Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Before yesterdayYour RSS feeds

Patru persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Polițiștii au găsit peste 90 de plante de canabis

By Ioana Târziu

Polițiștii de frontieră din cadrul Centrului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București-Otopeni și ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au destructurat o grupare implicată în cultivarea și comercializarea de droguri de mare risc.

Marți, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a patru inculpați, cu vârstele cuprinse între  29 și 43 de ani. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc.

Conform probatoriului, în perioada cuprinsă între lunile iunie și septembrie 2026, cele patru persoane au acționat în cadrul unei grupări de criminalitate organizată în scopul obținerii de beneficii materiale din comercializarea de droguri de risc, respectiv canabis.

Canabisul, introdus în țară cu ajutorul unei firme de curierat

Astfel, sub coordonarea și împreună cu inculpatul în vârstă de 43 de ani, lider al grupului infracțional organizat, membrii au procurat, din Cehia, diferite cantități de semințe de canabis. Acestea au fost introduse în țară pe cale aeriană, prin intermediul unei firme de curierat, pentru a le cultiva.

Ulterior, aceștia au înființat și îngrijit, pe raza comunei Singureni din județul Giurgiu, mai multe culturi de canabis, in-door, pentru a le vinde.

Ce au găsit polițiștii în urma perchezițiilor

  • peste 90 de plante de canabis, aflate în diverse stadii de dezvoltare;
  • aproximativ 4 kilograme canabis;
  • mai mulți saci conținând materie vegetală uscată cu o greutate de aproximativ 38 kilograme;
  • muguri de canabis;
  • instalații pentru întreținerea culturilor, precum și alte mijloace de probă.

Tot marți, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

PNL a atacat cu apel decizia Tribunalului București privind suspendarea hotărârilor Congresului extraordinar din 21 iunie

By Emmylia Razmerita
Ilie Bolojan Adrian VeșteaPartidul Național Liberal, prin președintele Ilie Bolojan, a depus apel împotriva deciziei Tribunalului București care a suspendat hotărârile adoptate la Congresul extraordinar din 21 iunie. Hotărârea instanței este executorie, astfel că efectele acesteia rămân în vigoare până la o eventuală soluție favorabilă în calea de atac. Apelul a fost depus la o zi după ce […]

Cu doar trei zile înainte de procesul din PNL, Tribunalul București a creat completuri specializate pentru litigiile din partide

By Vladimir Ionescu
Conducerea Tribunalului București a aprobat, la propunerea președintelui delegat al instanței, Cosmin Sterea Grossu, înființarea unor completuri specializate pentru litigiile din partide, cu trei zile înainte de a fi înregistrată acțiunea prin care liberalii din grupul anti-Bolojan au cerut suspendarea deciziei de convocare a congresului din 21 iunie, potrivit PRESShub. Astăzi, Tribunalul București a decis să …
❌