Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Today — November 2nd 2026Your RSS feeds

Donald Trump cere Curții Supreme să blocheze peste 20.000 de buletine de vot din California

By Laura Buciu

Acuzațiile au fost respinse de mai multe instanțe și contestate de analize independente.

Demersul Departamentului de Justiție vine în ajunul alegerilor intermediare din Statele Unite. Instituția susține că deține o listă cu peste 20.000 de persoane înregistrate pentru vot în California, despre care există suspiciuni că nu ar avea cetățenie americană, scrie DW.

Guvernul federal a deschis inițial un proces pe această temă la jumătatea lunii octombrie, însă un judecător federal a respins solicitarea administrației Trump. Judecătorul David Carter, din Los Angeles, a avertizat că separarea buletinelor suspectate de cele considerate legale ar putea provoca haos în procesul electoral și ar afecta încrederea alegătorilor în democrație.

„Dacă Executivul poate invalida voturi și poate amenința desfășurarea unei alegeri în curs pe baza unor acuzații nedovedite, atunci democrația noastră este în pericol”, a scris magistratul în decizia sa.

Luni, Departamentul de Justiție a cerut Curții Supreme să emită o măsură provizorie prin care California să fie obligată să nu amestece buletinele considerate suspecte cu cele legale, până la verificarea statutului alegătorilor.

Nu este clar dacă instanța supremă va lua o decizie înainte de scrutinul de marți, astfel încât aceasta să mai poată influența desfășurarea alegerilor.

Analizele au identificat cetățeni americani pe lista contestată

Lista invocată de administrația Trump a fost întocmită de Departamentul pentru Securitate Internă. Autoritățile din California au contestat metodologia utilizată pentru identificarea presupuselor persoane fără cetățenie americană, susținând că aceasta ar putea conține numeroase erori.

Săptămâna trecută, un alt judecător federal a dispus ca Departamentul de Justiție să pună lista la dispoziția unei organizații pentru drepturile imigranților și a unui organism de monitorizare a drepturilor electorale afiliat Universității California din Los Angeles (UCLA).

Analiza documentelor depuse în instanță a indicat că mii de cetățeni americani apar în mod inexplicabil pe lista persoanelor considerate neeligibile pentru vot. Judecătorul David Carter a mai arătat că, în alte state, persoane semnalate în mod eronat drept necetățeni s-au dovedit ulterior a fi cetățeni americani naturalizați.

Trump continuă acuzațiile privind fraudele electorale

Donald Trump a susținut în repetate rânduri că alegerile americane sunt afectate de fraude, deși mai multe investigații au arătat că astfel de situații sunt rare. În actualul ciclu electoral, președintele și-a concentrat atenția asupra presupusei participări a persoanelor fără cetățenie americană la vot, acuzații contestate de cercetări și verificări independente.

California, cel mai populat stat american, este considerată un bastion al democraților și nu este estimată drept un stat competitiv pentru republicanii lui Trump la alegerile intermediare.

Guvernatorul democrat Gavin Newsom, un critic vocal al președintelui, a avertizat administrația federală să nu intervină în procesul electoral al statului.

Înaintea votului de marți, Newsom a anunțat mobilizarea unor experți în legislație electorală, observatori în secțiile de votare și înființarea unei linii telefonice prin care alegătorii pot semnala eventuale tentative de intimidare sau interferență.

 

Before yesterdayYour RSS feeds

Lovitură pentru creierul atentatelor de la 11 septembrie. Curtea Supremă a SUA îi închide calea spre evitarea pedepsei cu moartea

By Andrei Rachieru

Judecătorii au respins și apelurile a doi coacuzați ai lui Mohammed, Mustafa al Hawsawi și Walid bin Attash, care semnaseră acorduri similare. Acestea au fost anulate de fostul secretar american al Apărării Lloyd Austin, în timpul administrației președintelui Joe Biden.

Decizia Curții Supreme menține în vigoare hotărârea unei instanțe federale de apel din Washington, care a confirmat dreptul lui Austin de a revoca acordurile. Instanța de apel a respins argumentul potrivit căruia fostul șef al Pentagonului ar fi intervenit prea târziu pentru a anula înțelegerile.

Acordurile ar fi permis celor trei inculpați să evite riscul condamnării la moarte în schimbul pledoariilor de vinovăție în dosarul atentatelor din 11 septembrie 2001.

Khalid Sheikh Mohammed, judecat pentru atentatele de la 11 septembrie 2001

Khalid Sheikh Mohammed este cel mai cunoscut deținut din centrul de detenție de la Guantanamo Bay, în Cuba, înființat în 2002 de fostul președinte american George W. Bush pentru a găzdui suspecți străini de terorism, după atacurile din 11 septembrie 2001.

Mohammed este acuzat că a organizat complotul prin care avioane comerciale deturnate au fost folosite pentru a lovi turnurile World Trade Center din New York și clădirea Pentagonului din Arlington, Virginia. Atentatele s-au soldat cu aproape 3.000 de morți.

Procesul militar împotriva lui Mohammed și a celorlalți suspecți a fost marcat de decenii de dispute juridice și întârzieri procedurale. În august, un judecător militar american a stabilit că procesul celor trei inculpați va începe în iunie 2028.

Khalid Sheikh Mohammed și acordul anulat de fostul șef al Pentagonului

Acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de Mohammed, Mustafa al Hawsawi și Walid bin Attash fuseseră propuse și acceptate de oficialul american care supervizează instanța militară de la Guantanamo. Înțelegerile au provocat critici din partea unor parlamentari republicani.

Lloyd Austin a revocat acordurile două zile mai târziu. Ulterior, un judecător militar a decis că fostul secretar al Apărării nu avea autoritatea de a anula înțelegerile, hotărâre confirmată în decembrie de Curtea de Revizuire a Comisiilor Militare.

Procedurile au fost însă suspendate după intervenția Curții de Apel a SUA pentru Circuitul Districtului Columbia. În iulie 2025, un complet al acestei instanțe, cu doi judecători la unu, a decis că Austin avea autoritatea legală de a renunța la acorduri.

Avocații apărării lui Mohammed și al Hawsawi, printre care și reprezentanți ai Uniunii Americane pentru Libertăți Civile (ACLU), au cerut Curții Supreme să examineze cazul. Aceștia au susținut că decizia lui Austin a încălcat normele militare aplicabile și a prelungit incertitudinea juridică într-un dosar care durează de aproape un sfert de secol.

Refuzul Curții Supreme de a interveni reprezintă o nouă etapă în disputa juridică privind acordurile și lasă în vigoare hotărârea care a permis anularea lor.

Primii pași spre restaurarea Palatului Voievodal Curtea Veche din București. Primăria Capitalei anunță lucrări pentru punerea în siguranță

By Ioana Târziu

Primăria Capitalei a anunțat luni că muncitorii au intrat în prima curte domnească a Bucureștiului „cu mască la nas și mănuși în mâini”.

Într-o postare încărcată pe Facebook, instituția a anunțat că locul a de venit, în ultimii ani, „un focar de infecție”.

„Mirosuri pestilențiale și degradare la doi pași de Biserica Sf. Anton, de Hanul lui Manuc, de magazine de suveniruri și terase pline de turiști”, se arată în postare.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, „a deblocat acest proiect început în 2018, care ulterior a fost abandonat după doi ani. Nu fuseseră luate atunci nici cele mai mici măsuri de conservare a monumentului istoric care a continuat să se degradeze și să se umple de gunoaie”.

Primăria precizează că zilele acestea vor fi realizate lucrări de igienizare. Se estimează că vor fi adunate zeci de tone de gunoaie.

Ulterior, „muncitorii vor desface actualul acoperiș provizoriu, îi vor repara și întări structura de rezistență”, potrivit instituției.

„După care vor monta o membrană rezistentă la intemperii. Vom asigura protecția zidurilor, a bolților, a suprafețelor expuse factorilor de mediu”, a mai anunțat Primăria Municipiului București.

De asemenea, este precizat faptul că aceste lucrări vor dura trei luni.

După punerea în siguranță, Primăria Capitalei precizează că Palatul Voievodal Curtea Veche va fi restaurat.

Curtea Supremă a Poloniei respinge recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în UE

By Diana Nunuț

Cea mai înaltă instanță din Polonia, Curtea Constituțională, a anulat, marți, o o lege care ar fi dus la recunoașterea legală a căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în alte state membre ale UE și s-au mutat ulterior în Polonia.

Într-un comunicat emis marți și citat de Deutsche Welle, instanța a anunțat că hotărârea a fost unanimă și definitivă, iar căsătoriile între persoane de același sex încheiate în UE nu pot fi înregistrate în registrul civil al țării.

Polonia nu permite căsătoriile între persoanele de același sex pe teritoriul său, iar Constituția țării definește căsătoria drept o uniune dintre un bărbat și o femeie.

Totodată, Curtea a mai menționat că planurile privind „întocmirea și eliberarea de copii certificate referitoare la uniunile încheiate în străinătate care nu constituie o uniune între o femeie și un bărbat” erau „în contradicție cu articolul 92 alineatul (1), coroborat cu articolul 18 din Constituția Republicii Polone”.

Altfel spus, deși Curtea nu a detaliat raționamentul în scurta sa declarație, se sugerează că judecătorii au considerat că hotărârea Curții Europene a încălcat autoritatea Poloniei de a-și stabili propriile politici privind familia și căsătoria.

Decizia CJUE

În luna noiembrie 2025, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că statele membre ale UE trebuie să recunoască la rândul lor căsătoriile între persoane de acelaşi sex încheiate în alte state.

În martie, Curtea Administrativă Supremă a Poloniei a decis că mariajele între persoane de acelaşi sex încheiate în alte state membre ale UE „nu încalcă identitatea națională” și nici nu interferează cu autoritatea Poloniei de a-și stabili propriile legi privind familia și căsătoria. Prin urmare, instanţa a transpus hotărârea CJUE în legislaţia poloneză.

Guvernul polonez a pus în aplicare legislația respectivă în luna mai, iar aceasta urma să intre în vigoare la sfârșitul lunii august. Totuși, partidul PiS a contestat această măsură la Tribunalul Constituțional.

❌