Anunțul a fost făcut de noul ministru al Mediului, luni seara, la Antena 3 CNN, care a invocat lipsa fondurilor, absența unor documente justificative și problemele legate de operarea aeronavei.
Ministrul a declarat că nu a găsit în instituție un document oficial din partea Comisiei Europene care să explice de ce achiziția avionului a fost scoasă din proiectul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Intotero a precizat că a contactat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru a verifica dacă există o astfel de corespondență.
„Nu avem un document oficial de la Comisia Europeană. Am contactat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. (…) Nu mi-au pus la dispoziție un document din care să reiasă într-adevăr”, a afirmat ministrul.
Aceasta a pus sub semnul întrebării și modul în care a fost luată decizia de a continua procedura, în condițiile în care, potrivit declarațiilor sale, nu exista o confirmare documentată a motivelor pentru care componenta privind avionul fusese eliminată din finanțarea europeană.
Natalia Intotero a afirmat că nu consideră normal ca noua conducere a ministerului să preia o procedură de achiziție fără finanțare clară și fără toate documentele necesare.
„Cert este că nu mi se pare normal să mi se arunce în brațe acest cartof fierbinte, acest contract cu acest avion, în condițiile în care banii nu sunt”, a declarat aceasta.
Întrebată în ce stadiu se află procedura, ministrul a răspuns: „Eu astăzi am anulat această achiziție”.
Intotero a explicat că avionul ar fi avut nevoie de pilot și de servicii de mentenanță, iar Ministerul Mediului nu dispune de specialiști care să îl piloteze. În opinia sa, aceste costuri și necesități ar fi trebuit clarificate înainte de continuarea demersurilor pentru cumpărarea aeronavei.
Un alt aspect semnalat de ministru este faptul că sistemul LiDAR destinat instalării pe avion ar fi fost deja achiziționat, pentru aproximativ 22 de milioane de lei. În aceste condiții, anularea cumpărării aeronavei ridică problema utilizării echipamentului și a identificării unei soluții pentru continuarea proiectului.
Ministrul a spus că va discuta cu ceilalți membri ai Guvernului pentru a găsi o variantă prin care investiția să poată fi folosită și prin care să nu fie blocat jalonul 167 din PNRR.
Acest jalon vizează un proiect mai amplu de digitalizare a monitorizării pădurilor. Potrivit declarațiilor ministrului, proiectul include 1.050 de camere pentru monitorizarea transporturilor de lemn, 350 de puncte de monitorizare video, supraveghere prin satelit, un sistem LiDAR terestru și echipamentul LiDAR aerian destinat avionului.
Procedura pentru achiziționarea aeronavei a fost lansată de Ministerul Mediului în aprilie 2025. Valoarea estimată a contractului era de 19.920.000 de lei, fără TVA, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor a fost 28 mai 2025.
Avionul urma să fie utilizat pentru colectarea datelor LiDAR și fotogrammetrice necesare supravegherii, controlului și monitorizării pădurilor. Documentația prevedea scanarea unei suprafețe de aproximativ 70.000 de kilometri pătrați, în mai puțin de 300 de ore de zbor efectiv.
![]()
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu au pus în executare, luni, trei mandate de aducere în cadrul anchetei.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada 2024-2025, doi bărbați, primarul Dănuț Mitrea și viceprimarul Costel Ghizdăreanu, ambii în vârstă de 56 de ani, ar fi realizat mai multe achiziții de piatră fără respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice. Totodată, aceștia ar fi utilizat fără drept, în interes personal, utilaje aflate în patrimoniul unei instituții din comuna Stănești.
În urma probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru două infracțiuni de abuz în serviciu.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, cei doi urmează să fie prezentați unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.
Ancheta este în desfășurare, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că cei doi, primarul și viceprimarul, sunt vizați de o anchetă desfășurată de autoritățile judiciare, care cercetează presupuse fapte de natură penală.
Mitrea și Ghizdăreanu au fost reținuți pentru fapte precum abuz în serviciu și delapidare, iar ancheta este în desfășurare.
Sursele judiciare au mai declarat, pentru MEDIAFAX, că în 29 octombrie 2025 polițiştii de la IPJ Giurgiu au descins la Primaria Stăneşti, la primar şi viceprimar acasă, precum şi la firme din județele Giurgiu, Constanța, Călăraşi şi Buzău.
Știrea se actualizează
![]()
Giuleștenii au deschis scorul prin Stojilkovic, în minutul 11, însă roș-albaștrii au revenit spectaculos după pauză și au marcat de patru ori, prin Karlo Muhar, algerianul Boutoutau și Joao Paulo.
Rapid a început mai bine partida și a preluat conducerea în minutul 11. Doumbia a centrat în careu, iar Stojilkovic a reluat din prima și l-a învins pe Târnovanu.
FCSB a încercat să restabilească egalitatea încă din prima repriză, însă ocaziile lui Korenica, Garita și Stoian nu s-au concretizat. La pauză, Rapid conducea cu 1-0.
După reluarea jocului, FCSB a devenit tot mai periculoasă. Boutoutau, introdus pe teren în locul lui Miculescu la pauză, a contribuit la creșterea ritmului ofensiv al roș-albaștrilor.
În minutul 54, algerianul a depășit mai mulți adversari, dar șutul său s-a dus peste poartă. Patru minute mai târziu, FCSB a egalat prin Karlo Muhar, care a înscris cu un șut din afara careului, fără șanse pentru portarul Ungureanu.
Rapid a încercat să reacționeze, însă echipa lui Daniel Pancu nu a reușit să oprească ofensiva gazdelor. În minutul 67, Cisotti a scăpat singur cu portarul, după un contraatac al FCSB, dar mingea trimisă de acesta a lovit bara.
FCSB a trecut în avantaj în minutul 69, când Boutoutau a înscris cu un șut spectaculos cu piciorul stâng, de la distanță. Golul a schimbat complet desfășurarea derby-ului, iar roș-albaștrii au continuat să atace.
În minutul 79, Joao Paulo a majorat diferența. Mijlocașul a șutat din marginea careului, după o minge întoarsă de Stoian, și a dus scorul la 3-1.
Doar două minute mai târziu, FCSB a marcat din nou. Cisotti a pătruns în careu și i-a pasat decisiv lui Boutoutau, care a finalizat pentru 4-1. Algerianul a reușit astfel dubla, după o repriză secundă în care a avut un impact important asupra jocului echipei sale.
În minutul 85, Boutoutau a fost aproape de un nou gol, după o diagonală trimisă de Pădurariu, însă voleul său s-a dus peste poartă.
Pe final, Rapid nu a mai găsit soluții pentru a reveni în meci. În minutul 90, partida a fost prelungită cu două minute, iar giuleștenii au rămas în inferioritate numerică după ce Camara a ieșit accidentat.
Fluierul final a consfințit victoria categorică a FCSB, scor 4-1, după ce Rapid intrase la vestiare cu avantaj pe tabelă. Echipa lui Laurențiu Reghecampf a avut o repriză secundă foarte eficientă, în care a înscris de patru ori și a întors rezultatul în fața rivalei bucureștene.
![]()
Recomandările vizează măsuri pe termen scurt, mediu și lung, printre care suplimentarea aportului de apă, continuarea dragajului pe Dunărea Veche și actualizarea proiectului Bala II, în contextul debitelor extrem de scăzute înregistrate în acest an.
Raportul a fost aprobat de comitetul constituit prin Decizia prim-ministrului nr. 278/2026. Măsurile propuse implică mai multe instituții cu atribuții în administrarea și gestionarea Dunării și urmăresc atât asigurarea apei necesare funcționării centralei nucleare, cât și îmbunătățirea condițiilor de navigație.
Pe termen scurt, autoritățile recomandă mobilizarea, atunci când va fi necesar, a unui aport suplimentar de apă la priza de răcire a centralei de la Cernavodă. Totodată, este prevăzută continuarea dragajului pe Dunărea Veche, pentru creșterea debitului pe acest braț și îmbunătățirea condițiilor de navigație.
Comitetul interministerial a prezentat și indicatorii tehnico-economici actualizați ai proiectului Bala II, care urmează să fie avizați și aprobați potrivit legii.
Recomandarea este ca proiectul și procedura de licitație să țină cont de debitele extrem de scăzute înregistrate în 2026 și să urmărească mai multe obiective: asigurarea apei necesare funcționării reactoarelor centralei de la Cernavodă, inclusiv în perspectiva existenței a patru unități, menținerea navigabilității pe Dunărea Veche și facilitarea circulației peștilor.
Planul include și redistribuirea debitelor în favoarea Dunării Vechi, precum și identificarea unor soluții pentru zona stâncii Pârjoaia.
Pe termen lung, comitetul recomandă ca proiectarea unităților 3 și 4 ale centralei nucleare să țină cont de situația hidrologică din 2026.
De asemenea, autoritățile propun analizarea unor soluții suplimentare pentru asigurarea apei în canalul de alimentare al centralei, astfel încât funcționarea reactoarelor să poată fi susținută în condiții hidrologice dificile.
Raportul recomandă continuarea coordonării între instituțiile implicate, inclusiv în etapa de execuție a lucrărilor. Aceasta ar urma să se bazeze pe un set comun de date și pe modelări hidraulice, pentru ca cerințele instituțiilor să fie integrate în lucrările și contractele derulate pe Dunăre, în limitele atribuțiilor legale ale fiecăreia.
![]()