Norvegia se pregătește să interzică accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani, după ce guvernul a anunțat luni că finalizează legislația care urmează să fie trimisă Parlamentului până la sfârșitul acestui an, informează Reuters.
Inițial, jocurile online și serviciile de mesagerie urmau să beneficieze de excepții largi. Acum însă, guvernul a decis să evalueze platformele în funcție de riscurile pe care le pot reprezenta pentru copii.
„[Acest lucru] include totul, de la expunerea la conținut dăunător și funcții care creează dependență până la marketing ilegal și contacte nedorite din partea unor străini”, a declarat în comunicat Lene Vaagslid, ministrul pentru Copii și Familii, potrivit sursei citate.
Ministerul a definit apoi ceea ce a numit „platforme dăunătoare” ca fiind „rețelele sociale care, prin designul, funcționalitățile sau conținutul lor, prezintă un risc pentru dezvoltarea emoțională, cognitivă sau fizică a copiilor sau pentru siguranța acestora”.
„Guvernul consideră că platforme precum TikTok, Roblox și Snapchat vor intra sub incidența legii”, se menționează în comunicat, mai notează Reuters.
Pe de altă parte, ministerul a precizat că tinerii vor avea în continuare acces la serviciile de mesagerie și la jocurile considerate inofensive.
Informația vine în contextul în care mai multe țări europene încearcă să limiteze utilizarea rețelelor sociale de către copii.
În decembrie 2025, Australia a fost prima țară din lume care a impus interdicții privind utilizarea rețelelor sociale de către copiii cu vârste sub 16 ani. Interdicțiile introduse de autoritățile din Australia vizează aplicații precum Facebook, Instagram, TikTok, Snapchat și YouTube.
![]()
Expresia „Bismillah, c’est les ténèbres” a devenit, în doar câteva săptămâni, un simbol al protestelor liceenilor francezi. Mesajul a apărut pe pancarte, a fost distribuit în videoclipuri parodice și a fost repetat inclusiv de Greta Thunberg, relatează Euronews.
Totul a pornit de la o conversație pe Snapchat, despre care elevii bănuiesc că ar fi fost inițiată de un polițist sub acoperire.
Tradusă literal, expresia „Bismillah, c’est les ténèbres” înseamnă aproximativ „În numele lui Dumnezeu, este întunericul”.
„Bismillah” provine din arabă și este folosită tradițional înaintea unei activități, dar în argoul francez poate avea sensul de „hai să începem”.
„C’est les ténèbres” înseamnă „este întunericul”, însă tinerii o folosesc pentru a descrie o situație catastrofală.
Combinate, cele două expresii formează un mesaj lipsit de sens. Tocmai acest lucru l-a făcut popular: elevii ironizează o persoană care ar fi încercat, fără succes, să vorbească asemenea lor.
Expresia provine dintr-o captură de ecran a unei conversații pe Snapchat, distribuită la începutul lunii octombrie, când elevii organizau blocarea școlilor.
Un utilizator numit „Mamadou” cerea să fie primit într-un grup:
„Salut, în numele lui Dumnezeu, este întunericul. Când are loc blocada, wallah, frate?”
Mesajul era însoțit de emoji-uri cu steagul Algeriei.
Alte capturi arătau conturi care întrebau unde urmau să aibă loc blocajele și cine vindea artificii și grenade fumigene.
Combinația stângace de expresii arabe, argou și simboluri naționale i-a determinat pe elevi să suspecteze că mesajele proveneau de la polițiști care se dădeau drept adolescenți pentru a pătrunde în grupurile private.
Ipoteza nu a fost însă confirmată. Nici poliția, nici Ministerul francez de Interne nu au comentat capturile, iar identitatea persoanelor din spatele conturilor nu a fost verificată independent.
Unele dintre imaginile distribuite ar putea fi chiar falsuri sau parodii.
Mișcarea a început pe 18 septembrie, în Créteil, la sud-est de Paris, și s-a extins rapid în întreaga Franță.
Elevii reclamă programul școlar prea lung, clasele supraaglomerate, clădirile deteriorate și absențele profesorilor. Potrivit manifestanților, problemele afectează în special comunitățile defavorizate.
Pe 2 octombrie, aproximativ 400 de școli au fost închise din cauza blocajelor.
Protestele elevilor s-au suprapus ulterior cu manifestațiile naționale împotriva costului ridicat al vieții, din 17 octombrie, care s-au încheiat cu episoade grave de violență și jafuri.
Expresia a depășit granițele Franței și a fost preluată la manifestații din alte state europene.
Potrivit agenției italiene ANSA, Greta Thunberg a folosit sloganul pe 13 octombrie, în timpul unei vizite la elevii aflați în grevă în Seine-Saint-Denis, în apropiere de Paris.
Pe 9 octombrie, expresia a apărut pe pancarte la o manifestație sindicală din Bruxelles, împotriva reducerilor bugetare ale guvernului belgian, ca semn de solidaritate cu elevii francezi.
Sloganul a fost afișat și la protestele studenților din Bologna, pe 15 octombrie, apoi la Milano, în weekendul 17-18 octombrie, când manifestațiile din Piazza del Duomo au fost însoțite de jafuri.
De asemenea, elevi ai unei școli franceze din Berlin au fost fotografiați ținând un banner cu aceeași expresie.
Astfel, un mesaj cu o origine încă neclarificată s-a transformat într-un simbol al protestelor tinerilor din mai multe țări europene.
![]()