Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Today — September 18th 2026Your RSS feeds

Siegfried Mureșan face primele declarații după desemnarea ca premier

By Laura Buciu

„Ne-am apucat de lucru. Vom comunica transparent la fiecare pas în cadrul acestei proceduri”, a transmis Siegfried Mureșan într-un mesaj publicat înaintea conferinței de presă.

Alături de Siegfried Mureșan vor participa la conferința de presă și Ilie Bolojan – președinte PNL și premier interimar și Dominic Fritz, președintele USR.

Cei trei au ajuns deja la Parlament, conferința urmând să aibă loc în fața biroului președintelui Senatului.

 

Before yesterdayYour RSS feeds

Șefa CCR, despre mandatul lui Dominic Fritz după decizia pe legea ANI. „Așa e redactată legea în prezent”

By Vladimir Ionescu
Președinta Curții Constituționale a României (CCR), Simina Tănăsescu, a vorbit luni seară, într-un interviu acordat Recorder, despre decizia privind legea integrității. Tănăsescu a confirmat că legea ANI, dacă va ajunge să fie promulgată în forma actuală, va duce la încetarea mandatelor în cazul aleșilor găsiți în stare de incompatibilitate sau conflict de interese înainte de …

Cristi Danileț, despre „eminențele cenușii” după decizia CCR în cazul lui Fritz: Cine va fi desemnat „să facă un contorsionism să ne convingă că albul e negru”

By Andrei Stan
Fostul judecător Cristi Danileț susține că există o decizie a Curții Constituționale din 2005 prin care s-a stabilit că un mandat în curs nu poate fi întrerupt, însă este sigur că, în cazul amendamentului la legea ANI care îl vizează pe Dominic Fritz, motivarea va fi redactată de un anumit magistrat asistent „desemnat să facă …

„Certitudinea” unui ministru USR, după decizia CCR care îl poate lăsa pe Fritz fără mandatul de primar. „Șocul este mare”

By Vladimir Ionescu
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat că decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a valida amendamentul care îl poate lăsa fără mandatul de primar al Timișoarei pe liderul partidului, Dominic Fritz, a produs un „șoc mare”. Chiar și așa, Oana Țoiu consideră că decizia CCR „nu poate schimba certitudinea că Dominic …

O importantă publicație internațională pune degetul pe rană, pe măsură ce criza politică de la București ia amploare. „Cea mai mare provocare de până acum”

By Andrei Stan
Președintele centrist al României dorește să evite organizarea de noi alegeri, care riscă să ducă la preluarea puterii de către extrema-dreaptă, însă partidele rivale se luptă să ajungă la un acord privind formarea unei noi coaliții. La puțin peste un an după ce președintele Dan a preluat puterea în urma unei confruntări tensionate cu extrema-dreaptă, …

Blocaj la negocierile pentru soarta guvernului. Bolojan, Grindeanu, Fritz și Kelemen au discutat la Vila Lac, finalul a fost tensionat / PSD și USR, pe poziții ireconciliabile

By Sebastian Pricop
Negocierile pentru formarea viitorului guvern au continuat astăzi. Liderii celor patru partide au vorbit timp de aproximativ două ore la Vila Lac în încercarea de a ajunge la un acord pentru viitorul guvern. A fost prima întrevedere între cei patru lideri de la declanșarea crizei politice care a dus la dărâmarea guvernului condus de Ilie …

Fritz, mesaj dur către PSD, înainte să decidă dacă mai guvernează cu Bolojan:  „Sperați să profitați de haos. Să fie totul ca pe vremea lui Ciucă și Ciolacu”

By Ana Teșcan
Președintele USR, Dominic Fritz, a acuzat duminică Partidul Social Democrat că pregătește „o criză politică” pentru a reveni la putere, cu o zi înainte ca Partidul Social Democrat să decidă dacă îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. „Acum vreți să schimbați premierul cu un an înainte de termenul agreat. De ce? Cu siguranță nu …

Condiția pusă de PSD în negocierile pentru reforma în administrație, blocate de două luni / O nouă ședință fără acord în coaliție

By Rebecca Popescu
Liderii PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un acord privind reforma administrației publice nici după ședința de marți, în timp ce a doua temă asupra căreia coaliția nu se înțelege – organizarea…
❌