Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Today — September 18th 2026News

Zelenski anunță „Carpathian 8”. România, printre cele opt state ale noii inițiative regionale

By Oana Antipa

Anunțul a fost făcut în timpul primei sesiuni a summitului inaugural Carpathian 8, organizat în regiunea Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei, potrivit agenției Ukrinform.

România, printre cele opt state ale C8

Noul format reunește Ucraina, România, Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Austria și Serbia.

Zelenski a declarat că este pentru prima dată când un summit de acest nivel, care reunește statele din regiunea Carpaților, este organizat în partea ucraineană a lanțului carpatic.

La reuniune participă președintele României, Nicușor Dan, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și premierul Poloniei, Donald Tusk. Sunt prezenți și reprezentanți ai Cehiei și Austriei, în timp ce reprezentanții Ungariei sunt așteptați să se alăture summitului ulterior, potrivit informațiilor publicate de Ukrinform. La lucrările reuniunii urmează să participe și reprezentanți ai Uniunii Europene.

Informațiile privind prezența lui Nicușor Dan, Donald Tusk și Aleksandar Vučić la summit sunt relatate și de presa ucraineană.

Logistică, economie și cooperare transfrontalieră

Potrivit lui Zelenski, noul format ar urma să contribuie la extinderea infrastructurii logistice și a cooperării economice transfrontaliere, precum și la sprijinirea comunităților din regiune.

„Lansăm un nou format, C8 – the Carpathian Eight – din care vom face parte noi și vecinii noștri din Europa: România, Serbia, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria, Ungaria și, desigur, Uniunea Europeană ca întreg. Este un început semnificativ pentru o mișcare ce are scopul de a întări și mai mult legăturile dintre țările noastre și de a adânci cooperarea la nivel european în domeniul securității, energiei, logisticii, comerțului transfrontalier și de a ne sprijini comunitățile”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a indicat, într-un mesaj separat, securitatea și energia printre domeniile vizate de cooperarea în cadrul noului format, alături de logistică și relațiile economice transfrontaliere.

Pentru România, componenta de infrastructură și conectivitate se suprapune unor teme discutate recent la nivel bilateral și trilateral cu Ucraina. La o reuniune desfășurată la Chișinău la sfârșitul lunii august, Zelenski, Nicușor Dan și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, au discutat despre energie și infrastructura care conectează cele trei țări, precum și despre funcționarea rutelor de export din regiune.

Prima reuniune a noului format

Summitul din Ucraina marchează debutul oficial al C8. Zelenski anunțase anterior intenția de a crea o inițiativă carpatică împreună cu Uniunea Europeană și statele din regiune.

Reuniunea inaugurală se desfășoară în regiunea Ivano-Frankivsk, iar evenimentele asociate summitului sunt programate în perioada 18-20 septembrie.

Noul format aduce astfel la aceeași masă opt țări din Europa Centrală și de Est, cu obiective declarate de cooperare în domenii precum securitatea, energia, infrastructura și dezvoltarea economică transfrontalieră.

De ce l-a salvat Nicușor Dan pe Sorin Grindeanu. Cine are acum cheia – „Maturul din cameră”

By Ioana Vochin
Redusă la esența sa puternică, politică, dar și egolatră, criza din acest an e una între Nicușor Dan și Ilie Bolojan. De aproape un an, de la alegerile pentru Primăria Capitalei, unde interesele președintelui și cele ale PNL au intrat în conflict, se desfășoară o amplă confruntare între Cotroceni și Palatul Victoria. Se luptă Dan-de-dreapta …

Nicușor Dan, la summitul „Carpathian 8”: „În economie tot timpul contează dimensiunea”

By Maria Miron

Nicușor Dan a explicat că reuniunea urmărește să pună mai bine în valoare potențialul regiunii Carpaților și să apropie statele din această zonă.

„E un summit care încearcă să valorizeze regiunea carpatică și e important pentru noi din mai multe perspective. În primul rând, să construim relațiile de vecinătate. Evident că ne interesează minoritatea românească de aici. Cu cât suntem mai bine conectați, cu atât ei vor fi mai aproape și vor putea să-și exprime identitatea”, a declarat Nicușor Dan, înaintea summitului.

Președintele a subliniat și componenta economică a cooperării între statele din regiunea Carpaților.

„Iar apoi e un interes evident economic, pentru că în economie tot timpul contează dimensiunea. Și, cu cât reușim să conectăm aceste țări din regiune într-o chestiune mai mare, care să atragă investiții și forme de afaceri de genul acesta, cu atât toată lumea va profita economic”, a spus șeful statului.

Nicușor Dan a vorbit și despre oportunitățile turistice ale zonei Carpaților din România, menționând că sâmbătă dimineață va participa, la Piatra Fântânele, în județul Bistrița-Năsăud, la „Via Transilvanica Business Fest”.

Opt țări reunite în Inițiativa pentru Integrare Carpatică

Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică are loc în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, Nicușor Dan fiind invitat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Inițiativa reunește țările traversate de Munții Carpați: Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ungaria și Ucraina. Obiectivele includ valorificarea potențialului economic al regiunii, atragerea investițiilor, protejarea patrimoniului cultural și natural și consolidarea cooperării regionale.

În marja summitului sunt programate Forumul Economic Carpatic, Forumul Tinerilor, reuniuni ale autorităților locale și întâlniri dedicate cooperării culturale și conservării naturii.

Anthropic avertizează că inteligența artificială se apropie de construirea propriului succesor

By Ioana Târziu

Anthropic a declarat că chatbot-ul său Claude conduce acum mai mult de un sfert din activitatea sa de cercetare și dezvoltare. De asemenea, colaborează cu personal uman la peste 90% din sarcini.

Compania a declarat că publică informațiile pentru a oferi publicului, terților și guvernelor „o mai bună vizibilitate asupra ritmului dezvoltării inteligenței artificiale”, în contextul în care lumea „ia în considerare încetinirea” ritmului acesteia, conform Euronews.

Șeful Anthropic a cerut încetinirea dezvoltării IA

CEO-ul Anthropic, Dario Amodei, a cerut luna aceasta încetinirea dezvoltării inteligenței artificiale. Această cerere a venit din cauza progreselor rapide ale tehnologiei, ce alimentează îngrijorările legate de pierderea locurilor de muncă, creșterea cererii de energie și impactul asupra mediului al centrelor de date.

Temerile că designerii de agenți de inteligență artificială ar putea pierde controlul asupra creațiilor lor au crescut și după ce mai multe modele de la Anthropic și OpenAI ar fi ieșit singure din mediile lor închise. Acestea au accesat internetul și au pătruns pe site-uri web și platforme.

Aceste modele ar putea fi greu de controlat

„Modelele care își accelerează propria dezvoltare ar putea face mai dificilă înțelegerea sau controlul acestor sisteme pentru oameni”, a transmis Anthropic într-un raport.

„Prin urmare, este important să împărtășim aceste valori pentru a înțelege cât de aproape este lumea de a atinge auto-îmbunătățirea recursivă (un model care își construiește complet autonom succesorul)”, se mai arată în raportul companiei.

Un protest a avut loc joi, în San Francisco, în contextul în care oamenii își fac griji cu privire la viitorul inteligenței artificiale.

Oamenii au protestat în fața sediilor Anthropic și OpenAI, cerând companiilor de inteligență artificială să „oprească cursa inteligenței artificiale”.

Ei și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la consumul tot mai mare de energie al centrelor de date și la impactul potențial al tehnologiei asupra climei.

Siegfried Mureșan începe lupta pentru Guvern. Premierul desemnat, primele declarații

By Coralia Frigea

Urmează primele declarații ale lui Siegfried Mureșan

Premierul desemnat urmează să susțină, alături de reprezentanții partidelor care îl sprijină, o conferință de presă privind formarea noului Guvern.

Va fi prima apariție publică a lui Siegfried Mureșan după începerea negocierilor de la Palatul Victoria și după acceptarea propunerii făcute de Nicușor Dan.

Principalele teme așteptate sunt formula viitorului Cabinet, negocierile pentru obținerea celor 233 de voturi necesare învestirii și relația cu PSD, în condițiile în care PNL, USR și UDMR nu dispun singure de o majoritate.

Știre inițială

Siegfried Mureșan, noul premier desemnat de Nicușor Dan, a mers la primele discuții cu șefii partidelor la Palatul Victoria, vineri, 18 septembrie. Proaspăt întors de la Bruxelles, acolo unde este eurodeputat, liberalul s-a întâlnit atât cu Ilie Bolojan, cât și cu Dominic Fritz, președintele USR, și Tanczos Barna, vicepreședinte UDMR.

„Ne-am apucat de lucru. Vom comunica transparent la fiecare pas în cadrul acestei proceduri. În cursul zilei de astăzi vom avea o conferință de presă comună pe subiectul formării guvernului. Mulțumesc mult Partidului Național Liberal, Uniunii Salvați România și Uniunii Democrate Maghiare din România pentru colaborarea strânsă pe care o avem”, a transmis Mureșan, într-o postare pe Facebook.

Siegfried Mureșan caută voturile cu care să fie învestit

PNL, USR și UDMR l-au propus premier încă din luna iulie și și-au reconfirmat susținerea pentru Siegfried Mureșan, imediat după desemnare. Liberalului i-ar mai lipsi însă câteva voturi pentru a putea trece de testul Parlamentului.

Nicușor Dan a declarat deja că nu vrea un Guvern investit cu voturile AUR, ceea ce ar însemna că eurodeputatul ar trebui să își găsească susținere printre social-democrați, chiar dacă Guvernul va fi unul minoritar.

Cât timp are Mureșan să se pregătească de votul Parlamentului

După ce președintele semnează decretul prin care îl desemnează oficial ca premier, Mureșan are la dispoziție 10 zile pentru a-și găsi susținere în Parlament, dar și pentru a-și configura cabinetul de miniștri și programul de guvernare.

Nicușor Dan l-a nominalizat joi, 18 septembrie, pe europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan să găsească majoritatea necesară investirii Guvernului.

Zeci de zboruri anulate pe un aeroport folosit masiv de români

By Andreea Tobias

Traficul aerian de pe aeroportul Charleroi rămâne perturbat, potrivit agenției Belga. Vineri dimineață au fost anulate deja nouă zboruri de plecare și nouă de sosire. Alte 24 de curse urmează să fie anulate în cursul după-amiezii și al serii.

Joi fuseseră deja eliminate aproximativ 40 de zboruri, conform dhnet.be.

Cauza este greva controlorilor de trafic aerian de la Skeyes, compania responsabilă de controlul aerian în Belgia.

Sindicatele cer alinierea primelor de noapte la nivelul celor plătite controlorilor de la Liège.

Conducerea Skeyes se opune, susținând că majorarea cerută înseamnă o creștere de 160%.

Greva se desfășoară oficial între orele 22:00 și 08:00. Din motive organizatorice, companiile aeriene anulează însă și zboruri programate în timpul zilei. Sindicatele au anunțat că protestul va continua timp de 24 de nopți, până pe 10 octombrie.

Zeci de zboruri anulate zilnic pe aeroportul din Belgia unde ajung mii de români. Greva ar putea continua până pe 10 octombrie

Charleroi este printre aeroporturile cu cele mai multe curse spre România. Mii de români din Belgia folosesc frecvent aceste zboruri.

Situația vine după un an dificil pentru pasagerii care tranzitează Belgia. Aeroportul Charleroi s-a mai confruntat, în ultimii ani, cu mai multe greve ale personalului sau ale controlorilor de trafic aerian. Unele s-au soldat cu anulări în masă.

Pasagerii cu zboruri spre sau dinspre Charleroi sunt sfătuiți să verifice statusul curselor pe site-urile companiilor aeriene. Este recomandat să facă asta înainte de a se deplasa spre aeroport. Numărul anulărilor poate crește, în funcție de evoluția protestului sindicatelor.

Before yesterdayNews

UE ia din nou la țintă Airbnb în cele mai cuprinzătoare măsuri de până acum

By Sebastian Jucan
Airbnb și alte companii de închiriere de locuințe pe termen scurt urmează să se confrunte cu noi restricții în Uniunea Europeană, după ce executivul comunitar a propus miercuri noi reguli menite să ajute autoritățile să abordeze criza locuințelor din zonele foarte căutate de turiști. Inițiativa Comisiei Europene urmărește să armonizeze regulile în întreaga Europă, după …

Brânza românească păstrată în vezică de porc, recunoscută oficial de Comisia Europeană

By Cosmin Pirv

Comisia Europeană a aprobat adăugarea în registrul indicațiilor geografice protejate (IGP) a produsului „Brânza frământată de Teaca” din România.

Este vorba de un preparat alimentar obținut din lapte de vacă crud, nepasteurizat, prelucrat prin procedee specifice de închegare, dospire, maturare, sărare și frământare.

Brânza are formă ovală sau rotundă neregulată și greutate de aproximativ 0,4 – 2 kg.

Forma și greutatea bucăților sunt date de vezica naturală de porc în care brânza frământată este ambalată, mai arată CE.

Produsul „Brânză frământată de Teaca” se vinde în membrane naturale simple sau protejate cu amestecuri de ceruri pentru brânzeturi. Se poate comercializa și feliat.

Produs cu tradiție

Caietul de sarcini al produsului de pe site-ul Ministerului Agriculturii arată că „Brânză frământată de Teaca” este cunoscută din vechime.

„Noi în Teaca făceam brânza frământată din lapte de vacă. Brânza frământată din lapte de vacă nu se iuțește așa tare ca și aia de oaie”, se arată în Monografia în limba germană scrisă de Ilse Schliesleder-Fronius, care atestă și organizarea târgului din Teaca încă din 1734.

Comerțul în târg cu brânză frământată a fost și rămâne o tradiție, potrivit documentului citat.

„Specificitatea produsului se datorează modului de lucru și îndemânării lucrătorilor și este
transmis din generație în generație. Obținerea cașului bașchiu, dospirea, mărunțirea, așezarea în
straturi și specificitatea umplerii vezicilor, conferă produsului calități deosebite, fapt consemnat în
Revista Industria Cărnii”, se mai spune în caietul de sarcini.

Peste 3.900 de denumiri protejate

Potrivit Comisiei Europene, caracteristicile produsului nu pot fi reproduse fidel în afara acestui context cultural și geografic, deoarece depind de abilitatea producătorilor locali de a interpreta și de a controla în mod vizual și tactil fiecare fază a procesului.

Această expertiză a fost transmisă din generație în generație și este o parte esențială a identității comunității respective, legând denumirea produsului de gustul, de textura și de calitatea așteptate de consumatori.

Comisia Europeană transmite că aceasta se alătură celor peste 3.900 de denumiri protejate deja incluse în baza de date.

 

Noi restricții pentru Airbnb în Europa. Comisia Europeană intervine în criza locuințelor

By Iulian Moşneagu

Comisia Europeanp vrea să armonizeze regulile la nivelul UE, după ce orașe precum Paris, Barcelona și Veneția au introdus măsuri diferite pentru a limita închirierile pe termen scurt. Unele dintre aceste reguli au fost ulterior contestate în instanță, scrie Reuters.

Creșterea numărului de locuințe închiriate turiștilor pe termen scurt a redus oferta de locuințe accesibile în mai multe orașe europene. Situația a provocat proteste ale locuitorilor, în special ale tinerilor.

„În urmă cu un an, am promis că voi aborda problema accesibilității locuințelor în Europa”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Astăzi facem un pas în această direcție, oferind mai multă claritate și sprijin autorităților locale și comunităților, în funcție de realitățile locale”, a spus aceasta.

Propunerea, care va trebui negociată în lunile următoare cu statele membre ale UE și cu Parlamentul European înainte de a putea deveni lege, stabilește pentru prima dată un cadru european comun pentru evaluarea măsurilor privind locuințele.

Comisia a precizat că autoritățile vor putea identifica zonele afectate de o criză a locuințelor analizând, printre altele, dacă raportul dintre prețurile locuințelor și venituri este ridicat sau dacă acesta a avut o tendință de creștere în ultimii 10 ani.

Eventualele restricții asupra închirierilor pe termen scurt vor trebui să se bazeze pe date concrete, să fie necesare și să se aplice doar în zonele afectate. Măsurile nu vor putea fi aplicate retroactiv.

Autoritățile locale vor decide dacă este necesară introducerea unor astfel de măsuri. Propunerea recomandă, de asemenea, punerea la dispoziție a mai multor terenuri pentru construcția de locuințe și modernizarea proceselor de urbanism și construcție.

Arsurile solare din copilărie pot lăsa urme pe viață. Ce arată un nou studiu despre riscul de cancer de piele

By Andrei Rachieru

O meta-analiză publicată în JAMA Dermatology arată că persoanele care au avut de-a lungul vieții arsuri solare dureroase, cu bășici sau severe prezintă un risc mai mare de a dezvolta carcinom spinocelular cutanat, una dintre cele mai frecvente forme de cancer de piele, scrie Science Alert.

Cercetătorii au analizat 17 studii, care au inclus în total peste 321.000 de persoane, pentru a evalua legătura dintre istoricul arsurilor solare și apariția carcinomului spinocelular cutanat.

Arsurile solare severe cresc riscul de cancer de piele

Potrivit analizei, persoanele care au avut o frecvență moderată de arsuri solare dureroase, cu bășici sau severe au prezentat cu 51% mai multe șanse de a dezvolta carcinom spinocelular cutanat comparativ cu cele care nu au avut astfel de arsuri.

În cazul persoanelor cu o frecvență ridicată a arsurilor solare severe, șansele au fost cu 69% mai mari.

Cercetătorii atrag atenția în special asupra arsurilor solare suferite în copilărie. În unele dintre datele analizate, arsurile severe și frecvente din primii ani de viață au fost asociate cu un risc de până la trei ori mai mare de carcinom spinocelular cutanat.

Arsurile solare din copilărie pot provoca leziuni ale ADN-ului

Expunerea la radiațiile ultraviolete poate deteriora ADN-ul celulelor pielii. Chiar dacă senzația de usturime și roșeața dispar după vindecarea arsurii solare, modificările produse la nivel celular pot persista.

În procesul de reparare a ADN-ului pot apărea erori. În timp, aceste mutații se pot acumula și pot contribui la apariția cancerului de piele.

Dermatologii subliniază că cei mici sunt mai vulnerabili la efectele expunerii la soare, iar utilizarea inconsistentă a metodelor de protecție poate crește riscul.

Cancerul de piele este asociat cu expunerea la radiații UV

Autorii meta-analizei precizează că legătura dintre expunerea la radiații ultraviolete și carcinomul spinocelular este deja bine documentată. Mai dificil de stabilit este impactul exact al arsurilor solare, deoarece persoanele care suferă frecvent arsuri pot avea, în același timp, și o expunere generală mai mare la soare.

Studiul a luat în calcul, acolo unde datele au permis, factori precum vârsta, sexul, culoarea pielii și sensibilitatea pielii la soare. Totuși, cercetătorii avertizează că nivelul de certitudine al dovezilor rămâne scăzut, inclusiv din cauza faptului că participanții au fost nevoiți să își amintească arsurile solare suferite cu mulți ani în urmă.

Alte meta-analize au identificat asocieri similare între arsurile solare și alte tipuri de cancer de piele, inclusiv melanomul și carcinomul bazocelular.

Cum pot fi prevenite arsurile solare și cancerul de piele

Specialiștii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare, în special în intervalele în care radiațiile ultraviolete sunt intense. Hainele care acoperă pielea, pălăriile, statul la umbră și utilizarea cremei de protecție solară pot reduce expunerea la radiații UV.

De asemenea, este recomandată evitarea solarului și a altor surse artificiale de radiații ultraviolete.

Arsurile solare din trecut nu mai pot fi eliminate, însă reducerea expunerii excesive la soare poate contribui la prevenirea unor noi leziuni ale pielii. Cercetătorii subliniază că protecția solară este deosebit de importantă în cazul copiilor și adolescenților.

România crește capacitățile energetice. Grupul 4 de la Rovinari va fi repornit. Reacția PSD

By Coralia Frigea

Bogdan Ivan, fostul ministru al Energiei a vizitat luni centrala pe cărbune de la Rovinari, care și-a repus în funcțiune grupul 4. Și fostul secretar general al Guvernului anunță victoria PSD și îl critică pe premierul interimar Ilie Bolojan.

Luni, începând cu ora 14:30, grupul 4 de la Rovinari a început să introducă în sistemul energetic național energie din cărbune, a anunțat Bogdan Ivan. Fostul ministru PSD spune că obiectivul PSD va fi menținerea acestor centrale în funcțiune până la înlocuirea cu alte capacități existente.

„Cei de la C.E. Oltenia au în mine, în PSD și în colegii mei din PSD Gorj un aliat puternic. Împreună îi vom susține pentru ca 3 grupuri de la Rovinari și unul de la Turceni să rămână active și după 31 august!”, a transmis fostul ministru pe Facebook.

Cresc capacitățile energetice ale țării

Radu Oprea, fostul secretar general al Guvernului, a vorbit și el despre fostele centrale pe cărbune care încep să fie repuse în funcțiune. Acesta l-a criticat dur pe Ilie Bolojan, despre care a spus că s-a opus redeschiderii centralelor pe cărbune la începutul crizei energetice.

„Ce simplu ar fi fost să accepte de la bun început că nu există un monopol al ideilor bune și că ele nu se află doar la Guvernul demis Bolojan. Debitul Dunării nu crește dacă te încrunți la el și doi centimetri rămân fix doi centimetri în ciuda propagandei lui Miruță care spune că ai lui sunt uriași”, a scris Radu Oprea într-o postare pe Facebook.

Subiectul redeschiderii centralelor pe cărbune a apărut încă de dinaintea crizei, atunci când România a decis închiderea acestora, conform normelor europene, iar producția de energie a țării a scăzut.

HOROSCOP 18 august 2026. Zi excelentă pentru Vărsători și oportunități financiare pentru Berbeci

By Petronela Dumitrescu

Horoscop 18 august Leu

Leii pot simți că scapă de o parte dintre tensiunile și presiunile care i-au afectat în ultima perioadă. Ziua este potrivită pentru schimbări constructive și pentru găsirea unui echilibru mai bun.

Discuțiile financiare cu partenerul pot fi foarte utile. Împreună, Leii pot face planuri realiste pentru viitorul familiei și pot stabili mai clar prioritățile. Prudența este recomandată în relația cu prietenii, rudele sau partenerii de afaceri.

Leii pot avea, de asemenea, suficient timp pentru a se ocupa de o problemă veche de la serviciu și pentru a găsi, în sfârșit, o soluție practică.

Relația de cuplu poate deveni mai profundă, iar leii pot simți o apropiere emoțională și spirituală mai puternică de persoana iubită și pot înțelege mai bine valoarea sprijinului reciproc.

Horoscop 18 august Fecioară

Pentru Fecioare, situația financiară se poate îmbunătăți pe parcursul zilei, ceea ce le poate oferi mai multă siguranță și încredere. Fecioarele pot încheia ziua cu o perspectivă mai optimistă asupra banilor, însă este important să nu confunde această evoluție cu libertatea de a cheltui fără limite.

Determinarea și rezistența la efort le ajută să performeze bine, însă un superior le-ar putea atrage atenția asupra unor sarcini rămase neterminate. Este momentul să rezolve problemele restante și să demonstreze că își asumă responsabilitățile.

Horoscop 18 august Balanță

Balanțele pot simți că se eliberează de unele dintre grijile care le-au apăsat în ultima perioadă. Este o zi bună pentru schimbări pozitive și pentru o abordare mai sănătoasă a problemelor.

Banii rămân o preocupare importantă, dar Balanțele trebuie să evite să devină prea sensibile sau suspicioase în privința aspectelor financiare.

Evoluția profesională depinde în mare măsură de oamenii alături de care aleg să lucreze. Asocierea cu persoane potrivite și luarea unor decizii inspirate pot deschide noi oportunități.

În relația cu partenerul este important să păstreze respectul și decența în discuții. Este un moment bun pentru a readuce spontaneitatea și pentru a face lucruri diferite împreună. Un musafir neașteptat din familie poate modifica programul zilei.

Horoscop 18 august Scorpion

Scorpionii sunt sfătuiți să nu își depășească limitele și să își acorde timp pentru odihnă. După zile aglomerate, organismul are nevoie de o pauză.

Ziua poate veni cu cheltuieli generoase pentru familie. Scorpionii ar putea organiza o ieșire sau o reuniune și vor fi tentați să cheltuiască mai mult pentru cei dragi. Este bine să păstreze totuși controlul asupra bugetului.

La serviciu este recomandată prudența. Scorpionii ar trebui să își păstreze ideile pentru ei până când sunt siguri că proiectele lor au șanse reale de reușită. După o perioadă foarte aglomerată, pot apărea în sfârșit momente de relaxare și de detașare de problemele profesionale.

Horoscop 18 august Săgetător

Săgetătorii trebuie să fie atenți la oboseală și să nu își forțeze limitele. Dorința de a face bani rapid poate fi puternică, însă nu toate oportunitățile merită riscul.

Evitați investițiile sau schemele care promit câștiguri rapide. Dorința de profit imediat poate conduce la decizii neinspirate. Prudența și analiza înaintea oricărei tranzacții sunt mai importante decât viteza.

În cadrul întâlnirilor de afaceri, Săgetătorii ar trebui să fie diplomați și să evite să vorbească prea mult sau să reacționeze emoțional. O afirmație făcută la nervi poate afecta reputația profesională.

Pot apărea întâlniri interesante și reconectări cu oameni din trecut. În relația de cuplu este important să nu amâne discuțiile despre sentimente.

Horoscop 18 august Capricorn

Capricornii își pot lăsa în urmă grijile și se pot bucura de mai mult timp alături de familie. În același timp, perioada este favorabilă pentru evoluția profesională.

O atenție sporită este necesară pentru bani și obiectele de valoare, mai ales pentru oamenii de afaceri care se deplasează în interes profesional.

Încrederea în propriile forțe crește, iar progresul profesional devine tot mai vizibil. Capricornii care au muncit intens în ultimele zile pot găsi în sfârșit timp pentru odihnă. Este o perioadă bună pentru a observa rezultatele muncii depuse.

Horoscop 18 august Vărsător

Energia și buna dispoziție îi pot ajuta pe Vărsători să privească lucrurile cu mai multă încredere.

Investițiile pe termen lung, dacă sunt bine analizate, pot aduce câștiguri consistente. Totuși, oamenii de afaceri trebuie să fie atenți: o investiție făcută anterior ar putea genera pierderi. Nu este indicat să ia decizii financiare pripite pentru a recupera eventualele pierderi.

La serviciu, Vărsătorii trebuie să fie atenți la ceea ce spun. Comentariile făcute fără să fie bine cântărite le pot afecta imaginea profesională. Este preferabil să vorbească mai puțin și să lase rezultatele muncii să vorbească pentru ei.

Horoscop 18 august Pești

Peștii trebuie să își pună sănătatea și starea de bine pe primul loc și să nu accepte prea multe obligații dacă simt că au nevoie de odihnă.

Atenție la conflicte. O ceartă cu o persoană apropiată poate escalada și poate ajunge să genereze cheltuieli neașteptate. În această zi, Peștii sunt sfătuiți să evite situațiile conflictuale care pot avea consecințe financiare.

Determinarea și încrederea îi ajută să obțină rezultate mai bune decât se așteptau. Munca depusă pentru binele familiei și obiectivele pe termen lung poate avea rezultate, însă este recomandat să evite deciziile motivate exclusiv de câștig.

Horoscop 18 august Berbec

Berbecii se pot baza marți pe inteligență și capacitatea de a găsi soluții chiar și atunci când apar situații complicate. O atitudine pozitivă îi va ajuta să depășească obstacolele și să nu se lase copleșiți de problemele de moment.

Din punct de vedere financiar, ziua poate fi favorabilă. Berbecii ar putea reuși să obțină capital pentru un proiect nou, să recupereze sume de bani care le erau datorate sau să găsească sprijin financiar pentru o inițiativă importantă. Este un moment bun pentru a pune ordine în planurile financiare și pentru a transforma o idee într-un proiect concret.

La locul de muncă, planificarea atentă va fi cheia succesului. Problemele pot fi rezolvate dacă sunt abordate metodic, fără grabă și fără reacții impulsive. Capacitatea de organizare poate aduce rezultate bune și poate demonstra superiorilor că Berbecii pot gestiona situații dificile.

Horoscop 18 august Taur

Taurii sunt sfătuiți să nu ia lucrurile bune din viața lor ca pe ceva garantat. Sprijinul primit din partea familiei și a celor apropiați merită apreciat, mai ales într-o perioadă în care pot apărea și unele tensiuni.

Pentru antreprenori și comercianți, ziua poate aduce profituri bune și satisfacție financiară. Rezultatele pot fi mai bune decât se așteptau, însă este important ca Taurii să nu lase entuziasmul să îi facă neglijenți cu banii.

La serviciu, cineva ar putea încerca să intervină în planurile lor sau să le îngreuneze proiectele. Taurii trebuie să fie atenți la ce se întâmplă în jur și să nu ofere prea multe informații înainte ca lucrurile să fie sigure.

În relația de cuplu, Taurii nu ar trebui să amâne discuțiile importante cu persoana iubită. Tăcerea poate alimenta neînțelegerile.

Horoscop 18 august Gemeni

Gemenii trebuie să renunțe la grabă și la deciziile luate din impuls. Stresul inutil poate apărea tocmai din cauza dorinței de a rezolva totul cât mai repede.

Există șanse de câștiguri financiare, însă atitudinea prea agresivă poate diminua rezultatele. Gemenii sunt sfătuiți să aibă răbdare în negocieri și să analizeze cu atenție fiecare decizie financiară. O strategie calmă poate fi mai profitabilă decât o reacție rapidă.

Activitatea profesională poate avansa mai lent decât și-ar dori. Acest lucru poate genera nervozitate sau mici tensiuni, însă răbdarea este esențială. Nu toate lucrurile se rezolvă imediat, iar presiunea pusă asupra colegilor sau asupra propriei persoane poate complica situația.

Horoscop 18 august Rac

Racii au multă energie, însă volumul crescut de muncă îi poate face mai irascibili. Este important să nu lase presiunea acumulată să se răsfrângă asupra celor apropiați.

Pot apărea câștiguri financiare, iar o parte dintre acestea ar putea fi folosită pentru a-i ajuta pe cei din jur. Generozitatea poate aduce Racilor un sentiment puternic de satisfacție, însă este recomandat să păstreze un echilibru între ajutorul oferit altora și propriile nevoi.

Eforturile depuse la serviciu au șanse să dea rezultate. Munca susținută și seriozitatea vor fi observate, chiar dacă presiunea poate deveni obositoare.

În relația de cuplu pot apărea neînțelegeri pornind de la lucruri cotidiene. Comunicarea calmă poate împiedica transformarea unor probleme mici în conflicte serioase.

Donald Trump, pe tobogan. Indicele său de popularitate din SUA s-a prăbușit

By Petru Mazilu

Donald Trump este din ce în ce mai criticat de americani. Potrivit Clash Report, indicele de popularitate al lui Trump a atins nivelul de 33% în ultimul sondaj Economist/YouGov. Este un nivel minim privitor la ambele mandate ale lui Trump la Casa Albă.

Statistica arată că 62% dintre respondenți nu îl aprobă pe Trump, iar 50% își exprimă o dezaprobare puternică.

Doar 22% dintre cei intervievați consideră că economia este bună, iar 65% spun că țara se află pe o cale greșită.

Războiul din Iran și prețurile la benzină, care se situează în jurul a 4 dolari pe galon, reprezintă principalele nemulțumiri ale americanilor

Sondajul apare cu trei luni înainte de alegerile intermediare din SUA. Partidul Democrat conduce în sondajele naționale pentru alegerile la Congres.

Accident grav în Suceava. Un copil de cinci ani a murit după ce a fost lovit de o motocicletă

By Petru Mazilu

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță au anunțat că accidentul s-a produs luni la Vadu Moldovei. Un copil de cinci ani a fost găsit la fața locului. Acesta fusese lovit de o motocicletă.

Echipajul medical a anunțat că victima avea numeroase lovituri, fracturi deschise și un traumatism cranio-cerebral grav. De asemenea, victima era în stop cardio-respirator.

După aproximativ 50 de minute de resuscitare, echipajul medical a declarat decesul copilului, au precizat reprezentanții echipelor de intervenție.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla cum s-a produs tragedia.

HOROSCOP 10 august 2026. Planuri noi, responsabilități și vești bune pentru mai multe zodii

By Cezar Moldovan

HOROSCOP 10 august – Berbec

Începutul de săptămână te găsește cu multă energie și cu dorința de a rezolva cât mai multe lucruri încă din prima parte a zilei. S-ar putea să apară o oportunitate de a te face remarcat la serviciu sau de a prelua inițiativa într-o chestiune importantă. Ai grijă totuși să nu îți asumi mai multe responsabilități decât poți duce.

HOROSCOP 10 august – Taur

Ziua de luni pune accent pe bani și pe modul în care îți organizezi cheltuielile pentru perioada următoare. Este posibil să apară o plată pe care nu ai luat-o în calcul sau să îți dai seama că trebuie să amâni o cumpărătură. Nu este nimic îngrijorător, dar puțină prudență te ajută să îți păstrezi bugetul în echilibru.

HOROSCOP 10 august – Gemeni

Ai multe idei astăzi și găsești mai ușor soluții la probleme care păreau complicate în ultimele zile. Comunicarea cu cei din jur merge bine, iar acest lucru te ajută mai ales dacă ai întâlniri sau trebuie să lucrezi împreună cu alte persoane. O veste primită pe parcursul zilei îți poate oferi și un motiv de bucurie.

HOROSCOP 10 august – Rac

S-ar putea să îți fie ceva mai greu să intri în ritmul acestei săptămâni, mai ales dacă ultimele zile au fost aglomerate. Nu încerca să rezolvi totul de dimineață și acordă-ți timp să îți stabilești prioritățile. În a doua parte a zilei, lucrurile se așază mai bine și reușești să recuperezi ceea ce ai lăsat în urmă.

HOROSCOP 10 august – Leu

Atenția se îndreaptă astăzi către planurile tale și către lucrurile pe care vrei să le obții în perioada următoare. Ai mai multă încredere în propriile idei și s-ar putea să primești și susținerea unei persoane importante. Este un moment bun să faci primul pas într-o direcție la care te gândești de ceva vreme.

HOROSCOP 10 august – Fecioară

Programul zilei poate fi mai încărcat decât te așteptai, dar reușești să te organizezi astfel încât să nu rămâi cu prea multe lucruri nerezolvate. O sarcină care părea dificilă se dovedește mai simplă odată ce te apuci de ea. Spre finalul zilei, simți că ai din nou control asupra programului tău.

HOROSCOP 10 august – Balanță

O persoană apropiată îți poate cere astăzi sfatul sau ajutorul într-o chestiune importantă. Chiar dacă ai propriile responsabilități, găsești timpul necesar să îi fii alături. În plan personal, atmosfera este una bună și s-ar putea să faceți împreună un plan pentru zilele următoare.

HOROSCOP 10 august – Scorpion

În plan profesional, ziua poate aduce o schimbare de ritm sau o responsabilitate nouă. La început s-ar putea să nu fii prea încântat, dar lucrurile se pot dovedi în avantajul tău dacă accepți provocarea. Ai ocazia să arăți ce poți și să atragi atenția unei persoane care contează.

HOROSCOP 10 august – Săgetător

Gândul îți stă mai mult la drumuri, călătorii sau la lucrurile pe care ai vrea să le faci în perioada următoare. Este o zi bună să cauți informații, să faci rezervări sau să stabilești detaliile unui plan. În același timp, s-ar putea să primești o propunere care îți oferă o variantă la care nu te-ai gândit.

HOROSCOP 10 august – Capricorn

Unele chestiuni financiare comune cu partenerul de viață sau cu familia pot necesita mai multă atenție. Poate fi vorba despre o cheltuială mai mare sau despre modul în care împărțiți anumite responsabilități. Dacă abordați lucrurile calm, ajungeți destul de repede la o soluție care mulțumește pe toată lumea.

HOROSCOP 10 august – Vărsător

Relațiile cu cei din jur sunt foarte importante astăzi. S-ar putea să descoperi că o persoană cu care nu erai pe aceeași lungime de undă este mai dispusă să facă un compromis. Profită de această deschidere pentru a pune bazele unei colaborări mai bune sau pentru a lăsa în urmă o neînțelegere.

HOROSCOP 10 august – Pești

Creativitatea te ajută să începi săptămâna într-o stare bună. Dacă ai de rezolvat ceva care necesită inspirație sau o abordare diferită, s-ar putea să găsești repede varianta potrivită. În plan personal, îți rămâne suficient timp și pentru o activitate care îți face plăcere și te ajută să te desprinzi de grijile zilei.

Prima reacție a unui ministru german după ce o dronă cu explozibil a pătruns în aeroportul din Leipzig: „Avem măsuri anti-drone, dar au fost ocolite. Vorbim despre un atac hibrid”

By Andrei Stan
Ministrul german de Interne a avertizat miercuri seară cu privire la „o nouă dimensiune a amenințării”, evocând un posibil „scenariu de atac hibrid” după descoperirea unei drone explozive pe aeroportul din Leipzig, un nod logistic cheie pentru NATO și pentru transportul de echipamente militare și civile către Ucraina, țară pe care Berlinul o susține activ …

Într-un email scurs în presă, armata SUA apelează la crowdsourcing pentru tactici de război prin care să pedepsească Iranul. Ce le cere soldaților

By Andrei Stan
Solicitarea unui ofițer superior, din cadrul comandamentului militar american care conduce războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, a venit printr-un e-mail: „Avem nevoie de idei”. „Căutăm modalități noi, creative și neconvenționale de a exercita presiune asupra Iranului și de a-l pedepsi”, a scris un ofițer din cadrul departamentului de informații al Comandamentului Central al SUA …

Cel mai bun restaurant din lume, unde o masă de lux costă de la 700 de dolari, s-a redeschis, după scandalul legat de bătăile aplicate angajaților

By Andrei Stan
Restaurantul Noma din Copenhaga, faimos în lumea întreagă, s-a redeschis miercuri după scandalul privind violențele și umilințele la care ar fi fost supuși angajații săi, informează agenția germană de presă DPA. Rene Redzepi – cofondator, proprietar și fost maestru bucătar-șef la Noma – va continua să joace un rol cheie, în pofida acuzațiilor potrivit cărora …

Escaladare fără precedent în Europa: pe aeroportul din Leipzig, Germania, a pătruns o dronă folosită de Rusia în Ucraina, încărcată cu explozibil Semtex / Tot acolo, un avion DHL s-a ciocnit de ceva

By Andrei Stan
Din primele informații, drona înarmată cu o bombă nu a explodat, deoarece detonatorul era defect. Indiciile inițiale sugerează că drona, care a fost găsită miercuri în apropierea unor avioane ucrainene de marfă pe aeroportul german, provenea din Rusia. Chiar dacă drona înarmată cu explozibil găsită miercuri pe aeroportul din Leipzig nu a explodat, faptul că …

Horoscop 6 august 2026. O zi a deciziilor importante. Unele zodii primesc vești neașteptate, iar altele închid capitole din trecut

By Stancu Alexandru
Horoscop 6 august 2026. O zi a deciziilor importante. Unele zodii primesc vești neașteptate, iar altele închid capitole din trecutHoroscop 6 august 2026. Ziua aduce un amestec de energie, claritate și provocări. Influențele astrale favorizează deciziile curajoase, discuțiile sincere și schimbările care au fost amânate prea mult timp. Pentru multe zodii, este momentul să lase în urmă situațiile care le consumă energia și să privească spre noi oportunități. Fie că este vorba despre carieră, […]
❌