Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Before yesterdayNews

22 de lideri ai UE solicită discuții de urgență privind criza migranților din Ceuta

By Diana Nunuț

Liderii din 22 de țări din UE solicită o videoconferință extraordinară a miniștrilor de interne, calificând-o drept o „chestiune urgentă”, în contextul în care în ultimele zile, în Ceuta, au sosit zeci de mii de migranți.

Potrivit Euronews, solicitarea pentru o asemenea videoconferință a fost făcută prin intermediul unei scrisori, care a fost inițiată de Italia și Danemarca.

Scrisoarea a fost adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintelui Consiliului European, António Costa, dar și prim-ministrului Irlandei, Micheál Martin.

„Nu putem permite ca traversările în masă necontrolate, instrumentalizarea migrației sau alte amenințări hibride să creeze impresia că intrarea ilegală în Uniunea Europeană este posibilă. O astfel de percepție ar încuraja noi încercări, ar submina încrederea în politica noastră comună în materie de migrație și ar avea repercusiuni asupra tuturor statelor membre”, se menționează în scrisoare, potrivit AFP.

Președintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul portughez Luís Montenegro și prim-ministrul luxemburghez Luc Frieden nu au semnat scrisoarea.

Cum se apără Madridul

Madridul afirmă că aproape toți cei aproximativ 50.000 de migranți care au trecut joi granița din Maroc în Ceuta au fost repatriați, însă liderii UE au declarat că își exprimă îngrijorări „serioase” în legătură cu această situație.

În plus, premierul spaniol Pedro Sánchez a acuzat unele state membre ale UE de un răspuns „destul de asimetric” la criză.

„Majoritatea ne-au arătat sprijinul și solidaritatea lor și ne-au oferit asistență. Alții, însă, au ales să atace Spania și să solicite excluderea temporară a acesteia din spațiul Schengen”, a subliniat Sanchez în scrisoarea adresată Ursulei von der Leyen.

Italia a suspendat temporar Acordul Schengen cu Spania

Ca răspuns la intrarea în masă a migranților în Ceuta, Guvernul italian a decis, vineri, să suspende Acordul Schengen privind libera circulaţie cu Spania. Anunțul a fost făcut de premierul italian Giorgia Meloni. Măsura va rămâne în vigoare „atât timp cât va fi necesar”.

„Guvernul a decis să suspende temporar regimul de liberă circulație din cadrul spațiului Schengen pentru legăturile maritime și aeriene cu Spania, reinstituind controalele la frontieră. Este vorba de o măsură extraordinară, adoptată pentru a proteja securitatea națională și a preveni eventualele repercusiuni asupra națiunii noastre. Măsura va rămâne în vigoare doar atât timp cât va fi necesar, acordându-se o atenție deosebită limitării oricărui impact asupra fluxurilor turistice de vară”, a scris Meloni într-un mesaj publicat pe X.

Franța înăsprește controalele la granița cu Spania

Și Franța a luat măsuri în contextul intrării în masă a migranților în Ceuta. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat vineri intensificarea controalelor la granița cu Spania.

Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a transmis pe X că la controale vor participa polițiști și militari.

Măsura a fost luată de teama că migranții care au intrat în număr mare în Ceuta ar putea circula apoi liber prin spațiul Schengen.

Bloomberg. Senatorii americani au ajuns la un acord privind extinderea sancțiunilor împotriva Rusiei și Iranului. Proiectul, susținut de Trump

By Maria Nițu

Un grup bipartizan de senatori americani a anunțat marți că a ajuns la un acord asupra unui proiect de lege așteptat de mai mult timp, care îi va permite președintelui Donald Trump să impună noi restricții principalilor cumpărători de energie rusească și să extindă sancțiunile împotriva Iranului. Informația a fost publicată de Bloomberg.

Potrivit sursei citate, un vot procedural asupra proiectului de lege este programat să aibă loc marți seară, iar acesta ar fi primul pas înainte ca documentul să avanseze în procesul legislativ.

Președintele Donald Trump și-a exprimat deja sprijinul pentru această inițiativă, promovată anterior și de senatorul Lindsey Graham, unul dintre cei mai vocali susținători ai înăspririi sancțiunilor împotriva Rusiei.

Conform textului proiectului de lege, publicat la începutul acestei săptămâni, măsurile prevăd extinderea sancțiunilor împotriva Iranului și noi restricții care vizează exporturile de petrol și gaze ale Rusiei.

Documentul îi oferă președintelui american posibilitatea de a impune tarife celor mai mari cinci cumpărători de petrol și gaze naturale din Rusia, dar și celor cinci țări care ajută Rusia să eludeze sancțiunile din domeniul energetic.

Bloomberg notează însă că adoptarea acestor măsuri ar putea crea noi probleme în relațiile comerciale dintre Statele Unite și două dintre cele mai importante economii ale lumii.

Deși Lindsey Graham și alți senatori care susțin Ucraina promovează de mai mult timp această inițiativă, noile sancțiuni ar putea afecta relațiile deja sensibile ale Washingtonului cu China și India, cei mai mari importatori de energie rusească.

Potrivit Ukrinform, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va întâlni marți seară, la Capitoliul SUA, cu un grup bipartizan de senatori americani, inclusiv cu inițiatorii proiectului de lege privind sancțiunile împotriva Rusiei și Iranului.

Aparatul discret care schimba regulile in bucatariile mici

By Redactia
Bucataria moderna nu mai este ceea ce era acum zece ani – spatiile s-au redus, iar solutiile inteligente au invadat fiecare centimetru disponibil. Alegerea unui aparat electrocasnic de dimensiuni standard poate deveni o adevarata provocare atunci cand fiecare dulap conteaza, iar nevoia de ordine vizuala a ajuns sa fie la fel de importanta ca functionalitatea. […]
❌