Poliția a folosit sâmbătă seara gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva protestatarilor din Paris, după ce manifestația din capitala Franței a fost inițial relativ pașnică. Oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta față de costul ridicat al vieții și lipsa finanțării pentru educație.
Organizatorii au anunțat că peste 800.000 de persoane au participat la manifestațiile din întreaga țară, dintre care 250.000 numai la Paris. Autoritățile au estimat numărul participanților la nivel național la 410.000.
Sute de proteste au avut loc în toată Franța, din cauza nemulțumirilor mari legate de costul vieții. Forțele de ordine au fost mobilizate în număr mare pentru a preveni repetarea violențelor.
Ciocniri au fost raportate și în timpul protestelor din Lyon, Lille, Marsilia, Montpellier, Nantes și Toulouse. Autoritățile au anunțat că 135 de persoane au fost arestate la nivel național până mai devreme în cursul zilei.
Ministrul de Interne, Laurent Nunez, a avertizat că autoritățile „nu vor tolera nicio formă de violență sau de tulburare a ordinii publice”.
La Lyon, forțele de ordine au fost prezente pe străzi și, potrivit relatărilor, au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de 150 de protestatari care au încercat să blocheze un drum din apropierea centrului orașului.
„Poliția este extrem de mobilă. Vin și dispersează grupurile înainte ca acestea să apuce să se formeze”, a declarat pentru agenția de presă AFP un student de 21 de ani care a participat la protest.
În cadrul manifestațiilor mari de sâmbăta trecută au existat violențe și confruntări cu poliția în mai multe orașe. Au fost incendiate clădiri și vehicule. Persoane mascate au spart vitrine, jefuind magazine.
Violențele au continuat duminică la Paris, unde tineri mascați au ridicat baricade în flăcări, iar poliția a intervenit în forță pentru a dispersa mulțimea.
Măsurile au fost intensificate de guvernul francez în acest weekend. Proprietari de afaceri au luat și ei măsuri de precauție: au acoperit vitrinele cu scânduri sau au închis magazinele.
O schimbare de ultim moment a traseului unui protest programat la Paris a provocat critici din partea sindicatelor. Oamenii spun că decizia ar putea duce la amplificarea haosului.
Inițial, poliția autorizase un marș între piețele Bastille și Nation, în estul capitalei. Vineri, autoritățile au revenit asupra deciziei și au propus un traseu între Porte d’Italie și Porte de Vincennes, de-a lungul marginii de sud-est a orașului.
![]()
Frédéric Mortier, primarul de dreapta al localității Longué-Jumelles, a anunțat luni, 19 octombrie, că nu mai dorește să păstreze portretul oficial al lui Emmanuel Macron în primărie, considerând că reacția președintelui în fața violențelor din ultimele zile a fost insuficientă.
„Condamn cu cea mai mare fermitate violențele și distrugerile comise de cei care ne încalcă legile, ne devastează orașele și disprețuiesc valorile Republicii”, a declarat edilul, potrivit publicației locale Saumur Kiosque.
Primarul și-a continuat declarația cu un mesaj referitor la respectarea legilor și integrarea în societatea franceză.
„Franța nu poate accepta ca unii să refuze regulile comune, să respingă cerințele integrării și să conteste autoritatea statului. Nimeni nu poate pretinde că beneficiază de drepturile Republicii, refuzând în același timp să îi respecte îndatoririle”, a transmis Mortier.
În semn de protest, primarul a hotărât să coboare în bernă drapelele arborate pe clădirea administrației locale și să îndepărteze portretul oficial al președintelui Franței.
„În fața acestei crize, am decis, în calitate de primar al orașului Longué-Jumelles, să dau jos portretul președintelui Republicii din primărie. Consider că atitudinea sa în această situație este nedemnă de gravitatea evenimentelor și de așteptările concetățenilor noștri”, a explicat edilul.
„Ordinea, respectul și autoritatea nu sunt negociabile. Ele reprezintă fundamentele pactului nostru republican”, a adăugat acesta.
Decizia are o puternică încărcătură simbolică în Franța, unde portretul oficial al președintelui Republicii este afișat în mod tradițional în primării.
Gestul primarului vine după manifestațiile din 17 octombrie, organizate pe fondul nemulțumirilor față de creșterea costului vieții și deteriorarea serviciilor publice, în special a condițiilor din sistemul educațional.
La proteste au participat elevi, studenți, sindicaliști și membri ai mișcării „Vestele Galbene”, dar și membrii ale unor grupări de extremă stânga. Deși o mare parte a manifestațiilor s-a desfășurat pașnic, în mai multe orașe au avut loc confruntări violente cu forțele de ordine, incendieri, vandalizări și jafuri.
Potrivit bilanțurilor prezentate de autorități aproximativ 2.400 de persoane au fost arestate în cursul weekendului, iar aproape 1.000 de polițiști au fost răniți.
Printre cele mai grave incidente s-a numărat incendierea clădirii istorice a primăriei din Limoges. Mii de magazine și alte spații comerciale au fost afectate de distrugeri sau jafuri.
Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a recunoscut luni că forțele de ordine au pierdut temporar controlul asupra situației în anumite orașe și că autoritățile nu au anticipat amploarea mobilizării.
Nuñez și-a prezentat demisia, dar Emmanuel Macron a refuzat-o.
Președintele francez a condamnat violențele într-un discurs televizat susținut duminică, 18 octombrie, afirmând că scenele de distrugere și jaf sunt inacceptabile.
Macron a recunoscut nemulțumirile sociale care au determinat mobilizarea protestatarilor și a cerut organizarea unor consultări cu reprezentanții elevilor, sindicatelor, mediului de afaceri și clasei politice.
Discursul nu a reușit însă să reducă presiunea politică asupra sa.
Liderii opoziției, de la Marine Le Pen și Jordan Bardella, din dreapta radicală, până la Jean-Luc Mélenchon, din stânga radicală, au criticat răspunsul administrației prezidențiale, deși din perspective diferite.
Gestul primarului din Longué-Jumelles nu este singura reacție de revoltă venită din partea administrațiilor locale. Edilii din Marsilia și Limoges au criticat modul în care autoritățile centrale au gestionat violențele, determinând guvernul francez să răspundă public acuzațiilor. „Niciun primar nu a fost abandonat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului, Maud Bregeon.
În paralel, Asociația Primarilor din Franța a convocat adunări în fața sediilor administrațiilor locale, pentru a condamna atacurile împotriva instituțiilor democratice.
Între timp, premierul Sébastien Lecornu a propus introducerea unor restricții de circulație nocturnă, limitate la anumite zone afectate de violențe.
Criza intervine cu aproximativ șase luni înaintea alegerilor prezidențiale din 2027, la care Emmanuel Macron nu mai poate candida pentru un al treilea mandat consecutiv.
![]()
Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, după finalizarea cercetărilor.
Potrivit rechizitoriului, în luna august 2025, inculpatul ar fi îndemnat publicul, prin intermediul platformei Facebook, să comită infracțiuni precum omor, omor calificat și ultraj judiciar împotriva magistraților români.
Procurorii susțin că mesajul a fost publicat de pe un cont accesibil publicului, înregistrat cu numele inculpatului.
În postare, acesta ar fi scris: „Ridicați în furci toți împuțiții de magistrați!!!!! Măcar să folosim lemnul din pădurile României pentru ceva constructiv! Și pentru a face dreptate!!!!!”.
Anchetatorii consideră că mesajul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare publică, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Mediaș, instanța urmând să analizeze cauza în primă instanță.
![]()
„Ambulanțele nu fură copii, dar TikTok-ul fură creiere. Avem nevoie de o lege puternică împotriva dezinformării și manipulării online”, a notat vicepremierul într-un mesaj publicat pe Facebook.
De asemenea, Oana Gheorghiu a calificat drept „absolut șocant”, într-un interviu la Digi24.
„Este absolut șocant că oamenii au ajuns la acest grad de acțiune după niște dezinformări, că au ajuns să creadă lucruri de pe TikTok în asemenea hal încât să oprească o ambulanță și să agreseze personalul”, a spus vicepremierul.
Gheorghiu a punctat nevoia adoptării unui act normativ privind dezinformarea din mediul online și a condamnat și politicienii din zona populistă care alimentează fenomenul.
„Cred că trebuie să facem ceva în materie de legislație privind răspunderea oamenilor pentru dezinformare. Trebuie să ne uităm și la răspunderea politicienilor pentru dezinformare, pentru că avem inclusiv politicieni care folosesc aceste arme în mod populist și duc în spațiul public multe lucruri care îi fac pe oameni să se teamă, să le fie frică, să se panicheze”, a mai precizat oficialul.
Gheorghiu a vorbit despre necesitatea unei responsabilizări mai mari a utilizatorilor din mediul online, subliniind necesitatea verificării identității pentru utilizarea rețelelor de socializare.
„Cred că la un moment dat vom ajunge ca atunci când îți creezi un cont, ai și o responsabilitate în spate pentru că ai o identitate verificată și că știi că cineva te va trage la răspundere dacă faci lucruri care au un impact atât de mare asupra unor oameni”, a spus vicepremierul.
Reacția Oanei Gheorghiu vine după ce o ambulanță din județul Cluj a fost atacată cu bâte, topoare și pietre, în timpul unei intervenții pentru salvarea unui pacient din comuna Recea Cristur.
Violența comunității locale a venit după ce aceștia auziseră zvonuri pe TikTok despre o presupusă „ambulanță care fură copii”.
În urma incidentului, polițiștii clujeni au reținut trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani.
![]()