Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Before yesterdayNews

Fondatorul unei companii de jocuri video, obligat să plătească fostei soții despăgubiri record la un proces de divorț din Coreea de Sud

By Sebastian Jucan
O instanță sud-coreeană a ordonat miercuri ca Kwon Hyuk-bin, fondatorul companiei de jocuri video Smilegate, să-i plătească soției sale 2,55 trilioane de woni (1,91 miliarde de dolari SUA), într-un caz care ar putea reprezenta cel mai mare partaj stabilit vreodată într-un proces de divorț din țara asiatică, anunță agenția Yonhap, preluată de Reuters. Tribunalul Familial …

Trump vrea din nou dialog cu Kim Jong Un: El mă înțelege. Eu îl înțeleg

By Andrei Rachieru

Întrebat de un jurnalist, în Biroul Oval, de ce Kim Jong Un nu a răspuns încercărilor sale de a relua contactul diplomatic, Trump a răspuns: „A făcut-o”, fără să ofere însă detalii despre mesajul liderului de la Phenian, titrează Reuters.

Casa Albă și misiunea Coreei de Nord la Organizația Națiunilor Unite nu au oferit imediat un punct de vedere.

Donald Trump vrea reluarea dialogului cu Kim Jong Un

Relația dintre Donald Trump și Kim Jong Un a fost una dintre temele centrale ale primului mandat al președintelui american. Cei doi lideri s-au întâlnit în cadrul unor summituri în 2018 și 2019 și au făcut schimb de scrisori, însă negocierile privind programul nuclear nord-coreean au eșuat ulterior.

Trump a semnalat în repetate rânduri că este interesat de reluarea diplomației directe cu liderul nord-coreean.

„Kim Jong Un m-a tratat întotdeauna cu mare respect”, a declarat Trump luni. Președintele american a adăugat: „Eu îl înțeleg. El mă înțelege.”

Declarațiile vin într-un moment în care Coreea de Nord și-a consolidat considerabil relațiile cu Rusia și China.

Donald Trump cere reducerea exercițiilor militare cu Coreea de Sud

Cu o zi înainte, Trump a ordonat Pentagonului să reducă substanțial exercițiile militare comune desfășurate împreună cu Coreea de Sud.

Președintele american a invocat costurile acestor exerciții și faptul că Seulul a refuzat să participe la acțiuni împotriva Iranului. Coreea de Nord consideră de mult timp exercițiile militare americano-sud-coreene drept pregătiri pentru o eventuală intervenție militară împotriva sa.

Trump a susținut, într-un mesaj publicat pe platforma sa Truth Social, că exercițiile sunt costisitoare și transmit un semnal „inadecvat și ostil” unei țări pe care a descris-o drept „neamenințătoare și respectuoasă” în perioada în care el a fost președinte.

Coreea de Nord și-a consolidat relația cu Rusia

De la ultima întâlnire dintre Trump și Kim, în 2019, Coreea de Nord și Rusia și-au aprofundat semnificativ cooperarea.

Militari nord-coreeni au participat la luptele alături de forțele ruse în războiul împotriva Ucrainei, iar autoritățile de la Kiev au afirmat recent că rachete produse în Coreea de Nord au fost utilizate într-un atac balistic rusesc asupra unei uzine siderurgice din regiunea Zaporojie.

Administrația Trump a criticat în repetate rânduri sprijinul militar oferit de Phenian Moscovei.

În același timp, Coreea de Nord menține relații strânse cu China, ceea ce îi oferă lui Kim Jong Un o poziție mai puternică decât în timpul summitului cu Trump din 2019.

Kim Jong Un ar putea accepta o nouă întâlnire cu Donald Trump

Analiștii consideră că o nouă întâlnire între Donald Trump și Kim Jong Un nu este exclusă, chiar dacă Phenianul nu s-a grăbit să răspundă public inițiativelor președintelui american.

Victor Cha, directorul programului pentru Coreea de la Center for Strategic and International Studies, consideră că Phenianul ar putea prefera să aștepte înainte de a reacționa oficial.

Andrew Yeo, cercetător la Brookings Institution, susține însă că o întâlnire ar putea fi în avantajul lui Kim Jong Un, inclusiv din perspectiva statutului internațional.

„Pentru Kim este vorba despre reputație. Este vorba despre întâlnirea din nou cu președintele SUA și despre reputație și statut”, a explicat Yeo.

Un nou summit Trump-Kim ar reprezenta o reluare spectaculoasă a diplomației directe dintre Washington și Phenian, însă rămâne neclar dacă eventualele negocieri ar putea conduce la progrese privind programul nuclear al Coreei de Nord.

Brazilia s-a alăturat țărilor sud-americane care pun piedici rusoaicelor însărcinate să intre pe teritoriul lor

By Sebastian Jucan
Brazilia a devenit a treia țară din America de Sud care ia măsuri drastice împotriva „turismului natal” din Rusia, scrie The Moscow Times. După Argentina și Chile, autoritățile braziliene au început să refuze discret intrarea familiilor suspectate că vor să obțină cetățenia țării prin „turism natal”. Informația a început să circule pe canalele de Telegram …

În cât timp ajunge nava de lux afectată de focarul de hantavirus în Spania. Planul pentru pasageri, după ce 3 au murit, iar alți 3 au fost evacuați

By Andrei Stan
Nava de lux de croazieră afectată de focarul mortal de hantavirus și blocată de duminică în largul coastelor Capului Verde urmează să plece în curând, chiar miercuri, spre Spania, după ce trei persoane, dintre care două grav bolnave, au fost evacuate, informează Reuters. Nava MV Hondius, cu aproape 150 de oameni la bord, este așteptată …
❌