Timp de aproximativ cinci secole, începând cu anul 1300, Europa a cunoscut perioade de vreme neobișnuit de rece și condiții extreme, cunoscute în ansamblu sub denumirea de „Mica Epocă Glaciară”.
Transilvania, o regiune istorică din România de astăzi, a fost, de asemenea, afectată, dar informațiile despre cât de severe au fost condițiile erau împrăștiate în vechile registre ale orașelor, în registrele bisericilor, în jurnalele de călătorie și în jurnalele administrative și monahale, arată Phys.org.
Într-un studiu publicat în PLOS Climate, cercetătorii descriu în detaliu modul în care au analizat cu atenție sute de pagini vechi de secole pentru a vedea dacă pot reconstitui detalii climatice referitoare la secolul al XVII-lea. Această perioadă era deja cunoscută ca unul dintre cele mai reci intervale ale Micii Epoci Glaciare.
Echipa, condusă de Ovidiu Răzvan Gaceu de la Universitatea din Oradea a colectat 937 de relatări scrise din 68 de localități din Transilvania. Pe măsură ce citeau, au împărțit informațiile în mai multe categorii. Acestea includeau mențiuni explicite despre vreme; indicii indirecte, precum întârzierea maturării recoltelor și înghețarea râurilor; precum și consecințe, cum ar fi referiri la recoltele distruse și creșteri bruște ale prețurilor alimentelor.
Pentru a elimina informațiile potențial incorecte, doi cercetători au evaluat fiecare relatare, păstrând doar evenimentele confirmate de mai multe surse. De asemenea, au comparat concluziile lor cu dovezile fizice provenite din gheața din peșteri și inelele copacilor.
„Dovezile documentare istorice ilustrează nu numai apariția anomaliilor climatice, ci și modul în care comunitățile au perceput, au trăit și au reacționat la stresul de mediu”, a scris echipa.
Înregistrările au identificat 55 de ierni excepțional de aspre în secolul al XVII-lea, dintre care 36 au avut loc între 1645 și 1700. Totuși, au existat și momente de respiro de la scăderea bruscă a temperaturilor, iar locuitorii se bucurau încă, ocazional, de veri toride și ierni blânde.
Analizând tiparele meteorologice specifice, precipitațiile excesive și alte condiții neobișnuit de umede au fost raportate mult mai des decât secetele, deși acestea au avut loc și ele.
Și care a fost impactul extremelor climatice? Poate că nu este surprinzător faptul că acestea au contribuit la recoltele slabe, la creșterea vertiginoasă a prețurilor alimentelor, la foametea generalizată și la condiții care au favorizat răspândirea bolilor precum ciuma. Vremea aspră nu a făcut decât să înrăutățească viața de zi cu zi a populațiilor deja afectate de războaie și instabilitate politică.
Conform studiului, factorii care ar fi putut contribui la răcirea regională au fost activitatea solară scăzută (activitate redusă a Soarelui), erupțiile vulcanice și schimbarea curenților de vânt. Cu toate acestea, cercetătorii nu au putut stabili în ce măsură a contribuit fiecare factor la condițiile meteorologice din Transilvania.
„Anomaliile climatice ar trebui, așadar, înțelese ca factori de stres agravanți care ar putea intensifica aceste presiuni existente, mai degrabă decât ca singurele cauze ale foametei, epidemiilor sau perturbărilor sociale mai ample”.
![]()
Munții din Papua nu sunt departe de ecuator, dar au fost acoperiți cu „zăpadă veșnică” timp de secole.
În urmă cu un secol, porțiunea de 300 km a lanțului muntos Sudirman era acoperită de zăpadă și gheață permanentă pe toate cele patru vârfuri principale, notează BBC.
Acum, există doar zone mici în jurul Puncak Jaya, cunoscută și sub numele de Piramida Carstensz, cu zăpadă. Se așteaptă ca acestea să dispară complet într-un an sau doi.
Acoperirea glaciară din jurul vârfului s-a micșorat de la aproape 1.900 de hectare în secolul al XIX-lea la aproximativ 16 hectare în prezent.
„Există o profundă nedreptate în acest sens”, spune Marie Šabacká, o ecologistă cehă specializată în ghețari. Ea a călătorit la Puncak Jaya în martie anul trecut, în încercarea de a se număra printre ultimii oameni de știință care studiază „zăpada eternă” din Papua.
Ea spune că ghețarii tropicali din Papua sunt unici deoarece sunt separați de alte sisteme glaciare prin mii de kilometri. Papua găzduiește „ultima gheață tropicală rămasă” între Anzi și Himalaya.
Retragerea ghețarilor din Papua este determinată de aceleași forțe care afectează gheața din întreaga lume, notează Šabacká. Este o încălzire a atmosferei cauzată de activitatea umană, inclusiv arderea combustibililor fosili precum cărbunele, petrolul și gazele.
Fenomenele El Niño pot accelera acest proces, în timp ce factorii locali, cum ar fi acoperirea cu nori, ninsoarea și topografia muntoasă, îi influențează ritmul.
Retragerea ghețarilor este o dovadă că Pământul s-a încălzit pe o perioadă lungă de timp. Dispariția lor „îndepărtează atât un habitat biologic, cât și o parte a unui peisaj semnificativ din punct de vedere cultural”.
De la începutul anilor 2000 până în 2025, zona acoperită de ghețari s-a retras cu 95%, spune cercetătorul danez Klaus Thymann.
Thymann spune că ghețarii sunt „incredibil de puternici” ca indicatori ai schimbărilor climatice.
„Când oamenii aud că ceva descris ca «etern» dispare, acest lucru declanșează o reacție”, explică el, potrivit sursei.
![]()