Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Today — November 2nd 2026Your RSS feeds

Unghii false, verighete în spitale. Rogobete: „Nu negociem! Cine nu respectă, pleacă”

By Andreea Tobias

„Aici nu e de negociat nimic”, a declarat Rogobete luni seară, la B1 TV. Ministrul a amintit că anul trecut, într-o vizită la un spital, a văzut personal medical cu inele care ieșeau prin mănuși și cu unghii false prea lungi. „Există legislație care nu se respectă și a trebuit să intervin rapid”, a spus el.

Protestul cu verighetele

Rogobete a amintit și de protestul de anul trecut al unor angajați din sistem, care s-au opus cererii lui sub numele „Nu renunțăm la verighetă”. Ministrul spune că mesajul lui a rămas același.

„Regulile pentru controlul infecțiilor nosocomiale sunt foarte clare. Cine le respectă, felicitări. Cine nu le respectă și insistă să nu le respecte, eu asigur persoanele acelea că nu vor mai lucra în sistemul de sănătate”, a declarat el.

Curs obligatoriu la doi ani

Ministerul pregătește acum un program prin care tot personalul din ATI va trebui să urmeze, o dată la doi ani, un curs despre controlul infecțiilor.

„Cine nu-l parcurge nu mai rămâne în ATI. E simplu”, a spus Rogobete. Negocierile și dezbaterile nu au dat rezultate în condițiile în care regulile sunt clare, ceea ce îl face pe ministru să fie mai ferm.

Între timp, legislația a fost deja schimbată: secțiile mari de ATI își pot angaja propriul epidemiolog, iar cele mici, un asistent medical responsabil cu controlul infecțiilor. Personalul din ATI a participat și la cursuri regionale despre noile reguli.

În două-trei săptămâni, ministerul vrea să pună în dezbatere publică un nou program de finanțare pentru combaterea infecțiilor din spitale. Din acești bani, spitalele vor cumpăra direct consumabile, materiale sanitare și echipamente de protecție pentru personal și aparținători.

Rogobete vrea să extindă și registrul digital pentru raportarea infecțiilor din spitale, testat în proiectul-pilot de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.

Before yesterdayYour RSS feeds

Un viitor ministru PSD anunță concedieri la ministerul Economiei: Nu dăm afară tot ce înseamnă de la USR. Cei numiți pe criterii politice vor trebui să plece

By Coralia Frigea

Daniel Zamfir, ministrul social-democrat propus pentru Economie în Guvernul Niculescu, a declarat luni că va da afară toate persoanele angajate de USR în minister, dacă acestea au fost acceptate doar pe criterii politice.

„În primul rând, ceea ce vreau să știți de la bun început, că voi face un audit la tot ceea ce înseamnă atât companiile, cât și desemnarea în acele consilii administrații și administratorii speciale care sunt acolo. Nu o să plec de la premiza, dăm afară tot ce înseamnă de la USR, dar vă asigur, cei care au fost numiți pe criterii politice, fără nicio competență, categoric vor trebui să plece”, a declarat Zamfir, din Parlament.

Zamfir trimite acasă anagajati USR

Viitorul ministru PSD susține că ar cunoaște situația posturilor și le-a transmis public angajaților din Ministerul Economiei să plece din funcții, până la venirea sa.

„Eu le dau un semnal de acum și le spun că ar fi bine să nu-i mai găsesc în acele funcții, pentru că pe cei care știu bine cum au ajuns acolo”, a concluzionat viitorul ministru PSD.

PSD a criticat anterior măsurile implementate de Guvernul Bolojan, în urma cărora mai mulți angajați ai statului și-au pierdut locurile de muncă, în ultimul an.

Daniel Zamfir a fost audiat luni de comisiile reunite ale Parlamentului, în cadrul procesului de învestire a Guvernului Niculescu. Cel propus de PSD a obținut un aviz favorabil din partea aleșilor, fiind votat de peste 48 de parlamentari.

❌