Anunțul a fost făcut în timpul primei sesiuni a summitului inaugural Carpathian 8, organizat în regiunea Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei, potrivit agenției Ukrinform.
Noul format reunește Ucraina, România, Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Austria și Serbia.
Zelenski a declarat că este pentru prima dată când un summit de acest nivel, care reunește statele din regiunea Carpaților, este organizat în partea ucraineană a lanțului carpatic.
La reuniune participă președintele României, Nicușor Dan, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și premierul Poloniei, Donald Tusk. Sunt prezenți și reprezentanți ai Cehiei și Austriei, în timp ce reprezentanții Ungariei sunt așteptați să se alăture summitului ulterior, potrivit informațiilor publicate de Ukrinform. La lucrările reuniunii urmează să participe și reprezentanți ai Uniunii Europene.
Informațiile privind prezența lui Nicușor Dan, Donald Tusk și Aleksandar Vučić la summit sunt relatate și de presa ucraineană.
Potrivit lui Zelenski, noul format ar urma să contribuie la extinderea infrastructurii logistice și a cooperării economice transfrontaliere, precum și la sprijinirea comunităților din regiune.
„Lansăm un nou format, C8 – the Carpathian Eight – din care vom face parte noi și vecinii noștri din Europa: România, Serbia, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria, Ungaria și, desigur, Uniunea Europeană ca întreg. Este un început semnificativ pentru o mișcare ce are scopul de a întări și mai mult legăturile dintre țările noastre și de a adânci cooperarea la nivel european în domeniul securității, energiei, logisticii, comerțului transfrontalier și de a ne sprijini comunitățile”, a declarat Zelenski.
Președintele ucrainean a indicat, într-un mesaj separat, securitatea și energia printre domeniile vizate de cooperarea în cadrul noului format, alături de logistică și relațiile economice transfrontaliere.
Pentru România, componenta de infrastructură și conectivitate se suprapune unor teme discutate recent la nivel bilateral și trilateral cu Ucraina. La o reuniune desfășurată la Chișinău la sfârșitul lunii august, Zelenski, Nicușor Dan și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, au discutat despre energie și infrastructura care conectează cele trei țări, precum și despre funcționarea rutelor de export din regiune.
Summitul din Ucraina marchează debutul oficial al C8. Zelenski anunțase anterior intenția de a crea o inițiativă carpatică împreună cu Uniunea Europeană și statele din regiune.
Reuniunea inaugurală se desfășoară în regiunea Ivano-Frankivsk, iar evenimentele asociate summitului sunt programate în perioada 18-20 septembrie.
Noul format aduce astfel la aceeași masă opt țări din Europa Centrală și de Est, cu obiective declarate de cooperare în domenii precum securitatea, energia, infrastructura și dezvoltarea economică transfrontalieră.
![]()
Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, după finalizarea cercetărilor.
Potrivit rechizitoriului, în luna august 2025, inculpatul ar fi îndemnat publicul, prin intermediul platformei Facebook, să comită infracțiuni precum omor, omor calificat și ultraj judiciar împotriva magistraților români.
Procurorii susțin că mesajul a fost publicat de pe un cont accesibil publicului, înregistrat cu numele inculpatului.
În postare, acesta ar fi scris: „Ridicați în furci toți împuțiții de magistrați!!!!! Măcar să folosim lemnul din pădurile României pentru ceva constructiv! Și pentru a face dreptate!!!!!”.
Anchetatorii consideră că mesajul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare publică, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Mediaș, instanța urmând să analizeze cauza în primă instanță.
![]()
Nicușor Dan a explicat că reuniunea urmărește să pună mai bine în valoare potențialul regiunii Carpaților și să apropie statele din această zonă.
„E un summit care încearcă să valorizeze regiunea carpatică și e important pentru noi din mai multe perspective. În primul rând, să construim relațiile de vecinătate. Evident că ne interesează minoritatea românească de aici. Cu cât suntem mai bine conectați, cu atât ei vor fi mai aproape și vor putea să-și exprime identitatea”, a declarat Nicușor Dan, înaintea summitului.
Președintele a subliniat și componenta economică a cooperării între statele din regiunea Carpaților.
„Iar apoi e un interes evident economic, pentru că în economie tot timpul contează dimensiunea. Și, cu cât reușim să conectăm aceste țări din regiune într-o chestiune mai mare, care să atragă investiții și forme de afaceri de genul acesta, cu atât toată lumea va profita economic”, a spus șeful statului.
Nicușor Dan a vorbit și despre oportunitățile turistice ale zonei Carpaților din România, menționând că sâmbătă dimineață va participa, la Piatra Fântânele, în județul Bistrița-Năsăud, la „Via Transilvanica Business Fest”.
Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică are loc în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, Nicușor Dan fiind invitat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Inițiativa reunește țările traversate de Munții Carpați: Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ungaria și Ucraina. Obiectivele includ valorificarea potențialului economic al regiunii, atragerea investițiilor, protejarea patrimoniului cultural și natural și consolidarea cooperării regionale.
În marja summitului sunt programate Forumul Economic Carpatic, Forumul Tinerilor, reuniuni ale autorităților locale și întâlniri dedicate cooperării culturale și conservării naturii.
![]()
Anthropic a declarat că chatbot-ul său Claude conduce acum mai mult de un sfert din activitatea sa de cercetare și dezvoltare. De asemenea, colaborează cu personal uman la peste 90% din sarcini.
Compania a declarat că publică informațiile pentru a oferi publicului, terților și guvernelor „o mai bună vizibilitate asupra ritmului dezvoltării inteligenței artificiale”, în contextul în care lumea „ia în considerare încetinirea” ritmului acesteia, conform Euronews.
CEO-ul Anthropic, Dario Amodei, a cerut luna aceasta încetinirea dezvoltării inteligenței artificiale. Această cerere a venit din cauza progreselor rapide ale tehnologiei, ce alimentează îngrijorările legate de pierderea locurilor de muncă, creșterea cererii de energie și impactul asupra mediului al centrelor de date.
Temerile că designerii de agenți de inteligență artificială ar putea pierde controlul asupra creațiilor lor au crescut și după ce mai multe modele de la Anthropic și OpenAI ar fi ieșit singure din mediile lor închise. Acestea au accesat internetul și au pătruns pe site-uri web și platforme.
„Modelele care își accelerează propria dezvoltare ar putea face mai dificilă înțelegerea sau controlul acestor sisteme pentru oameni”, a transmis Anthropic într-un raport.
„Prin urmare, este important să împărtășim aceste valori pentru a înțelege cât de aproape este lumea de a atinge auto-îmbunătățirea recursivă (un model care își construiește complet autonom succesorul)”, se mai arată în raportul companiei.
Un protest a avut loc joi, în San Francisco, în contextul în care oamenii își fac griji cu privire la viitorul inteligenței artificiale.
Oamenii au protestat în fața sediilor Anthropic și OpenAI, cerând companiilor de inteligență artificială să „oprească cursa inteligenței artificiale”.
Ei și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la consumul tot mai mare de energie al centrelor de date și la impactul potențial al tehnologiei asupra climei.
![]()
„Ne-am apucat de lucru. Vom comunica transparent la fiecare pas în cadrul acestei proceduri”, a transmis Siegfried Mureșan într-un mesaj publicat înaintea conferinței de presă.
Alături de Siegfried Mureșan vor participa la conferința de presă și Ilie Bolojan – președinte PNL și premier interimar și Dominic Fritz, președintele USR.
Cei trei au ajuns deja la Parlament, conferința urmând să aibă loc în fața biroului președintelui Senatului.
![]()
Înaltă de 1,78 m, Páleníková a evoluat în sezonul 2025-2026 pentru Villeneuve d’Ascq, formație care a ajuns până în semifinalele EuroCup și în finala Cupei Franței. În EuroCup, slovaca a disputat 15 partide, cu medii de 3,9 puncte, 1,7 recuperări și 1,3 pase decisive pe meci.
Născută la Bratislava, Páleníková a început baschetul la vârsta de 10 ani, la BK Petržalka, iar la 19 ani a făcut pasul către Piešťanské Čajky. A evoluat ulterior în Polonia, la Ślęza Wrocław, în Spania, la Innova-TSN Leganés, Clarinos Tenerife și Uni Girona, în Israel, la Maccabi Haifa, și în Turcia, înainte de transferul la Villeneuve d’Ascq.
Jucătoarea slovacă are o experiență consistentă la nivel internațional, fiind componentă a reprezentativei țării sale la trei ediții ale Campionatului European, în 2017, 2021 și 2023.
Páleníková este, totodată, o jucătoare cunoscută publicului român. Ea a evoluat împotriva naționalei României în preliminariile EuroBasket 2027. În meciul disputat la Ploiești, în 2025, Páleníková a fost principala marcatoare a echipei slovace, cu 16 puncte, oaspetele câștigând cu 88-56. În retur, în martie 2026, la Bratislava, echipa Slovaciei s-a impus cu 79-55 în fața reprezentativei tricolore. Slovaca a avut un meci modest, cu doar 6 puncte.
Slovacia s-a clasat a doua în grupă, în vreme ce România a încheiat pe locul 3, ratând prezența în faza a doua a calificărilor.
Páleníková a întâlnit România și în preliminariile EuroBasket 2025. În acea campanie, ea a fost principala marcatoare a Slovaciei, cu o medie de 16,5 puncte pe meci, la care a adăugat 3,5 recuperări și 2,5 pase decisive.
În actualele preliminarii pentru EuroBasket 2027, internaționala slovacă are medii de 13,8 puncte și 3,8 pase decisive pe meci, potrivit statisticilor FIBA.
La nivel individual, Páleníková a fost desemnată Baschetbalista Anului în Slovacia de patru ori consecutiv, în 2022, 2023, 2024 și 2025.
Rapid București a câștigat titlul în Liga Națională de baschet feminin în 2026, după o pauză de 48 de ani.
![]()
Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în prezent pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la mai multe apartamente ale unui bloc din comuna Florești.
Clădirea este situată pe strada Eroilor.
Totodată, potrivit primelor informații, flăcările s-au extins parțial și la acoperișul blocului.
Nu sunt anunțate victime, potrivit autorităților.
La fața locului au fost trimise progresiv două autoscări, patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La momentul actual, acțiunea este încă în desfășurare.
![]()
O ceașcă de ceai sau cafea băută imediat după preparare poate părea inofensivă, însă temperatura foarte ridicată a băuturii ar putea avea consecințe grave asupra sănătății, relatează The Guardian, care citează International Journal of Cancer.
Un studiu amplu, care a urmărit aproape un milion de persoane din Marea Britanie timp de 14 ani, arată că persoanele care consumă băuturi foarte fierbinți au un risc de până la trei ori mai mare de a dezvolta un anumit tip de cancer al esofagului.
Cercetarea, publicată în International Journal of Cancer, a analizat legătura dintre temperatura și frecvența consumului de ceai și cafea și apariția cancerului esofagian.
Rezultatele indică o asociere clară între băuturile foarte fierbinți și carcinomul scuamos esofagian (SCC), una dintre principalele forme ale acestei boli.
Potrivit cercetătorilor, persoanele care au declarat că beau ceai sau cafea „foarte fierbinte” au avut un risc de aproximativ trei ori mai mare de SCC decât cele care au preferat băuturile calde.
În schimb, nu a fost identificată o asociere similară între consumul de băuturi fierbinți și adenocarcinomul esofagian (AC), celălalt tip important de cancer al esofagului.
Și frecvența consumului contează.
Persoanele care au băut cel puțin șase băuturi fierbinți pe zi au avut un risc cu 71% mai mare de SCC decât cele care au consumat mai puțin de șase. Rezultatul s-a menținut după ce cercetătorii au luat în calcul temperatura băuturilor.
Studiul a fost coordonat de Dr. Keren Papier, epidemiolog în domeniul nutriției la Universitatea Oxford. Cercetătorii au folosit date de la aproape 980.000 de participanți, cel mai mare grup analizat până acum într-un astfel de studiu.
Participanții au indicat dacă preferă băuturile „foarte fierbinți”, „fierbinți” sau „calde” ori dacă nu consumă astfel de băuturi.
Temperatura exactă nu a fost măsurată, iar această limitare trebuie luată în calcul atunci când sunt interpretate rezultatele.
Concluziile se potrivesc cu cele ale unor cercetări realizate în Asia, Africa, America de Sud și Orientul Mijlociu.
Unele dintre aceste studii au asociat consumul de ceai sau mate la temperaturi de cel puțin 70 de grade Celsius cu un risc mai mare de cancer esofagian.
Explicația propusă de specialiști este legată de efectul repetat al căldurii asupra celulelor care căptușesc esofagul.
Expunerea la temperaturi foarte ridicate poate produce leziuni ale acestor celule, iar în timp acest proces poate contribui la apariția cancerului.
Fumatul și consumul de alcool rămân, însă, factori de risc importanți pentru cancerul esofagian.
Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului, parte a Organizației Mondiale a Sănătății, a clasificat încă din 2016 băuturile foarte fierbinți drept „probabil cancerigene pentru oameni”.
Specialiștii spun că nu este nevoie să renunțăm la ceai sau cafea. O măsură simplă poate fi suficientă: să lăsăm băutura să se răcească înainte de consum.
Fiona Osgun, reprezentanta Cancer Research UK, recomandă ca oamenii să aștepte până când băutura ajunge la o temperatură confortabilă, fără să existe neapărat un număr exact de minute.
Cercetătorii estimează că aproximativ unul din șapte cazuri de carcinom scuamos esofagian din Marea Britanie ar putea fi evitat dacă persoanele care beau băuturi „foarte fierbinți” ar opta pentru o temperatură mai apropiată de cea considerată „fierbinte”.
Profesorul Muy-Teck Teh, de la Queen Mary University of London, atrage atenția că temperatura a fost evaluată pe baza percepției participanților.
Preferința pentru băuturi foarte fierbinți ar putea avea legătură și cu diferențe individuale ale sensibilității la căldură sau ale mucoasei esofagului.
Mesajul cercetătorilor rămâne însă simplu: nu trebuie să renunțăm la cafea sau ceai, ci să le lăsăm să se răcească înainte să le bem.
![]()
Comisia Europeană a aprobat adăugarea în registrul indicațiilor geografice protejate (IGP) a produsului „Brânza frământată de Teaca” din România.
Este vorba de un preparat alimentar obținut din lapte de vacă crud, nepasteurizat, prelucrat prin procedee specifice de închegare, dospire, maturare, sărare și frământare.
Brânza are formă ovală sau rotundă neregulată și greutate de aproximativ 0,4 – 2 kg.
Forma și greutatea bucăților sunt date de vezica naturală de porc în care brânza frământată este ambalată, mai arată CE.
Produsul „Brânză frământată de Teaca” se vinde în membrane naturale simple sau protejate cu amestecuri de ceruri pentru brânzeturi. Se poate comercializa și feliat.
Caietul de sarcini al produsului de pe site-ul Ministerului Agriculturii arată că „Brânză frământată de Teaca” este cunoscută din vechime.
„Noi în Teaca făceam brânza frământată din lapte de vacă. Brânza frământată din lapte de vacă nu se iuțește așa tare ca și aia de oaie”, se arată în Monografia în limba germană scrisă de Ilse Schliesleder-Fronius, care atestă și organizarea târgului din Teaca încă din 1734.
Comerțul în târg cu brânză frământată a fost și rămâne o tradiție, potrivit documentului citat.
„Specificitatea produsului se datorează modului de lucru și îndemânării lucrătorilor și este
transmis din generație în generație. Obținerea cașului bașchiu, dospirea, mărunțirea, așezarea în
straturi și specificitatea umplerii vezicilor, conferă produsului calități deosebite, fapt consemnat în
Revista Industria Cărnii”, se mai spune în caietul de sarcini.
Potrivit Comisiei Europene, caracteristicile produsului nu pot fi reproduse fidel în afara acestui context cultural și geografic, deoarece depind de abilitatea producătorilor locali de a interpreta și de a controla în mod vizual și tactil fiecare fază a procesului.
Această expertiză a fost transmisă din generație în generație și este o parte esențială a identității comunității respective, legând denumirea produsului de gustul, de textura și de calitatea așteptate de consumatori.
Comisia Europeană transmite că aceasta se alătură celor peste 3.900 de denumiri protejate deja incluse în baza de date.
![]()
Comisia Europeanp vrea să armonizeze regulile la nivelul UE, după ce orașe precum Paris, Barcelona și Veneția au introdus măsuri diferite pentru a limita închirierile pe termen scurt. Unele dintre aceste reguli au fost ulterior contestate în instanță, scrie Reuters.
Creșterea numărului de locuințe închiriate turiștilor pe termen scurt a redus oferta de locuințe accesibile în mai multe orașe europene. Situația a provocat proteste ale locuitorilor, în special ale tinerilor.
„În urmă cu un an, am promis că voi aborda problema accesibilității locuințelor în Europa”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Astăzi facem un pas în această direcție, oferind mai multă claritate și sprijin autorităților locale și comunităților, în funcție de realitățile locale”, a spus aceasta.
Propunerea, care va trebui negociată în lunile următoare cu statele membre ale UE și cu Parlamentul European înainte de a putea deveni lege, stabilește pentru prima dată un cadru european comun pentru evaluarea măsurilor privind locuințele.
Comisia a precizat că autoritățile vor putea identifica zonele afectate de o criză a locuințelor analizând, printre altele, dacă raportul dintre prețurile locuințelor și venituri este ridicat sau dacă acesta a avut o tendință de creștere în ultimii 10 ani.
Eventualele restricții asupra închirierilor pe termen scurt vor trebui să se bazeze pe date concrete, să fie necesare și să se aplice doar în zonele afectate. Măsurile nu vor putea fi aplicate retroactiv.
Autoritățile locale vor decide dacă este necesară introducerea unor astfel de măsuri. Propunerea recomandă, de asemenea, punerea la dispoziție a mai multor terenuri pentru construcția de locuințe și modernizarea proceselor de urbanism și construcție.
![]()
Managerul de operațiuni al Avalon Shipping, companie ucraineană de transport și servicii maritime cu sediul la Galați, a anunțat miercuri că aproximativ 13 nave așteaptă să iasă din Canalul Sulina. Într-o postare pe LinkedIn, Katerina Kononenko a precizat că acestea se află la Mila 36, unde sunt efectuate formalitățile necesare înainte de ieșirea din canal.
Avalon Shipping operează pe Canalul Sulina și în porturile dunărene, inclusiv în porturile ucrainene Reni și Izmail.
Potrivit managerului, în zona Tulcea pot staționa numai șase nave, iar celelalte sunt nevoite să aștepte în zona Ceatal, unul dintre punctele de bifurcație a Dunării în Delta Dunării.
„Cu cât lăsăm mai multe nave să intre în canal, cu atât mai multe nave vor trebui să iasă. Iar acum problema începe să afecteze nu doar intrarea, ci și ieșirea”, a explicat aceasta.
Aglomerația a făcut ca timpul necesar pentru ieșirea din Canalul Sulina să crească de la aproximativ o zi la 3-4 zile.
Kononenko estimează că numărul navelor care așteaptă să iasă din canal va continua să crească. „Cred că acest număr va continua să crească. Recomand să urmăriți cu atenție prognoza meteo din regiune”, a transmis managerul.
Problemele de la ieșire se adaugă cozilor deja existente la intrarea pe Canalul Sulina. La începutul acestei săptămâni, aproximativ 80 de nave așteptau în zonă, iar pentru cele care se îndreptau spre porturile ucrainene timpul de așteptare ajunsese între 14 și 17 zile. Pentru porturile românești, estimarea era de 3-5 zile.
Aglomerația de pe Canalul Sulina are efecte și asupra costurilor transportului cerealelor din porturile ucrainene de la Dunăre. Deficitul de nave disponibile și timpii mai mari de așteptare au condus, implicit, la creșterea tarifelor de transport.
Într-o singură săptămână, tarifele pe rutele scurte către porturile de la Marea Marmara și coasta de est a Greciei au crescut cu aproximativ 10 dolari pe tonă. Pe rutele mai lungi, către estul Mediteranei, Italia și porturile mediteraneene ale Spaniei, creșterea a fost de aproximativ 20–25 de dolari pe tonă, potrivit analiștilor pieței agricole de la ASAP Agri.
Și transportul cu barjele s-a scumpit cu aproximativ 5 euro pe tonă. Pentru transportul porumbului de pe Dunăre până în Egipt, navlul – tariful plătit pentru transportul mărfii cu nava – s-a apropiat la începutul lunii septembrie de 100 de dolari pe tonă. Cu numai câteva săptămâni înainte, la jumătatea lunii august, tariful era de aproximativ 68-69 de dolari pe tonă.
Canalul Sulina este una dintre principalele căi de navigație care leagă Marea Neagră de porturile dunărene din România, Ucraina și Republica Moldova.
Potrivit serviciului diplomatic al Uniunii Europene, menținerea rutelor de export este esențială pentru Ucraina, unde încetinirea livrărilor externe duce la acumularea cerealelor în plin sezon de recoltare. Până în octombrie, peste 9 milioane de tone de cereale ar putea rămâne fără spații adecvate de depozitare.
![]()
Este vorba despre un țipar, care a petrecut zeci de ani ascunsă în întuneric.
Astăzi, cântărește aproximativ două kilograme, iar familia o consideră parte din povestea lor.
Potrivit Blic, animalul a intrat în fântână împreună cu un alt țipar, ca parte a unei vechi practici folosite pentru menținerea purității apei.
Din păcate, al doilea nu a supraviețuit. Însă, cel ce trăiește în fântână a reușit să supraviețuiască timp de decenii.
După 35 de ani, creatura cântărește în prezent aproximativ două kilograme. Locuiește într-un spațiu închis, aproape fără lumină, care a fost casa ei ani la rând.
Și mai neobișnuit este faptul că fântâna nu a fost folosită de ani de zile și este închisă. Cu toate acestea, țiparul a reușit totuși să supraviețuiască.
Bahrudin Lekić, proprietarul fântânii, presupune că animalul se hrănește cu insecte și alte organisme mici, care își găsesc drumul spre apă. Totuși, nu se știe exact cum reușește să supraviețuiască în astfel de condiții, potrivit sursei citate.
De-a lungul timpului, practica de a avea țipari în fântână pentru puritatea apei a dispărut aproape complet. Țiparul din fântâna familiei din Muntenegru este astăzi un fel de amintire a unui obicei vechi.
Pentru familie, creatura a devenit de mult mai mult decât un animal care trăiește într-o fântână. A devenit parte din povestea familiei și chiar o atracție locală.
Proprietarul spune că nu are nicio intenție să-și deranjeze animalul neobișnuit. Dacă fântâna va fi închisă definitiv într-o zi, familia plănuiește să elibereze țiparul în Lacul Skadar.
După 35 de ani petrecuți într-o fântână adâncă și întunecată, ei cred că e timpul ca el să aibă șansa de a trăi într-un mediu natural.
„Ea își merita libertatea după atâția ani”, a spus Lekić, conform aceleiași surse.
![]()
Un nou studiu realizat în Statele Unite arată însă că, pentru unele infecții bacteriene frecvente, curele mai scurte de antibiotice pot fi la fel de eficiente și sigure precum cele mai lungi.
Cercetarea, publicată în Open Forum Infectious Diseases, atrage atenția asupra diferenței dintre recomandarea de a respecta tratamentul prescris de medic și ideea că orice infecție bacteriană necesită automat o cură lungă de antibiotice, scrie Science Alert.
„Trebuie întotdeauna să termini cura” a fost mult timp una dintre cele mai cunoscute recomandări privind administrarea antibioticelor. Potrivit cercetătorilor, însă, dovezile științifice acumulate în ultimele decenii arată că această regulă nu se aplică în mod uniform tuturor infecțiilor.
Peste 120 de studii clinice randomizate au indicat că, în cazul unor infecții comune, tratamentele mai scurte pot avea o eficiență similară celor mai lungi și pot fi asociate cu mai puține efecte nedorite.
Alistair Thorpe, cercetător în domeniul sănătății populației la University of Utah, explică faptul că informațiile noi ajung mai greu la pacienți, după ani în care aceștia au fost obișnuiți cu ideea că un tratament mai lung este automat mai bun.
Rezistența la antibiotice reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică la nivel mondial. Bacteriile rezistente la medicamente, cunoscute drept „superbacterii”, pot face unele infecții mult mai dificil de tratat.
În mod tradițional, pacienții au fost avertizați că întreruperea prematură a antibioticelor ar putea favoriza apariția rezistenței bacteriene. Cercetările recente oferă însă o perspectivă mai nuanțată.
Există puține dovezi că faptul că un pacient nu termină o cură prescrisă contribuie în mod direct la rezistența la antibiotice. În schimb, expunerea inutilă la antibiotice, inclusiv prin tratamente mai lungi decât este necesar, poate avea propriile riscuri.
În cazul unor infecții, inclusiv anumite forme de pneumonie, studiile indică faptul că tratamentele mai scurte pot fi eficiente fără să crească riscul de reapariție a infecției.
Rezultatele studiului nu înseamnă că pacienții ar trebui să decidă singuri când să întrerupă administrarea antibioticelor.
Cercetătorii au chestionat 1.475 de adulți din Statele Unite cu privire la durata tratamentului pe care ar prefera-o pentru o infecție respiratorie bacteriană, precum pneumonia.
Majoritatea, respectiv 892 de persoane, au declarat că s-ar simți mai confortabil cu un tratament de cel puțin șapte zile decât cu unul de doar trei până la cinci zile.
În același timp, doar 17,5% dintre participanți au spus că un cadru medical le-a recomandat vreodată să oprească antibioticele atunci când se simt mai bine. Totuși, 58,4% au afirmat că s-ar simți cel puțin oarecum confortabil dacă medicul le-ar oferi o astfel de recomandare în anumite situații.
Un aspect important este că durata tratamentului trebuie stabilită de medic în funcție de infecție, pacient și antibioticul utilizat. Unele infecții bacteriene grave necesită tratamente mai lungi, inclusiv tuberculoza și anumite infecții cu stafilococi.
Peste 90% dintre participanții la studiu au declarat că au încredere în recomandările medicului, un rezultat considerat încurajator de cercetători.
Specialiștii susțin că schimbarea recomandărilor privind durata tratamentului trebuie explicată pacienților ca parte a evoluției normale a medicinei și a dovezilor științifice.
Mesajul principal nu este că pacienții ar trebui să ia mai puține antibiotice sau să oprească tratamentul când simptomele dispar. Antibioticele trebuie luate exact conform recomandării medicului, iar durata optimă poate fi mai scurtă sau mai lungă în funcție de situație.
„Discuția cu medicul despre durata potrivită pentru dumneavoastră și despre momentul în care trebuie oprit tratamentul este abordarea corectă”, subliniază Alistair Thorpe.
![]()
Ucraina susține că militarii nord-coreeni ar putea fi desfășurați în regiunile de graniță ale Rusiei pentru a înlocui trupele rusești staționate acolo. Măsura ar permite Moscovei să transfere mii de militari către sectoarele active ale frontului ucrainean.
Bohdan Nahaylo, redactor-șef al Kyiv Post, a declarat pentru TVP World că Rusia are nevoie urgentă de efective suplimentare și că Moscova ar fi dispusă să accepte sprijinul Coreei de Nord în acest scop.
Potrivit jurnalistului, faptul că Rusia ia în calcul retragerea unor militari din alte regiuni de frontieră reprezintă un indiciu al unei lipse dramatice de personal pe frontul din Ucraina.
„Au nevoie de forță de muncă”, a explicat Nahaylo, referindu-se la posibilitatea ca militarii nord-coreeni să preia unele dintre misiunile îndeplinite în prezent de trupele ruse.
Serhiy Bratchuk, purtător de cuvânt al Armatei Voluntarilor Ucraineni, a estimat luni, într-o intervenție televizată, că Rusia ar putea transfera între 15.000 și 20.000 de militari apți de luptă din regiunile de frontieră către sectoarele mai active ale frontului, dacă aceștia ar fi înlocuiți de soldați nord-coreeni.
Lipsa de personal ar fi influențat inclusiv modul în care armata rusă încearcă să avanseze pe frontul din Ucraina.
Potrivit lui Nahaylo, forțele ruse ar fi renunțat în anumite zone la atacurile de amploare și încearcă să înainteze folosind grupuri foarte mici, formate din trei sau patru militari.
Strategia ar urmări să facă mai dificilă detectarea trupelor ruse de către militarii ucraineni.
„În locul atacurilor în masă, încearcă acum să străpungă liniile ucrainene cu grupuri de trei sau patru luptători, pentru a le face mai greu de observat”, a declarat jurnalistul.
În opinia sa, schimbarea tacticii indică dificultățile întâmpinate de Rusia în încercarea de a obține progrese semnificative pe linia frontului.
Ucraina a susținut în această săptămână că până la 50.000 de militari nord-coreeni ar putea fi desfășurați în Rusia, inclusiv pentru a contribui la înlocuirea trupelor ruse din anumite regiuni de frontieră.
O eventuală desfășurare a militarilor nord-coreeni ar permite Moscovei să redistribuie o parte dintre propriile efective către zonele în care luptele sunt mai intense.
Rusia și Coreea de Nord și-au consolidat în ultimii ani cooperarea militară, iar Phenianul a oferit anterior sprijin Moscovei în războiul împotriva Ucrainei.
În același timp, Nahaylo avertizează că Rusia s-ar baza tot mai mult pe rachete balistice și ar pregăti atacuri cu rază lungă de acțiune pentru perioada de iarnă.
Moscova ar urmări astfel să pună presiune suplimentară asupra Ucrainei prin atacuri asupra infrastructurii și a altor obiective de la distanță.
Ucraina încearcă, la rândul său, să-și dezvolte propriile capacități de lovire la distanță, inclusiv rachete balistice, pentru a putea răspunde atacurilor rusești.
„Ucrainenii au fost subestimați acum un an, acum doi ani. Orice este posibil”, a declarat Nahaylo.
![]()
O meta-analiză publicată în JAMA Dermatology arată că persoanele care au avut de-a lungul vieții arsuri solare dureroase, cu bășici sau severe prezintă un risc mai mare de a dezvolta carcinom spinocelular cutanat, una dintre cele mai frecvente forme de cancer de piele, scrie Science Alert.
Cercetătorii au analizat 17 studii, care au inclus în total peste 321.000 de persoane, pentru a evalua legătura dintre istoricul arsurilor solare și apariția carcinomului spinocelular cutanat.
Potrivit analizei, persoanele care au avut o frecvență moderată de arsuri solare dureroase, cu bășici sau severe au prezentat cu 51% mai multe șanse de a dezvolta carcinom spinocelular cutanat comparativ cu cele care nu au avut astfel de arsuri.
În cazul persoanelor cu o frecvență ridicată a arsurilor solare severe, șansele au fost cu 69% mai mari.
Cercetătorii atrag atenția în special asupra arsurilor solare suferite în copilărie. În unele dintre datele analizate, arsurile severe și frecvente din primii ani de viață au fost asociate cu un risc de până la trei ori mai mare de carcinom spinocelular cutanat.
Expunerea la radiațiile ultraviolete poate deteriora ADN-ul celulelor pielii. Chiar dacă senzația de usturime și roșeața dispar după vindecarea arsurii solare, modificările produse la nivel celular pot persista.
În procesul de reparare a ADN-ului pot apărea erori. În timp, aceste mutații se pot acumula și pot contribui la apariția cancerului de piele.
Dermatologii subliniază că cei mici sunt mai vulnerabili la efectele expunerii la soare, iar utilizarea inconsistentă a metodelor de protecție poate crește riscul.
Autorii meta-analizei precizează că legătura dintre expunerea la radiații ultraviolete și carcinomul spinocelular este deja bine documentată. Mai dificil de stabilit este impactul exact al arsurilor solare, deoarece persoanele care suferă frecvent arsuri pot avea, în același timp, și o expunere generală mai mare la soare.
Studiul a luat în calcul, acolo unde datele au permis, factori precum vârsta, sexul, culoarea pielii și sensibilitatea pielii la soare. Totuși, cercetătorii avertizează că nivelul de certitudine al dovezilor rămâne scăzut, inclusiv din cauza faptului că participanții au fost nevoiți să își amintească arsurile solare suferite cu mulți ani în urmă.
Alte meta-analize au identificat asocieri similare între arsurile solare și alte tipuri de cancer de piele, inclusiv melanomul și carcinomul bazocelular.
Specialiștii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare, în special în intervalele în care radiațiile ultraviolete sunt intense. Hainele care acoperă pielea, pălăriile, statul la umbră și utilizarea cremei de protecție solară pot reduce expunerea la radiații UV.
De asemenea, este recomandată evitarea solarului și a altor surse artificiale de radiații ultraviolete.
Arsurile solare din trecut nu mai pot fi eliminate, însă reducerea expunerii excesive la soare poate contribui la prevenirea unor noi leziuni ale pielii. Cercetătorii subliniază că protecția solară este deosebit de importantă în cazul copiilor și adolescenților.
![]()
Bogdan Ivan, fostul ministru al Energiei a vizitat luni centrala pe cărbune de la Rovinari, care și-a repus în funcțiune grupul 4. Și fostul secretar general al Guvernului anunță victoria PSD și îl critică pe premierul interimar Ilie Bolojan.
Luni, începând cu ora 14:30, grupul 4 de la Rovinari a început să introducă în sistemul energetic național energie din cărbune, a anunțat Bogdan Ivan. Fostul ministru PSD spune că obiectivul PSD va fi menținerea acestor centrale în funcțiune până la înlocuirea cu alte capacități existente.
„Cei de la C.E. Oltenia au în mine, în PSD și în colegii mei din PSD Gorj un aliat puternic. Împreună îi vom susține pentru ca 3 grupuri de la Rovinari și unul de la Turceni să rămână active și după 31 august!”, a transmis fostul ministru pe Facebook.
Radu Oprea, fostul secretar general al Guvernului, a vorbit și el despre fostele centrale pe cărbune care încep să fie repuse în funcțiune. Acesta l-a criticat dur pe Ilie Bolojan, despre care a spus că s-a opus redeschiderii centralelor pe cărbune la începutul crizei energetice.
„Ce simplu ar fi fost să accepte de la bun început că nu există un monopol al ideilor bune și că ele nu se află doar la Guvernul demis Bolojan. Debitul Dunării nu crește dacă te încrunți la el și doi centimetri rămân fix doi centimetri în ciuda propagandei lui Miruță care spune că ai lui sunt uriași”, a scris Radu Oprea într-o postare pe Facebook.
Subiectul redeschiderii centralelor pe cărbune a apărut încă de dinaintea crizei, atunci când România a decis închiderea acestora, conform normelor europene, iar producția de energie a țării a scăzut.
![]()
Donald Trump este din ce în ce mai criticat de americani. Potrivit Clash Report, indicele de popularitate al lui Trump a atins nivelul de 33% în ultimul sondaj Economist/YouGov. Este un nivel minim privitor la ambele mandate ale lui Trump la Casa Albă.
Statistica arată că 62% dintre respondenți nu îl aprobă pe Trump, iar 50% își exprimă o dezaprobare puternică.
Doar 22% dintre cei intervievați consideră că economia este bună, iar 65% spun că țara se află pe o cale greșită.
Războiul din Iran și prețurile la benzină, care se situează în jurul a 4 dolari pe galon, reprezintă principalele nemulțumiri ale americanilor
Sondajul apare cu trei luni înainte de alegerile intermediare din SUA. Partidul Democrat conduce în sondajele naționale pentru alegerile la Congres.
![]()
Demonstrațiile la nivel național au fost inițiate de mișcarea civică Comitetul pentru Apărarea Democrației și s-au desfășurat în 22 de orașe, printre care și mari metropole precum Varșovia, Cracovia și Gdańsk, relatează TVP World.
Organizatorii au transmis că manifestațiile au avut ca scop exprimarea solidarității față de ucraineni și alte minorități care se confruntă cu violență și discriminare.
Participanții la proteste au primit autocolante cu mesajul „Nu fi indiferent”. Aceștia au fost încurajați să le lipească pe ușile magazinelor, la sediile firmelor sau pe mașini, pentru a transmite ucrainenilor că pot găsi sprijin și că se pot simți în siguranță în acele locuri.
Protestele au avut loc și după ce mai multe acte de violență împotriva ucrainenilor s-au petrecut. La Gdynia, un bărbat în vârstă de 76 de ani a lovit o femeie ucraineană cu bastonul în cap, după care a fugit. Acesta a fost reținut ulterior, notează Kyiv Post.
De asemenea, la Wroclaw, trei persoane au bătut o femeie ucraineană în vârstă de 20 de ani și partenerul acesteia, în vârstă de 21 de ani.
Polonia a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai Ucrainei după declanșarea invaziei ruse la scară largă în 2022. Varșovia a oferit ajutor militar și umanitar și a găzduit aproape un milion de persoane care au fugit din calea războiului.
Cu toate acestea, în ultimii ani, relația Varșovia – Kiev s-a răcit din cauza interpretărilor diferite asupra privind activitatea Armatei Insurecționale Ucrainene în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Organizația ucraineană este responsabilă de Masacrul din Volinia, în urma căruia 100.000 de polonezi au fost uciși.
În plus, numărul infracțiunilor motivate de ură împotriva ucrainenilor este în creștere. Poliția poloneză a primit 180 de sesizări, cu peste 30% mai multe decât în aceeași perioadă a anului precedent, notează The Kyiv Independent.
![]()
„Ambulanțele nu fură copii, dar TikTok-ul fură creiere. Avem nevoie de o lege puternică împotriva dezinformării și manipulării online”, a notat vicepremierul într-un mesaj publicat pe Facebook.
De asemenea, Oana Gheorghiu a calificat drept „absolut șocant”, într-un interviu la Digi24.
„Este absolut șocant că oamenii au ajuns la acest grad de acțiune după niște dezinformări, că au ajuns să creadă lucruri de pe TikTok în asemenea hal încât să oprească o ambulanță și să agreseze personalul”, a spus vicepremierul.
Gheorghiu a punctat nevoia adoptării unui act normativ privind dezinformarea din mediul online și a condamnat și politicienii din zona populistă care alimentează fenomenul.
„Cred că trebuie să facem ceva în materie de legislație privind răspunderea oamenilor pentru dezinformare. Trebuie să ne uităm și la răspunderea politicienilor pentru dezinformare, pentru că avem inclusiv politicieni care folosesc aceste arme în mod populist și duc în spațiul public multe lucruri care îi fac pe oameni să se teamă, să le fie frică, să se panicheze”, a mai precizat oficialul.
Gheorghiu a vorbit despre necesitatea unei responsabilizări mai mari a utilizatorilor din mediul online, subliniind necesitatea verificării identității pentru utilizarea rețelelor de socializare.
„Cred că la un moment dat vom ajunge ca atunci când îți creezi un cont, ai și o responsabilitate în spate pentru că ai o identitate verificată și că știi că cineva te va trage la răspundere dacă faci lucruri care au un impact atât de mare asupra unor oameni”, a spus vicepremierul.
Reacția Oanei Gheorghiu vine după ce o ambulanță din județul Cluj a fost atacată cu bâte, topoare și pietre, în timpul unei intervenții pentru salvarea unui pacient din comuna Recea Cristur.
Violența comunității locale a venit după ce aceștia auziseră zvonuri pe TikTok despre o presupusă „ambulanță care fură copii”.
În urma incidentului, polițiștii clujeni au reținut trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani.
![]()
Forțele israeliene au anunțat că au transformat satul Taybeh într-o zonă militară închisă ca urmare a unor „atacuri violente” comise de israelieni în regiune, potrivit Reuters.
„Soldații IDF sunt trimiși în zonă și acționează pentru a dispersa adunările și a reține suspecți, cu scopul de a proteja cetățenii din zonă și de a menține ordinea”, au declarat autoritățile militare.
Decizia armatei israeliene vine pe fondul acuzațiilor privind intensificarea atacurilor coloniștilor asupra palestinienilor din Cisiordania.
O parte din localitatea Taybeh se află sub controlul Autorității Palestiniene, însă controlul asupra securității trebuie coordonat cu autoritățile israeliene.
Problema a fost recunoscută și de IDF. „Problema coloniilor, în special a celor violente, este una dintre cele mai dificile cu care ne confruntăm în prezent”, declara un oficial militar în urma unei ciocniri între coloniști și palestinieni.
În contextul violențelor, mai multe state Occidentale au anunțat sancțiuni împotriva unor grupări de coloniști israelieni, ca urmare a violențelor îndreptate împotriva palestinienilor.
„Prea mult timp, coloniștii violenți au putut acționa aproape cu impunitate. Extinderea așezărilor și crearea de avanposturi continuă cu sprijinul și facilitarea guvernului Israelului”, declarau la începutul lunii iunie, miniștrii de Externe din Australia, Regatul Unit, Canada, Franța, Norvegia și Noua Zeelanda.
În plus, în luna iunie, coloniști israelieni ar fi împiedicat pompierii palestinieni să stingă un incendiu de amploare izbucnit în apropierea satului Taybeh.
„Un tipar continuu de intimidare și violență nejustificată”, au reacționat autoritățile palestiniene la momentul respectiv.
De asemenea, o anchetă realizată de Organizația Națiunilor Unite a concluzionat că autoritățile israeliene au fost implicate direct în atacurile coloniștilor, despre care se afirmă că au provocat moartea, rănirea și strămutarea unor palestinieni în Cisiordania.
![]()