Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Before yesterdayMediafax -

Australia a inaugurat un nou aeroport de 5,6 miliarde de dolari australieni, după 15 ani de planificare

By Andrei Rachieru

Noul aeroport internațional Western Sydney este situat în Badgerys Creek, la aproximativ 60 de kilometri vest de centrul orașului Sydney. Acesta va permite companiilor aeriene să opereze zboruri la orice oră, oferind acces la o zonă cu o populație în creștere și diversă din punct de vedere etnic, scrie Reuters.

Aeroportul existent din Sydney, situat mai aproape de centrul de afaceri al orașului, permite decolări și aterizări doar între orele 6:00 și 23:00. Restricțiile limitează opțiunile de programare a zborurilor în comparație cu alte mari orașe australiene, precum Melbourne.

„Pentru prima dată în mai bine de 50 de ani, Australia deschide un aeroport major nou. Este un moment important, pregătit de-a lungul mai multor decenii”, a declarat premierul australian Anthony Albanese, într-un comunicat.

„Sunt foarte mândru să îl inaugurez oficial”, a adăugat acesta.

Capacitate de peste 80 de milioane de pasageri anual

Compania aeriană low-cost Jetstar, divizia de buget a Qantas, urma să opereze duminică primul zbor de plecare al noului aeroport, cu destinația Gold Coast, potrivit unui comunicat al administrației aeroportuare.

Aeroportul are o capacitate de peste 80 de milioane de mișcări de pasageri anual, conform informațiilor prezentate de operator. Această unitate de măsură se referă la totalul pasagerilor care sosesc și pleacă, nu la 80 de milioane de persoane distincte.

Deschiderea pentru pasageri vine după ce zborurile cargo au început să opereze pe aeroport în luna iulie.

Un proiect planificat timp de 15 ani

Aeroportul a fost construit pe un teren de 1.780 de hectare, achiziționat de guvernul federal australian în anii 1980.

Construcția a fost finalizată în iulie 2025, după șapte ani de lucrări și aproximativ 15 ani de planificare.

Un bărbat a intrat în sediul Poliției din Alba Iulia cu o armă airsoft și o grenadă de joc. Cerința care l-a uimit pe un polițist

By Aida Neagu

Un bărbat de 43 de ani din Alba Iulia ar fi intrat, în seara de sâmbătă, 24 octombrie, în zona de control al accesului din sediul Poliției Municipiului Alba Iulia, cu o armă de tip airsoft și o grenadă folosită în jocurile de airsoft.

Acesta le-ar fi îndreptat către polițistul aflat în serviciu și i-ar fi cerut să îl împuște, potrivit IPJ Alba.

Bărbatul a fost imobilizat și încătușat de polițiștii aflați în sediu. Ulterior, la fața locului au ajuns și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În urma controlului corporal, polițiștii au descoperit asupra bărbatului și un briceag. Agentul de poliție nu a fost rănit în urma incidentului, precizează IPJ Alba.

În acest caz, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a început cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Fenomenul Pokémon. Locul din București unde colecționarii și jucătorii se întâlnesc la turnee și își etalează cărțile rare

By Mihai Petrescu

Jurnaliștii de la CANCAN.RO au fost în noul loc din București dedicat fanilor Pokémon. Ei au stat de vorbă cu Robert Albăstrelu, unul dintre asociații TCG Arena. Acesta le-a povestit cum de la un magazin online au ajuns la un spațiu de 400 de metri pătrați.

„TCG este un acronim, vine de la Trading Card Game. Sunt cărțile cu care noi ne jucăm și ne facem decuri ca să participăm la turnee, dar au și o parte de colecționat, unde le pot fi mai speciale, să aibă un artwork mai mișto și alea fac parte din zona de colecționat. Este lumea care colecționează și doar atât, este lumea care doar joacă și doar atât.

Magazinul a început ca un magazin online și după ce s-a format o comunitate în jurul magazinului online, avem și cel mai mare grup de Facebook din România cu 5.000 de membri, după ce s-a format o comunitate în jurul magazinului a fost ideea de a crea un spațiu fizic unde comunitatea să se și întâlnească, nu numai în online.

Am început de la un magazin foarte mic, la un parter de bloc în Pantelimon, de 58 de metri pătrați, ne-am mutat în altă parte pe Bulevardul Libertății și acum este a treia locație pe care o avem aici, cu 400 de metri pătrați, 100 de locuri, putem să ținem turnee foarte mari, avem o zonă de lounge, zonă de food court, unde lumea poate să facă o pauză între turnee, să meargă, să se relaxeze, pentru că turneele pot să dureze foarte mult, până la șapte-opt ore, și atunci trebuie să le dăm puțin timp de respiro, să își iau un suc, o apă, de mâncare și așa mai departe”, a explicat Robert Albăstrelu pentru CANCAN.RO

Copii și adulți, în același loc

Pasiunea Pokémon aduce în același loc copii și adulți. Copiii uită de telefoane, iar adulții ăși rettrăiesc momentele frumoase din tinerețe.

„Pot să zic că avem vizite din partea ambelor categorii de vârstă, vin părinți cu copii pentru că aici e o zonă de bonding, e un hobby care transcende generațiile de la părinți la copii și invers și spre deosebire de alte lucruri, și ne-au zis și părinții, depășesc sfera de digital, ei vin aici, interacționează, lasă telefoanele și vin și se joacă efectiv, discută cu ceilalți despre reguli, despre efectele cărților și interacționează foarte mult și părinții tot timpul au apreciat asta la magazinul nostru.

Sloganul nostru este mai mult decât un hobby, pentru că pentru noi nu este un job full-time, nu ne întreținem din asta. Hobby-ul a avut un impact atât de mare încât ne-a dus pe toți să creăm acest magazin. Venim din medii diferite, medii profesionale diferite, poate nu avem aceleași valori neapărat, dar acest hobby a avut un impact atât de mare încât ne-a unit și am creat acest magazin și spațiu unde lumea să vină să se distreze.” a mai spus Robert Albăstrelu.

Turneele țin ore întregi și atrag sute de pasionați

Comunitatea de fani Pokémon se întâlnește la arenă, dar participă și la alte evenimente precum Comic Con, Bucharest Gaming Week și Playcon.

„Evenimentul cel mai mare la care participăm este Comicon. Suntem de trei ani organizatorul principal în zona de TCG. Chiar anul trecut am avut cel mai mare stand din cadrul Comicon-ului. Mai mergem la evenimente precum Bucharest Gaming Week, Playcon. Nu știu dacă mai sunt și alte evenimente, dar cam astea ar fi principale.

Comicon este principalul eveniment și care ne place cel mai mult, fiind și cel mai mare. Legat de magazin, voiam să mai zic că Pokémon, după 10 ani, a făcut o mutare regională în Europa de Est. Este prima mutare pe care o au făcut-o după foarte mult timp. Noi am fost primul magazin Play Pokémon oficial din zona asta de Estul Europa.” a precizat Robert Albăstrelu.

„Un cadou special în onoarea lui Xi”: Donald Trump i-a făcut președintelui chinez un tur pe șantierul viitoarei săli de bal de la Casa Albă

By Ioana Târziu

Președintele american a menționat această vizită joi, în timpul unui banchet organizat în onoarea omologului său chinez.

„Ca un cadou special în onoarea președintelui Xi și a doamnei Peng, aș dori să invit pe toți cei prezenți în această sală să vină și să facă un tur”, a declarat Donald Trump.

„Totul este luminat și foarte frumos. Noua sală de bal despre care ați auzit va fi terminată într-un an”, a adăugat liderul de la Casa Albă. Acesta a mai spus că toți cei prezenți în sală vor fi primii care vor păși în încăpere.

Potrivit AFP, Trump a încetat să se mai refere la proiect doar ca la o „sală de bal”. El a preferat să prezinte gigantica clădire aflată în construcție la Casa Albă și ca pe un „complex militar” ,esențial pentru securitatea capitalei Washington, dotat cu drone și sisteme de apărare.

Acest argument a fost menit în primul rând să-i contracareze pe adversarii săi, care văd proiectul doar ca pe o demonstrație de vanitate cu o finanțare opacă.

În timpul vizitei de trei zile a lui Xi Jinping, președintele american i-a arătat și câteva planuri de renovare. Donald Trump și-a dus omologul la o nouă și masivă platformă de aterizare pentru elicoptere, instalată în grădinile Casei Albe.

De asemenea, i-a arătat și o galerie de portrete ale președinților americani în rame aurii, înconjurate de decorațiuni murale similar aurite. Cei doi s-au oprit asupra unuia în special.

Trump a înlocuit portretul lui Joe Biden cu o fotografie a unei mașini de semnat. Într-un videoclip al Casei Albe, Xi Jinping poate fi văzut râzând la această imagine. Potrivit liderului republican, este menită să ilustreze incapacitatea predecesorului său democrat de a semna propriile decizii.

Trump spune că are o „obligație” să interzică anumite publicații la Casa Albă

By Petre Apostol

„Am o obligație să nu îi las să intre într-o altă casă foarte specială”, a spus Donald Trump, marți, la New York, întrebat despre interdicția impusă celor trei organizații. „Casa Albă este cea mai specială dintre toate casele”, a adăugat președintele. Declarațiile au fost făcute în timpul întâlnirii sale cu primarul New Yorkului, Zohran Mamdani.

CNN, MS NOW și Politico au anunțat că au depus luni o plângere federală împotriva administrației Trump, susținând că interdicția de acces încalcă drepturile garantate de Primul Amendament al Constituției SUA. Organizațiile cer inclusiv un ordin temporar prin care administrația să le permită din nou accesul reporterilor lor la Casa Albă.

Jurnaliștii celor trei organizații au fost opriți sâmbătă la intrarea în complexul prezidențial, după ce administrația le-a retras acreditările de acces la Casa Albă. Interdicția fusese anunțată de Trump cu o zi înainte, pe fondul acuzațiilor sale că respectivele publicații difuzează „știri false”.

În plângerea comună, organizațiile media susțin că accesul le-a fost retras din cauza conținutului materialelor publicate despre Trump și administrația sa și califică măsura drept o încălcare a libertății presei. Reuters relatează că dosarul a fost repartizat unui tribunal federal din Washington, iar instanța urmează să examineze cererea de intervenție de urgență.

Administrația Trump respinge acuzațiile. Casa Albă a susținut că accesul la sediul prezidențial este un privilegiu, nu un drept, și că administrația are autoritatea de a decide organizațiile care beneficiază de acces.

Disputa are loc în contextul unor tensiuni mai largi între Trump și organizațiile de presă. În ultimele zile, președintele a sugerat că și alte publicații ar putea fi excluse de la Casa Albă. The New York Times și The Washington Post au fost menționate de Trump ca exemple de instituții pe care le-ar putea viza, fără ca o interdicție formală să fi fost anunțată împotriva lor.

Zelenski, primit de Trump la Casa Albă. Ce mesaj a transmis liderul ucrainean după întâlnirea cu președintele american din Biroul Oval

By Diana Nunuț

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se află marți la Washington, în cadrul unei vizite oficiale cu ocazia participării sale la înmormântarea fostului senator republican Lindsey Graham.

El a fost primit în Biroul Oval de către președintele american Donald Trump, cu care a avut o serie de discuții.

La finalul întâlnirii dintre cei doi, Zelenski a dezvăluit ce subiecte au fost abordate.

„O întâlnire fructuoasă cu președintele Donald J. Trump în Biroul Oval. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce facem împreună pentru a proteja viețile ucrainienilor și pentru a promova pacea. (…) Președintele și cu mine am discutat despre licențele pentru producția de rachete interceptoare Patriot și despre câteva alte idei care ar putea fi de ajutor. Am vorbit, de asemenea, despre diplomație – este important ca procesul diplomatic să fie revigorat. Echipele noastre vor stabili detaliile privind comunicarea ulterioară. Sunt recunoscător Statelor Unite pentru sprijinul ferm acordat”, a scris Zelenski într-o postare pe X.

A good meeting with President Trump @POTUS at the Oval Office. Thank you for everything we do together to protect the lives of Ukrainians and advance peace. First and foremost, I offered President Trump our condolences on the passing of Lindsey Graham. He was a true friend of… pic.twitter.com/56yoaeqb2B

— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) July 28, 2026

Episodul tensionat din Biroul Oval petrecut acum un an și jumătate

Donald Trump și Volodimir Zelenski au avut mult timp o relație dificilă. Întâlnirea lor de la Casa Albă, la sfârșitul lunii februarie 2025, a fost un dezastru. Ulterior, administrația Trump a înclinat constant spre Rusia în negocierile de pace, spunând că Zelenski nu avea cărțile necesare pentru a câștiga. Sub conducerea lui Trump, Statele Unite au întrerupt aproape tot ajutorul militar acordat Ucrainei.

După acest episod, Zelenski a depus eforturi mari pentru a repara relația cu Trump. În același timp, Ucraina s-a descurcat mai bine împotriva Rusiei în acest an decât se aștepta, în mare parte datorită progreselor sale în materie de drone.

❌