Un bărbat în vârstă de 48 de ani a căzut în albia râului Cuejdi, în municipiul Piatra-Neamț. Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, la ora 17:16, potrivit ISU Neamț.
Potrivit unui comunicat, la fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Piatra-Neamț, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și polițiștii din cadrul IPJ.
Ajunși la locul indicat, pompierii au găsit bărbatul căzut în albia râului și au folosit echipamentele din dotarea autospecialei de stingere pentru a-l scoate.
Bărbatul era conștient și cooperant. Acesta a fost predat echipajului SAJ și transportat ulterior la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
![]()
Frédéric Mortier, primarul de dreapta al localității Longué-Jumelles, a anunțat luni, 19 octombrie, că nu mai dorește să păstreze portretul oficial al lui Emmanuel Macron în primărie, considerând că reacția președintelui în fața violențelor din ultimele zile a fost insuficientă.
„Condamn cu cea mai mare fermitate violențele și distrugerile comise de cei care ne încalcă legile, ne devastează orașele și disprețuiesc valorile Republicii”, a declarat edilul, potrivit publicației locale Saumur Kiosque.
Primarul și-a continuat declarația cu un mesaj referitor la respectarea legilor și integrarea în societatea franceză.
„Franța nu poate accepta ca unii să refuze regulile comune, să respingă cerințele integrării și să conteste autoritatea statului. Nimeni nu poate pretinde că beneficiază de drepturile Republicii, refuzând în același timp să îi respecte îndatoririle”, a transmis Mortier.
În semn de protest, primarul a hotărât să coboare în bernă drapelele arborate pe clădirea administrației locale și să îndepărteze portretul oficial al președintelui Franței.
„În fața acestei crize, am decis, în calitate de primar al orașului Longué-Jumelles, să dau jos portretul președintelui Republicii din primărie. Consider că atitudinea sa în această situație este nedemnă de gravitatea evenimentelor și de așteptările concetățenilor noștri”, a explicat edilul.
„Ordinea, respectul și autoritatea nu sunt negociabile. Ele reprezintă fundamentele pactului nostru republican”, a adăugat acesta.
Decizia are o puternică încărcătură simbolică în Franța, unde portretul oficial al președintelui Republicii este afișat în mod tradițional în primării.
Gestul primarului vine după manifestațiile din 17 octombrie, organizate pe fondul nemulțumirilor față de creșterea costului vieții și deteriorarea serviciilor publice, în special a condițiilor din sistemul educațional.
La proteste au participat elevi, studenți, sindicaliști și membri ai mișcării „Vestele Galbene”, dar și membrii ale unor grupări de extremă stânga. Deși o mare parte a manifestațiilor s-a desfășurat pașnic, în mai multe orașe au avut loc confruntări violente cu forțele de ordine, incendieri, vandalizări și jafuri.
Potrivit bilanțurilor prezentate de autorități aproximativ 2.400 de persoane au fost arestate în cursul weekendului, iar aproape 1.000 de polițiști au fost răniți.
Printre cele mai grave incidente s-a numărat incendierea clădirii istorice a primăriei din Limoges. Mii de magazine și alte spații comerciale au fost afectate de distrugeri sau jafuri.
Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a recunoscut luni că forțele de ordine au pierdut temporar controlul asupra situației în anumite orașe și că autoritățile nu au anticipat amploarea mobilizării.
Nuñez și-a prezentat demisia, dar Emmanuel Macron a refuzat-o.
Președintele francez a condamnat violențele într-un discurs televizat susținut duminică, 18 octombrie, afirmând că scenele de distrugere și jaf sunt inacceptabile.
Macron a recunoscut nemulțumirile sociale care au determinat mobilizarea protestatarilor și a cerut organizarea unor consultări cu reprezentanții elevilor, sindicatelor, mediului de afaceri și clasei politice.
Discursul nu a reușit însă să reducă presiunea politică asupra sa.
Liderii opoziției, de la Marine Le Pen și Jordan Bardella, din dreapta radicală, până la Jean-Luc Mélenchon, din stânga radicală, au criticat răspunsul administrației prezidențiale, deși din perspective diferite.
Gestul primarului din Longué-Jumelles nu este singura reacție de revoltă venită din partea administrațiilor locale. Edilii din Marsilia și Limoges au criticat modul în care autoritățile centrale au gestionat violențele, determinând guvernul francez să răspundă public acuzațiilor. „Niciun primar nu a fost abandonat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului, Maud Bregeon.
În paralel, Asociația Primarilor din Franța a convocat adunări în fața sediilor administrațiilor locale, pentru a condamna atacurile împotriva instituțiilor democratice.
Între timp, premierul Sébastien Lecornu a propus introducerea unor restricții de circulație nocturnă, limitate la anumite zone afectate de violențe.
Criza intervine cu aproximativ șase luni înaintea alegerilor prezidențiale din 2027, la care Emmanuel Macron nu mai poate candida pentru un al treilea mandat consecutiv.
![]()
Selecționerul Gheorghe Hagi a declarat la Antena 1, în urma meciului dintre România – Suedia finalizat cu victoria suedezilor, că „reflectăm, analizăm și mergem înainte”.
Întrebat ce anume le-a transmis băieților în urma partidei, Hagi a răspuns că le-a transmis să țină „capul sus”.
„Am făcut și lucrurile bune, dar trebuie să vedem și lucrurile mai puțin bune. Probabil trebuie să avem și noi mai multă posesie, să ținem mai mult mingea, să avem mai mult curaj”, a declarat selecționerul.
Acesta a declarat că, dacă nu „jucam doar vertical, atunci cred că ieșeau lucrurile mai bine”.
Întrebat dacă este mulțumit de evoluția lui Ianis Hagi, selecționerul a răspuns că așa „ca toți ceilalți, a încercat să facă cât au putut fiecare”.
„Au alergat, s-au zbătut, dar după aceea noi trebuie să avem mai mult control ca echipă, ca să avem mai mult controlul mingii și atunci cred eu că lucrurile se vor schimba”, a continuat Hagi.
De asemenea, a fost întrebat ce gânduri are pentru următorul meci al naționalei, care se va juca luni cu Bosnia şi Herţegovina.
Gheorghe Hagi a spus că îi pare rău că meciul se va juca fără spectatori, deoarece publicul contează foarte mult.
„Ne pare rău că, pentru că ați văzut cât contează publicul. Dar suntem acasă și probabil o să încercăm să câștigăm”, a conchis selecționerul.
![]()
„Am avut o discuție foarte bună. A fost foarte constructivă”, le-a spus Macron jurnaliștilor după întâlnirea cu Trump, potrivit AFP. El a precizat că cei doi au discutat mai întâi despre situația din Marea Roșie, iar apoi au avut o discuție amplă despre Ucraina și Rusia.
Macron a spus că a discutat cu Trump despre posibilitatea unui moratoriu între Rusia și Ucraina privind atacurile asupra infrastructurii energetice. Președintele francez a precizat că subiectul este legat de protejarea sistemului energetic ucrainean și că intenționează să îl discute și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Am avut o discuție lungă despre Ucraina și Rusia, despre nevoia de a-i ajuta pe prietenii noștri ucraineni mai rapid și mai puternic în ceea ce privește interceptoarele, pentru că aceasta este o măsură defensivă”, a spus Macron.
În privința Orientului Mijlociu, Macron a indicat importanța situației din Marea Roșie pentru economia mondială. Zona a devenit o rută strategică pentru transporturile de energie în contextul perturbărilor din regiune, iar securitatea navigației este legată de prețurile internaționale ale energiei.
Președintele francez a spus că Trump a fost „foarte receptiv”. „Am putut discuta în detaliu despre aceste două conflicte, care sunt, în mod evident, importante pentru pacea în lume și pentru securitatea noastră”, a spus Macron.
Întâlnirea a avut loc la New York, unde liderii internaționali se reunesc pentru cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU.
![]()
Kallas a enumerat drept principale priorități ale UE pentru săptămâna reuniunii ONU de la New York războiul Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu, securitatea alimentară globală, responsabilitatea pentru crimele comise în timpul războaielor, securitatea maritimă și funcționarea sistemului multilateral.
„Europa se confruntă cu o proliferare rapidă a atacurilor de sabotaj și a încălcărilor spațiului aerian. Moscova încearcă să sperie Europa pentru ca aceasta să își reducă sprijinul pentru Ucraina. Pe măsură ce Rusia este dispusă să își asume riscuri mai mari, trebuie să impunem și costuri mai mari”, a declarat Kallas în discursul susținut după reuniunea miniștrilor de Externe ai Uniunii Europene de la New York.
„Există multe modalități de a face acest lucru. Pentru început, acțiuni mai ferme împotriva flotei fantomă a Rusiei și măsuri mai dure care să vizeze complexul său militar-industrial”, a spus oficialul european.
Kallas a susținut că economia Rusiei reprezintă una dintre vulnerabilitățile sale.
„Economia Rusiei este una dintre părțile sale cele mai vulnerabile și trebuie să creștem presiunea asupra ei pentru ca ei să oprească acest război”, a declarat ea.
Miniștrii au discutat și prelungirea sancțiunilor europene împotriva Rusiei. Kallas a spus că sancțiunile constituie „un pilon central” al răspunsului UE la războiul Rusiei și că include în prezent peste 3.000 de persoane și entități.
„Discuțiile sunt în desfășurare. Ne dorim să le încheiem în curând și, sperăm, să avem rapid această prelungire”, a afirmat ea.
Un alt subiect important al reuniunii a fost situația din Orientul Mijlociu și securitatea maritimă. Kallas a afirmat că deteriorarea situației din Marea Roșie afectează deja interesele europene și că atacurile rebelilor Houthi „sabotează economia globală”.
Ea a apărat rolul operațiunii europene ASPIDES, care protejează navele comerciale în regiune, dar a spus că misiunea are nevoie de mai multe resurse.
„Operațiunea ASPIDES aduce o contribuție crucială la securitatea regiunii și, implicit, la securitatea transportului maritim global. Dar, operațiunea are nevoie de mai multe mijloace navale și mai multe mijloace aeriene pentru a face față nivelului crescut al amenințărilor din regiune”, a spus Kallas.
Kallas a atras atenția asupra importanței a trei puncte maritime strategice: Marea Neagră, Strâmtoarea Ormuz și Strâmtoarea Bab el-Mandeb.
„Sunt trei puncte maritime critice, iar perturbarea lor se răspândește mult dincolo de regiunile respective. Libertatea navigației și securitatea maritimă sunt esențiale pentru comerț, securitatea alimentară și economiile noastre”, a spus ea.
În a doua parte a reuniunii, la discuții au participat și miniștri din Australia, India, Japonia și Coreea de Sud, state cu care UE are parteneriate în domeniul securității și apărării. Kallas a identificat trei direcții pentru o cooperare mai strânsă: eficientizarea sistemului multilateral, consolidarea legăturii dintre securitatea europeană și cea din regiunea Indo-Pacific și cooperarea pentru reducerea dependențelor economice.
În ceea ce privește ONU, Kallas a spus că UE este „puternic angajată” în sistemul multilateral, inclusiv prin contribuțiile sale politice și financiare, dar că organizația este prea des blocată în încercarea de a preveni sau încheia conflicte.
„Avem nevoie de o ONU mai eficientă și capabilă să livreze”, a declarat ea, pledând pentru o diplomație preventivă și o mediere mai eficientă. Kallas a spus și că reforma ONU este esențială, iar viitoarea alegere a secretarului general este „crucială” pentru apărarea Cartei ONU și promovarea reformei.
Șefa diplomației UE a vorbit și despre legătura tot mai strânsă dintre securitatea Europei și cea din Indo-Pacific.
„Rusia și Coreea de Nord afectează ambele regiuni. Zeci de mii de militari nord-coreeni au sprijinit războiul Rusiei în schimbul banilor, proviziilor și asistenței tehnice oferite de Moscova. Prin furnizarea de produse cu dublă utilizare, China rămâne principalul facilitator al războiului Rusiei. Ceea ce se întâmplă în Asia contează pentru Europa, iar ceea ce se întâmplă în Europa contează pentru Asia”, a afirmat ea.
„Cu toții ne confruntăm cu aceleași probleme. O cooperare strânsă între UE și partenerii din Asia-Pacific pentru diversificarea și reducerea dependențelor este în interesul nostru reciproc”, a conchis ea.
![]()
Printre cele mai importante nume readuse în echipa națională se numără Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), Cole Palmer (Chelsea) și Kobbie Mainoo (Manchester United), o schimbare de direcție după turneul final.
Cea mai comentată convocare este cea a lui Trent Alexander-Arnold. Fundașul dreapta al lui Real Madrid nu a făcut parte din lotul Angliei la Cupa Mondială, deși evoluează titular la clubul madrilen.
Și Cole Palmer revine în echipa națională, după ce a fost omis de Tuchel pentru turneul final.
O altă revenire importantă este cea a mijlocașului Kobbie Mainoo. Potrivit Sky Sports, jucătorul lui Manchester United a fost nemulțumit de faptul că nu a primit niciun minut la Cupa Mondială, existând semne de întrebare privind relația sa cu Thomas Tuchel.
Evoluțiile bune din startul noului sezon au dus însă la o nouă convocare.
Surpriza lotului este atacantul Rio Ngumoha, unul dintre cei mai promițători tineri jucători englezi. Fotbalistul fusese prezent și în cantonamentul de dinaintea Cupei Mondiale, iar oficialii federației engleze au lăudat impresia bună pe care i-a făcut-o lui Tuchel.
Mai multe nume importante au rămas în afara convocărilor: Phil Foden, Morgan Gibbs-White, Harry Maguire, Adam Wharton, Ivan Toney, Ollie Watkins, Noni Madueke, John Stones, Reece James și Dan Burn (ultimii trei, accidentați).
În cazul lui Ivan Toney, atacantul urmează să compară în instanță în timpul pauzei internaționale într-un dosar în care este acuzat de agresiune. Avocatul său susține că jucătorul își va demonstra nevinovăția.
Portari: Jordan Pickford, Angus Gunn Steele, James Trafford.
Fundași: Trent Alexander-Arnold, Jarrad Branthwaite, Trevoh Chalobah, Marc Guéhi, Lewis Hall, Ezri Konsa, Tino Livramento, Nico O’Reilly, Jarell Quansah.
Mijlocași: Elliot Anderson, Jude Bellingham, Myles Lewis-Skelly, Kobbie Mainoo, Cole Palmer, Declan Rice, Alex Scott.
Atacanți: Dominic Calvert-Lewin, Eberechi Eze, Anthony Gordon, Harry Kane, Rio Ngumoha, Marcus Rashford, Morgan Rogers, Bukayo Saka.
Anglia va disputa patru partide în această fereastră internațională, în Grupa A3 din Liga Națiunilor:
26 septembrie: Anglia – Spania;
29 septembrie: Cehia – Anglia;
3 octombrie: Croația – Anglia;
6 octombrie: Anglia – Cehia.
![]()
Un influencer din Mexic, urmărit de peste 650.000 de persoane pe rețeaua Kick, a fost împușcat mortal în timpul unei transmisiuni live, transmite AP.
Autoritățile investighează cazul și iau în calcul o posibilă legătură cu violențele dintre cartelurile de droguri din statul Sinaloa.
César Gastélum a fost ucis marți seară într-o parcare din orașul Culiacán, capitala statului mexican Sinaloa.
⚠️ La motocicleta que disparó al influencer CÉSAR GASTÉLUM ya había pasado enfrente de ellos
„Esos chalos me dan miedo”
Las autoridades federales confirmaron que colaboran con la Fiscalía de Sinaloa para esclarecer el homicidio de César Gastélum en Culiacán, Sinaloa. pic.twitter.com/nS2Lcgzubr
— La Tía Sandra (@TuTiaSandra) August 5, 2026
Imaginile surprinse în timpul transmisiunii live îl arată stând de vorbă și râzând alături de alți doi bărbați, înainte ca doi atacatori să ajungă la fața locului pe o motocicletă.
Unul dintre ei a scos o armă și a tras asupra influencerului, după care ambii au fugit.
![]()
Autoritățile mexicane au deschis o anchetă și au transmis că există indicii potrivit cărora unele dintre videoclipurile publicate de Gastélum făceau referire la o facțiune a unei grupări criminale. Deocamdată, anchetatorii nu au atribuit atacul unui cartel anume.
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a condamnat crima și a cerut identificarea rapidă a autorilor.
![]()
„Trebuie să aflăm de ce s-a produs această crimă deplorabilă”, a declarat șefa statului în conferința sa de presă de miercuri.
Gastélum era cunoscut pentru videoclipurile sale umoristice și pentru conținutul realizat pe fundalul muzicii regionale mexicane.
În unele dintre postările sale se descria drept „bélico”, un termen folosit în anumite subculturi din Mexic pentru a sugera o apropiere de cultura cartelurilor.
Moartea sa este al doilea caz de acest fel în puțin peste un an.
În mai 2025, influencerița de beauty Valeria Márquez, în vârstă de 23 de ani, a fost împușcată mortal în timp ce transmitea live pe TikTok dintr-un salon de înfrumusețare din statul Jalisco.
Potrivit autorităților și experților în securitate, organizațiile criminale din Mexic vizează tot mai des creatorii de conținut, în special în state precum Sinaloa și Jalisco, unde cartelurile încearcă să controleze informațiile și mesajele care circulă în spațiul public.
Analistul mexican David Saucedo susține că influencerii pot deveni ținte din mai multe motive: presupuse legături cu anumite grupări criminale, relații personale cu membri ai cartelurilor, implicarea în spălarea banilor sau rolul de canale prin care sunt transmise mesaje ale organizațiilor infracționale.
Statul Sinaloa este afectat de mai mulți ani de confruntări violente între facțiuni rivale ale Cartelului Sinaloa, iar guvernul mexican se află sub presiuni pentru a intensifica lupta împotriva crimei organizate.
![]()
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat sâmbătă, într-o postare pe X, că a discutat la telefon cu Magnus Brunner, comisarul UE responsabil cu afacerile interne și migrația, și cu Dubravka Šuica, responsabilă cu zona mediteraneană și demografia, despre criza migranților din Ceuta.
„Datorită eforturilor eficiente ale forțelor de ordine spaniole și marocane, nicio persoană nu a ajuns pe teritoriul Spaniei continentale sau în restul UE”, a declarat von der Leyen în mesajul său de pe X.
I held a conference call with Commissioners @magnusbrunner and @dubravkasuica for an update on the situation in Ceuta.
The good news is that the vast majority of those who arrived illegally have returned to Morocco, due to the effective work of Spanish and Moroccan law…
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) August 1, 2026
„Acest lucru demonstrează de ce controlul frontierelor noastre europene este important. Dispunem de un sistem solid. Însă acesta trebuie consolidat și mai mult. Trebuie să rămânem vigilenți la fiecare punct de intrare critic și să menținem o coordonare strânsă între toate autoritățile”, a mai spus președinta Comisiei Europene.
Comentariul său vine după ce liderii din 22 de țări membre ale UE au solicitat sâmbătă organizarea unor discuții de urgență cu privire la această situație.
Von der Leyen a salutat apelul inițiat de liderii celor 22 de țări, afirmând că blocul are nevoie de „un proces de analiză a lecțiilor învățate pentru a îmbunătăți reziliența noastră europeană”.
„Combaterea migrației ilegale necesită solidaritate și un răspuns european unitar”, a adăugat ea.
Pe de altă parte, ministerul spaniol de Interne a declarat sâmbătă că aproape toți cei 60.000 de migranți care au încălcat granița începând de miercuri au plecat, iar situația din Ceuta a revenit aproape la normal.
![]()
Liderii din 22 de țări din UE solicită o videoconferință extraordinară a miniștrilor de interne, calificând-o drept o „chestiune urgentă”, în contextul în care în ultimele zile, în Ceuta, au sosit zeci de mii de migranți.
Potrivit Euronews, solicitarea pentru o asemenea videoconferință a fost făcută prin intermediul unei scrisori, care a fost inițiată de Italia și Danemarca.
Scrisoarea a fost adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintelui Consiliului European, António Costa, dar și prim-ministrului Irlandei, Micheál Martin.
„Nu putem permite ca traversările în masă necontrolate, instrumentalizarea migrației sau alte amenințări hibride să creeze impresia că intrarea ilegală în Uniunea Europeană este posibilă. O astfel de percepție ar încuraja noi încercări, ar submina încrederea în politica noastră comună în materie de migrație și ar avea repercusiuni asupra tuturor statelor membre”, se menționează în scrisoare, potrivit AFP.
Președintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul portughez Luís Montenegro și prim-ministrul luxemburghez Luc Frieden nu au semnat scrisoarea.
Madridul afirmă că aproape toți cei aproximativ 50.000 de migranți care au trecut joi granița din Maroc în Ceuta au fost repatriați, însă liderii UE au declarat că își exprimă îngrijorări „serioase” în legătură cu această situație.
În plus, premierul spaniol Pedro Sánchez a acuzat unele state membre ale UE de un răspuns „destul de asimetric” la criză.
„Majoritatea ne-au arătat sprijinul și solidaritatea lor și ne-au oferit asistență. Alții, însă, au ales să atace Spania și să solicite excluderea temporară a acesteia din spațiul Schengen”, a subliniat Sanchez în scrisoarea adresată Ursulei von der Leyen.
Ca răspuns la intrarea în masă a migranților în Ceuta, Guvernul italian a decis, vineri, să suspende Acordul Schengen privind libera circulaţie cu Spania. Anunțul a fost făcut de premierul italian Giorgia Meloni. Măsura va rămâne în vigoare „atât timp cât va fi necesar”.
„Guvernul a decis să suspende temporar regimul de liberă circulație din cadrul spațiului Schengen pentru legăturile maritime și aeriene cu Spania, reinstituind controalele la frontieră. Este vorba de o măsură extraordinară, adoptată pentru a proteja securitatea națională și a preveni eventualele repercusiuni asupra națiunii noastre. Măsura va rămâne în vigoare doar atât timp cât va fi necesar, acordându-se o atenție deosebită limitării oricărui impact asupra fluxurilor turistice de vară”, a scris Meloni într-un mesaj publicat pe X.
Și Franța a luat măsuri în contextul intrării în masă a migranților în Ceuta. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat vineri intensificarea controalelor la granița cu Spania.
Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a transmis pe X că la controale vor participa polițiști și militari.
Măsura a fost luată de teama că migranții care au intrat în număr mare în Ceuta ar putea circula apoi liber prin spațiul Schengen.
![]()
Cea mai înaltă instanță din Polonia, Curtea Constituțională, a anulat, marți, o o lege care ar fi dus la recunoașterea legală a căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în alte state membre ale UE și s-au mutat ulterior în Polonia.
Într-un comunicat emis marți și citat de Deutsche Welle, instanța a anunțat că hotărârea a fost unanimă și definitivă, iar căsătoriile între persoane de același sex încheiate în UE nu pot fi înregistrate în registrul civil al țării.
Polonia nu permite căsătoriile între persoanele de același sex pe teritoriul său, iar Constituția țării definește căsătoria drept o uniune dintre un bărbat și o femeie.
Totodată, Curtea a mai menționat că planurile privind „întocmirea și eliberarea de copii certificate referitoare la uniunile încheiate în străinătate care nu constituie o uniune între o femeie și un bărbat” erau „în contradicție cu articolul 92 alineatul (1), coroborat cu articolul 18 din Constituția Republicii Polone”.
Altfel spus, deși Curtea nu a detaliat raționamentul în scurta sa declarație, se sugerează că judecătorii au considerat că hotărârea Curții Europene a încălcat autoritatea Poloniei de a-și stabili propriile politici privind familia și căsătoria.
În luna noiembrie 2025, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că statele membre ale UE trebuie să recunoască la rândul lor căsătoriile între persoane de acelaşi sex încheiate în alte state.
În martie, Curtea Administrativă Supremă a Poloniei a decis că mariajele între persoane de acelaşi sex încheiate în alte state membre ale UE „nu încalcă identitatea națională” și nici nu interferează cu autoritatea Poloniei de a-și stabili propriile legi privind familia și căsătoria. Prin urmare, instanţa a transpus hotărârea CJUE în legislaţia poloneză.
Guvernul polonez a pus în aplicare legislația respectivă în luna mai, iar aceasta urma să intre în vigoare la sfârșitul lunii august. Totuși, partidul PiS a contestat această măsură la Tribunalul Constituțional.
![]()