Partidul Likud, condus de Benjamin Netanyahu, a solicitat luni amânarea validării rezultatelor oficiale ale alegerilor din Israel, în timp ce autoritățile investighează posibile ingerințe străine în scrutinul din 27 octombrie.
Avocatul Ilan Bombach, reprezentantul Likud în Comisia Electorală Centrală, i-a trimis luni o scrisoare judecătorului Noam Sohlberg, prin care a cerut convocarea urgentă a conducerii instituției, pentru ca membrii acesteia să fie informați despre suspiciunile privind posibile ingerințe străine în alegeri.
„Gravitatea suspiciunilor, împreună cu lipsa de claritate privind natura și amploarea lor, nu permit conducerii și Comisiei Electorale Centrale să publice rezultatele validate ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, a transmis avocatul într-o scrisoare obținută de postul israelian Channel 12 și preluată de The Times of Israel.
Partidul condus de Benjamin Netanyahu susține, de asemenea, că alegerile ar fi fost „furate” prin intervenția unor partide arabe care nu susțin sionismul, însă aceste acuzații nu au fost demonstrate.
În ceea ce privește ancheta privind posibilele ingerințe străine, Comisia Electorală a precizat că suspiciunile investigate nu sunt suficient de importante pentru a modifica rezultatul votului.
Președintele Comisiei Electorale Centrale, judecătorul Noam Sohlberg, a respins solicitarea Likud, explicând că instituția nu are autoritatea de a suspenda validarea rezultatelor din cauza unei anchete în desfășurare.
„Comisia Electorală Centrală nu are autoritatea de a suspenda validarea rezultatelor și nici competența de a interveni într-o anchetă în curs”, a transmis judecătorul Noam Sohlberg.
Comisia Electorală a precizat că suspiciunile privind posibilele ingerințe străine nu sunt suficient de importante pentru a modifica rezultatul votului.
Potrivit legislației israeliene, rezultatele oficiale trebuie validate în cel mult opt zile de la desfășurarea alegerilor.
Gadi Eisenkot, fost șef al armatei israeliene și lider al partidului de centru Yashar, l-a acuzat pe Benjamin Netanyahu că a declanșat, împreună cu partidul său, o campanie „distructivă și violentă” de contestare a legitimității rezultatelor electorale.
Eisenkot a descris aceste acțiuni drept „un atac direct asupra democrației israeliene” și o dovadă a „pericolului grav reprezentat de continuarea guvernării Likud și Netanyahu”.
„Această ofensivă este ultima soluție a celor care înțeleg amploarea înfrângerii suferite”, a declarat liderul Yashar.
Likud a respins acuzațiile, susținând că Eisenkot încearcă să împiedice aflarea adevărului despre suspiciunile grave privind influențarea alegerilor israeliene de către actori străini.
Fostul premier israelian Yair Lapid, unul dintre liderii opoziției, a reacționat luni într-un mesaj publicat pe platforma X, acuzându-l pe Netanyahu că încearcă să conteste rezultatele pentru că nu acceptă înfrângerea.
„Există un singur motiv pentru care Netanyahu și oamenii săi fac tot posibilul să submineze rezultatele alegerilor: au pierdut”, a scris Lapid.
Acesta a criticat protestele și acuzațiile de fraudă lansate după scrutin, amintind că rezultatele au fost aprobate inclusiv de reprezentanți ai instituțiilor conduse de persoane numite de actuala putere.
„Acum fac tot posibilul: protestează, inventează teorii ale conspirației, contestă rezultatele unor alegeri democratice validate de șeful Shin Bet, pe care ei l-au numit, și de judecătorul Sohlberg, pe care ei l-au ales”, a continuat fostul premier.
Lapid a avertizat că aceste acțiuni reprezintă o încercare de a anula regulile democratice.
„Aceasta este o încercare de a anula democrația israeliană și nu vom permite acest lucru. Într-o țară democratică, câștigătorii formează guvernul, iar învinșii trec în opoziție. Asta se va întâmpla”, a transmis politicianul.
Alegerile parlamentare din 27 octombrie nu au oferit niciuneia dintre principalele tabere politice majoritatea necesară pentru formarea unui guvern.
Blocul condus de Benjamin Netanyahu a obținut 53 de mandate, dintre care 27 au revenit partidului Likud, în timp ce opoziția condusă de Gadi Eisenkot a câștigat 48 de mandate. Partidele arabe au obținut alte 19 locuri în Parlamentul israelian, care are 120 de membri. Pentru formarea unei majorități sunt necesare cel puțin 61 de mandate.
![]()
Invitat marți la Podcasturile Cotidianul, primarul general al Capitalei și lider important din PNL, Ciprian Ciucu, a afirmat că nu ar fi o idee bună o fuziune a PNL cu USR în perspectiva alegerilor parlamentare din 2028.
„Nu ar fi o idee bună. În politică, faci fuziuni când nu eşti la putere şi imediat după alegeri, eventual (..) cum s-a salvat Partidul Democrat Liberal când s-a unit cu PNL. Dar de obicei, în politică, 2 plus 2 nu fac 4, fac 3, sau 3 şi jumătate. Şi nu cred că este o idee bună. Cele două partide sunt compatibile, ca alianţă electorală, dar nu cred că sunt compatibile pentru a fi aceiaşi oameni în aceeaşi organizaţie”, a explicat Ciucu la Podcasturile Cotidianul.
El a continuat spunând că PNL poate face „o alianţă electorală largă”, nu doar cu USR, referindu-se aici la partidele de dreapta mai mici.
„Se poate gândi un proiect politic foarte bun de modernizarea României pentru 2028. Sunt partide mai mici, dar partide valoroase. Mă refer la Partidul Forţa Dreptei. Cu Forţa Dreptei am putea avea o fuziune. Poate să fie Partidul REPER, chiar şi Partidul Mişcarea Populară poate să adere la astfel de alianţă. În special [partide] de centru-centru dreapta”, a conchis Ciucu.
![]()