Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Today — September 18th 2026News

Bărbat trimis în judecată după ce ar fi instigat pe Facebook la violențe împotriva magistraților

By Laura Buciu

Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, după finalizarea cercetărilor.

Potrivit rechizitoriului, în luna august 2025, inculpatul ar fi îndemnat publicul, prin intermediul platformei Facebook, să comită infracțiuni precum omor, omor calificat și ultraj judiciar împotriva magistraților români.

Procurorii susțin că mesajul a fost publicat de pe un cont accesibil publicului, înregistrat cu numele inculpatului.

În postare, acesta ar fi scris: „Ridicați în furci toți împuțiții de magistrați!!!!! Măcar să folosim lemnul din pădurile României pentru ceva constructiv! Și pentru a face dreptate!!!!!”.

Anchetatorii consideră că mesajul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare publică, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Mediaș, instanța urmând să analizeze cauza în primă instanță.

Before yesterdayNews

Un incendiu a izbucnit la mai multe apartamente ale unui bloc din Florești. Flăcările s-au extins și la acoperiș

By Ioana Târziu

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în prezent pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la mai multe apartamente ale unui bloc din comuna Florești.

Clădirea este situată pe strada Eroilor.

Totodată, potrivit primelor informații, flăcările s-au extins parțial și la acoperișul blocului.

Nu sunt anunțate victime, potrivit autorităților.

La fața locului au fost trimise progresiv două autoscări, patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La momentul actual, acțiunea este încă în desfășurare.

Obiceiul aparent banal care ar putea crește riscul de cancer esofagian

By Luiza Moldovan

O ceașcă de ceai sau cafea băută imediat după preparare poate părea inofensivă, însă temperatura foarte ridicată a băuturii ar putea avea consecințe grave asupra sănătății, relatează The Guardian, care citează International Journal of Cancer.

Un studiu amplu, care a urmărit aproape un milion de persoane din Marea Britanie timp de 14 ani, arată că persoanele care consumă băuturi foarte fierbinți au un risc de până la trei ori mai mare de a dezvolta un anumit tip de cancer al esofagului.

Risc de trei ori mai mare de cancer

Cercetarea, publicată în International Journal of Cancer, a analizat legătura dintre temperatura și frecvența consumului de ceai și cafea și apariția cancerului esofagian.

Rezultatele indică o asociere clară între băuturile foarte fierbinți și carcinomul scuamos esofagian (SCC), una dintre principalele forme ale acestei boli.

Potrivit cercetătorilor, persoanele care au declarat că beau ceai sau cafea „foarte fierbinte” au avut un risc de aproximativ trei ori mai mare de SCC decât cele care au preferat băuturile calde.

Contează și frecvența consumului

În schimb, nu a fost identificată o asociere similară între consumul de băuturi fierbinți și adenocarcinomul esofagian (AC), celălalt tip important de cancer al esofagului.

Și frecvența consumului contează.

Persoanele care au băut cel puțin șase băuturi fierbinți pe zi au avut un risc cu 71% mai mare de SCC decât cele care au consumat mai puțin de șase. Rezultatul s-a menținut după ce cercetătorii au luat în calcul temperatura băuturilor.

Studiul a fost coordonat de Dr. Keren Papier, epidemiolog în domeniul nutriției la Universitatea Oxford. Cercetătorii au folosit date de la aproape 980.000 de participanți, cel mai mare grup analizat până acum într-un astfel de studiu.

Temperaturi de peste 70 de grade ale băuturilor

Participanții au indicat dacă preferă băuturile „foarte fierbinți”, „fierbinți” sau „calde” ori dacă nu consumă astfel de băuturi.

Temperatura exactă nu a fost măsurată, iar această limitare trebuie luată în calcul atunci când sunt interpretate rezultatele.

Concluziile se potrivesc cu cele ale unor cercetări realizate în Asia, Africa, America de Sud și Orientul Mijlociu.

Unele dintre aceste studii au asociat consumul de ceai sau mate la temperaturi de cel puțin 70 de grade Celsius cu un risc mai mare de cancer esofagian.

Fumatul și consumul de alcool rămân, totuși, factori de risc importanți

Explicația propusă de specialiști este legată de efectul repetat al căldurii asupra celulelor care căptușesc esofagul.

Expunerea la temperaturi foarte ridicate poate produce leziuni ale acestor celule, iar în timp acest proces poate contribui la apariția cancerului.

Fumatul și consumul de alcool rămân, însă, factori de risc importanți pentru cancerul esofagian.

Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului, parte a Organizației Mondiale a Sănătății, a clasificat încă din 2016 băuturile foarte fierbinți drept „probabil cancerigene pentru oameni”.

Unul din șapte cazuri ar putea fi evitat doar dacă temperaturile ar fi mai mici

Specialiștii spun că nu este nevoie să renunțăm la ceai sau cafea. O măsură simplă poate fi suficientă: să lăsăm băutura să se răcească înainte de consum.

Fiona Osgun, reprezentanta Cancer Research UK, recomandă ca oamenii să aștepte până când băutura ajunge la o temperatură confortabilă, fără să existe neapărat un număr exact de minute.

Cercetătorii estimează că aproximativ unul din șapte cazuri de carcinom scuamos esofagian din Marea Britanie ar putea fi evitat dacă persoanele care beau băuturi „foarte fierbinți” ar opta pentru o temperatură mai apropiată de cea considerată „fierbinte”.

Totuși, studiul nu dovedește că temperatura băuturii este, singură, cauza cancerului

Profesorul Muy-Teck Teh, de la Queen Mary University of London, atrage atenția că temperatura a fost evaluată pe baza percepției participanților.

Preferința pentru băuturi foarte fierbinți ar putea avea legătură și cu diferențe individuale ale sensibilității la căldură sau ale mucoasei esofagului.

Mesajul cercetătorilor rămâne însă simplu: nu trebuie să renunțăm la cafea sau ceai, ci să le lăsăm să se răcească înainte să le bem.

Brânza românească păstrată în vezică de porc, recunoscută oficial de Comisia Europeană

By Cosmin Pirv

Comisia Europeană a aprobat adăugarea în registrul indicațiilor geografice protejate (IGP) a produsului „Brânza frământată de Teaca” din România.

Este vorba de un preparat alimentar obținut din lapte de vacă crud, nepasteurizat, prelucrat prin procedee specifice de închegare, dospire, maturare, sărare și frământare.

Brânza are formă ovală sau rotundă neregulată și greutate de aproximativ 0,4 – 2 kg.

Forma și greutatea bucăților sunt date de vezica naturală de porc în care brânza frământată este ambalată, mai arată CE.

Produsul „Brânză frământată de Teaca” se vinde în membrane naturale simple sau protejate cu amestecuri de ceruri pentru brânzeturi. Se poate comercializa și feliat.

Produs cu tradiție

Caietul de sarcini al produsului de pe site-ul Ministerului Agriculturii arată că „Brânză frământată de Teaca” este cunoscută din vechime.

„Noi în Teaca făceam brânza frământată din lapte de vacă. Brânza frământată din lapte de vacă nu se iuțește așa tare ca și aia de oaie”, se arată în Monografia în limba germană scrisă de Ilse Schliesleder-Fronius, care atestă și organizarea târgului din Teaca încă din 1734.

Comerțul în târg cu brânză frământată a fost și rămâne o tradiție, potrivit documentului citat.

„Specificitatea produsului se datorează modului de lucru și îndemânării lucrătorilor și este
transmis din generație în generație. Obținerea cașului bașchiu, dospirea, mărunțirea, așezarea în
straturi și specificitatea umplerii vezicilor, conferă produsului calități deosebite, fapt consemnat în
Revista Industria Cărnii”, se mai spune în caietul de sarcini.

Peste 3.900 de denumiri protejate

Potrivit Comisiei Europene, caracteristicile produsului nu pot fi reproduse fidel în afara acestui context cultural și geografic, deoarece depind de abilitatea producătorilor locali de a interpreta și de a controla în mod vizual și tactil fiecare fază a procesului.

Această expertiză a fost transmisă din generație în generație și este o parte esențială a identității comunității respective, legând denumirea produsului de gustul, de textura și de calitatea așteptate de consumatori.

Comisia Europeană transmite că aceasta se alătură celor peste 3.900 de denumiri protejate deja incluse în baza de date.

 

Accident în București: Un polițist pe motocicletă a fost rănit după impactul cu un autoturism

By Radu Mocanu

„​Din primele date, un polițist în vârstă de 36 de ani, din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, care se deplasa cu o autospecială moto, ajuns în dreptul imobilului cu nr. 23, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 68 de ani”, se arată în informarea emisă de DGPMB. 

La momentul producerii accidentului, motocicleta de serviciu nu se deplasa în regim prioritar. 

În urma impactului, polițistul a fost rănit ușor. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul accidentului și a fost transportat la spital. 

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero.  

„În continuare se efectuează cercetări de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului de circulație”, precizează autoritățile. 

Patru persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Polițiștii au găsit peste 90 de plante de canabis

By Ioana Târziu

Polițiștii de frontieră din cadrul Centrului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București-Otopeni și ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au destructurat o grupare implicată în cultivarea și comercializarea de droguri de mare risc.

Marți, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a patru inculpați, cu vârstele cuprinse între  29 și 43 de ani. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc.

Conform probatoriului, în perioada cuprinsă între lunile iunie și septembrie 2026, cele patru persoane au acționat în cadrul unei grupări de criminalitate organizată în scopul obținerii de beneficii materiale din comercializarea de droguri de risc, respectiv canabis.

Canabisul, introdus în țară cu ajutorul unei firme de curierat

Astfel, sub coordonarea și împreună cu inculpatul în vârstă de 43 de ani, lider al grupului infracțional organizat, membrii au procurat, din Cehia, diferite cantități de semințe de canabis. Acestea au fost introduse în țară pe cale aeriană, prin intermediul unei firme de curierat, pentru a le cultiva.

Ulterior, aceștia au înființat și îngrijit, pe raza comunei Singureni din județul Giurgiu, mai multe culturi de canabis, in-door, pentru a le vinde.

Ce au găsit polițiștii în urma perchezițiilor

  • peste 90 de plante de canabis, aflate în diverse stadii de dezvoltare;
  • aproximativ 4 kilograme canabis;
  • mai mulți saci conținând materie vegetală uscată cu o greutate de aproximativ 38 kilograme;
  • muguri de canabis;
  • instalații pentru întreținerea culturilor, precum și alte mijloace de probă.

Tot marți, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Accident grav în Suceava. Un copil de cinci ani a murit după ce a fost lovit de o motocicletă

By Petru Mazilu

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță au anunțat că accidentul s-a produs luni la Vadu Moldovei. Un copil de cinci ani a fost găsit la fața locului. Acesta fusese lovit de o motocicletă.

Echipajul medical a anunțat că victima avea numeroase lovituri, fracturi deschise și un traumatism cranio-cerebral grav. De asemenea, victima era în stop cardio-respirator.

După aproximativ 50 de minute de resuscitare, echipajul medical a declarat decesul copilului, au precizat reprezentanții echipelor de intervenție.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla cum s-a produs tragedia.

SRI avertizează asupra unei noi metode de fraudă telefonică. Infractorii folosesc numărul instituției pentru a câștiga încrederea victimelor

By Stancu Alexandru
Serviciul Român de Informații (SRI) a emis o avertizare privind apariția unor tentative de fraudă telefonică în care atacatorii folosesc tehnici de falsificare a identității apelantului (spoofing), astfel încât pe telefonul persoanei apelate apare afișat numărul oficial al instituției destinat relației cu publicul. Potrivit SRI, în cadrul acestor apeluri frauduloase, escrocii încearcă să obțină date […]

Start pentru a doua șansă la Bacalaureat. Peste 33.000 de candidați intră în sesiunea din august

By Dana Macsim
rezultate bacalaureat toamnăCele mai multe înscrieri sunt pentru evaluarea competențelor de comunicare în limba română, unde vor participa peste 5.500 de candidați Peste 33.000 de absolvenți s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului național de Bacalaureat, care debutează luni cu probele de evaluare a competențelor, a anunțat Ministerul Educației. Primele examene, dedicate competențelor, se vor desfășura […]

Avertisment de la Poliția Română: SMS-uri false cu amenzi rutiere pentru a fura bani și date personale

By Narcis Rosioru
Poliția Română atrage atenția asupra unei noi campanii de înșelătorii online, în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge șoferii să achite amenzi inexistente și să își dezvăluie datele personale sau bancare. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), autoritățile au primit în ultima perioadă numeroase sesizări referitoare […]

Escrocii mută frauda în online: împrumuturi false pe Facebook și WhatsApp

By Dana Macsim
Specialiștii în securitate cibernetică recomandă utilizatorilor să nu ofere niciodată date personale unor persoane necunoscute întâlnite pe rețelele sociale și să trateze cu suspiciune orice ofertă care promite bani ușor și rapid Infractorii promit bani rapizi prin intermediul rețelelor sociale, dar urmăresc de fapt să obțină date personale și informații care pot fi folosite ulterior […]

Aproape 2.500 de trotinete electrice au intrat sub protecția RCA. Românii au început să își asigure noile vehicule urbane

By Dana Macsim
Asigurătorii atrag atenția că o trotinetă electrică ce poate depăși 25 km/h este considerată, din punct de vedere legal, un moped, ceea ce implică și alte obligații Noua obligație de asigurare RCA pentru anumite trotinete electrice începe să producă efecte pe piața românească: aproape 2.500 de polițe au fost emise de la intrarea în vigoare […]

Pompierii români continuă lupta cu incendiile din Franța. Intervenție alături de echipele franceze în Departamentul Var

By Maria Nițu

Modulul național specializat în stingerea incendiilor de pădure, aflat în misiune de prepoziționare în Franța, continuă duminică intervențiile în Departamentul Var, unde, alături de pompierii francezi, luptă pentru limitarea și lichidarea incendiilor de vegetație, anunță IGSU.

Pe parcursul zilei de astăzi, echipajele române au fost mobilizate în zona Correns–Châteauvert, unde au participat la o intervenție, coordonată împreună cu autoritățile franceze.

Misiunea lor a implicat atât forțe de intervenție terestre, cât și mijloace aeriene, respectiv elicoptere și avioane de stingere, care au acționat simultan pentru limitarea extinderii incendiului.

În timp ce aeronavele au efectuat mai multe aruncări de apă asupra focarelor active aflate pe versanți, pompierii români și francezi au intervenit la sol pentru stingerea și răcirea zonelor afectate.

Potrivit IGSU, aceștia au realizat linii de apărare și au protejat suprafețele aflate în calea flăcărilor, pentru a împiedica extinderea incendiului.

Obiectivul principal al intervenției a fost oprirea extinderii focului din zona cu vegetație uscată și livezi către masivul forestier din apropiere. Din informații reiese că o extindere a incendiului în pădure ar fi putut provoca un incendiu masiv, cu efecte asupra fondului forestier.

Echipajele au instalat dispozitive de intervenție în teren deschis, au asigurat alimentarea permanentă cu apă și, totodată, au creat o barieră de protecție între frontul de incendiu și zona împădurită. Toate acestea pentru a ajuta la opri flăcările să avanseze.

Intervenția s-a desfășurat în condiții dificile, într-o zonă cu vegetație uscată și relief accidentat, ceea ce a favorizat răspândirea rapidă a incendiilor.

Pompierii români își continuă misiunea în deplină cooperare cu autoritățile franceze.

Personalul și tehnica de intervenție rămân în stare completă de operativitate și sunt pregătite să răspundă în continuare solicitărilor autorităților franceze, în funcție de evoluția incendiilor din teren.

Un nou mesaj RO-Alert în județul Tulcea. MApN: Drona, doborâtă în Ucraina, după ce a survolat spațiul aerian al României

By Maria Nițu

MApN: Drona a fost doborâtă în Ucraina după ce a survolat spațiul aerian al României. Fragmente au căzut în apropiere de Periprava

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că ținta aeriană detectată astăzi după-amiază în apropierea frontierei cu Ucraina a evoluat timp de aproximativ 20 de minute deasupra apelor teritoriale ale României și de-a lungul brațului Sulina, în spațiul aerian național.

Ulterior, aceasta a părăsit teritoriul României, a intrat în spațiul aerian ucrainean și a fost doborâtă de forțele ucrainene. Potrivit MApN, fragmente ale dronei au căzut în apropierea localității Periprava, la aproximativ un kilometru de frontieră, pe un teren agricol.

Autoritățile precizează că nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

Totodată, alerta aeriană instituită pentru județul Tulcea a fost ridicată la ora 16:05.

Știrea inițială

Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, duminică după-amiază, un nou mesaj RO-Alert, după ce sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina.

Autoritățile i-au avertizat pe oameni că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și le-au transmis să respecte măsurile de protecție.

„Exista posibilitatea caderii unor obiecte din spatiul aerian. Pastrati-va calmul! Adapostiti-va in beciuri sau adaposturi de protectie civila. In lipsa unui adapost, ramaneti in interiorul casei, departe de geamuri si pereti exteriori. Durata estimata: 90 min”, se arată în mesajul RO-Alert transmis populației.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, sistemul de supraveghere radar a identificat duminică, 2 august, la ora 15:09, o țintă aeriană în proximitatea frontierei fluviale dintre România și Ucraina.

Ca măsură de siguranță, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, din cadrul Bazei 86 Aeriene Borcea, au fost ridicate de la sol la ora 15:17 pentru monitorizarea evoluției situației.

În același timp, Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea activării procedurilor de alertare a populației din județul Tulcea.

În urma notificării, autoritățile au transmis mesajul RO-Alert către locuitorii din zona vizată.

Reprezentanții Ministerului Apărării au precizat că vor reveni cu informații suplimentare pe măsură ce situația evoluează și apar noi date.

Nu este pentru prima dată când locuitorii din Tulcea sunt avertizați în cursul acestei zile. Duminică dimineață, autoritățile au emis un alt mesaj RO-Alert, după ce sistemul de supraveghere radar al MApN detectase, în jurul orei 09:30, o țintă aeriană aflată tot în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina.

Peste 65.000 de participanți la K-POP DAYS NIBIRU. Fenomenul K-pop transformă România într-un punct de întâlnire pentru fani din întreaga lume

By Departamentul Life

Fenomenul K-pop transformă, în acest week-end, litoralul românesc într-un punct de întâlnire al comunității internaționale de fani. După un Day 0, dedicat comunității, care a reunit peste 20.000 de participanți, și un Day 1 cu peste 45.000 de oameni, K-POP DAYS NIBIRU depășește deja 65.000 de participanți în primele două zile ale evenimentului.

Organizatorii estimează că festivalul va depăși 115.000 de participanți până la finalul ediției, confirmând interesul tot mai mare pentru cultura K-pop în Europa Centrală și de Est.

La NIBIRU au ajuns fani din România, Coreea de Sud, Grecia, Austria, Spania, Bulgaria, Republica Moldova, Australia, Italia, Germania și din multe alte țări, transformând litoralul românesc într-un adevărat punct de întâlnire al comunității internaționale K-pop.

Sursa foto: NIBIRU

Astfel, sambata, 1 august, întreaga destinație NIBIRU a fost vizitată de aproximativ 90.000 de oameni, K-POP DAYS devenind principalul punct de atracție al weekendului și confirmând capacitatea noului resort de a găzdui simultan evenimente internaționale și zeci de mii de vizitatori.

Prima zi de concerte a adus pe scena principală două dintre cele mai așteptate momente ale festivalului. EVERGLOW, unul dintre cele mai apreciate grupuri feminine ale generației a patra, a ridicat în picioare zecile de mii de fani prezenți, care au cântat fiecare refren împreună cu artistele, acestea prezentandu-se in limba romana.

Seara a culminat cu concertul lui TAEMIN, membru al legendarei trupe SHINee și unul dintre cei mai influenți artiști din istoria K-pop. În una dintre puținele sale apariții europene, artistul a fost întâmpinat de un public care îl așteptase încă din zorii zilei.

Mii de fani au cântat vers cu vers în limba coreeană, au sincronizat fan-chant-urile și au recreat atmosfera marilor concerte K-pop din Asia, într-un moment care i-a impresionat pe artiști și a confirmat maturitatea și forța comunității K-pop din România și din întreaga regiune.

„Este prima mea vizită în România. Sunteți atât de frumoși, atât de adorabili, atât de blânzi și atât de amabili. Haideți să cântăm împreună! Vă iubesc! Mulțumesc, România! Cu siguranță mă voi întoarce.”, le-a transmis TAEMIN zecilor de mii de fani prezenți la K-POP DAYS NIBIRU, înainte de a le cere să facă împreună o fotografie de pe scenă, la finalul unui concert în care publicul i-a cântat alături fiecare piesă, vers cu vers, în limba coreeană.

Sursa foto: NIBIRU

Entuziasmul fanilor s-a văzut încă de la primele ore ale dimineții. Cei mai dedicați au ajuns la porțile festivalului încă de la ora 5:00, cu mult înainte ca stațiunea să își deschidă porțile pentru public. Pentru a păstra ordinea și a se respecta reciproc, și-au confecționat brățări numerotate, pe care și le-au pus unii altora la mână, astfel încât să își poată păstra locul la coadă chiar dacă aveau nevoie să plece pentru câteva minute.

În momentul deschiderii accesului, mii de fani au alergat către scenă pentru a ocupa locurile dorite, după ore întregi de așteptare.

Atmosfera festivalului a început însă încă din Day 0, dedicat în întregime comunității K-pop. Peste 20.000 de participanți au petrecut împreună în zonele special amenajate din festival, au participat la sesiuni de Random Dance, activități interactive și întâlniri între fani.

Unul dintre cele mai apreciate momente a fost Dance Battle-ul, câștigat de o tânără fană care a impresionat publicul prin coregrafiile sale, moment devenit rapid viral pe TikTok. Tot pentru comunitate, organizatorii au lansat platforma poze.nibiru.net, unde participanții își pot găsi gratuit fotografiile realizate de fotografii oficiali ai festivalului.

Festivalul continuă astăzi cu o nouă zi de concerte și un nou val de emoție pentru fanii veniți din întreaga Europă. Pe scena K-POP DAYS NIBIRU urcă JEON SOMI, una dintre cele mai iubite artiste ale noii generații K-pop, cunoscută pentru hituri precum DUMB DUMB, Fast Forward și XOXO, alături de WHIB, una dintre cele mai promițătoare trupe masculine ale noii generații, completând unul dintre cele mai puternice line-up-uri K-pop prezentate vreodată în această parte a Europei.

Succesul ediției din acest an se vede deja și în interesul pentru viitor. Organizatorii au lansat pre-sale-ul pentru K-POP DAYS NIBIRU 2027, iar primele abonamente au fost puse în vânzare încă din timpul festivalului.

Interesul imediat al comunității confirmă ambiția organizatorilor de a transforma K-POP DAYS NIBIRU într-un reper anual pentru fanii și artiștii K-pop din Europa Centrală și de Est și într-un eveniment care poziționează România pe harta marilor destinații internaționale dedicate culturii coreene.

Controverse privind modernizarea Falezei Dunării din Galați. „PACT pentru Galați” cheamă cetățenii la o dezbatere publică spontană

By Gabriel Pecheanu

Reprezentanții PACT pentru Galați afirmă că reacția publică a apărut odată cu marcarea primilor arbori care urmează să fie tăiați în cadrul proiectului de modernizare a Falezei Dunării.

Potrivit acestora, mulți gălățeni au realizat abia acum amploarea modificărilor prevăzute în proiect, pe motiv că nu ar fi existat o informare și o consultare publică suficiente înainte de elaborarea documentației tehnice.

Formațiunea susține că autoritățile ar fi trebuit să organizeze dezbateri publice înainte de realizarea proiectului, să prezinte variante alternative și să explice motivele pentru care au fost alese anumite soluții tehnice.

„Nu este o simplă modernizare”

PACT pentru Galați consideră că proiectul nu reprezintă doar o modernizare a falezei, ci o schimbare majoră a conceptului urban al unuia dintre cele mai reprezentative spații publice din municipiu.

Potrivit reprezentanților formațiunii, aspectul viitor al Falezei Dunării ar fi trebuit stabilit în urma unei consultări extinse cu cetățenii, iar proiectanții să adapteze soluțiile la dorințele comunității.

Totodată, aceștia susțin că miile de semnături strânse pentru modificarea proiectului demonstrează existența unei nemulțumiri reale în rândul gălățenilor.

Întâlnire publică la Elice

În acest context, PACT pentru Galați i-a invitat pe cetățeni să participe, începând cu ora 19:00, în zona Elice, la o întâlnire dedicată discutării proiectului și identificării unor soluții pentru protejarea habitatului natural al Falezei Dunării.

Reprezentanții formațiunii precizează că întâlnirea nu reprezintă un protest organizat în sensul Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, ci o reuniune spontană cu susținătorii și persoanele interesate de proiect.

Primăria Municipiului Galați începe luni lucrările de modernizare pentru Faleza Dunării

Primăria Municipiului Galați a anunțat că lucrările de modernizare vor începe luni, 3 august 2026, iar accesul pe Faleza Dunării va fi restricționat pe durata intervențiilor.

„Începând de luni, 3 august 2026, pentru siguranța tuturor, accesul pe Faleza Inferioară a Dunării va fi restricționat, odată cu începerea lucrărilor de modernizare. Excepție va fi zona scărilor monumentale, unde accesul pietonal va fi permis, existând un culoar special pentru tranzitul utilajelor. Această zonă va rămâne deschisă până la sfârșitul lunii septembrie, când încep lucrările și aici. Totodată, va fi închis și trotuarul de pe Faleza Superioară a Dunării. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a transmis Primăria Municipiului Galați.

DNSC avertizează asupra unei noi fraude. Escrocii folosesc Facebook și WhatsApp pentru oferte de împrumut false

By Narcis Rosioru
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi metode de fraudă care circulă pe Facebook și WhatsApp. Escrocii profită de persoanele aflate în căutarea unui împrumut rapid și încearcă să le convingă să furnizeze date personale și documente de identitate. Potrivit DNSC, tentativele de înșelăciune pornesc, de regulă, din grupurile de Facebook dedicate […]

Iași reduce iluminatul public pe timpul nopții, după instituirea stării de alertă în energie

By Dana Macsim
Edilul a precizat că restricțiile vor fi aplicate în mod egal în toate cartierele orașului, pentru a evita orice diferență de tratament între zonele municipiului Primăria Iași va diminua consumul de energie electrică pe timpul nopții, în urma deciziei Guvernului de a institui stare de alertă la nivel național pe parcursul lunii august, în contextul […]

Canicula atinge cote extreme: Cod roșu în vestul țării, temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale

By Dana Macsim
Potrivit meteorologilor, episodul de caniculă va persista sâmbătă, duminică și luni în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării Valul de căldură se intensifică și se extinde în România, iar Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări de caniculă pentru aproape întreaga țară. Cele mai severe condiții sunt prognozate în județele Satu Mare, Bihor și […]

Dunărea se apropie de cote istorice minime: navele transportă marfă pe jumătate, iar blocajele afectează comerțul

By Dana Macsim
Unii operatori au nave încărcate care nu pot descărca marfa în porturi, din cauza nivelului prea scăzut al apei Scăderea accentuată a nivelului Dunării începe să lovească puternic transportul naval și lanțurile logistice. Din cauza cotelor foarte mici înregistrate în luna iulie, multe nave sunt obligate să navigheze încărcate doar parțial pentru a evita eșuarea, […]
❌