Acuzațiile au fost respinse de mai multe instanțe și contestate de analize independente.
Demersul Departamentului de Justiție vine în ajunul alegerilor intermediare din Statele Unite. Instituția susține că deține o listă cu peste 20.000 de persoane înregistrate pentru vot în California, despre care există suspiciuni că nu ar avea cetățenie americană, scrie DW.
Guvernul federal a deschis inițial un proces pe această temă la jumătatea lunii octombrie, însă un judecător federal a respins solicitarea administrației Trump. Judecătorul David Carter, din Los Angeles, a avertizat că separarea buletinelor suspectate de cele considerate legale ar putea provoca haos în procesul electoral și ar afecta încrederea alegătorilor în democrație.
„Dacă Executivul poate invalida voturi și poate amenința desfășurarea unei alegeri în curs pe baza unor acuzații nedovedite, atunci democrația noastră este în pericol”, a scris magistratul în decizia sa.
Luni, Departamentul de Justiție a cerut Curții Supreme să emită o măsură provizorie prin care California să fie obligată să nu amestece buletinele considerate suspecte cu cele legale, până la verificarea statutului alegătorilor.
Nu este clar dacă instanța supremă va lua o decizie înainte de scrutinul de marți, astfel încât aceasta să mai poată influența desfășurarea alegerilor.
Lista invocată de administrația Trump a fost întocmită de Departamentul pentru Securitate Internă. Autoritățile din California au contestat metodologia utilizată pentru identificarea presupuselor persoane fără cetățenie americană, susținând că aceasta ar putea conține numeroase erori.
Săptămâna trecută, un alt judecător federal a dispus ca Departamentul de Justiție să pună lista la dispoziția unei organizații pentru drepturile imigranților și a unui organism de monitorizare a drepturilor electorale afiliat Universității California din Los Angeles (UCLA).
Analiza documentelor depuse în instanță a indicat că mii de cetățeni americani apar în mod inexplicabil pe lista persoanelor considerate neeligibile pentru vot. Judecătorul David Carter a mai arătat că, în alte state, persoane semnalate în mod eronat drept necetățeni s-au dovedit ulterior a fi cetățeni americani naturalizați.
Donald Trump a susținut în repetate rânduri că alegerile americane sunt afectate de fraude, deși mai multe investigații au arătat că astfel de situații sunt rare. În actualul ciclu electoral, președintele și-a concentrat atenția asupra presupusei participări a persoanelor fără cetățenie americană la vot, acuzații contestate de cercetări și verificări independente.
California, cel mai populat stat american, este considerată un bastion al democraților și nu este estimată drept un stat competitiv pentru republicanii lui Trump la alegerile intermediare.
Guvernatorul democrat Gavin Newsom, un critic vocal al președintelui, a avertizat administrația federală să nu intervină în procesul electoral al statului.
Înaintea votului de marți, Newsom a anunțat mobilizarea unor experți în legislație electorală, observatori în secțiile de votare și înființarea unei linii telefonice prin care alegătorii pot semnala eventuale tentative de intimidare sau interferență.

Construcția, numită Cabin Devín, se află în Slovacia, în apropiere de Bratislava, deasupra podgoriilor Zlatý Roh și a castelului medieval Devín, scrie Blic. Proiectată de studiourile Ark-Shelter și Archekta și finalizată în 2024, cabana a fost concepută pentru escapade în natură, indiferent de anotimp.
Deși are o suprafață construită de 20 de metri pătrați, spațiul util interior măsoară doar 14,7 metri pătrați. Arhitecții au compensat dimensiunile reduse prin mobilier integrat și elemente care schimbă modul de utilizare a casei.
Una dintre cele mai spectaculoase caracteristici este ascunsă în fațadele laterale. Două panouri mari pot fi coborâte pentru a forma terase exterioare, dezvăluind în spatele lor pereți glisanți din sticlă. Când terasele sunt deschise, livingul se prelungește spre exterior, iar cabana capătă aspectul unui pavilion cu vedere panoramică.

Casă de 20 m² cu dormitor ascuns și terase pliabile. Sursa foto: boysplaynice.com
De pe deal se pot vedea podgoriile din apropierea Bratislavei și, în depărtare, Alpii austrieci. Suprafețele vitrate permit pătrunderea luminii naturale, iar sistemele de umbrire protejează interiorul împotriva supraîncălzirii. Casa este construită pe o structură ușor ridicată deasupra solului, ceea ce permite și circulația aerului pe sub podea.
În interior, spațiul principal combină livingul, zona de luat masa și o bucătărie compactă. Lemnul deschis la culoare, tavanul înalt și ferestrele mari creează impresia unui interior mai generos decât sugerează dimensiunile reale.
Lângă bucătărie se află o sobă pe lemne, iar în spatele acesteia este amenajată baia, dotată cu duș, toaletă și o chiuvetă din beton amplasată lângă fereastră. Dormitorul nu ocupă însă o cameră separată la nivelul principal. Patul este amplasat într-o galerie aflată deasupra bucătăriei, aproape ascunsă privirii în timpul zilei.
Accesul se face printr-o scară din lemn integrată în mobilier, care poate fi retrasă atunci când nu este utilizată. Până și corpul de iluminat suspendat poate fi ridicat pentru a elibera spațiul. Deasupra patului există un luminator prin care poate fi privit cerul, oferind lumina naturală necesară.
Cabin Devín a fost proiectată să funcționeze fără conectare la rețeaua publică de electricitate. Pe acoperiș sunt instalate panouri fotovoltaice, iar energia produsă este stocată în baterii. În perioadele în care producția solară este insuficientă, un sistem de rezervă pe gaz asigură energia necesară anumitor echipamente.

Cabin Devín funcționează fără conectare la rețeaua publica de electricitate. Vedere aeriană. Sursa foto: boysplaynice.com
Dispozitivele hibride pot comuta automat între electricitate și gaz, în funcție de nivelul de încărcare al bateriilor. Electricitatea este folosită cu prioritate pentru iluminat și aparatele cu consum redus, în timp ce funcțiile care necesită mai multă energie pot utiliza surse alternative.
Nici alimentarea cu apă nu depinde de o rețea publică. Un rezervor ascuns în structura podelei supraînălțate stochează apa pentru uz casnic, iar apele uzate sunt colectate separat. Autonomia nu înseamnă însă că locuința produce toate resursele necesare. Rezervele de apă și combustibil trebuie completate atunci când se epuizează.
Arhitecții au integrat și un sistem de ventilație adaptat anotimpurilor. Vara, aerul mai rece este preluat din zona de sub latura nordică a podelei. Aerul cald este evacuat printr-un sistem de ventilație cu recuperare de căldură, amplasat sub luminator.
Iarna, circulația aerului este adaptată pentru menținerea confortului termic. Senzorii de dioxid de carbon și umiditate contribuie la reglarea ventilației. Sistemele de umbrire și poziționarea ferestrelor completează soluțiile pentru controlul temperaturii.
Potrivit publicației de specialitate Architecture Today, proiectul Cabin Devín a avut un buget de aproximativ 180.000 de euro. Suma este asociată construcției proiectate special pentru acest amplasament și nu reprezintă un preț standard pentru orice casă modulară de 20 de metri pătrați. Cabana este destinată în principal șederilor de scurtă durată, în segmentul turismului. În octombrie 2026, un tarif de cazare de 119 euro pe noapte, care poate varia în funcție de disponibilitate și perioada rezervării.

Proiectul a beneficiat de un sprijin politic larg, dar a stârnit nemulțumirea industriei alcoolului, care avertizează asupra efectelor economice ale noilor măsuri, potrivit rapporteur.com.
Seimul, camera inferioară a Parlamentului polonez, a aprobat proiectul joi seară. Interdicția privind vânzările pe timpul nopții ar urma să se aplice la nivel național, cu excepții pentru baruri, restaurante și aeroporturi.
Legea trebuie să treacă și de Senat pentru a intra în vigoare.
Restricții similare există deja în mai multe dintre cele mai mari orașe ale țării, printre care Varșovia, Cracovia și Gdańsk.
Autoritățile locale susțin că limitarea vânzărilor nocturne a contribuit la reducerea incidentelor asociate consumului de alcool.
Guvernul speră ca noile reguli să ducă la o scădere suplimentară a consumului.
Există deja o tendință descendentă pentru principalele trei categorii de băuturi: bere, vin și băuturi spirtoase.
Proiectul prevede și dublarea taxelor pentru licențele de comercializare a alcoolului, precum și interzicerea publicității și promovării tuturor băuturilor alcoolice. Măsura ar elimina inclusiv posibilitatea de a face reclamă la bere, permisă în prezent în anumite condiții.
Încălcarea regulilor ar putea atrage amenzi cuprinse între 7.000 și 233.000 de euro sau pedepse neprivative de libertate.
Restricțiile ar viza și variantele fără alcool ale băuturilor comercializate sub aceleași mărci ca produsele alcoolice.
Astfel, interdicția ar include berea 0,0% și băuturile spirtoase fără alcool, dacă acestea folosesc aceleași denumiri și sigle ca variantele lor alcoolice.
Susținătorii proiectului consideră că promovarea acestor produse poate funcționa ca o formă indirectă de publicitate pentru alcool, practică cunoscută drept publicitate prin substituție.
Inițiativa se bucură de un sprijin important în rândul populației. Un sondaj realizat la începutul lunii octombrie de Ogólnopolska Grupa Badawcza pentru Fundația GrowSPACE a arătat că 80,2% dintre respondenți susțin proiectul.
Votul din Seim a confirmat sprijinul politic larg: 400 de parlamentari au votat în favoarea măsurilor, în timp ce 29 s-au opus.
Industria alcoolului contestă însă mai ales restricțiile privind publicitatea.
Bartłomiej Morzycki, directorul general al Asociației Berarilor din Polonia, a avertizat înaintea votului că interzicerea reclamelor la bere ar putea afecta finanțarea sportului și a evenimentelor culturale.
Potrivit acestuia, berăriile ar putea pierde motivația economică de a sponsoriza festivaluri de muzică sau cluburi sportive.
Industria vinului din Polonia a obținut unele concesii în cadrul negocierilor legislative.
Partidul Popular Polonez (PSL) a susținut amendamente care exclud de la restricțiile publicitare anumite evenimente dedicate asocierii vinului cu mâncarea.
Excepțiile vizează manifestări educaționale, de turism viticol și turism culinar, precum târguri, festivaluri și sărbători ale recoltei strugurilor.
Acestea pot include prezentări, prelegeri și degustări de vin, cu plată sau gratuite.
Proiectul urmărește astfel să limiteze promovarea comercială a alcoolului, dar păstrează anumite forme de promovare în contexte educaționale, gastronomice și turistice.
Următorul pas este examinarea legii de către Senatul Poloniei.

Bogdan Ivan, fostul ministru al Energiei a vizitat luni centrala pe cărbune de la Rovinari, care și-a repus în funcțiune grupul 4. Și fostul secretar general al Guvernului anunță victoria PSD și îl critică pe premierul interimar Ilie Bolojan.
Luni, începând cu ora 14:30, grupul 4 de la Rovinari a început să introducă în sistemul energetic național energie din cărbune, a anunțat Bogdan Ivan. Fostul ministru PSD spune că obiectivul PSD va fi menținerea acestor centrale în funcțiune până la înlocuirea cu alte capacități existente.
„Cei de la C.E. Oltenia au în mine, în PSD și în colegii mei din PSD Gorj un aliat puternic. Împreună îi vom susține pentru ca 3 grupuri de la Rovinari și unul de la Turceni să rămână active și după 31 august!”, a transmis fostul ministru pe Facebook.
Radu Oprea, fostul secretar general al Guvernului, a vorbit și el despre fostele centrale pe cărbune care încep să fie repuse în funcțiune. Acesta l-a criticat dur pe Ilie Bolojan, despre care a spus că s-a opus redeschiderii centralelor pe cărbune la începutul crizei energetice.
„Ce simplu ar fi fost să accepte de la bun început că nu există un monopol al ideilor bune și că ele nu se află doar la Guvernul demis Bolojan. Debitul Dunării nu crește dacă te încrunți la el și doi centimetri rămân fix doi centimetri în ciuda propagandei lui Miruță care spune că ai lui sunt uriași”, a scris Radu Oprea într-o postare pe Facebook.
Subiectul redeschiderii centralelor pe cărbune a apărut încă de dinaintea crizei, atunci când România a decis închiderea acestora, conform normelor europene, iar producția de energie a țării a scăzut.
