Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Before yesterdayYour RSS feeds

Jordan Bardella, reales lider al partidului Adunarea Națională, de extremă dreapta, cu aproape 99% din voturi

By Maria Nițu

Jordan Bardella a fost reales cu o majoritate covârșitoare în funcția de lider al partidului francez Adunarea Națională (RN), după ce a obținut 98,98% din voturi într-un scrutin în care nu a avut contracandidați, scrie Euronews.

Realegerea sa are loc cu șase luni înaintea alegerilor prezidențiale, scopul fiind să arate unitatea partidului de extremă dreapta.

Rezultatul a fost anunțat sâmbătă, în prima zi a congresului de două zile al partidului, organizat la Orléans. RN încearcă să-și consolideze poziția în așteptarea alegerilor prezidențiale din 2027.

Jordan Bardella a primit 75.497 de voturi, în timp ce 779 de voturi au fost albe, potrivit parlamentarului RN Yoann Gillet, care a supravegheat procesul electoral.

Aproape 68% dintre membrii partidului au participat la vot, care s-a desfășurat electronic, în perioada 21 septembrie – 22 octombrie.

Înainte de anunțarea rezultatului, Bardella le-a mulțumit activiștilor partidului, cerându-le să susțină candidatura lui Marine Le Pen la președinția Franței.

„Încă o dată, voi avea nevoie de voi (…) pentru a o duce pe Marine Le Pen la Palatul Élysée”, le-a transmis el susținătorilor.

Realegerea sa confirmă rolurile celor doi lideri ai RN, care spun că formează o „echipă câștigătoare” pentru alegerile din 2027.

Potrivit strategiei partidului, Marine Le Pen urmează să candideze la președinție, iar Bardella se pregătește pentru posibilitatea de a deveni prim-ministru, dacă RN va obține o majoritate în Parlament.

Autoritățile au aprobat soluțiile pentru alimentarea cu apă a reactoarelor de la Cernavodă. Ce măsuri sunt prevăzute

By Andrei Rachieru

Recomandările vizează măsuri pe termen scurt, mediu și lung, printre care suplimentarea aportului de apă, continuarea dragajului pe Dunărea Veche și actualizarea proiectului Bala II, în contextul debitelor extrem de scăzute înregistrate în acest an.

Raportul a fost aprobat de comitetul constituit prin Decizia prim-ministrului nr. 278/2026. Măsurile propuse implică mai multe instituții cu atribuții în administrarea și gestionarea Dunării și urmăresc atât asigurarea apei necesare funcționării centralei nucleare, cât și îmbunătățirea condițiilor de navigație.

Pe termen scurt, autoritățile recomandă mobilizarea, atunci când va fi necesar, a unui aport suplimentar de apă la priza de răcire a centralei de la Cernavodă. Totodată, este prevăzută continuarea dragajului pe Dunărea Veche, pentru creșterea debitului pe acest braț și îmbunătățirea condițiilor de navigație.

Proiectul Bala II, adaptat la debitele scăzute ale Dunării

Comitetul interministerial a prezentat și indicatorii tehnico-economici actualizați ai proiectului Bala II, care urmează să fie avizați și aprobați potrivit legii.

Recomandarea este ca proiectul și procedura de licitație să țină cont de debitele extrem de scăzute înregistrate în 2026 și să urmărească mai multe obiective: asigurarea apei necesare funcționării reactoarelor centralei de la Cernavodă, inclusiv în perspectiva existenței a patru unități, menținerea navigabilității pe Dunărea Veche și facilitarea circulației peștilor.

Planul include și redistribuirea debitelor în favoarea Dunării Vechi, precum și identificarea unor soluții pentru zona stâncii Pârjoaia.

Recomandări pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Pe termen lung, comitetul recomandă ca proiectarea unităților 3 și 4 ale centralei nucleare să țină cont de situația hidrologică din 2026.

De asemenea, autoritățile propun analizarea unor soluții suplimentare pentru asigurarea apei în canalul de alimentare al centralei, astfel încât funcționarea reactoarelor să poată fi susținută în condiții hidrologice dificile.

Raportul recomandă continuarea coordonării între instituțiile implicate, inclusiv în etapa de execuție a lucrărilor. Aceasta ar urma să se bazeze pe un set comun de date și pe modelări hidraulice, pentru ca cerințele instituțiilor să fie integrate în lucrările și contractele derulate pe Dunăre, în limitele atribuțiilor legale ale fiecăreia.

Nicușor Dan, întâlnire la New York cu investitori în obligațiuni românești: „Vom păstra traiectoria fiscală”

By Petre Apostol

„Am discutat despre economia noastră, despre planurile privind utilizarea fondurilor europene în următorii ani, precum și despre prioritățile și problemele României și ale Europei”, a transmis Nicușor Dan.

Președintele a spus că le-a transmis investitorilor că România va continua politica de reducere a deficitului bugetar.

„România se împrumută anual cu zeci de miliarde de euro și va continua să o facă, chiar dacă într-o măsură mai mică, o datǎ ce vom reduce deficitul bugetar la sub 3% din PIB. Marile fonduri și băncile de investiții sunt parteneri importanți pentru orice țară modernă și serioasă. (…) I-am asigurat că, în ciuda zgomotului politic, vom păstra traiectoria fiscală de reducere a deficitului și a datoriei și vom continua să luăm măsuri pentru recâștigarea competitivității României și a Europei”, a mai scris șeful statului.

Întâlnirea cu reprezentanții J.P. Morgan și investitorii în titluri de stat românești figura în programul vizitei președintelui la New York. Potrivit Ministerului Finanțelor, discuțiile s-au concentrat pe evoluția finanțelor publice, consolidarea fiscală, strategia de finanțare a statului și perspectivele economice ale României.

Din delegația oficială a României la New York face parte și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta participă la o serie de întâlniri cu investitori americani și instituții financiare, axate pe atragerea de capital pentru proiecte strategice și consolidarea dialogului cu investitorii internaționali.

România se află în proces de consolidare fiscală, iar finanțarea deficitului și costurile de împrumut reprezintă teme importante în dialogul autorităților cu investitorii. Luni, Ministerul Finanțelor a împrumutat 335,5 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat, la un randament mediu de 6,66% pe an.

Iran va participa la Adunarea Generală a ONU de la New York, în pofida tensiunilor cu SUA

By Petre Apostol

Administrația americană a anunțat că va permite accesul unei delegații iraniene „de bază”, din care vor face parte Pezeshkian și ministrul de Externe Abbas Araqchi. Delegația va fi însă mai restrânsă decât în anii precedenți și va fi supusă unor restricții privind deplasările și achiziționarea anumitor bunuri, potrivit CNN.

Membrii delegației iraniene vor avea permisiunea de a se deplasa în principal între sediul ONU, misiunea diplomatică iraniană, reședința ambasadorului și aeroportul JFK. Măsurile se bazează pe politica americană privind sancțiunile și pe regulile aplicabile delegațiilor diplomatice care participă la reuniunile ONU.

Participarea iraniană are loc în condițiile în care conflictul dintre Iran și Statele Unite ale Americii continuă, chiar dacă nu au fost raportate public atacuri americane asupra Iranului de mai bine de două săptămâni. În același timp, tensiunile regionale au crescut după intensificarea confruntărilor dintre rebelii Houthi, sprijiniți de Iran, și forțele susținute de Arabia Saudită în Yemen.

Președintele Donald Trump a declarat că se află într-o perioadă de decizie în privința Iranului și a sugerat că ar putea urma „lucruri foarte importante”. Trump și-a exprimat, de asemenea, disponibilitatea pentru o eventuală întâlnire cu Pezeshkian în marja Adunării Generale.

Pentru Iran, participarea la reuniunea anuală a ONU nu este o premieră. Țara a fost reprezentată în mod constant la Adunarea Generală, inclusiv în perioade de tensiuni majore cu Washingtonul. În 2015, președintele de atunci, Hassan Rouhani, a folosit tribuna ONU pentru a vorbi despre acordul nuclear încheiat în același an și despre perspectivele de reducere a tensiunilor în Orientul Mijlociu.

În acest an, întâlnirea are loc într-un context diferit, pe fondul războiului dintre Iran și SUA, al crizei din Orientul Mijlociu și al unor eforturi diplomatice pentru evitarea unei noi escaladări.

„Putem merge pe jos până în România”: Dunărea la minime istorice scoate la iveală epave și amenință producția de energie din regiune

By Diana Nunuț

Temperaturile foarte ridicate din ultimele săptămâni, care au dus la incendii de vegetație în Franța, Grecia și Spania, au avut un impact și asupra nivelului Dunării și Rinului, care au ajuns la minime istorice în unele regiuni.

Transportul fluvial a fost grav afectat, iar producția de energie este și ea în scădere.

Într-un amplu articol, publicația The Guardian evidențiază cum pentru prima dată în istorie, pe fondul producției scăzute de energie, România și Ungaria au fost nevoite să oprească reactoarele nucleare răcite în mod normal de apele Dunării.

Situația din Ungaria

Cea mai mare centrală nucleară din Ungaria, Paks, care este veche de 44 de ani și care furnizează aproape jumătate din energia electrică a țării, și-a redus producția în ultimele zile.

Premierul ungar Péter Magyar a anunțat că situația privind centrala de la Paks nu este una roz, întrucât aceasta funcționează la o capacitate mai mică de 50% și se preconizează oprirea completă a acesteia săptămâna viitoare. Oprirea ar putea dura câteva săptămâni, întrucât se estimează că nivelul apelor Dunării va rămâne prea scăzut pentru repornirea centralei.

The Guardian notează că autoritățile maghiare au lansat un apel către populație privind reducerea consumului de energie în orele de vârf, în timp ce producătorilor de automobile și de baterii li s-a cerut să reducă consumul de energie electrică și de apă.

Nivelurile Dunării în Budapesta, în perioada 14-25 iulie 2026. Foto: ABACAPRESS/Hepta via Mediafax Foto

Situația din România

Nici situația din România nu este mai bună. În această săptămână, reactorul 1 al centralei de la Cernavodă a fost oprit din motive de siguranță, în contextul debitului scăzut al Dunării. Ulterior, autoritățile au anunțat că se va închide și cel de-al doilea reactor, dar s-a revenit asupra deciziei după analize detaliate.

Între timp, Guvernul a declarat stare de alertă la nivel național în luna august, ca efect al scăderii producției de energie electrică, din cauza secetei și a debitelor scăzute pe râuri, dar mai ales pe fluviul Dunărea.

De asemenea, premierul interimar Ilie Bolojan a lansat un apel către populație de a reduce consumul de energie în orele de vârf.

Nivelurile scăzute ale Dunării scot la iveală epave, dar și o bombă din al Doilea Război Mondial

Dunărea traversează zece țări, iar în această vară a ajuns la niveluri minime istorice, dezvăluind stânci, epave vechi, o bombă din cel de-al Doilea Război Mondial și chiar rămășițele unui mamut lânos.

Un locuitor al satului Ryahovo din nordul Bulgariei a descoperit rămășițele unei fiare gigantice din era glaciară pe albia râului.

Pe de altă parte, zilele trecute, autoritățile din Budapesta au închis Podul Margareta după ce o bombă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost descoperită odată cu nivelul scăzut al Dunării.

În plus, navele de pe Dunăre nu au putut naviga cu încărcătură maximă pe cursul apei și, prin urmare, s-au confruntat cu timpi mai mari de așteptare.

NOVI SAD, SERBIA – JULY 31: Stranded boats are seen on the muddy riverbed along the Danube River – Europe’s second-longest river passing through 10 countries before emptying into the Black Sea – in Novi Sad, Serbia, on July 31, 2026. The continued drop in water levels across the Serbian and Bulgarian sections of the Danube has left several vessels grounded in the mud. Aleksandar Jovanovic / Anadolu/ABACAPRESS.COM

La podul Vidin-Călărași, care leagă Bulgaria de România, bulgarii au declarat că au rămas fără muncă deoarece nivelul scăzut al apei le-a blocat ambarcațiunile pe mal.

„Niciodată nu a secat atât de mult. Acum putem chiar să mergem pe jos până în România”, a declarat pescarul Rossen Dobrev pentru AFP, potrivit The Guardian.

❌