Frątczak a încheiat cursa în 3 ore, 35 de minute și 42 de secunde, cu o viteză medie de 45,063 km/h, victoria fiind obținută la sprintul unui pluton numeros.
Polonezul a fost urmat de belgianul Liam Punnewaert (K.O.F.M. x Thielemans – Bildin – Van Eyck Sport Cycling Team) și de italianul Alessio Menghini, component al selecționatei Italiei, care a venit cu sportivi sub 23 de ani.
Campion național al României în 2025, Gerhard-Cristin Moldansky (MENtoRISE Teem CCN) a sosit al optulea, fiind primul român din ierarhie.
Etapa a inclus 1.406 metri de diferență de nivel, cu două cățărări de categoria a 3-a repertoriate pe traseu.
Clasată în categoria UCI 2.2, ediția din 2026 a Turului României a programat în premieră o etapă în afara țării, pe teritoriul Republicii Moldova.
În urma succesului, Frątczak a preluat tricoul de lider al clasamentului general. El a acumulat totodată șapte puncte în ierarhia pe puncte, în timp ce Punnewaert a primit trei, iar Menghini două.
Turul României continuă joi cu etapa a doua, care va avea loc pe teritoriul României, între Iași și Piatra-Neamț.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează și în luna august o serie de webinarii dedicate contribuabililor. Seminariile online oferite de ANAF au rolul de a oferi informații despre obligațiile fiscale și procedurile administrate de instituție. Participarea este gratuită, iar înscrierile rămân deschise până la data și ora începerii fiecărui seminar, în limita locurilor disponibile. […]
Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute în luna august 2026 suma de 7,2 miliarde de lei de la băncile comerciale, potrivit prospectelor de emisiune publicate în Monitorul Oficial. La această valoare se poate adăuga încă 15% din suma adjudecată în cadrul licitațiilor de referință, prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive destinate exclusiv instrumentelor de tip benchmark, […] Barca alcătuită din Cristina Drugă, Gianina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și cârmaciul Victoria Petreanu a câștigat cursa preliminară cu timpul de 5:49.79, cu peste opt secunde mai rapid decât precedentul record al competiției (5:58.13), stabilit de Țările de Jos în 2025.
Mai mult, timpul obținut de România este superior și actualului World Best Time (5:52.99), stabilit tot de echipajul tricolor la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Conform regulamentului, însă, recordurile mondiale nu pot fi omologate la Campionatele Europene.
W8+ (8+1 rame feminin) – Cristina Drugă, Gianina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș, cârmaci Victoria Petreanu – locul 1 în cursa preliminară și nou record al Campionatelor Europene.
M8+ (8+1 rame masculin) – Claudiu Neamțu, Mateus Cozminciuc, Mugurel Semciuc, Andrei Mândrilă, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Florin Arteni, Fabrizio Scripcariu, cârmaci Rucsandra Bucșa – locul 1 în cursa preliminară.
W2- (dublu rame feminin) – Simona Radiș și Adriana Adam – locul 1 în serie și calificare directă în finală.
M2- (dublu rame masculin) – Ștefan Berariu și Florin Lehaci – locul 1 în serie și calificare directă în finală.
W4- (4 rame feminin) – Manuela Lungu, Gabriela Tivodariu, Alexandra Ungureanu și Roxana Anghel – locul 1 în serie și calificare directă în finală.
M4- (4 rame masculin) – Cosmin Pleșescu, Leontin Nuțescu, Andrei Vatamaniuc și Ciprian Tudosă – locul 1 în serie și calificare directă în finală.
W4x (4 vâsle feminin) – Mariana Dumitru, Emanuela Ciotău, Andrada Moroșanu și Iulia Bălăucă – locul 3 în serie, calificare în Finala A cu unul dintre cei mai buni timpi.
M4x (4 vâsle masculin) – Mihăiță Țigănescu, Florin Horodișteanu, Andrei Cornea și Ioan Prundeanu – locul 2 în serie și calificare directă în finală.
M2x (dublu vâsle masculin) – Andrei Lungu și Marian Enache – locul 2 în semifinală și calificare în finală.
Alte două ambarcațiuni românești vor continua lupta pentru medalii în semifinale:
W1x (schif simplu feminin) – Bianca Ifteni, campioană mondială U23, a terminat pe locul secund în seria sa și s-a calificat în semifinală, la debutul european la seniori.
M1x (schif simplu masculin) – Mihai Chiruță, medaliat cu bronz la ediția precedentă a Europenelor, a avansat în semifinale după un loc 4 în serie.

Angajații din IT au avut cele mai mari salarii medii nete din România în primul semestru al anului, cu un venit de aproximativ 8.000 de lei pe lună. Datele Salario, comparatorul salarial al eJobs, arată că media din sectorul IT a crescut cu circa 5% față de aceeași perioadă din 2025. Pe locul al doilea […]
Horoscop 26 iunie 2026. Astrologii transmit un mesaj comun pentru ziua de 26 iunie 2026: nu toate oportunitățile trebuie urmărite în grabă. Pentru multe semne zodiacale, succesul vine prin răbdare, analiză și alegeri calculate, nu prin impulsivitate. În timp ce unele zodii sunt încurajate să profite de șansele care apar, altele trebuie să își conserve […]
Capitala României se numără printre cele mai slab clasate orașe din lume în ediția 2026 a Happy City Index, un studiu internațional care analizează calitatea vieții urbane. Bucureștiul ocupă poziția 247 din totalul celor 251 de orașe evaluate, situându-se în ultimele locuri ale ierarhiei globale. Potrivit raportului, orașul este depășit de aproape toate marile centre […]