore.

Fotografiile de la fața locului au surprins echipele de intervenție și robotul pirotehnic în apropierea unui avion ucrainean Antonov.

Aeroportul Leipzig/Halle este unul dintre cele mai importante centre logistice din Germania și găzduiește frecvent aeronave cargo ucrainene.

Incidentul are loc la mai puțin de doi ani după un alt caz grav petrecut în același aeroport.

În 2024, o dronă asemănătoare a provocat un incendiu

În 2024, un dispozitiv incendiar a luat foc într-un centru logistic și a provocat incendiul unui container de marfă.

Oficiali occidentali au afirmat atunci că există suspiciuni privind implicarea serviciilor de informații ruse.

În ultimii ani, statele occidentale au acuzat Rusia și persoane care acționează în numele acesteia de organizarea unor acte de sabotaj și a altor incidente pe teritoriul Europei, pe fondul războiului declanșat împotriva Ucrainei.

Pompierii români continuă lupta cu incendiile din Franța. Intervenție alături de echipele franceze în Departamentul Var

By Maria Nițu

Modulul național specializat în stingerea incendiilor de pădure, aflat în misiune de prepoziționare în Franța, continuă duminică intervențiile în Departamentul Var, unde, alături de pompierii francezi, luptă pentru limitarea și lichidarea incendiilor de vegetație, anunță IGSU.

Pe parcursul zilei de astăzi, echipajele române au fost mobilizate în zona Correns–Châteauvert, unde au participat la o intervenție, coordonată împreună cu autoritățile franceze.

Misiunea lor a implicat atât forțe de intervenție terestre, cât și mijloace aeriene, respectiv elicoptere și avioane de stingere, care au acționat simultan pentru limitarea extinderii incendiului.

În timp ce aeronavele au efectuat mai multe aruncări de apă asupra focarelor active aflate pe versanți, pompierii români și francezi au intervenit la sol pentru stingerea și răcirea zonelor afectate.

Potrivit IGSU, aceștia au realizat linii de apărare și au protejat suprafețele aflate în calea flăcărilor, pentru a împiedica extinderea incendiului.

Obiectivul principal al intervenției a fost oprirea extinderii focului din zona cu vegetație uscată și livezi către masivul forestier din apropiere. Din informații reiese că o extindere a incendiului în pădure ar fi putut provoca un incendiu masiv, cu efecte asupra fondului forestier.

Echipajele au instalat dispozitive de intervenție în teren deschis, au asigurat alimentarea permanentă cu apă și, totodată, au creat o barieră de protecție între frontul de incendiu și zona împădurită. Toate acestea pentru a ajuta la opri flăcările să avanseze.

Intervenția s-a desfășurat în condiții dificile, într-o zonă cu vegetație uscată și relief accidentat, ceea ce a favorizat răspândirea rapidă a incendiilor.

Pompierii români își continuă misiunea în deplină cooperare cu autoritățile franceze.

Personalul și tehnica de intervenție rămân în stare completă de operativitate și sunt pregătite să răspundă în continuare solicitărilor autorităților franceze, în funcție de evoluția incendiilor din teren.

Premierul britanic Andy Burnham propune o schimbare istorică. Regatul Unit ar putea avea o constituție scrisă

By Maria Nițu

Premierul britanic Andy Burnham s-a declarat în favoarea adoptării unei constituții scrise pentru Regatul Unit, una dintre puținele țări care nu are un document unic de acest fel, informează AFP și Euractiv.

La doar două săptămâni după preluarea mandatului, fostul primar al regiunii Greater Manchester a făcut din descentralizarea puterii către autoritățile regionale una dintre principalele priorități ale noului său guvern.

„În cele din urmă, cred că asta deschide calea unui nou acord constituțional”, a declarat premierul în acest weekend, referitor la planurile sale legate de transferul unor atribuții către administrațiile locale.

Premierul britanic a făcut apel la „un nou ansamblu de principii clare privind modul în care această țară ar trebui condusă”, spunând că Regatul Unit are nevoie de o constituție scrisă, idee pe care a promovat-o și înainte de a ajunge la conducerea guvernului de la Downing Street.

Andy Burnham consideră că lipsa unui astfel de document afectează funcționarea statului și limitează puterea autorităților locale.

„Este anormal ca oamenii să fie reduși la a apăra lucruri care sunt pur și simplu fundamentale (…) și absența constituției privează teritoriile de mijloace de acțiune”, a estimat premierul britanic.

În prezent, Regatul Unit funcționează pe baza unui sistem alcătuit din legi, hotărâri judecătorești întemeiate pe dreptul comun și tratate, fără o constituție unică, așa cum există în majoritatea statelor.

Ideea elaborării unei constituții scrise este relativ nouă în politica britanică. Fostul premier laburist Gordon Brown, care a condus guvernul între 2007 și 2010 și în al cărui cabinet Andy Burnham a fost ministru, s-a numărat printre primii lideri care au susținut această reformă.

În urmă cu mai mulți ani, o comisie parlamentară a analizat timp de cinci ani diferitele variante de codificare a constituției, însă în 2015 s-a ajuns la concluzia că nu există un consens clar în această privință.

În aceste condiții, orice inițiativă lansată de Andy Burnham pentru adoptarea unei constituții scrise ar necesita, cel mai probabil, un proces de lungă durată, care ar include consultări publice și o anchetă la nivel național.

Vineri, premierul britanic a anunțat și o altă măsură din programul său de descentralizare, prin care dorește ca primarii regionali din Anglia să poată păstra o parte din impozitele colectate în propriile regiuni, în cadrul planului de transfer al unor atribuții de la Londra către administrațiile locale.

Ministerul Energiei din Kazahstan: Nu există riscul opririi complete a conductei CPC. Peste jumătate din țițeiul importat de România tranzitează această rută

By Maria Miron

Autoritățile kazahe au precizat că suspendarea temporară de la sfârșitul lunii iulie a vizat operațiunile de la terminalul maritim, însă livrările de țiței și alimentarea rezervoarelor de stocare au continuat fără întrerupere.

Oficialii Ministerului Energiei din Kazahstan au infirmat o posibilă oprire completă a activității Caspian Pipeline Consortium (Consorțiul Conductei Caspice – CPC). Purtătoarea de cuvânt a ministerului, Asel Serikpayeva, a declarat că „informațiile apărute în presa internațională, potrivit cărora activitatea consorțiului ar putea fi suspendată complet, nu sunt adevărate”.

Transporturile au ajuns la 100.000 de tone pe zi

Potrivit reprezentanților Ministerului Energiei din Kazahstan, citați de AzerNews, începând cu 1 august, volumul zilnic al transporturilor de țiței a ajuns la aproximativ 100.000 de tone. Aceștia au adăugat că o creștere suplimentară a volumelor transportate depinde de disponibilitatea petrolierelor care sosesc la terminalul maritim pentru încărcare.

Reprezentanții instituției au subliniat că se află în contact permanent cu operatorul Caspian Pipeline Consortium și cu companiile care livrează țiței și au precizat că situația este sub control.

Principala rută de export a țițeiului kazah

Caspian Pipeline Consortium reunește companii din Kazahstan, Rusia, Statele Unite, Italia, Regatul Unit și Elveția și operează conducta care transportă țiței din marile zăcăminte ale Kazahstanului către portul rusesc Novorossiisk, la Marea Neagră. Peste jumătate din importurile de țiței ale României provin din Kazahstan și sunt transportate prin această conductă până la terminalul maritim, de unde sunt încărcate pe petroliere cu destinația România.

Această rută preia aproximativ 1% din producția mondială de petrol și aproximativ 80% din exporturile de țiței ale Kazahstanului.

Conducta Caspică are o lungime de aproximativ 1.510 kilometri și leagă zăcământul Tengiz, unul dintre cele mai mari câmpuri petroliere din lume, de terminalul maritim de la Marea Neagră, dotat cu trei puncte offshore pentru încărcarea petrolierelor.

Încărcarea petrolierelor, suspendată de trei ori în iulie

Presa internațională relatase anterior despre posibilitatea suspendării complete a transporturilor de țiței prin conducta Caspică, după atacurile cu drone ale Ucrainei asupra unor petroliere aflate în apele din largul portului rusesc Novorossiisk.

În noaptea de 29 spre 30 iulie, Ucraina a lansat un atac cu drone asupra unor petroliere și instalații din zona portului Novorossiisk. În urma incidentului, CPC a oprit temporar încărcarea petrolierelor la terminalul maritim, fiind cea de-a treia suspendare a încărcărilor în luna iulie, după alte două incidente similare produse în 19 și 20 iulie.

Potrivit Bloomberg, acționarii CPC au analizat posibilitatea unei suspendări prelungite a exploatării conductei până la obținerea unor garanții de securitate din partea Ucrainei sau a altor state, inclusiv Statele Unite, pentru prevenirea unor noi atacuri asupra petrolierelor.

Atacurile repetate au determinat numeroase nave să evite terminalul, iar la 21 iulie consorțiul a suspendat inclusiv primirea țițeiului din Kazahstan, deoarece rezervoarele terminalului s-au umplut după suspendarea încărcării petrolierelor.

Menținerea rutei de transport, esențială pentru România

În cursul săptămânii trecute, premierul Ilie Bolojan a discutat cu omologul său din Kazahstan, Olzhas Bektenov, despre securitatea aprovizionării României cu țiței. „Pentru țara noastră, funcționarea neîntreruptă a acestei rute de transport este importantă atât pentru activitatea rafinăriei Petromidia, cât și pentru stabilitatea aprovizionării cu produse petroliere”, a transmis premierul.

Cei doi lideri au condamnat atacurile asupra infrastructurii energetice critice și au convenit să continue cooperarea pentru menținerea fluxurilor de țiței către România.

Peste 65.000 de participanți la K-POP DAYS NIBIRU. Fenomenul K-pop transformă România într-un punct de întâlnire pentru fani din întreaga lume

By Departamentul Life

Fenomenul K-pop transformă, în acest week-end, litoralul românesc într-un punct de întâlnire al comunității internaționale de fani. După un Day 0, dedicat comunității, care a reunit peste 20.000 de participanți, și un Day 1 cu peste 45.000 de oameni, K-POP DAYS NIBIRU depășește deja 65.000 de participanți în primele două zile ale evenimentului.

Organizatorii estimează că festivalul va depăși 115.000 de participanți până la finalul ediției, confirmând interesul tot mai mare pentru cultura K-pop în Europa Centrală și de Est.

La NIBIRU au ajuns fani din România, Coreea de Sud, Grecia, Austria, Spania, Bulgaria, Republica Moldova, Australia, Italia, Germania și din multe alte țări, transformând litoralul românesc într-un adevărat punct de întâlnire al comunității internaționale K-pop.

Sursa foto: NIBIRU

Astfel, sambata, 1 august, întreaga destinație NIBIRU a fost vizitată de aproximativ 90.000 de oameni, K-POP DAYS devenind principalul punct de atracție al weekendului și confirmând capacitatea noului resort de a găzdui simultan evenimente internaționale și zeci de mii de vizitatori.

Prima zi de concerte a adus pe scena principală două dintre cele mai așteptate momente ale festivalului. EVERGLOW, unul dintre cele mai apreciate grupuri feminine ale generației a patra, a ridicat în picioare zecile de mii de fani prezenți, care au cântat fiecare refren împreună cu artistele, acestea prezentandu-se in limba romana.

Seara a culminat cu concertul lui TAEMIN, membru al legendarei trupe SHINee și unul dintre cei mai influenți artiști din istoria K-pop. În una dintre puținele sale apariții europene, artistul a fost întâmpinat de un public care îl așteptase încă din zorii zilei.

Mii de fani au cântat vers cu vers în limba coreeană, au sincronizat fan-chant-urile și au recreat atmosfera marilor concerte K-pop din Asia, într-un moment care i-a impresionat pe artiști și a confirmat maturitatea și forța comunității K-pop din România și din întreaga regiune.

„Este prima mea vizită în România. Sunteți atât de frumoși, atât de adorabili, atât de blânzi și atât de amabili. Haideți să cântăm împreună! Vă iubesc! Mulțumesc, România! Cu siguranță mă voi întoarce.”, le-a transmis TAEMIN zecilor de mii de fani prezenți la K-POP DAYS NIBIRU, înainte de a le cere să facă împreună o fotografie de pe scenă, la finalul unui concert în care publicul i-a cântat alături fiecare piesă, vers cu vers, în limba coreeană.

Sursa foto: NIBIRU

Entuziasmul fanilor s-a văzut încă de la primele ore ale dimineții. Cei mai dedicați au ajuns la porțile festivalului încă de la ora 5:00, cu mult înainte ca stațiunea să își deschidă porțile pentru public. Pentru a păstra ordinea și a se respecta reciproc, și-au confecționat brățări numerotate, pe care și le-au pus unii altora la mână, astfel încât să își poată păstra locul la coadă chiar dacă aveau nevoie să plece pentru câteva minute.

În momentul deschiderii accesului, mii de fani au alergat către scenă pentru a ocupa locurile dorite, după ore întregi de așteptare.

Atmosfera festivalului a început însă încă din Day 0, dedicat în întregime comunității K-pop. Peste 20.000 de participanți au petrecut împreună în zonele special amenajate din festival, au participat la sesiuni de Random Dance, activități interactive și întâlniri între fani.

Unul dintre cele mai apreciate momente a fost Dance Battle-ul, câștigat de o tânără fană care a impresionat publicul prin coregrafiile sale, moment devenit rapid viral pe TikTok. Tot pentru comunitate, organizatorii au lansat platforma poze.nibiru.net, unde participanții își pot găsi gratuit fotografiile realizate de fotografii oficiali ai festivalului.

Festivalul continuă astăzi cu o nouă zi de concerte și un nou val de emoție pentru fanii veniți din întreaga Europă. Pe scena K-POP DAYS NIBIRU urcă JEON SOMI, una dintre cele mai iubite artiste ale noii generații K-pop, cunoscută pentru hituri precum DUMB DUMB, Fast Forward și XOXO, alături de WHIB, una dintre cele mai promițătoare trupe masculine ale noii generații, completând unul dintre cele mai puternice line-up-uri K-pop prezentate vreodată în această parte a Europei.

Succesul ediției din acest an se vede deja și în interesul pentru viitor. Organizatorii au lansat pre-sale-ul pentru K-POP DAYS NIBIRU 2027, iar primele abonamente au fost puse în vânzare încă din timpul festivalului.

Interesul imediat al comunității confirmă ambiția organizatorilor de a transforma K-POP DAYS NIBIRU într-un reper anual pentru fanii și artiștii K-pop din Europa Centrală și de Est și într-un eveniment care poziționează România pe harta marilor destinații internaționale dedicate culturii coreene.

Copil de 3 ani, în stare gravă după ce a fost lovit de o mașină în Constanța. Poliția a deschis dosar penal

By Gabriel Pecheanu

Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă, 1 august, în jurul orei 16:40, pe strada Principală din localitatea Ion Corvin, județul Constanța.

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, un bărbat în vârstă de 42 de ani conducea un autoturism pe strada Principală când a surprins și accidentat un copil de 3 ani, anunță IPJ Constanța.

Primele date ale anchetei

Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că minorul s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis, moment în care a fost lovit de autoturism.

În urma impactului, copilul a suferit răni grave și a fost transportat de urgență la spital, unde primește îngrijiri medicale.

Șoferul nu consumase alcool

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, au transmis reprezentanții Poliției.

În acest caz, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Bilanțul cutremurului din Napoli ajunge la 21 răniți, dintre care doi în stare gravă

By Diana Nunuț

Un cutremur cu magnitudinea de 4,7 s-a produs, vineri seara, într-o regiune din apropierea orașului Napoli, în sudul Italiei.

Seismul a provocat pene de curent, a perturbat transportul public și a avariat clădiri și un debarcader din Campi Flegrei, acolo unde se află și cel mai mare crater vulcanic din Europa.

Potrivit The Guardian, peste 250 de persoane au fost evacuate din locuințele lor, iar în urma cutremurului, 21 de persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare gravă.

Seismul s-a produs la adâncimea de 3 kilometri și a fost resimțit atât în Napoli și pe insula Ischia, precum și până în peninsula Sorrento.

Ulterior, seismografele au înregistrat alte aproximativ 60 de replici, dintre care una cu magnitudinea de 3,1, produs la ora 5:47 sâmbătă dimineața.

Zona cu cele mai multe pagube

Cele mai grave pagube au fost semnalate în Pozzuoli, în apropierea epicentrului cutremurului. Acolo, o clădire s-a prăbușit parțial, iar bucăți mari de moloz au zdrobit mașinile parcate, fără însă a provoca răniți.

„Am fugit cu toții din casele noastre, pentru că era imposibil să rămânem înăuntru. A durat mult timp și a fost foarte puternic, iar noi nu mai știm ce ar trebui să facem. Am fost lăsați aici, în mijlocul străzii, și nimeni nu a venit să vadă ce facem sau să ne spună ce să facem”, a spus un locuitor pentru The Guardian.

Cutremurele mai puternice stârnesc îngrijorări

Cutremurele de intensitate mică sunt frecvente în zonă, însă cele de o magnitudine mai mare amplifică temerile privind repetarea crizei seismice care a lovit Campi Flegrei la începutul anilor 1980. La momentul respectiv, mii de oameni au fost forțați să-și părăsească locuințele.

Potrivit Reuters, în 2016 au avut loc cutremure puternice în Italia, în urma cărora părți din regiunile Lazio, Umbria și Marche au fost devastate, iar aproximativ 300 de persoane și-au pierdut viața.

Cel mai mortal cutremur din ultimele decenii a fost unul cu magnitudinea de 6,9 care a lovit zona Irpinia din sudul Italiei în noiembrie 1980, provocând moartea a aproximativ 2.700 de persoane și devastând sute de localități.

Restricții de tonaj din cauza caniculei: camioanele de peste 7,5 tone nu vor putea circula în trei județe aflate sub Cod Roșu

By Gabriel Pecheanu

Șoferii de camioane trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. CNAIR a anunțat că duminică, 2 august 2026, în intervalul 12:00–20:00, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Satu Mare, Bihor și Arad, aflate sub avertizare Cod Roșu de caniculă.

Restricții de circulație în județele afectate de Codul Roșu de caniculă

Măsura a fost luată ca urmare a avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie privind valul de căldură persistent, temperaturile extreme și disconfortul termic deosebit de accentuat.

Potrivit CNAIR, restricțiile sunt necesare pentru protejarea infrastructurii rutiere și prevenirea degradării carosabilului în condiții de temperaturi foarte ridicate.

„Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile care pot apărea pe rețeaua rutieră ca efect al desfășurării traficului greu în condiții de caniculă”, au transmis reprezentanții companiei.

Unde se aplică restricțiile

Interdicția este valabilă duminică, 2 august 2026, între orele 12:00 și 20:00, pe toate sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele Satu Mare, Bihor și Arad.

Ce transporturi sunt exceptate

Restricțiile nu se aplică mai multor categorii de transporturi considerate esențiale, printre care:

transportul de persoane;
transportul de animale vii și produse perisabile;
transporturile funerare și poștale;
distribuția de carburanți;
transporturile de apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;
transporturile de produse alimentare;
transporturile de mărfuri cu temperatură controlată;
transporturile din cadrul Sistemului Garanție-Returnare (SGR);
utilajele CNAIR și cele implicate în lucrările de construcție și întreținere a infrastructurii rutiere.

CNAIR: Restricțiile pot fi extinse

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a precizat că va monitoriza evoluția avertizărilor meteorologice și va reveni cu noi informații dacă Administrația Națională de Meteorologie va emite alte avertizări de caniculă pentru noi județe.

Primul lider din PNL care reacționează după raportul Fitch: Decizia arată că măsurile de disciplină bugetară merg în direcția corectă

By Diana Nunuț

Dan Motreanu, secretarul general al PNL și europarlamentar, a afirmat sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că decizia agenției Fitch de a menține ratingul de țară al României reprezintă „o veste importantă” pentru economie, însă a punctat faptul că „nu este momentul pentru satisfacție, ci pentru responsabilitate și consecvență”.

„Menținerea ratingului de țară de către agenția Fitch este o veste importantă pentru România. Asta înseamnă că, în ciuda dificultăților prin care trecem, țara noastră își păstrează credibilitatea în fața investitorilor și își menține accesul la finanțare în condiții mai bune. Această decizie arată că măsurile de disciplină bugetară și de reducere a risipei merg în direcția corectă. Nu este momentul pentru satisfacție, ci pentru responsabilitate și consecvență. Echilibrele financiare nu se reconstruiesc peste noapte, ci prin decizii dificile și prin continuitate”, a scris Motreanu pe Facebook.

În opinia sa, primele rezultate ale consolidării fiscale încep să fie vizibile. El a invocat datele privind execuția bugetară din prima jumătate a acestui an, când deficitul bugetar s-a redus la 2% din PIB, comparativ cu 3,64% în aceeași perioadă a anului trecut.

„Este un semnal că România poate reveni pe o traiectorie de stabilitate, dacă reformele sunt duse până la capăt. În același timp, nu trebuie uitat cum am ajuns aici. Ani la rând, reformele au fost amânate, iar dezechilibrele bugetare s-au adâncit. Astăzi, Guvernul condus de Ilie Bolojan încearcă să corecteze aceste probleme, într-un context politic complicat și în condițiile unor blocaje repetate venite din partea PSD”, a mai spus liberalul.

Motreanu: Menținerea ratingului de țară, confirmarea că România poate merge în direcția bună

El a punctat faptul că stabilitatea financiară, investițiile și atragerea fondurilor europene ar trebui să reprezinte obiective care depășesc competiția politică.

„Interesul României trebuie să fie mai presus de competiția politică. Stabilitatea financiară, investițiile și fondurile europene sunt obiective care îi privesc pe toți românii și ar trebui să beneficieze de un minim consens. Menținerea ratingului de țară nu reprezintă finalul drumului, ci doar confirmarea că România poate merge în direcția bună. Cea mai mare provocare rămâne aceea de a continua reformele, cu seriozitate, echilibru și responsabilitate”, a spus Motreanu.

„Dincolo de cifre și ratinguri, vorbim despre viața de zi cu zi a fiecărui român. Mai puțini bani risipiți pe dobânzi înseamnă mai multe resurse care pot merge către spitale, școli și drumuri, dar și către investiții și locuri de muncă stabile”, a conchis acesta.

România evită „junk-ul”. Fitch menține ratingul „BBB minus” cu perspectivă negativă

Vineri seara, agenția de rating Fitch a publicat ratingul suveran pentru România.

Potrivit comunicatului de presă, Fitch a menținut ratingul la „BBB-” cu perspective negative.

Ratingurile României sunt susținute de apartenența la UE și de intrările de capital aferente, sprijinind convergența veniturilor și accesul la finanțare externă. PIB-ul pe cap de locuitor și calitatea guvernării sunt peste cele ale țărilor similare din categoria „BBB”. Aceste puncte forte sunt echilibrate de deficitul fiscal și de cont curent (CAD) mare și persistent, de creșterea datoriei publice/PIB și a datoriei externe nete/PIB, de inflația ridicată și de politica internă din ce în ce mai fragmentată și polarizată.

Evaluarea Fitch poate fi consultată, pe larg, AICI.

❌