Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Today — September 18th 2026News

Bărbat trimis în judecată după ce ar fi instigat pe Facebook la violențe împotriva magistraților

By Laura Buciu

Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, după finalizarea cercetărilor.

Potrivit rechizitoriului, în luna august 2025, inculpatul ar fi îndemnat publicul, prin intermediul platformei Facebook, să comită infracțiuni precum omor, omor calificat și ultraj judiciar împotriva magistraților români.

Procurorii susțin că mesajul a fost publicat de pe un cont accesibil publicului, înregistrat cu numele inculpatului.

În postare, acesta ar fi scris: „Ridicați în furci toți împuțiții de magistrați!!!!! Măcar să folosim lemnul din pădurile României pentru ceva constructiv! Și pentru a face dreptate!!!!!”.

Anchetatorii consideră că mesajul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare publică, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Mediaș, instanța urmând să analizeze cauza în primă instanță.

Before yesterdayNews

Curtea Supremă a Poloniei respinge recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în UE

By Diana Nunuț

Cea mai înaltă instanță din Polonia, Curtea Constituțională, a anulat, marți, o o lege care ar fi dus la recunoașterea legală a căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în alte state membre ale UE și s-au mutat ulterior în Polonia.

Într-un comunicat emis marți și citat de Deutsche Welle, instanța a anunțat că hotărârea a fost unanimă și definitivă, iar căsătoriile între persoane de același sex încheiate în UE nu pot fi înregistrate în registrul civil al țării.

Polonia nu permite căsătoriile între persoanele de același sex pe teritoriul său, iar Constituția țării definește căsătoria drept o uniune dintre un bărbat și o femeie.

Totodată, Curtea a mai menționat că planurile privind „întocmirea și eliberarea de copii certificate referitoare la uniunile încheiate în străinătate care nu constituie o uniune între o femeie și un bărbat” erau „în contradicție cu articolul 92 alineatul (1), coroborat cu articolul 18 din Constituția Republicii Polone”.

Altfel spus, deși Curtea nu a detaliat raționamentul în scurta sa declarație, se sugerează că judecătorii au considerat că hotărârea Curții Europene a încălcat autoritatea Poloniei de a-și stabili propriile politici privind familia și căsătoria.

Decizia CJUE

În luna noiembrie 2025, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că statele membre ale UE trebuie să recunoască la rândul lor căsătoriile între persoane de acelaşi sex încheiate în alte state.

În martie, Curtea Administrativă Supremă a Poloniei a decis că mariajele între persoane de acelaşi sex încheiate în alte state membre ale UE „nu încalcă identitatea națională” și nici nu interferează cu autoritatea Poloniei de a-și stabili propriile legi privind familia și căsătoria. Prin urmare, instanţa a transpus hotărârea CJUE în legislaţia poloneză.

Guvernul polonez a pus în aplicare legislația respectivă în luna mai, iar aceasta urma să intre în vigoare la sfârșitul lunii august. Totuși, partidul PiS a contestat această măsură la Tribunalul Constituțional.

Înalta Curte judecă recursul în propriul proces cu Guvernul privind plata drepturilor salariale ale magistraților

By Narcis Rosioru
curții penale internaționale atacurile ruseștiÎnalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) reia joi judecarea procesului intentat Guvernului și Ministerului Finanțelor în legătură cu plata unor drepturi salariale restante ale magistraților. Dosarul a ajuns în faza de recurs, situație care pune instanța supremă în postura de a soluționa propria cauză, după ce a câștigat procesul în primă instanță. Pe 5 […]

Tânărul suspectat că a trimis mesajele de ameninţare către sute de școli și spitale, arestat preventiv pentru 30 de zile

By Sebastian Pricop
Curtea de Apel București a admis propunerea procurorilor și a aprobat arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului de 17 ani acuzat că a trimis mesaje către sute de școli și spitale din România…
❌