Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat la TVR1 că România ar trebui să își adapteze, în perioada următoare, gestionarea resurselor energetice și petroliere, la nivel național.
„România are posibilitatea astăzi și mâine, și poi mâine va avea această posibilitate chiar mai crescută. Din Marea Neagră se acoperă necesarul de gaze naturale, pe de o parte. Pe de altă parte, trebuie să aducă din resurse diferite, combustibil, mai ales motorină. Și noi avem această problemă. Vom vedea ce se va întâmpla, dar eu așa înțeleg pe americani în acest moment. Fiindcă dacă nu ar fi fost sigur că Ormuzul rămâne închis, atunci nu ar fi avut nevoie de această cantitate de motorină din Rusia”, a declarat Kelemen Hunor, în interviul acordat TVR1.
Anunțul lui Kelemen vine după ce Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a anunțat că va importa petrol din Rusia. Până acum, zeci de nave petroliere au încercat să traverseze strâmtoarea Ormuz, însă au devenit victimele unor atacuri iraniene.
„America nu mai poate exporta cantitățile necesare din Golf. Ormuzul este închis, indiferent cine ce spune. Se vede exact cu cât s-a redus ieșirea mărfii din zona. Are nevoie de motorină. Are alegeri în noiembrie. Și el face o rezervare de motorină pentru transportatori și pentru agricultori americani. Fiindcă sunt convins că după alegeri va continua războiul în Orientul Mijlociu. Fiindcă el, adică Trump, adică Statele Unite, consideră că Ormuzul rămâne închis. Și atunci face o rezervare de motorină”, a mai explicat președintele UDMR.
Liderul UDMR susține chiar că țara noastră ar trebui, în acest context, să își întărească relația cu americanii, iar o bază militară permanentă a SUA în România rămâne vitală.
„Noi pentru apărarea României, fără americani, nu ne descurcăm. Și nu ne vom descurca, cum nu se descurcă nici polonezii, nici balticii”, a concluzionat Kelemen Hunor.

Slovacia și Ungaria cer Comisiei Europene mai multă flexibilitate în privința eliminării treptate a importurilor de gaze rusești și fonduri suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii energetice.
Cele două țări susțin că renunțarea la energia din Rusia până în 2027 va fi mai grea și mai costisitoare din cauza poziției lor geografice și a dependenței de rutele de aprovizionare, conform Euronews.
Cerințele acestea au venit acum, după ce au fost luate în considerare prețurile ridicate la electricitate în Europa, existând îngrijorări privind renunțarea la energia rusească.
Slovacia a explicat că, în trecut, a fost un punct important de intrare pentru petrolul și gazele rusești în Europa.
Acum, însă, riscă să devină, alături de Ungaria, un „capăt de linie”, fiindcă livrările de energie din Rusia către Europa Centrală ar urma să înceteze în 2027, potrivit planului Uniunii Europene.
„Am dori să discutăm cu Comisia Europeană despre modul în care următoarea perioadă de finanțare a UE și disponibilitatea fondurilor europene pot răspunde nevoilor noastre, în special în ceea ce privește extinderea infrastructurii de petrol și gaze în regiunea statelor din Grupul de la Vișegrad”, a declarat viceprim-ministrul Slovaciei, Denisa Saková, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Bratislava.
La aceeași conferință a participat și comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen.
Miniștrii din Europa Centrală vor ca Bruxelles-ul să țină cont de situația specifică a regiunii atunci când alocă fonduri europene pentru noi infrastructuri de petrol și gaze.
Aceștia cer ca nevoile lor să fie luate în considerare la pregătirea următorului buget multianual al UE. Tema a generat dispute între statele membre și la ultimul summit al Consiliului European.
Demersul vine după ce Grupul de la Vișegrad, format din Ungaria, Slovacia, Cehia și Polonia, a cerut liderilor UE, în cadrul summitului din 15-16 octombrie, să reanalizeze măsurile pentru reducerea facturilor la electricitate în regiune.
Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a recunoscut situația „gravă” cu care se confruntă populația din Europa Centrală.
El a spus că sunt necesare „măsuri punctuale și temporare”, care să ajute cetățenii fără să afecteze obiectivul UE de reducere a dependenței de combustibilii fosili importați.
„În trecut, am fost dependenți de Rusia. Ne îndepărtăm de această situație, ceea ce este un lucru bun. Însă situația actuală arată că acum suntem dependenți de piața globală, iar evenimentele din Orientul Mijlociu pot afecta cetățenii de aici, din Bratislava”, a declarat Jorgensen.
Cele patru țări din UE s-au bazat în mod tradițional mai mult pe combustibili fosili.
Guvernele lor susțin că prețurile ridicate la energie afectează capacitatea industriilor de a investi în electrificare, în timp ce scumpirile au fost alimentate de conflictul dintre SUA, Israel și Iran.
Consumatorii din Europa Centrală resimt o presiune financiară foarte mare.
Potrivit organizației de analiză în domeniul energiei Ember, prețurile angro la electricitate de pe piețele la termen sunt cu peste 60% mai mari decât nivelurile de dinaintea crizei.
Sub conducerea premierului Viktor Orbán, Ungaria a contestat planul Uniunii Europene de eliminare treptată a importurilor de energie din Rusia și a sesizat o instanță a UE.
Slovacia s-a alăturat ulterior demersului juridic al Budapestei. Țara susține că eliminarea treptată a energiei rusești ar pune industria slovacă într-un „dezavantaj competitiv semnificativ” față de cea din majoritatea celorlalte state membre.
O primă decizie în acest caz este așteptată abia peste câteva luni.

„Tocmai am încheiat o discuție extrem de fructuoasă cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul căreia s-a convenit ca Rusia să furnizeze imediat motorină pieței americane și celei globale”, a transmis Trump, printr-un mesaj publicat pe Truth Social, potrivit Associated Press.
Donald Trump a transmis că Moscova va începe imediat livrările de carburant către Statele Unite. Calendarul agreat prevede un prim transport de peste 300.000 de tone de motorină furnizat imediat, urmat de alte 500.000 de tone în luna noiembrie și de încă 1 milion de tone la scurt timp după aceea.
Ulterior, Rusia urmează să mai livreze o tranșă suplimentară de 3 milioane de tone de combustibil.
„Între controlul nostru total asupra Strâmtorii Ormuz și acest anunț important privind energia din Rusia, prețurile la motorină pentru americani și, de fapt, pentru întreaga lume, vor scădea rapid la niveluri record!”, a mai spus liderul de la Washington.
Anunțul lui Trump vine la o lună după ce liderul american a promulgat o lege amplă de sancțiuni menită să lovească puternic sectorul energetic al Moscovei.
Legislația, promulgată luna trecută, vizează măsuri punitive stricte împotriva oficialilor ruși, a băncilor și a așa-numitei „flote din umbră” de petroliere folosite de Moscova pentru a ocoli restricțiile internaționale.
Una dintre cele mai importante prevederi îi permite președintelui SUA să impună tarife de până la 100% asupra mărfurilor provenite din statele care se numără printre cei mai mari cinci importatori de petrol și gaze naturale rusești.
Pachetul legislativ a inclus și extinderea sancțiunilor împotriva Iranului, inclusiv în domeniile energiei și armamentului.
