„Ambulanțele nu fură copii, dar TikTok-ul fură creiere. Avem nevoie de o lege puternică împotriva dezinformării și manipulării online”, a notat vicepremierul într-un mesaj publicat pe Facebook.
De asemenea, Oana Gheorghiu a calificat drept „absolut șocant”, într-un interviu la Digi24.
„Este absolut șocant că oamenii au ajuns la acest grad de acțiune după niște dezinformări, că au ajuns să creadă lucruri de pe TikTok în asemenea hal încât să oprească o ambulanță și să agreseze personalul”, a spus vicepremierul.
Gheorghiu a punctat nevoia adoptării unui act normativ privind dezinformarea din mediul online și a condamnat și politicienii din zona populistă care alimentează fenomenul.
„Cred că trebuie să facem ceva în materie de legislație privind răspunderea oamenilor pentru dezinformare. Trebuie să ne uităm și la răspunderea politicienilor pentru dezinformare, pentru că avem inclusiv politicieni care folosesc aceste arme în mod populist și duc în spațiul public multe lucruri care îi fac pe oameni să se teamă, să le fie frică, să se panicheze”, a mai precizat oficialul.
Gheorghiu a vorbit despre necesitatea unei responsabilizări mai mari a utilizatorilor din mediul online, subliniind necesitatea verificării identității pentru utilizarea rețelelor de socializare.
„Cred că la un moment dat vom ajunge ca atunci când îți creezi un cont, ai și o responsabilitate în spate pentru că ai o identitate verificată și că știi că cineva te va trage la răspundere dacă faci lucruri care au un impact atât de mare asupra unor oameni”, a spus vicepremierul.
Reacția Oanei Gheorghiu vine după ce o ambulanță din județul Cluj a fost atacată cu bâte, topoare și pietre, în timpul unei intervenții pentru salvarea unui pacient din comuna Recea Cristur.
Violența comunității locale a venit după ce aceștia auziseră zvonuri pe TikTok despre o presupusă „ambulanță care fură copii”.
În urma incidentului, polițiștii clujeni au reținut trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani.

Întrebată dacă se numără printre cei dezamăgiți de președintele Nicușor Dan, Oana Gheorghiu a declarat la Digi24 a spus că instituția prezidențială trebuie respectată.
„Eu cred că instituția prezidențială merită respectată și avem nevoie să construim încredere în instituția prezidențială”, a declarat Oana Gheorghiu.
Vicepremierul a criticat apoi inițiativa AUR privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, pe care a descris-o drept un „exercițiu de PR”.
„Am văzut o inițiativă de suspendare a președintelui care cred că e un exercițiu de PR foarte bun al partidului AUR”, a spus Gheorghiu.
Întrebată dacă vede demersul AUR doar ca pe o acțiune de imagine, vicepremierul a avertizat că o eventuală suspendare a președintelui ar face rău României.
„Cred că este un exercițiu de PR, pentru că dacă cineva vrea să facă rău cu adevărat acestei țări, acesta este lucrul pe care ar trebui să-l facă acum serios, să ceară suspendarea președintelui”, a subliniat Oana Gheorghiu.
Întrebată dacă exclude posibilitatea ca PSD să susțină un astfel de demers, aceasta a răspuns: „Nu știu. PSD și AUR au mai făcut front comun în anumite momente. Sper totuși că au puțină înțelepciune și sper că le pasă de România”.
Gheorghiu a mai spus că, în opinia sa, Nicușor Dan „vrea binele României” și a invocat intervențiile acestuia în discuțiile privind PNRR și în conflictele dintre partidele politice.
„Am văzut intervențiile pe care le-a avut în zona de PNRR și încercarea de mediere și de a-i face să se așeze la masă și să discute”, a declarat Oana Gheorghiu.
Ea a adăugat că pozițiile președintelui arată că acesta încearcă „să pună pe toată lumea la masă și să atenueze conflictul”.

Oana Gheorghiu a fost întrebată duminică seara, la Digi24, cum a colaborat cu miniștrii PSD când aceștia făceau parte din Executiv.
Ea a dat ca exemplu Ministerul Transporturilor, de la care a cerut documentația completă privind procedura de selecție de la Portul Constanța, întrucât primise mai multe sesizări privind modul în care aceasta se desfășura. Ea a spus că a vrut să verifice de ce procedura dura atât de mult și de ce nu fusese finalizată: „Acolo a durat selecția patru ani și jumătate mai mult decât mandatul”.
Potrivit acesteia, cererea a fost însă refuzată.
„Nu poate să-mi furnizeze aceste informații, mi-a dat doar anunțul de pe site”, a afirmat ea, precizând că, în unele cazuri, Ministerul Transporturilor invoca inclusiv protecția datelor personale pentru a nu transmite documentele.
„La Ministerul Transporturilor răspunsurile erau uneori de-a dreptul hilare, de genul «nu putem să vă dăm documentele pentru că trebuie să respectăm GDPR-ul»”, a spus Oana Gheorghiu.
Ea a declarat că relația cu miniștrii PSD din guvern a fost, în funcție de minister, mai bună sau mai dificilă și că, în multe situații, nu primea informațiile solicitate.
Oana Gheorghiu a spus că a colaborat bine cu un secretar de stat din Ministerul Transporturilor „cu care am și reușit să pornim cele două fuziuni făcute la CFR. Dar în rest, pe multe alte lucruri, era cumva un blocaj”.
Vicepremierul a vorbit și despre colaborarea cu Ministerul Energiei.
„Acolo sunt companiile, să zicem, cu cele mai multe interese în energie. Avem câteva companii care produc cel mai mare profit din România. Sunt companiile din energie, cele mari, care sunt profitabile și sunt listate la bursă. Dar, iată, deciziile care au fost luate adesea nu au dus la o întărire a domeniului energiei, astfel încât să investim în ceea ce era nevoie. Continuăm și să vorbim despre cărbune zilele astea, ca și cum am vorbi despre trenuri cu abur”, a mai spus Oana Gheorghiu.
Ea susține că a respectat întocmai programul de guvernare al fostei coaliții, din care făcea parte și PSD: „L-am citit, am luat de acolo și am încercat să îndeplinesc ce scria în programul de guvernare. Deci, nu-i suficient să promiți, nu-i suficient să pui într-un program de guvernare, trebuie să și implementezi. Ori aici s-a blocat, de fapt, Partidul Social Democrat, la implementare.
Și lucrul ăsta, cred că se întâmplă de mulți ani, nu de acum”.
