Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Before yesterdayYour RSS feeds

Violențe în Barcelona. 100 de persoane au fost arestate după ce protestatarii au jefuit magazine și au incendiat mobilier stradal

By Andrei Rachieru

Protestatarii au participat la un miting împotriva sistemului, iar o parte dintre aceștia au vandalizat și jefuit magazine dintr-o zonă frecventată de turiști și de persoanele care ies la cumpărături în weekend.

Núria Parlon, ministrul de Interne al regiunii spaniole Catalonia, a declarat că au fost provocate peste 30 de incendii, iar 14 magazine au fost vandalizate sau jefuite.

Imagini distribuite pe rețelele sociale arată persoane blocate în interiorul unor magazine, inclusiv în magazinul universal El Corte Inglés, după ce au fost coborâte grilajele metalice pentru a împiedica jafurile.

Alte înregistrări surprind persoane îmbrăcate în negru, cu fețele acoperite, care sparg vitrine și fug cu bunuri. În unele cazuri, acestea ar fi fost încurajate de utilizatori care urmăreau imaginile online.

Protestul, promovat pe rețelele sociale

Participarea la manifestație a fost încurajată prin postări pe rețelele sociale, care promovau o mișcare „împotriva sistemului”.

Mesajele foloseau și sloganul „Institut Indignats”, o traducere a denumirii „Lycées Indignés”, asociată mobilizării elevilor care au protestat în Franța în ultimele săptămâni. Expresia poate fi tradusă în limba engleză prin „elevi de liceu indignați”.

Primarul Barcelonei, Jaume Collboni, a declarat că actele de vandalism comise în oraș „nu vor rămâne nepedepsite”. El a menționat inclusiv posibile consecințe legale pentru tutorii minorilor implicați.

Riscă UE să devină „bolnavul” lumii?

By Sebastian Jucan
Uniunea Europeană rămâne fără timp pentru a pune în aplicare reformele economice propuse de Mario Draghi, fostul șef al Băncii Centrale Europene, cu doi ani în urmă. Dacă blocul eșuează, se confruntă cu perspectiva unui declin pe termen lung, devenind un actor de mâna a doua pe scena mondială, argumentează Mike Peacock, un analist veteran …

Dan Tănasă (AUR), după anunțul alegerilor anticipate din Spania: „Creditorii nu trebuie să primească drept de veto asupra politicii românești”

By Luiza Moldovan

Deputatul AUR DanTănasă compară situația politică din Spania cu cea din România și susține că, în timp ce guvernul spaniol a ales să apeleze la electorat după pierderea majorității parlamentare, autoritățile de la București încearcă să evite alegerile anticipate.

„În loc să prelungească un blocaj și să pretindă că nimic nu s-a întâmplat, Sánchez a ales să lase electoratul să decidă”, este de părere deputatul AUR.

Potrivit lui Tănasă, România se află de mai multe luni într-un blocaj politic, iar partidele aflate la guvernare ar încerca să mențină actuala formulă politică.

Deputatul îl critică în acest context pe președintele Nicușor Dan pentru poziția exprimată în privința alegerilor anticipate.

„Niciun creditor nu are vot în România”

Deputatul AUR susține că argumentul privind reacția investitorilor și a piețelor financiare nu poate avea prioritate în fața dreptului alegătorilor de a decide.

„Investitorii pot analiza România, creditorii pot cere garanții, piețele pot reacționa, dar niciunul dintre aceștia nu are vot în România”, afirmă Dan Tănasă.

Acesta susține că investitorii și creditorii pot decide dacă finanțează statul român și în ce condiții, însă nu ar trebui să aibă un rol în stabilirea formulei politice de guvernare.

În opinia deputatului AUR, argumentul potrivit căruia alegerile anticipate ar putea genera instabilitate temporară nu justifică prelungirea unei situații politice pe care o consideră blocată.

„Dacă alegerile sunt prezentate ca un pericol pentru România doar pentru că ar putea produce instabilitate temporară, atunci ce facem cu instabilitatea politică pe termen lung?”, întreabă Tănasă.

„Nimeni nu poate ști dinainte ce va decide electoratul”

Dan Tănasă contestă și argumentul potrivit căruia alegerile anticipate ar putea produce aceeași configurație parlamentară și ar prelungi negocierile politice.

Deputatul afirmă că rezultatul unui scrutin nu poate fi cunoscut înainte ca românii să voteze și că anticiparea rezultatului ar însemna înlocuirea voinței alegătorilor cu propriile calcule politice.

„A presupune rezultatul unui scrutin înainte ca românii să voteze înseamnă, de fapt, să înlocuiești voința alegătorilor cu propriile calcule politice”, susține acesta.

„Votul cetățenilor nu poate fi pus pe ultimul loc”

În același timp, parlamentarul AUR afirmă că România are nevoie atât de stabilitate economică și responsabilitate financiară, cât și de respectarea mecanismelor democratice.

„Creditorii nu trebuie să primească drept de veto asupra politicii românești, iar votul cetățenilor nu poate fi pus pe ultimul loc”, mai spune Dan Tănasă.

Deputatul își încheie argumentația susținând că alegerile nu ar trebui tratate ca o amenințare dacă actuala configurație politică beneficiază de suficientă legitimitate.

„Într-o democrație, cetățeanul nu este o variabilă care trebuie protejată de propriul vot”, mai spune Dan Tănasă.

Grindeanu sare în apărarea Spaniei în criza migranților: România știe cât valorează solidaritatea europeană

By Dana Macsim
Declarația vine în contextul unei dispute europene, privind modul în care Spania a gestionat valul de aproximativ 50.000 de migranți care au ajuns în Ceuta din Maroc Președintele PSD, Sorin Grindeanu, transmite un mesaj de susținere pentru Spania, în contextul crizei migratorii izbucnite la frontiera externă a Uniunii Europene, în enclava spaniolă Ceuta. Liderul social-democrat […]

Premierul Slovaciei respinge ideea suspendării Spaniei din Schengen și oferă sprijin pentru securizarea frontierelor

By Narcis Rosioru
starea sănătate Robert Fico gravăPremierul Slovaciei, Robert Fico, a transmis că se opune propunerilor privind suspendarea Spaniei din spațiul Schengen, în contextul crizei migrației din enclavele Ceuta și Melilla. În schimb, liderul de la Bratislava afirmă că țara sa este pregătită să sprijine autoritățile spaniole în consolidarea controalelor la frontierele externe ale Uniunii Europene. Potrivit unei postări publicate în […]

Italia și Franța înăspresc controalele la granițele cu Spania

By Dana Macsim
respingerile abuzive migranți normă GreciaRoma a propus suspendarea temporară a Spaniei din zona Schengen, inițiativă susținută de Finlanda și Danemarca Valul masiv de migrație care a dus în această săptămână aproximativ 60.000 de persoane din Maroc în enclava spaniolă Ceuta provoacă reacții în lanț în Europa. Italia și Franța au decis să intensifice verificările la frontierele cu Spania, pe […]

Criza migrației la granița Spaniei. Mii de persoane au părăsit deja Ceuta și Melilla, în timp ce autoritățile întăresc securitatea

By Narcis Rosioru
O parte dintre migranții care au trecut în ultimele două zile din Maroc în enclavele spaniole Ceuta și Melilla s-au întors deja în țara de origine, potrivit autorităților de la Madrid. În același timp, Guvernul spaniol a suplimentat efectivele de securitate la frontieră, după ce zeci de mii de persoane au forțat intrarea pe teritoriul […]

Criză fără precedent la granița Spaniei. Zeci de mii de migranți au intrat în Ceuta, iar cel puțin 41 de persoane au murit – VIDEO

By Stancu Alexandru
ceuta spaniaTeritoriul spaniol Ceuta, situat pe coasta de nord a Africii, se confruntă cu una dintre cele mai grave crize migratorii din ultimii ani, după ce aproximativ 60.000 de migranți au trecut din Maroc în ultimele 24 de ore, potrivit autorităților locale. Numărul reprezintă aproape 70% din populația orașului autonom. Președintele regiunii, Juan Jesús Vivas, a […]

Criză în Ceuta: Spania estimează că aproape 49.000 de migranți au ajuns în enclavă în 24 de ore

By Narcis Rosioru
Ministerul de Interne al Spaniei a anunțat vineri că aproximativ 49.000 de migranți ar fi ajuns în ultimele 24 de ore în enclava spaniolă Ceuta, după treceri succesive pe mare și pe uscat dinspre Maroc, potrivit Reuters. Autoritățile spaniole au decis suplimentarea forțelor de securitate din teritoriu, după ce mii de persoane au traversat înot […]

Incendiile de vegetație continuă să facă ravagii în Franța și Spania. Sute de mii de oameni au fost evacuați, iar autoritățile se tem de un nou val de caniculă

By Stancu Alexandru
Franța și Spania se confruntă cu unele dintre cele mai grave incendii de vegetație din ultimii ani, în timp ce temperaturile ridicate și seceta continuă să alimenteze flăcările. Autoritățile franceze au dispus marți evacuarea preventivă a încă aproape 4.000 de persoane din stațiuni turistice de pe coasta Atlanticului, în contextul în care un nou episod […]

MAE emite o atenționare pentru românii care călătoresc în Spania. Riscul de incendii ajunge la niveluri extreme

By Maria Nițu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis marți o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să ajungă în Spania, având în vedere creșterea riscului de incendii de vegetație în mai multe regiuni ale țării.

Potrivit MAE, temperaturile ridicate prognozate până cel puțin duminică, 2 august 2026, alături de vântul puternic și nivelul scăzut al umidității, contribuie la apariția și extinderea incendiilor. Riscul poate atinge niveluri extreme în anumite zone.

Avertizarea vizează în special zonele văilor râurilor din sud-vestul Spaniei, Valea Ebrului, depresiunile din nord-estul țării, văile Pirineilor, dar și Insulele Canare.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei că, pe fondul valului de temperaturi ridicate, preconizate a se înregistra până cel puțin duminică, 2 august 2026, precum și al vântului puternic și al umidității scăzute, riscul de incendii va continua să crească, atingând niveluri extreme”, a transmis MAE.

Instituția le recomandă românilor aflați în zonele afectate să respecte cu strictețe indicațiile autorităților locale și să fie pregătiți să urmeze eventualele ordine de evacuare, restricții de circulație sau alte măsuri de protecție a populației.

„În acest context, MAE recomandă cetățenilor români aflați în zonele afectate să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale, inclusiv eventualele ordine de evacuare, restricțiile de circulație și recomandările privind protecția populației”, precizează ministerul.

Le este recomandat cetățenilor români să urmărească permanent informațiile transmise de autoritățile spaniole privind evoluția incendiilor și situația meteorologică care evoluează.

Printre sursele oficiale indicate se numără platformele dedicate incendiilor, serviciile de protecție civilă, autoritățile regionale pentru situații de urgență și Agenția Meteorologică Națională a Spaniei.

În cazul în care românii sunt afectați de incendii și au nevoie de sprijin consular de urgență, aceștia pot contacta reprezentanțele diplomatice ale României din Spania.

MAE a pus la dispoziție numerele de telefon ale consulatelor care pot acorda asistență:

  • Consulatul General al României la Madrid: +34 669 362 202;
  • Consulatul General al României la Valencia: +34 677 842 467;
  • Consulatul României la Ciudad Real: +34 609 513 790;
  • Consulatul General al României la Barcelona: +34 661 547 853;
  • Consulatul General al României la Sevilla: +34 648 212 169;
  • Consulatul General al României la Bilbao: +34 608 956 278;
  • Consulatul României la Zaragoza: +34 663 814 474;
  • Consulatul României la Almeria: +34 682 733 408.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că românii care călătoresc în afara țării pot utiliza aplicația „Călătorește informat”, disponibilă gratuit în App Store și Google Play, care oferă informații și recomandări actualizate pentru deplasările în străinătate.

❌