Un bărbat în vârstă de 48 de ani a căzut în albia râului Cuejdi, în municipiul Piatra-Neamț. Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, la ora 17:16, potrivit ISU Neamț.
Potrivit unui comunicat, la fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Piatra-Neamț, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și polițiștii din cadrul IPJ.
Ajunși la locul indicat, pompierii au găsit bărbatul căzut în albia râului și au folosit echipamentele din dotarea autospecialei de stingere pentru a-l scoate.
Bărbatul era conștient și cooperant. Acesta a fost predat echipajului SAJ și transportat ulterior la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Un autoturism a ieșit în afara carosabilului, vineri după-amiază, pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca, pe direcția spre Apahida. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj (ISU Cluj), în accident a fost implicat un singur autovehicul.
La sosirea echipajelor de intervenție, două fetițe de aproximativ 10 ani se aflau în stop cardio-respirator, iar salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare. În același timp, pompierii au extras din autoturism o femeie de aproximativ 50 de ani și un copil de aproximativ 6 ani.
ISU Cluj a anunțat ulterior că cele două minore au răspuns manevrelor de resuscitare, prezintă semne vitale și au fost transportate la spital. Celelalte două victime, femeia și copilul de 6 ani, au fost, de asemenea, transportate la spital.
Potrivit autorităților, toate cele patru victime sunt în stare gravă.
La intervenție participă pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD de terapie intensivă mobilă, un echipaj SMURD pe motocicletă și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Intervenția este în desfășurare, iar informațiile vor fi actualizate pe măsură ce autoritățile comunică noi date.
