Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Before yesterdayYour RSS feeds

Românii din Lucca au devenit proprietarii bisericii în care a fost întronizat primul episcop ortodox român al Italiei

By Aida Neagu

Membrii comunității parohiale ortodoxe române din Lucca, Italia, au semnat vinerea trecută contractul de cumpărare a bisericii în care își desfășoară slujbele religioase, potrivit Basilica.ro.

Evenimentul reprezintă un moment important pentru comunitatea românească, deoarece în acest lăcaș de cult a fost întronizat, la 8 mai 2008, primul episcop ortodox român al Italiei, Preasfințitul Părinte Siluan.

Biserica datează din secolele al XII-lea – al XV-lea și este clasificată drept monument de artă protejat de Ministerul Culturii din Italia. Din acest motiv, contractul de cumpărare își va produce toate efectele juridice după expirarea termenului legal în care statul italian își poate exercita dreptul de preempțiune.

Proiectul, intitulat „Rădăcini și continuitate: Achiziția bisericii parohiei Sfântul Antonie cel Mare din Lucca – locul întronizării primului episcop ortodox român al Italiei”, a beneficiat de o finanțare nerambursabilă din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Reprezentanții comunității parohiale au explicat că achiziția bisericii va permite păstrarea identității spirituale a românilor din zonă.

„Prin obținerea dreptului de proprietate asupra lăcașului situat în via Sant’Anastasio, parohia garantează păstrarea identității spirituale pentru românii din Lucca și din localitățile învecinate”, au anunțat reprezentanții comunității parohiale.

Aceștia au mulțumit autorităților române, credincioșilor și donatorilor care au sprijinit proiectul.

„Mulțumim Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României, precum și tuturor credincioșilor și donatorilor care ne-au susținut cu rugăciunea, gândul cel bun și milostenia față de acest colț de pământ românesc din inima Italiei”, au transmis reprezentanții parohiei.

Cumpărarea bisericii va permite și continuarea pe termen lung a programelor sociale, a orelor de cateheză și a activităților organizate în cadrul Școlii Parohiale în limba română.

Keegan Allen, actorul din „Pretty Little Liars”, jefuit sub amenințarea armelor la Los Angeles. A fost lovit cu un pistol pentru ceasul său

By Cosmin Pirv

Incidentul în care a fost implicat Keegan Allen a avut loc joi seara, în apropierea unui magazin. Potrivit autorităților din Los Angeles, citate de Le Figaro, unul dintre suspecți a îndreptat un pistol spre victimă, în timp ce celălalt avea un cuțit. Cei doi i-au cerut ceasul și brățara, iar apoi l-au lovit în față cu arma și au fugit.

🌎INTERNATIONAL | L’acteur Keegan Allen, célèbre pour son rôle de Toby dans la série culte « Pretty Little Liars », a été frappé à la tête avec une arme et dépouillé en Californie.
Il a été retrouvé le visage en sang après l’agression.

— Direct Brut (@DirectBrut) October 9, 2026

 

Allen a relatat incidentul într-un videoclip publicat pe rețelele sociale și a distribuit și imagini care par să surprindă atacul de pe camerele de supraveghere.

Actorul a spus că atacatorii purtau măști și a criticat nivelul de siguranță din zonă.

Poliția investighează cazul și încearcă să-i identifice pe suspecți. Potrivit relatărilor din presa americană, actorul a fost evaluat de echipajele medicale la fața locului.

❌