Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Yesterday — November 2nd 2026Your RSS feeds

Realitatea din închisorile din Marea Britanie: Deținuții stau în pat, se droghează și se uită la tv

By Laura Buciu

Avertismentul a fost lansat de Charlie Taylor, inspectorul-șef al închisorilor din Anglia și Țara Galilor, într-un interviu acordat publicației The Independent.

La finalul mandatului său, după șase ani în funcție, Taylor a criticat dur sistemul penitenciar britanic și a atras atenția că mulți dintre cei eliberați nu sunt reabilitați și riscă să revină în închisoare. În opinia sa, deși costul mediu anual pentru menținerea unui deținut se ridică la aproximativ 60.000 de lire sterline, instituțiile nu reușesc să ofere suficiente programe de muncă, educație și tratament pentru dependențe.

„Sunt atât de plictisiți, încât nu mai știu ce să facă, iar drogurile îi ajută să treacă timpul”, a declarat Taylor.

Acesta a explicat că publicul se așteaptă ca persoanele încarcerate să muncească, să renunțe la droguri și să învețe comportamente care să le ajute să se reintegreze în societate. În realitate, în multe penitenciare, deținuții stau în pat aproape toată ziua, consumă substanțe interzise și urmăresc emisiuni televizate.

Drogurile ajung în închisori cu ajutorul dronelor

Una dintre cele mai grave probleme semnalate de inspectorul-șef este creșterea spectaculoasă a introducerii drogurilor în penitenciare cu ajutorul dronelor. Potrivit acestuia, unele aparate pot transporta până la 10 kilograme de substanțe interzise într-o singură livrare.

Rețelele de crimă organizată profită de cererea existentă în penitenciare și obțin câștiguri importante din comercializarea drogurilor către deținuți, care pot petrece până la 22 de ore pe zi în celule.

În urma unei inspecții recente la penitenciarul HMP Hindley, din Greater Manchester, peste jumătate dintre deținuți au fost testați pozitiv la consumul de droguri.

Guvernul britanic a anunțat în iunie o finanțare suplimentară de 35 de milioane de lire sterline pentru măsuri de combatere a dronelor în 17 penitenciare considerate cu risc ridicat. Printre măsuri se numără instalarea unor grilaje la ferestre. Charlie Taylor consideră însă că intervențiile sunt insuficiente și că autoritățile nu au o strategie coordonată pentru combaterea fenomenului.

El a avertizat și asupra riscului ca dronele să fie folosite pentru introducerea armelor în penitenciare de maximă siguranță, unde sunt încarcerați teroriști și lideri ai grupărilor de crimă organizată. În viitor, astfel de aparate ar putea fi utilizate chiar și pentru evadări.

Închisorile riscă să devină din nou supraaglomerate

Charlie Taylor avertizează că sistemul penitenciar britanic ar putea ajunge din nou la limita capacității în următorii doi ani. El consideră că eliberarea anticipată a unor deținuți poate amâna temporar problema, dar nu rezolvă cauzele supraaglomerării.

Guvernul a promis construirea a 14.000 de noi locuri de detenție, însă inspectorul-șef atrage atenția că nu există suficiente dovezi că autoritățile vor putea angaja personalul necesar pentru funcționarea noilor penitenciare.

„Dacă nu ai personal, nu contează câte locuri ai construit”, a avertizat acesta.

Datele Ministerului Justiției, publicate săptămâna trecută, arată că numărul persoanelor readuse în închisoare l-a depășit pe cel al deținuților eliberați. În prima jumătate a anului, 25.531 de persoane au fost încarcerate din nou, comparativ cu 25.255 de eliberări.

Lipsa programelor de reabilitare, o problemă majoră

Inspectorul-șef consideră că autoritățile se concentrează prea mult pe eliberările anticipate și pe construirea unor noi penitenciare, fără să acorde suficientă atenție reabilitării, tratamentului pentru dependențe, locuințelor și integrării profesionale.

Potrivit acestuia, până la un sfert dintre deținuți au recunoscut că și-au dezvoltat dependența de droguri chiar în timpul detenției, pe fondul accesului facil la substanțe interzise.

Taylor a atras atenția că închisoarea ajunge să fie, pentru unele persoane care se confruntă cu dependența și lipsa unei locuințe, un loc în care revin în mod repetat. El a povestit că a întâlnit deținuți care, la eliberare, refuzau să-și ia toate lucrurile, convinși că se vor întoarce în penitenciar în câteva zile.

Oficialul a susținut și inițiativa lui Andy Burnham de a pune capăt pedepselor pe termen nedeterminat de tip IPP (Imprisonment for Public Protection), considerate profund nedrepte. Unii dintre deținuții aflați încă sub acest regim au executat perioade de detenție de până la 22 de ori mai mari decât durata minimă inițial stabilită.

Reacția Guvernului britanic

Ministerul Justiției a transmis că actualul Executiv a preluat un sistem penitenciar aflat în pragul colapsului și că a început să ia măsuri pentru creșterea siguranței în închisori și combaterea rețelelor care introduc droguri și alte obiecte interzise.

Guvernul a invocat construirea celor 14.000 de locuri suplimentare de detenție și investiții de 75 de milioane de lire sterline în securitatea penitenciarelor. De asemenea, autoritățile au precizat că acțiunile comune ale poliției și personalului penitenciar au dus deja la mai multe arestări în dosare privind introducerea de contrabandă cu ajutorul dronelor.

Fosta ministră de Interne Amber Rudd coordonează, totodată, o analiză independentă privind îmbunătățirea siguranței în penitenciare, reducerea recidivei și protejarea publicului.

Ministrul Apărării: Primele echipamente militare prin SAFE vor fi livrate din 2027. Radarele de la Marea Neagră sunt o prioritate

By Alexandra-Valentina Dumitru

Întrebat, la TVR 1, când vor deveni operaționale primele capabilități militare achiziționate prin SAFE, ministrul Apărării a spus că „sunt programe care încep cu termene de livrare din 2027 și urmează 2028-2029, până în 2030”.

Ștefan Radu Oprea a precizat că există și programe pentru care contractele nu au fost încă semnate și că intenționează să discute cu partenerii selectați pentru accelerarea acestora. Printre priorități se află echipamentele destinate securității la Marea Neagră.

„Sunt, însă, în mod deosebit, să încercăm să le accelerăm și voi face aceste discuții cu partenerii care au fost selectați. Vorbesc despre cele care sunt pentru siguranța la Marea Neagră. Ne interesează programul de radare, pentru că avem nevoie să vedem mai bine, să vedem din timp, să putem prevedea mai bine”, a afirmat ministrul.

Acesta a explicat că detectarea cât mai timpurie a amenințărilor aeriene, inclusiv a dronelor care ar putea pătrunde pe teritoriul României, oferă militarilor mai mult timp pentru a interveni.

„Cu cât perioada de timp este mai îndelungată în care ai văzut o potențială amenințare, o dronă care poate să treacă și pe teritoriul României, cu atât este mai bine pentru noi. Odată că putem să ridicăm avioane, elicoptere sau să încercăm prin alte metode să oprim acele drone dacă trec pe teritoriul României”, a explicat Oprea.

„Cu cât ești într-o zonă unde poți face angajarea, cu atât este mai bine. Pentru că nu poți să angajezi dacă ești pe teritoriul României, dacă este deasupra unui oraș, unui sat”, a adăugat acesta.

Întrebat când vor ajunge în România sistemele de radar destinate supravegherii zonei Mării Negre, ministrul a precizat că acordurile au fost deja încheiate și că lucrările sunt în desfășurare.

Before yesterdayYour RSS feeds

Atac rusesc cu drone în Ucraina. Șase persoane au fost ucise, inclusiv trei copii, într-un parc

By Andrei Rachieru

Alte 15 persoane au fost rănite în atacul produs la sud-vest de orașul Harkov, a precizat anterior oficialul ucrainean într-un mesaj publicat pe Telegram, scrie Reuters.

Potrivit ministrului ucrainean de Interne, Ivan Vîhivski, drona a lovit parcul în timp ce familii cu copii se aflau acolo.

Ministrul a publicat o fotografie blurată în care apare trupul unui copil într-un cărucior. Alte imagini distribuite online arată echipe de intervenție care acționează în apropierea unei clădiri avariate.

Atacul are loc în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, în care regiunile din apropierea frontului continuă să fie vizate de lovituri aeriene.

Ship hit by drone near a Romanian platform in the Black Sea

By Ioana Târziu

A Turkish ship, loaded with grain, was hit by a drone in the Black Sea, near the Pescăruș Platform (Platform 7).

The ship hit by a drone was abandoned by the crew and is drifting off the Black Sea, announced Ziua de Constanța and Radio Bulgaria.

The incident was reported approximately 20 nautical miles from shore, while the Coast Guard indicates a position approximately 9 nautical miles southeast of the Pescăruș Platform.

Some crew members are missing

Several crew members of the ship hit by a drone are missing. Unofficial information indicates 13 people are missing. It also seems that there are injured, including the captain of the ship. It was heading to a port in Italy.

Several Romanian ships departed in the aforementioned direction. Subsequently, it was announced that on Monday, October 5, 2026, at 10:37, the Maritime Coordination Center (MRCC) requested the intervention of the Romanian Agency for Life Saving at Sea (ARSVOM) to carry out a rescue mission to the ship ROYAD MAMMADOV, located in the area of ​​the platforms. The mission is ongoing.

According to initial information, Naval Forces helicopters discovered a cargo ship adrift in the waters of the Black Sea, 40 km east of Cape Shabla. The mentioned position is 6 km east of the city of Shabla and 26 km from Vama Veche.

The ship was abandoned by the crew

The information, which is not officially confirmed, speaks of a motor ship EMIL that was hit by a drone. Following a fire and a malfunction of the technical systems, the ship was left without the possibility of maneuvering and was abandoned by the crew.

The ship drifted in Romania’s exclusive economic zone, moving, under the influence of sea currents, in a southerly direction, towards Bulgaria’s exclusive economic zone.

The Bulgarian Naval Forces have issued a notice to ships sailing in the region regarding the presence of a dangerous, unmanned and unmanned vessel in the said area.

Surveillance of the ship continues, and the institutions are ready to take the necessary measures, the Bulgarian military authorities said in a statement.

Zelenski afirmă că Rusia și-a extins atacurile asupra centrelor de date din Ucraina

By Ioana Târziu

Zelenski susține că Kremlinul încearcă să provoace perturbări maxime cetățenilor obișnuiți.

„Toate acestea afectează capacitatea oamenilor de a rămâne conectați, de a studia, de a munci” a spus președintele Ucrainei, potrivit BBC.

Patru persoane ucise după ce o dronă a lovit un centru de afaceri din Kiev

Vineri, o dronă rusească a lovit un centru de afaceri din capitala Kiev. În urma impactului, au fost ucise patru persoane și a fost avariat un centru de date.

Un alt atac a ucis un băiat de 14 ani. Ministerul de Externe din Israel a declarat că adolescentul era cetățean israelian.

Rusia a confirmat că a vizat un centru de date, spunând că acesta era folosit de serviciile secrete militare ucrainene.

Aproximativ 100.000 de gospodării din Kiev și regiune au suferit pene de internet miercuri din cauza grevelor. Unele firme transferă deja date de pe servere defecte din străinătate.

În orașul Lutsk, situat în nord-vestul țării, panourile electronice de informații din stațiile de transport public nu funcționau vineri, au declarat oficialii. Consiliul local a declarat că acest lucru se datorează „pagubelor cauzate de un atac rusesc asupra centrelor de date din Kiev”.

„Toată viața obișnuită este pur și simplu o țintă”

Vineri, Volodimir Zelenski a scris pe rețelele de socializare că „rușii își extind constant operațiunea de escaladare: companii americane și de altă natură, centre de date, furnizori de internet – pentru Rusia, toată viața obișnuită este pur și simplu o țintă”.

„Este important ca lumea să reacționeze la toate acestea și ca Rusia să simtă reacția la teroarea sa”, a adăugat el.

Miercuri, ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a declarat că Rusia încearcă să perturbe fluxul de „informații care salvează vieți” prin atacarea centrelor de date.

„Alertele rapide privind amenințările cu rachete și drone sunt esențiale – ele salvează vieți. Aceasta este o infrastructură civilă critică… Nu este o țintă militară. Este esențială pentru menținerea funcționării vieții de zi cu zi”, a spus acesta.

Ar putea avea loc perturbări locale din cauza atacurilor Rusiei

Principalul consilier al lui Zelenski pe probleme de tehnologii de apărare a recunoscut joi că „ar putea exista perturbări locale” în urma atacurilor rusești. De asemenea, a transmis că prețul serviciilor de internet ar putea crește pentru a acoperi costurile reparațiilor.

În ultimele săptămâni, Moscova și-a intensificat, de asemenea, atacurile asupra infrastructurii energetice și feroviare a Ucrainei. În acest mod, încearcă să provoace pagube maxime pe măsură ce se apropie iarna, potrivit sursei citate.

Directorul unei fabrici de drone care aprovizionează armata rusă, grav rănit după explozia mașinii sale

By Stancu Alexandru
dronaDirectorul unei fabrici care produce drone pentru armata rusă a fost grav rănit după ce mașina sa a explodat în apropierea orașului Ekaterinburg, potrivit informațiilor publicate miercuri de agențiile de presă ruse Tass și RIA Novosti. Conform acestora, Vladimir Tkachuk a fost transportat la spital în stare gravă în urma exploziei produse marți seară în […]

Un nou mesaj RO-Alert în județul Tulcea. MApN: Drona, doborâtă în Ucraina, după ce a survolat spațiul aerian al României

By Maria Nițu

MApN: Drona a fost doborâtă în Ucraina după ce a survolat spațiul aerian al României. Fragmente au căzut în apropiere de Periprava

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că ținta aeriană detectată astăzi după-amiază în apropierea frontierei cu Ucraina a evoluat timp de aproximativ 20 de minute deasupra apelor teritoriale ale României și de-a lungul brațului Sulina, în spațiul aerian național.

Ulterior, aceasta a părăsit teritoriul României, a intrat în spațiul aerian ucrainean și a fost doborâtă de forțele ucrainene. Potrivit MApN, fragmente ale dronei au căzut în apropierea localității Periprava, la aproximativ un kilometru de frontieră, pe un teren agricol.

Autoritățile precizează că nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

Totodată, alerta aeriană instituită pentru județul Tulcea a fost ridicată la ora 16:05.

Știrea inițială

Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, duminică după-amiază, un nou mesaj RO-Alert, după ce sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina.

Autoritățile i-au avertizat pe oameni că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și le-au transmis să respecte măsurile de protecție.

„Exista posibilitatea caderii unor obiecte din spatiul aerian. Pastrati-va calmul! Adapostiti-va in beciuri sau adaposturi de protectie civila. In lipsa unui adapost, ramaneti in interiorul casei, departe de geamuri si pereti exteriori. Durata estimata: 90 min”, se arată în mesajul RO-Alert transmis populației.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, sistemul de supraveghere radar a identificat duminică, 2 august, la ora 15:09, o țintă aeriană în proximitatea frontierei fluviale dintre România și Ucraina.

Ca măsură de siguranță, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, din cadrul Bazei 86 Aeriene Borcea, au fost ridicate de la sol la ora 15:17 pentru monitorizarea evoluției situației.

În același timp, Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea activării procedurilor de alertare a populației din județul Tulcea.

În urma notificării, autoritățile au transmis mesajul RO-Alert către locuitorii din zona vizată.

Reprezentanții Ministerului Apărării au precizat că vor reveni cu informații suplimentare pe măsură ce situația evoluează și apar noi date.

Nu este pentru prima dată când locuitorii din Tulcea sunt avertizați în cursul acestei zile. Duminică dimineață, autoritățile au emis un alt mesaj RO-Alert, după ce sistemul de supraveghere radar al MApN detectase, în jurul orei 09:30, o țintă aeriană aflată tot în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina.

Atac masiv asupra Ucrainei. Cel puțin 10 morți după bombardamente cu 35 de rachete și 185 de drone

By Narcis Rosioru
Clădirea prăbușită cu oameni și salvatoriCel puțin zece persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma unui atac aerian de amploare lansat de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de vineri spre sâmbătă. Potrivit autorităților ucrainene, Kievul și regiunea din jurul capitalei Ucrainei au suferit cele mai grave pagube. Atacul are loc într-un context în care Rusia și […]

România și Ucraina vor produce drone militare la Cluj-Napoca. Primele unități, testate în toamnă

By Narcis Rosioru
Foto credit@Military Times, 28 februarie 2026România și Ucraina își consolidează cooperarea în industria de apărare printr-un proiect comun de producție a dronelor militare la Cluj-Napoca. Compania românească OVES Enterprise și producătorul ucrainean EDRONE vor deschide o unitate locală, destinată atât pieței românești și europene, cât și necesităților actuale ale Ucrainei. Primele drone fabricate la Cluj-Napoca sunt programate pentru toamna acestui […]

Oana Țoiu anunță că Polonia condamnă ferm incursiunile ilegale ale dronelor rusești în spațiul aerian al României

By Diana Nunuț

Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat luni seara, într-o postare pe Facebook, că a discutat cu omologul său polonez, Radosław Sikorski, despre situația de securitate generată de recentele incursiuni ale dronelor rusești în spațiul aerian al României.

„Omologul meu polonez, Radek Sikorski, mi-a transmis poziția clară a Poloniei, de condamnare fermă a recentelor incursiuni ilegale în spațiul aerian al României. Am discutat despre performanța piloților Armatei Române și despre fragmentele dronei rusești recuperate de pe teritoriul nostru, despre răspunsul diplomatic al țărilor noastre față de Federația Rusă, consolidarea pachetelor de sancțiuni europene, coordonarea strânsă în cadrul NATO și intensificarea colaborării între statele de pe Flancul Estic, o prioritate diplomatică și militară comună”, a scris Oana Țoiu pe Facebook.

Ministra a mai adăugat faptul că la nivelul Uniunii Europene, statele membre au convenit asupra unei coordonări mai strânse în domeniul securității maritime.

„La nivelul Uniunii Europene, am agreat în cadrul celui mai recent Consiliu al Miniștrilor de Externe o coordonare intensificată pentru securitatea maritimă între țările baltice și cele riverane Mării Negre, domeniu în care Polonia joacă un rol esențial”, a scris Țoiu.

În mesajul său, ministra Afacerilor Externe a subliniat relația istorică dintre România și Polonia, evocând alianța defensivă dintre cele două state din 1921.

„România și Polonia au o tradiție de peste un secol de sprijin reciproc, inaugurată prin alianța defensivă interbelică din 1921. Înțelegerea și asumarea istoriei comune ne oferă o viziune clară pentru viitor”, a conchis Țoiu.

Trei drone doborâte în spațiul aerian al României

Săptămâna trecută, Forțele Aeriene ale României au doborât trei drone în trei zile consecutive.

Vineri, 24 iulie, radarele MApN au detectat la ora 9:39 o țintă aeriană aflată la aproximativ 20 de kilometri est de Sulina. Aparatul a intrat ulterior în România și a urmat traseul Sulina–Brăila–Fetești–Buzău. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene și două avioane F-16 românești au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea țintei.

La ora 11:02, unul dintre avioanele F-16 românești a lansat o rachetă aer-aer și a doborât drona deasupra unei zone nelocuite din apropierea comunei Padina, județul Buzău. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale. Parchetul General a anunțat ulterior că aparatul era o dronă de tip Shahed.

Sâmbătă, o a doua dronă a fost doborâtă în apropierea graniței, iar duminică, un alt F-16 a doborât o dronă în apropiere de Sulina.

❌