Revista presei

🔒
✇ Mediafax -

Cum a devenit prenumele Hunor un argument politic pentru păstrarea numelui Balvanyos: liderul UDMR povestește ce i-au spus funcționarii tatălui său la primărie

By Oana Antipa — November 2nd 2026 at 22:02

Liderul UDMR a acuzat AUR că transformă inclusiv chestiunile administrative în conflicte etnice și a apreciat că propunerea nu va obține susținerea majorității parlamentare.

Kelemen Hunor a declarat că inițiativa nu este una nouă și a pus sub semnul întrebării utilitatea schimbării numelui localității.

„Fericirea lor stă în denumirea localității Balvanyos”

Întrebat despre dezbaterile din Parlament privind modificarea denumirii localității, liderul UDMR a afirmat că subiectul este urmărit de mai multă vreme de inițiatorii propunerii.

Kelemen Hunor a ironizat importanța pe care, în opinia sa, reprezentanții AUR o acordă acestei chestiuni.

„Deci fericirea lor stă în denumerea localității Balvanyos.”

Președintele UDMR a sugerat că disputa depășește problema strict administrativă a denumirii unei localități și reflectă atitudinea AUR față de identitatea comunității maghiare.

„Pentru ei e o miză. Probabil, nu știu, fiindcă ei nu suportă nimic din ceea ce nu intră în tiparul lor despre România, despre românii.”

Kelemen Hunor: „Ei sunt antimaghiari. Ei sunt ultranaționaliști”

Liderul UDMR a lansat acuzații directe la adresa AUR, susținând că formațiunea și-a păstrat orientarea naționalistă de la intrarea în Parlament.

„Nu mai știu exact anul când a fost înființat partidul, dar la ei nu s-a schimbat nimic. Absolut nimic. Ei sunt antimaghiari.”

Kelemen Hunor a continuat, afirmând că AUR ar interpreta inclusiv subiectele administrative prin prisma apartenenței etnice.

„Ei sunt ultranaționaliști. Tot ce nu este românesc, așa cum au conceput ei și concep ei. Ei etnicizează totul, orice discuție.”

„Melonizarea” AUR, pusă sub semnul întrebării

În aceeași intervenție, Kelemen Hunor a comentat și discuțiile despre o eventuală moderare a discursului AUR, printr-o apropiere de modelul politic asociat premierului italian Giorgia Meloni.

Președintele UDMR a afirmat că nu observă o schimbare semnificativă în comportamentul formațiunii.

„Deci, din acest punct de vedere, acea melonizare, despre care toți au vorbit, că AUR se va meloniza, nu prea a ieșit.”

Liderul UDMR a prezentat controversa privind numele localității drept un exemplu al faptului că, în opinia sa, AUR continuă să promoveze teme care provoacă tensiuni între comunități.

Liderul UDMR susține că inițiativa nu va trece de Parlament

Kelemen Hunor s-a declarat convins că propunerea de redenumire nu va întruni voturile necesare pentru adoptare.

„Deci, atâta putem spune, nu va trece de Parlament, fiindcă, în Parlament, majoritatea nu cred că va fi de acord cu o astfel de inițiativă, care nu aduce nimic în plus, dar lovește în comunitatea maghiară, în primul rând.”

Acesta a invocat și faptul că denumirea localității a fost păstrată inclusiv în perioada regimului comunist.

„Nici măcar pe Ceaușescu nu i-a deranjat denumirea Balvanyos și nu poate fi tradus Bălvăniș.”

Kelemen Hunor a povestit cum a fost înregistrat propriul prenume

Pentru a explica de ce consideră nepotrivită încercarea de a modifica denumirea localității, liderul UDMR a făcut o paralelă cu o întâmplare din familia sa.

El a relatat că, atunci când tatăl său a mers la primărie pentru a-i înregistra nașterea, funcționarii au întrebat cum ar putea fi tradus prenumele Hunor.

„Când eu am născut, tata s-a dus ca primărie și a zis Hunor. Și au zis, dar cum se traduce? Nu se poate traduce. Atunci nu e bine. Ba da, e bine. Și a rămas așa, nu se poate traduce.”

Liderul UDMR a încheiat comparația revenind la controversa privind denumirea localității:

„Nici Balvanyos nu se poate traduce.”

Prin această analogie, Kelemen Hunor a susținut că anumite nume proprii trebuie respectate în forma lor consacrată, fără a fi supuse unor încercări de traducere sau adaptare motivate politic.

Disputa privind denumirea localității rămâne astfel un nou punct de confruntare între UDMR și AUR, în contextul dezbaterilor despre identitatea culturală și lingvistică a comunității maghiare din România.

✇ Mediafax -

POLITICO: România, pe cale să pună capăt, mâine, unei paralizii politice de cinci luni. Guvernul Niculescu ar urma să dureze șase luni

By Maria Nițu — October 19th 2026 at 18:58

România ar putea pune capăt marți unei crize politice care durează de cinci luni, dacă Parlamentul va vota învestirea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu.

Potrivit unei analize POLITICO, noua formulă de guvernare urmărește să limiteze amenințarea reprezentată de partidul de extremă dreapta Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care conduce în sondaje, însă ar urma să dureze doar șase luni.

„România este pe cale să pună capăt, mâine, unei paralizii politice de cinci luni, un nou prim-ministru urmând să preia funcția după trei încercări eșuate”, notează POLITICO în analiza sa.

După săptămâni de negocieri intense, perspectiva alegerilor anticipate a determinat Partidul Național Liberal (PNL), de centru-dreapta, și Partidul Social Democrat (PSD), de centru-stânga, să ajungă la un acord pentru susținerea unui Guvern condus de Luca Niculescu.

Potrivit POLITICO, „PSD se va alătura cabinetului, în timp ce PNL va rămâne în afara acestuia”.

PSD vrea un buget pentru 2027 axat pe investiții

Una dintre principalele priorități ale social-democraților este adoptarea, până la sfârșitul lunii noiembrie, a unui „buget pentru anul 2027 axat pe investiții, orientând Bucureștiul departe de austeritate și unind partidele într-o nouă coaliție durabilă, a declarat liderul partidului, Sorin Grindeanu, într-un interviu pentru Playbook”.

„România are nevoie de un plan de redresare economică, nu de austeritate”, a afirmat Sorin Grindeanu pentru publicație.

Potrivit analizei, această abordare „îl plasează pe Grindeanu în opoziție cu PNL, partid care a susținut prudența fiscală”.

„PNL a refuzat să semneze un program de coaliție detaliat, a explicat el, forțând astfel noua administrație să își asigure sprijinul politic vot cu vot.”, explică POLITICO.

În aceste condiții, deși noul Guvern care va fi condus de Luca Niculescu ar putea fi învestit, nu există garanția unei majorități stabile pe termen lung.

Neîncrederea dintre PSD, PNL și USR complică guvernarea

Criza politică a început după ce, în luna mai, PSD „a dărâmat coaliția pe care o forma cu PNL și cu partidul pro-european Uniunea Salvați România (USR), aliindu-se în acest demers cu AUR”.

Potrivit POLITICO, reformele nepopulare pentru reducerea datoriei publice „împinseseră o parte din electoratul PSD către AUR”.

Totodată, pentru că încrederea dintre foștii parteneri de guvernare s-a deteriorat atât de mult, PNL și USR refuză acum să mai formeze un Guvern alături de social-democrați.

Grindeanu exclude un acord cu AUR

În interviul acordat POLITICO, Sorin Grindeanu a făcut o distincție între voturile din Parlament și alianțele politice, „precizând că nu va căuta noi înțelegeri cu AUR, din cauza divergențelor profunde privind Europa și securitatea națională”.

„Cât timp voi ocupa această funcție, PSD nu va avea niciun fel de acord cu AUR”, a declarat Grindeanu.

Poziția liderului PSD a venit în contextul în care AUR se află pe primul loc în sondaje, potrivit analizei POLITICO, iar criza politică a alimentat incertitudinea privind viitoarea guvernare.

PSD speră să refacă alianța peste șase luni

Sorin Grindeanu speră acum, potrivit POLITICO, „să îi convingă pe foștii săi parteneri de coaliție să se reunească peste șase luni, însă pe baza unui program economic diferit, care să evite tăierile bugetare”.

„În caz contrar, sincer vorbind, AUR își va crește [sprijinul]”, a avertizat el.

✇ Hotnews.ro

Cristela Georgescu, interviu acordat conspiraționistului american Alex Jones: „Dictatura din România de astăzi este mai gravă decât cea de dinainte de 1989”

By Viorela Marin — October 9th 2026 at 23:42
„Avem de-a face cu o persecuție politică. Ce trăim astăzi în România este chiar mai periculos decât înainte de 1989”, a spus Cristela Georgescu într-un interviu acordat celebrului conspiraționist american Alex Jones. „Ce trăim este o tiranie” Soția fostului candidat la prezidențiale a vorbit vineri seară, în emisiunea online a lui Alex Jones de pe …
✇ Mediafax -

Dan Tănasă (AUR), după anunțul alegerilor anticipate din Spania: „Creditorii nu trebuie să primească drept de veto asupra politicii românești”

By Luiza Moldovan — October 5th 2026 at 13:32

Deputatul AUR DanTănasă compară situația politică din Spania cu cea din România și susține că, în timp ce guvernul spaniol a ales să apeleze la electorat după pierderea majorității parlamentare, autoritățile de la București încearcă să evite alegerile anticipate.

„În loc să prelungească un blocaj și să pretindă că nimic nu s-a întâmplat, Sánchez a ales să lase electoratul să decidă”, este de părere deputatul AUR.

Potrivit lui Tănasă, România se află de mai multe luni într-un blocaj politic, iar partidele aflate la guvernare ar încerca să mențină actuala formulă politică.

Deputatul îl critică în acest context pe președintele Nicușor Dan pentru poziția exprimată în privința alegerilor anticipate.

„Niciun creditor nu are vot în România”

Deputatul AUR susține că argumentul privind reacția investitorilor și a piețelor financiare nu poate avea prioritate în fața dreptului alegătorilor de a decide.

„Investitorii pot analiza România, creditorii pot cere garanții, piețele pot reacționa, dar niciunul dintre aceștia nu are vot în România”, afirmă Dan Tănasă.

Acesta susține că investitorii și creditorii pot decide dacă finanțează statul român și în ce condiții, însă nu ar trebui să aibă un rol în stabilirea formulei politice de guvernare.

În opinia deputatului AUR, argumentul potrivit căruia alegerile anticipate ar putea genera instabilitate temporară nu justifică prelungirea unei situații politice pe care o consideră blocată.

„Dacă alegerile sunt prezentate ca un pericol pentru România doar pentru că ar putea produce instabilitate temporară, atunci ce facem cu instabilitatea politică pe termen lung?”, întreabă Tănasă.

„Nimeni nu poate ști dinainte ce va decide electoratul”

Dan Tănasă contestă și argumentul potrivit căruia alegerile anticipate ar putea produce aceeași configurație parlamentară și ar prelungi negocierile politice.

Deputatul afirmă că rezultatul unui scrutin nu poate fi cunoscut înainte ca românii să voteze și că anticiparea rezultatului ar însemna înlocuirea voinței alegătorilor cu propriile calcule politice.

„A presupune rezultatul unui scrutin înainte ca românii să voteze înseamnă, de fapt, să înlocuiești voința alegătorilor cu propriile calcule politice”, susține acesta.

„Votul cetățenilor nu poate fi pus pe ultimul loc”

În același timp, parlamentarul AUR afirmă că România are nevoie atât de stabilitate economică și responsabilitate financiară, cât și de respectarea mecanismelor democratice.

„Creditorii nu trebuie să primească drept de veto asupra politicii românești, iar votul cetățenilor nu poate fi pus pe ultimul loc”, mai spune Dan Tănasă.

Deputatul își încheie argumentația susținând că alegerile nu ar trebui tratate ca o amenințare dacă actuala configurație politică beneficiază de suficientă legitimitate.

„Într-o democrație, cetățeanul nu este o variabilă care trebuie protejată de propriul vot”, mai spune Dan Tănasă.

✇ Hotnews.ro

„Vrei să joci cu PNL-USR-UDMR sau cu AUR? Ori anticipate?”. Avertisment pentru PSD de la vârful Ministerului Apărării

By Cristina Stoian — September 18th 2026 at 12:40
„PSD trebuie să-şi păstreze apelul la raţiune de până ieri, nu să înceapă jocurile politice”, a declarat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, după desemnarea lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier. „România nu are nevoie de principii invocate doar atunci când convin PSD. Noi am propus rotativa. PSD a acceptat-o. Ei au vrut să …
✇ Hotnews.ro

LIVE VIDEO Siegfried Mureșan, anunț în scurt timp alături de liderii coaliției de dreapta care îl susțin

By Cristina Stoian — September 18th 2026 at 12:19
Siegfried Mureșan și liderii celor trei partide care îl susțin fac declarații de presă comune de la ora 13.00, la Parlament. HotNews va transmite în format LIVETEXT declarațiile susținute de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, liderul PNL, Ilie Bolojan, liderul USR, Dominic Fritz, și reprezentantul UDMR Tánczos Barna. Declarațiile lui Siegfried Mureșan: Este prima ieșire comună …
✇ RomaniaLibera.ro

Bolojan a discutat cu patronatele din Concordia despre competitivitatea economiei, reforma fiscală și digitalizarea administrației

By Emmylia Razmerita — August 5th 2026 at 17:06
Foto Facebook Educatie Prin Lectura, 10 februarie 2026Premierul interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia pentru a discuta despre competitivitatea economiei, măsurile fiscal-bugetare și prioritățile de reformă. În cadrul întâlnirii au fost abordate și problemele mediului de afaceri, sectorul energetic, digitalizarea administrației și costurile de finanțare. Premierul interimar Ilie Bolojan a avut miercuri, la Palatul […]
✇ RomaniaLibera.ro

AUR propune reintroducerea TVA de 9% pentru cumpărarea primei locuințe

By Emmylia Razmerita — August 5th 2026 at 16:59
instant aur anunt candidat anca alexandrescu 00 inquam photos octav ganeaAUR a depus în Parlament un proiect de lege care prevede reintroducerea cotei reduse de TVA de 9% pentru cumpărarea primei locuințe. Măsura s-ar aplica locuințelor cu o suprafață utilă de cel mult 120 de metri pătrați și o valoare de maximum 750.000 de lei, fără TVA, inclusiv terenul aferent. Proiectul de lege completează articolul […]
✇ RomaniaLibera.ro

Legea decarbonizării a fost adoptată de Camera Deputaților. Nicușor Dan anunță că poate cere reexaminarea pentru a proteja fondurile din PNRR

By Emmylia Razmerita — August 5th 2026 at 16:52
camera deputaților activitatea 2024Camera Deputaților a adoptat Legea privind decarbonizarea în forma susținută de PSD, care condiționează închiderea capacităților pe lignit și huilă de punerea în funcțiune a unor surse alternative de energie. Actul normativ merge la promulgare, iar președintele Nicușor Dan a anunțat că poate solicita reexaminarea pentru a evita blocarea fondurilor din PNRR. Camera Deputaților a […]
✇ RomaniaLibera.ro

Declarațiile de avere și de interese ale Mirabelei Grădinaru, publicate pe site-ul Administrației Prezidențiale

By Emmylia Razmerita — August 5th 2026 at 16:47
Partenera președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, și-a publicat declarațiile de avere și de interese, la inițiativa anunțată de șeful statului, în contextul dezbaterii din Senat a legii privind integritatea. Documentele au fost făcute publice pe site-ul Administrației Prezidențiale și includ bunurile, veniturile, creditele și interesele declarate. Documentele au fost publicate pe site-ul Administrației Prezidențiale în […]
✇ RomaniaLibera.ro

Grindeanu sare în apărarea Spaniei în criza migranților: România știe cât valorează solidaritatea europeană

By Dana Macsim — August 2nd 2026 at 15:45
Declarația vine în contextul unei dispute europene, privind modul în care Spania a gestionat valul de aproximativ 50.000 de migranți care au ajuns în Ceuta din Maroc Președintele PSD, Sorin Grindeanu, transmite un mesaj de susținere pentru Spania, în contextul crizei migratorii izbucnite la frontiera externă a Uniunii Europene, în enclava spaniolă Ceuta. Liderul social-democrat […]
✇ RomaniaLibera.ro

Autoritățile cer reducerea voluntară a consumului de energie. Guvernul începe dialogul cu marii consumatori

By Narcis Rosioru — August 2nd 2026 at 14:34
Autoritățile române au intervenit de urgență pe Dunăre pentru creșterea debitului de apă necesar funcționării centralei nucleare de la Cernavodă. Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat că următoarele două săptămâni ar putea fi dificile pentru sistemul energetic național. Oficialul a explicat că măsurile au fost determinate de situația din țările vecine […]
✇ RomaniaLibera.ro

Băsescu acuză foștii miniștri ai Energiei pentru criza energetică: „Lumea se uită la România dacă vrea să vadă ce înseamnă să fii prost”

By Narcis Rosioru — August 1st 2026 at 15:36
traian băsescu inquamphotosFostul președinte Traian Băsescu susține că actuala criză energetică este rezultatul deciziilor luate în ultimii ani de miniștrii Energiei și de premierii care au aprobat închiderea unor capacități de producție fără să asigure alternative. Într-o intervenție la B1 TV, Băsescu a afirmat că România a ajuns într-o situație dificilă după închiderea termocentralelor pe cărbune, în […]
✇ RomaniaLibera.ro

Nicușor Dan, după decizia Fitch: România își păstrează direcția economică, iar ultimele reforme din PNRR intră în linie dreaptă

By Dana Macsim — August 1st 2026 at 11:16
Sursă foto: Facebook Nicușor DanȘeful statului a anunțat că va promulga săptămâna viitoare legile adoptate recent de Parlament și incluse printre jaloanele PNRR Președintele Nicușor Dan afirmă că România își menține stabilitatea economică și continuă implementarea reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în ciuda tensiunilor din scena politică. Declarațiile au fost făcute după ce agenția […]
✇ RomaniaLibera.ro

Criza politică se prelungește: noul premier ar putea fi desemnat abia în septembrie

By Narcis Rosioru — July 31st 2026 at 13:03
Criza politică declanșată după demiterea Guvernului Bolojan ar putea continua până în toamnă. Surse din PSD citate de Știrile ProTV.ro susțin că președintele Nicușor Dan ar putea desemna un nou premier abia în luna septembrie. Potrivit acelorași surse, liderul PSD Sorin Grindeanu ar urma să aibă o discuție cu șeful statului în perioada următoare, iar […]
✇ RomaniaLibera.ro

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Holocaustului Romilor: „Avem obligaţia de a ne asigura că tinerii înţeleg trecutul”

By Narcis Rosioru — July 31st 2026 at 12:39
Sursă foto: Nicușor Dan FacebookPreședintele Nicușor Dan a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, în care a atras atenția asupra pericolului reprezentat de intoleranță, rasism și xenofobie. Șeful statului a arătat că societatea traversează o perioadă marcată de polarizare și lipsă de încredere, în care discursurile bazate pe ură încearcă să câștige tot […]
✇ RomaniaLibera.ro

Strategia pentru conservarea biodiversităţii, depusă în Parlament pentru a evita riscul pierderii a un miliard de euro din PNRR

By Emmylia Razmerita — July 28th 2026 at 16:59
Foto: Diana Buzoianu FacebookMinistrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat marţi că a fost depus în Parlament proiectul de lege privind strategia pentru conservarea biodiversităţii, afirmând că măsura urmăreşte protejarea unui jalon din PNRR şi evitarea riscului ca România să piardă un miliard de euro din cauza unor litigii. Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a declarat […]
✇ RomaniaLibera.ro

Radu Miruță: USR nu va vota legea salarizării „în alb” și cere forma finală înainte de a decide

By Emmylia Razmerita — July 28th 2026 at 16:51
Sursă foto: USR.roMinistrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat că USR susține principiul echilibrării bugetare, însă nu va vota legea salarizării înainte de a analiza forma finală a acesteia. El a afirmat, totodată, că sistemul de sănătate are nevoie de mai mult personal și finanțare, dar și de corectarea dezechilibrelor privind ocuparea posturilor. Ministrul interimar al […]
✇ RomaniaLibera.ro

Guvernul acuză PSD că blochează 12 hotărâri de guvern și avertizează asupra unor penalități de 1 miliard de euro din PNRR

By Emmylia Razmerita — July 28th 2026 at 16:13
instant guvern sedinta cab bolojan 003 inquam photos octav ganeaGuvernul susține că toate cele 12 hotărâri de guvern contestate de PSD au fost adoptate cu respectarea procedurilor legale și constituționale și acuză social-democrații că încearcă să blocheze acte cu impact financiar și social major. Executivul avertizează că suspendarea unor hotărâri poate atrage penalități de 1 miliard de euro din PNRR. Guvernul a anunțat că […]
✇ RomaniaLibera.ro

George Simion: Condamnăm orice stat aflat în spatele atacurilor cu dronă. Ce spune despre legea doborârii dronelor

By Emmylia Razmerita — July 28th 2026 at 15:27
Președintele AUR, George Simion, a afirmat, marți, la Parlament, că partidul condamnă războiul Rusiei împotriva Ucrainei și orice stat aflat în spatele atacurilor cu dronă.De asemenea, acesta a reiterat că formațiunea pe care o conduce nu își schimbă poziția față de legea privind doborârea dronelor, susținând că obiecțiile au vizat cedarea comenzii militare către aliați. […]
❌