Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, după finalizarea cercetărilor.
Potrivit rechizitoriului, în luna august 2025, inculpatul ar fi îndemnat publicul, prin intermediul platformei Facebook, să comită infracțiuni precum omor, omor calificat și ultraj judiciar împotriva magistraților români.
Procurorii susțin că mesajul a fost publicat de pe un cont accesibil publicului, înregistrat cu numele inculpatului.
În postare, acesta ar fi scris: „Ridicați în furci toți împuțiții de magistrați!!!!! Măcar să folosim lemnul din pădurile României pentru ceva constructiv! Și pentru a face dreptate!!!!!”.
Anchetatorii consideră că mesajul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare publică, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Mediaș, instanța urmând să analizeze cauza în primă instanță.

„Ne-am apucat de lucru. Vom comunica transparent la fiecare pas în cadrul acestei proceduri”, a transmis Siegfried Mureșan într-un mesaj publicat înaintea conferinței de presă.
Alături de Siegfried Mureșan vor participa la conferința de presă și Ilie Bolojan – președinte PNL și premier interimar și Dominic Fritz, președintele USR.
Cei trei au ajuns deja la Parlament, conferința urmând să aibă loc în fața biroului președintelui Senatului.

Premierul desemnat urmează să susțină, alături de reprezentanții partidelor care îl sprijină, o conferință de presă privind formarea noului Guvern.
Va fi prima apariție publică a lui Siegfried Mureșan după începerea negocierilor de la Palatul Victoria și după acceptarea propunerii făcute de Nicușor Dan.
Principalele teme așteptate sunt formula viitorului Cabinet, negocierile pentru obținerea celor 233 de voturi necesare învestirii și relația cu PSD, în condițiile în care PNL, USR și UDMR nu dispun singure de o majoritate.
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat de Nicușor Dan, a mers la primele discuții cu șefii partidelor la Palatul Victoria, vineri, 18 septembrie. Proaspăt întors de la Bruxelles, acolo unde este eurodeputat, liberalul s-a întâlnit atât cu Ilie Bolojan, cât și cu Dominic Fritz, președintele USR, și Tanczos Barna, vicepreședinte UDMR.
„Ne-am apucat de lucru. Vom comunica transparent la fiecare pas în cadrul acestei proceduri. În cursul zilei de astăzi vom avea o conferință de presă comună pe subiectul formării guvernului. Mulțumesc mult Partidului Național Liberal, Uniunii Salvați România și Uniunii Democrate Maghiare din România pentru colaborarea strânsă pe care o avem”, a transmis Mureșan, într-o postare pe Facebook.
PNL, USR și UDMR l-au propus premier încă din luna iulie și și-au reconfirmat susținerea pentru Siegfried Mureșan, imediat după desemnare. Liberalului i-ar mai lipsi însă câteva voturi pentru a putea trece de testul Parlamentului.
Nicușor Dan a declarat deja că nu vrea un Guvern investit cu voturile AUR, ceea ce ar însemna că eurodeputatul ar trebui să își găsească susținere printre social-democrați, chiar dacă Guvernul va fi unul minoritar.
După ce președintele semnează decretul prin care îl desemnează oficial ca premier, Mureșan are la dispoziție 10 zile pentru a-și găsi susținere în Parlament, dar și pentru a-și configura cabinetul de miniștri și programul de guvernare.
Nicușor Dan l-a nominalizat joi, 18 septembrie, pe europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan să găsească majoritatea necesară investirii Guvernului.

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în prezent pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la mai multe apartamente ale unui bloc din comuna Florești.
Clădirea este situată pe strada Eroilor.
Totodată, potrivit primelor informații, flăcările s-au extins parțial și la acoperișul blocului.
Nu sunt anunțate victime, potrivit autorităților.
La fața locului au fost trimise progresiv două autoscări, patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La momentul actual, acțiunea este încă în desfășurare.

O ceașcă de ceai sau cafea băută imediat după preparare poate părea inofensivă, însă temperatura foarte ridicată a băuturii ar putea avea consecințe grave asupra sănătății, relatează The Guardian, care citează International Journal of Cancer.
Un studiu amplu, care a urmărit aproape un milion de persoane din Marea Britanie timp de 14 ani, arată că persoanele care consumă băuturi foarte fierbinți au un risc de până la trei ori mai mare de a dezvolta un anumit tip de cancer al esofagului.
Cercetarea, publicată în International Journal of Cancer, a analizat legătura dintre temperatura și frecvența consumului de ceai și cafea și apariția cancerului esofagian.
Rezultatele indică o asociere clară între băuturile foarte fierbinți și carcinomul scuamos esofagian (SCC), una dintre principalele forme ale acestei boli.
Potrivit cercetătorilor, persoanele care au declarat că beau ceai sau cafea „foarte fierbinte” au avut un risc de aproximativ trei ori mai mare de SCC decât cele care au preferat băuturile calde.
În schimb, nu a fost identificată o asociere similară între consumul de băuturi fierbinți și adenocarcinomul esofagian (AC), celălalt tip important de cancer al esofagului.
Și frecvența consumului contează.
Persoanele care au băut cel puțin șase băuturi fierbinți pe zi au avut un risc cu 71% mai mare de SCC decât cele care au consumat mai puțin de șase. Rezultatul s-a menținut după ce cercetătorii au luat în calcul temperatura băuturilor.
Studiul a fost coordonat de Dr. Keren Papier, epidemiolog în domeniul nutriției la Universitatea Oxford. Cercetătorii au folosit date de la aproape 980.000 de participanți, cel mai mare grup analizat până acum într-un astfel de studiu.
Participanții au indicat dacă preferă băuturile „foarte fierbinți”, „fierbinți” sau „calde” ori dacă nu consumă astfel de băuturi.
Temperatura exactă nu a fost măsurată, iar această limitare trebuie luată în calcul atunci când sunt interpretate rezultatele.
Concluziile se potrivesc cu cele ale unor cercetări realizate în Asia, Africa, America de Sud și Orientul Mijlociu.
Unele dintre aceste studii au asociat consumul de ceai sau mate la temperaturi de cel puțin 70 de grade Celsius cu un risc mai mare de cancer esofagian.
Explicația propusă de specialiști este legată de efectul repetat al căldurii asupra celulelor care căptușesc esofagul.
Expunerea la temperaturi foarte ridicate poate produce leziuni ale acestor celule, iar în timp acest proces poate contribui la apariția cancerului.
Fumatul și consumul de alcool rămân, însă, factori de risc importanți pentru cancerul esofagian.
Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului, parte a Organizației Mondiale a Sănătății, a clasificat încă din 2016 băuturile foarte fierbinți drept „probabil cancerigene pentru oameni”.
Specialiștii spun că nu este nevoie să renunțăm la ceai sau cafea. O măsură simplă poate fi suficientă: să lăsăm băutura să se răcească înainte de consum.
Fiona Osgun, reprezentanta Cancer Research UK, recomandă ca oamenii să aștepte până când băutura ajunge la o temperatură confortabilă, fără să existe neapărat un număr exact de minute.
Cercetătorii estimează că aproximativ unul din șapte cazuri de carcinom scuamos esofagian din Marea Britanie ar putea fi evitat dacă persoanele care beau băuturi „foarte fierbinți” ar opta pentru o temperatură mai apropiată de cea considerată „fierbinte”.
Profesorul Muy-Teck Teh, de la Queen Mary University of London, atrage atenția că temperatura a fost evaluată pe baza percepției participanților.
Preferința pentru băuturi foarte fierbinți ar putea avea legătură și cu diferențe individuale ale sensibilității la căldură sau ale mucoasei esofagului.
Mesajul cercetătorilor rămâne însă simplu: nu trebuie să renunțăm la cafea sau ceai, ci să le lăsăm să se răcească înainte să le bem.

Comisia Europeanp vrea să armonizeze regulile la nivelul UE, după ce orașe precum Paris, Barcelona și Veneția au introdus măsuri diferite pentru a limita închirierile pe termen scurt. Unele dintre aceste reguli au fost ulterior contestate în instanță, scrie Reuters.
Creșterea numărului de locuințe închiriate turiștilor pe termen scurt a redus oferta de locuințe accesibile în mai multe orașe europene. Situația a provocat proteste ale locuitorilor, în special ale tinerilor.
„În urmă cu un an, am promis că voi aborda problema accesibilității locuințelor în Europa”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Astăzi facem un pas în această direcție, oferind mai multă claritate și sprijin autorităților locale și comunităților, în funcție de realitățile locale”, a spus aceasta.
Propunerea, care va trebui negociată în lunile următoare cu statele membre ale UE și cu Parlamentul European înainte de a putea deveni lege, stabilește pentru prima dată un cadru european comun pentru evaluarea măsurilor privind locuințele.
Comisia a precizat că autoritățile vor putea identifica zonele afectate de o criză a locuințelor analizând, printre altele, dacă raportul dintre prețurile locuințelor și venituri este ridicat sau dacă acesta a avut o tendință de creștere în ultimii 10 ani.
Eventualele restricții asupra închirierilor pe termen scurt vor trebui să se bazeze pe date concrete, să fie necesare și să se aplice doar în zonele afectate. Măsurile nu vor putea fi aplicate retroactiv.
Autoritățile locale vor decide dacă este necesară introducerea unor astfel de măsuri. Propunerea recomandă, de asemenea, punerea la dispoziție a mai multor terenuri pentru construcția de locuințe și modernizarea proceselor de urbanism și construcție.

Un nou studiu realizat în Statele Unite arată însă că, pentru unele infecții bacteriene frecvente, curele mai scurte de antibiotice pot fi la fel de eficiente și sigure precum cele mai lungi.
Cercetarea, publicată în Open Forum Infectious Diseases, atrage atenția asupra diferenței dintre recomandarea de a respecta tratamentul prescris de medic și ideea că orice infecție bacteriană necesită automat o cură lungă de antibiotice, scrie Science Alert.
„Trebuie întotdeauna să termini cura” a fost mult timp una dintre cele mai cunoscute recomandări privind administrarea antibioticelor. Potrivit cercetătorilor, însă, dovezile științifice acumulate în ultimele decenii arată că această regulă nu se aplică în mod uniform tuturor infecțiilor.
Peste 120 de studii clinice randomizate au indicat că, în cazul unor infecții comune, tratamentele mai scurte pot avea o eficiență similară celor mai lungi și pot fi asociate cu mai puține efecte nedorite.
Alistair Thorpe, cercetător în domeniul sănătății populației la University of Utah, explică faptul că informațiile noi ajung mai greu la pacienți, după ani în care aceștia au fost obișnuiți cu ideea că un tratament mai lung este automat mai bun.
Rezistența la antibiotice reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică la nivel mondial. Bacteriile rezistente la medicamente, cunoscute drept „superbacterii”, pot face unele infecții mult mai dificil de tratat.
În mod tradițional, pacienții au fost avertizați că întreruperea prematură a antibioticelor ar putea favoriza apariția rezistenței bacteriene. Cercetările recente oferă însă o perspectivă mai nuanțată.
Există puține dovezi că faptul că un pacient nu termină o cură prescrisă contribuie în mod direct la rezistența la antibiotice. În schimb, expunerea inutilă la antibiotice, inclusiv prin tratamente mai lungi decât este necesar, poate avea propriile riscuri.
În cazul unor infecții, inclusiv anumite forme de pneumonie, studiile indică faptul că tratamentele mai scurte pot fi eficiente fără să crească riscul de reapariție a infecției.
Rezultatele studiului nu înseamnă că pacienții ar trebui să decidă singuri când să întrerupă administrarea antibioticelor.
Cercetătorii au chestionat 1.475 de adulți din Statele Unite cu privire la durata tratamentului pe care ar prefera-o pentru o infecție respiratorie bacteriană, precum pneumonia.
Majoritatea, respectiv 892 de persoane, au declarat că s-ar simți mai confortabil cu un tratament de cel puțin șapte zile decât cu unul de doar trei până la cinci zile.
În același timp, doar 17,5% dintre participanți au spus că un cadru medical le-a recomandat vreodată să oprească antibioticele atunci când se simt mai bine. Totuși, 58,4% au afirmat că s-ar simți cel puțin oarecum confortabil dacă medicul le-ar oferi o astfel de recomandare în anumite situații.
Un aspect important este că durata tratamentului trebuie stabilită de medic în funcție de infecție, pacient și antibioticul utilizat. Unele infecții bacteriene grave necesită tratamente mai lungi, inclusiv tuberculoza și anumite infecții cu stafilococi.
Peste 90% dintre participanții la studiu au declarat că au încredere în recomandările medicului, un rezultat considerat încurajator de cercetători.
Specialiștii susțin că schimbarea recomandărilor privind durata tratamentului trebuie explicată pacienților ca parte a evoluției normale a medicinei și a dovezilor științifice.
Mesajul principal nu este că pacienții ar trebui să ia mai puține antibiotice sau să oprească tratamentul când simptomele dispar. Antibioticele trebuie luate exact conform recomandării medicului, iar durata optimă poate fi mai scurtă sau mai lungă în funcție de situație.
„Discuția cu medicul despre durata potrivită pentru dumneavoastră și despre momentul în care trebuie oprit tratamentul este abordarea corectă”, subliniază Alistair Thorpe.

Leii pot simți că scapă de o parte dintre tensiunile și presiunile care i-au afectat în ultima perioadă. Ziua este potrivită pentru schimbări constructive și pentru găsirea unui echilibru mai bun.
Discuțiile financiare cu partenerul pot fi foarte utile. Împreună, Leii pot face planuri realiste pentru viitorul familiei și pot stabili mai clar prioritățile. Prudența este recomandată în relația cu prietenii, rudele sau partenerii de afaceri.
Leii pot avea, de asemenea, suficient timp pentru a se ocupa de o problemă veche de la serviciu și pentru a găsi, în sfârșit, o soluție practică.
Relația de cuplu poate deveni mai profundă, iar leii pot simți o apropiere emoțională și spirituală mai puternică de persoana iubită și pot înțelege mai bine valoarea sprijinului reciproc.
Pentru Fecioare, situația financiară se poate îmbunătăți pe parcursul zilei, ceea ce le poate oferi mai multă siguranță și încredere. Fecioarele pot încheia ziua cu o perspectivă mai optimistă asupra banilor, însă este important să nu confunde această evoluție cu libertatea de a cheltui fără limite.
Determinarea și rezistența la efort le ajută să performeze bine, însă un superior le-ar putea atrage atenția asupra unor sarcini rămase neterminate. Este momentul să rezolve problemele restante și să demonstreze că își asumă responsabilitățile.
Balanțele pot simți că se eliberează de unele dintre grijile care le-au apăsat în ultima perioadă. Este o zi bună pentru schimbări pozitive și pentru o abordare mai sănătoasă a problemelor.
Banii rămân o preocupare importantă, dar Balanțele trebuie să evite să devină prea sensibile sau suspicioase în privința aspectelor financiare.
Evoluția profesională depinde în mare măsură de oamenii alături de care aleg să lucreze. Asocierea cu persoane potrivite și luarea unor decizii inspirate pot deschide noi oportunități.
În relația cu partenerul este important să păstreze respectul și decența în discuții. Este un moment bun pentru a readuce spontaneitatea și pentru a face lucruri diferite împreună. Un musafir neașteptat din familie poate modifica programul zilei.
Scorpionii sunt sfătuiți să nu își depășească limitele și să își acorde timp pentru odihnă. După zile aglomerate, organismul are nevoie de o pauză.
Ziua poate veni cu cheltuieli generoase pentru familie. Scorpionii ar putea organiza o ieșire sau o reuniune și vor fi tentați să cheltuiască mai mult pentru cei dragi. Este bine să păstreze totuși controlul asupra bugetului.
La serviciu este recomandată prudența. Scorpionii ar trebui să își păstreze ideile pentru ei până când sunt siguri că proiectele lor au șanse reale de reușită. După o perioadă foarte aglomerată, pot apărea în sfârșit momente de relaxare și de detașare de problemele profesionale.
Săgetătorii trebuie să fie atenți la oboseală și să nu își forțeze limitele. Dorința de a face bani rapid poate fi puternică, însă nu toate oportunitățile merită riscul.
Evitați investițiile sau schemele care promit câștiguri rapide. Dorința de profit imediat poate conduce la decizii neinspirate. Prudența și analiza înaintea oricărei tranzacții sunt mai importante decât viteza.
În cadrul întâlnirilor de afaceri, Săgetătorii ar trebui să fie diplomați și să evite să vorbească prea mult sau să reacționeze emoțional. O afirmație făcută la nervi poate afecta reputația profesională.
Pot apărea întâlniri interesante și reconectări cu oameni din trecut. În relația de cuplu este important să nu amâne discuțiile despre sentimente.
Capricornii își pot lăsa în urmă grijile și se pot bucura de mai mult timp alături de familie. În același timp, perioada este favorabilă pentru evoluția profesională.
O atenție sporită este necesară pentru bani și obiectele de valoare, mai ales pentru oamenii de afaceri care se deplasează în interes profesional.
Încrederea în propriile forțe crește, iar progresul profesional devine tot mai vizibil. Capricornii care au muncit intens în ultimele zile pot găsi în sfârșit timp pentru odihnă. Este o perioadă bună pentru a observa rezultatele muncii depuse.
Energia și buna dispoziție îi pot ajuta pe Vărsători să privească lucrurile cu mai multă încredere.
Investițiile pe termen lung, dacă sunt bine analizate, pot aduce câștiguri consistente. Totuși, oamenii de afaceri trebuie să fie atenți: o investiție făcută anterior ar putea genera pierderi. Nu este indicat să ia decizii financiare pripite pentru a recupera eventualele pierderi.
La serviciu, Vărsătorii trebuie să fie atenți la ceea ce spun. Comentariile făcute fără să fie bine cântărite le pot afecta imaginea profesională. Este preferabil să vorbească mai puțin și să lase rezultatele muncii să vorbească pentru ei.
Peștii trebuie să își pună sănătatea și starea de bine pe primul loc și să nu accepte prea multe obligații dacă simt că au nevoie de odihnă.
Atenție la conflicte. O ceartă cu o persoană apropiată poate escalada și poate ajunge să genereze cheltuieli neașteptate. În această zi, Peștii sunt sfătuiți să evite situațiile conflictuale care pot avea consecințe financiare.
Determinarea și încrederea îi ajută să obțină rezultate mai bune decât se așteptau. Munca depusă pentru binele familiei și obiectivele pe termen lung poate avea rezultate, însă este recomandat să evite deciziile motivate exclusiv de câștig.
Berbecii se pot baza marți pe inteligență și capacitatea de a găsi soluții chiar și atunci când apar situații complicate. O atitudine pozitivă îi va ajuta să depășească obstacolele și să nu se lase copleșiți de problemele de moment.
Din punct de vedere financiar, ziua poate fi favorabilă. Berbecii ar putea reuși să obțină capital pentru un proiect nou, să recupereze sume de bani care le erau datorate sau să găsească sprijin financiar pentru o inițiativă importantă. Este un moment bun pentru a pune ordine în planurile financiare și pentru a transforma o idee într-un proiect concret.
La locul de muncă, planificarea atentă va fi cheia succesului. Problemele pot fi rezolvate dacă sunt abordate metodic, fără grabă și fără reacții impulsive. Capacitatea de organizare poate aduce rezultate bune și poate demonstra superiorilor că Berbecii pot gestiona situații dificile.
Taurii sunt sfătuiți să nu ia lucrurile bune din viața lor ca pe ceva garantat. Sprijinul primit din partea familiei și a celor apropiați merită apreciat, mai ales într-o perioadă în care pot apărea și unele tensiuni.
Pentru antreprenori și comercianți, ziua poate aduce profituri bune și satisfacție financiară. Rezultatele pot fi mai bune decât se așteptau, însă este important ca Taurii să nu lase entuziasmul să îi facă neglijenți cu banii.
La serviciu, cineva ar putea încerca să intervină în planurile lor sau să le îngreuneze proiectele. Taurii trebuie să fie atenți la ce se întâmplă în jur și să nu ofere prea multe informații înainte ca lucrurile să fie sigure.
În relația de cuplu, Taurii nu ar trebui să amâne discuțiile importante cu persoana iubită. Tăcerea poate alimenta neînțelegerile.
Gemenii trebuie să renunțe la grabă și la deciziile luate din impuls. Stresul inutil poate apărea tocmai din cauza dorinței de a rezolva totul cât mai repede.
Există șanse de câștiguri financiare, însă atitudinea prea agresivă poate diminua rezultatele. Gemenii sunt sfătuiți să aibă răbdare în negocieri și să analizeze cu atenție fiecare decizie financiară. O strategie calmă poate fi mai profitabilă decât o reacție rapidă.
Activitatea profesională poate avansa mai lent decât și-ar dori. Acest lucru poate genera nervozitate sau mici tensiuni, însă răbdarea este esențială. Nu toate lucrurile se rezolvă imediat, iar presiunea pusă asupra colegilor sau asupra propriei persoane poate complica situația.
Racii au multă energie, însă volumul crescut de muncă îi poate face mai irascibili. Este important să nu lase presiunea acumulată să se răsfrângă asupra celor apropiați.
Pot apărea câștiguri financiare, iar o parte dintre acestea ar putea fi folosită pentru a-i ajuta pe cei din jur. Generozitatea poate aduce Racilor un sentiment puternic de satisfacție, însă este recomandat să păstreze un echilibru între ajutorul oferit altora și propriile nevoi.
Eforturile depuse la serviciu au șanse să dea rezultate. Munca susținută și seriozitatea vor fi observate, chiar dacă presiunea poate deveni obositoare.
În relația de cuplu pot apărea neînțelegeri pornind de la lucruri cotidiene. Comunicarea calmă poate împiedica transformarea unor probleme mici în conflicte serioase.

Donald Trump este din ce în ce mai criticat de americani. Potrivit Clash Report, indicele de popularitate al lui Trump a atins nivelul de 33% în ultimul sondaj Economist/YouGov. Este un nivel minim privitor la ambele mandate ale lui Trump la Casa Albă.
Statistica arată că 62% dintre respondenți nu îl aprobă pe Trump, iar 50% își exprimă o dezaprobare puternică.
Doar 22% dintre cei intervievați consideră că economia este bună, iar 65% spun că țara se află pe o cale greșită.
Războiul din Iran și prețurile la benzină, care se situează în jurul a 4 dolari pe galon, reprezintă principalele nemulțumiri ale americanilor
Sondajul apare cu trei luni înainte de alegerile intermediare din SUA. Partidul Democrat conduce în sondajele naționale pentru alegerile la Congres.

Statul american New Mexico a intentat miercuri un proces împotriva Departamentului de Justiție al Statelor Unite și a procurorului general interimar Todd Blanche, acuzând autoritățile federale că împiedică investigarea infracțiunilor sexuale atribuite finanțistului Jeffrey Epstein la ferma acestuia din stat. Acțiunea a fost depusă la un tribunal federal din Washington, iar autoritățile din New Mexico […]
Serviciul Român de Informații (SRI) a emis o avertizare privind apariția unor tentative de fraudă telefonică în care atacatorii folosesc tehnici de falsificare a identității apelantului (spoofing), astfel încât pe telefonul persoanei apelate apare afișat numărul oficial al instituției destinat relației cu publicul. Potrivit SRI, în cadrul acestor apeluri frauduloase, escrocii încearcă să obțină date […]