Un bărbat de 43 de ani din Alba Iulia ar fi intrat, în seara de sâmbătă, 24 octombrie, în zona de control al accesului din sediul Poliției Municipiului Alba Iulia, cu o armă de tip airsoft și o grenadă folosită în jocurile de airsoft.
Acesta le-ar fi îndreptat către polițistul aflat în serviciu și i-ar fi cerut să îl împuște, potrivit IPJ Alba.
Bărbatul a fost imobilizat și încătușat de polițiștii aflați în sediu. Ulterior, la fața locului au ajuns și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
În urma controlului corporal, polițiștii au descoperit asupra bărbatului și un briceag. Agentul de poliție nu a fost rănit în urma incidentului, precizează IPJ Alba.
În acest caz, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a început cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice și globale, Ana Tinca, a avut vineri consultări politice cu Oleksandr Mișcenko, adjunct al ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei.
Potrivit unui comunicat al MAE, discuțiile au vizat situația de securitate regională, evoluțiile războiului din Ucraina și perspectivele de consolidare a cooperării dintre cele două țări.
„În ceea ce privește educația în limba română în Ucraina, partea română a subliniat necesitatea asigurării continuității, sustenabilității și accesului adecvat la educația în limba română la toate nivelurile”, se arată în comunicatul MAE.
Ministerul a precizat că această solicitare include „păstrarea rețelei tradiționale de școli cu predare în limba română și evitarea oricăror măsuri regresive în contextul reformei educației din Ucraina”.
De asemenea, partea română „a reiterat importanța unei consultări regulate, transparente și substanțiale a reprezentanților minorității române, inclusiv în perspectiva modificărilor legislative aflate în discuție”.
În cadrul consultărilor, România a reafirmat sprijinul pentru Ucraina și importanța continuării cooperării în domeniul securității regionale.
„Partea română a reafirmat sprijinul ferm și multidimensional al României pentru Ucraina și a subliniat importanța continuării eforturilor comune pentru consolidarea rezilienței și securității în regiune, inclusiv în fața amenințărilor convenționale și hibride ruse. A fost evidențiată în acest context relevanța cooperării în domeniul securității cibernetice și al combaterii amenințărilor hibride”, a transmis MAE.
Discuțiile au reconfirmat disponibilitatea celor două țări de a continua dialogul politic și cooperarea în domeniile de interes comun, în spiritul Parteneriatului Strategic.
În domeniul conectivității, au fost salutate progresele recente, inclusiv deschiderea noului punct de trecere a frontierei și a podului peste Tisa de la Sighetu Marmației.
Totodată, a fost subliniată necesitatea continuării proiectelor de infrastructură, transport și energie dintre România, Republica Moldova și Ucraina.

Poliția Română atrage atenția asupra unei noi campanii de înșelătorii online, în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge șoferii să achite amenzi inexistente și să își dezvăluie datele personale sau bancare. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), autoritățile au primit în ultima perioadă numeroase sesizări referitoare […]