Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Today — September 18th 2026Your RSS feeds

Nicușor Dan, la summitul „Carpathian 8”: „În economie tot timpul contează dimensiunea”

By Maria Miron

Nicușor Dan a explicat că reuniunea urmărește să pună mai bine în valoare potențialul regiunii Carpaților și să apropie statele din această zonă.

„E un summit care încearcă să valorizeze regiunea carpatică și e important pentru noi din mai multe perspective. În primul rând, să construim relațiile de vecinătate. Evident că ne interesează minoritatea românească de aici. Cu cât suntem mai bine conectați, cu atât ei vor fi mai aproape și vor putea să-și exprime identitatea”, a declarat Nicușor Dan, înaintea summitului.

Președintele a subliniat și componenta economică a cooperării între statele din regiunea Carpaților.

„Iar apoi e un interes evident economic, pentru că în economie tot timpul contează dimensiunea. Și, cu cât reușim să conectăm aceste țări din regiune într-o chestiune mai mare, care să atragă investiții și forme de afaceri de genul acesta, cu atât toată lumea va profita economic”, a spus șeful statului.

Nicușor Dan a vorbit și despre oportunitățile turistice ale zonei Carpaților din România, menționând că sâmbătă dimineață va participa, la Piatra Fântânele, în județul Bistrița-Năsăud, la „Via Transilvanica Business Fest”.

Opt țări reunite în Inițiativa pentru Integrare Carpatică

Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică are loc în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, Nicușor Dan fiind invitat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Inițiativa reunește țările traversate de Munții Carpați: Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ungaria și Ucraina. Obiectivele includ valorificarea potențialului economic al regiunii, atragerea investițiilor, protejarea patrimoniului cultural și natural și consolidarea cooperării regionale.

În marja summitului sunt programate Forumul Economic Carpatic, Forumul Tinerilor, reuniuni ale autorităților locale și întâlniri dedicate cooperării culturale și conservării naturii.

Before yesterdayYour RSS feeds

Românii pun mai puțini bani deoparte, dar investesc mai mult: România, record negativ la economisire în UE

By Dana Macsim
Cea mai mare creștere a fost înregistrată în Ungaria, unde rata de economisire a avansat cu 3,4 puncte procentuale România a înregistrat cea mai abruptă reducere a ratei de economisire a gospodăriilor din Uniunea Europeană în primul trimestru al anului 2026, în timp ce a consemnat cea mai mare creștere a ratei investițiilor populației, potrivit […]

România, la răscruce economică: de ce consumul nu mai poate ține loc de dezvoltare

By Dana Macsim
Specialiștii atrag atenția că România nu mai poate conta exclusiv pe forța de muncă ieftină, ca avantaj competitiv România nu duce lipsă de resurse, ci de un model economic capabil să le transforme în creștere pe termen lung, avertizează Daniel Anghel, country managing partner la PwC România, citat de Agerpres. După ani în care economia […]
❌