Fostul ministru al Justiției și deputatul PSD Radu Marinescu a anunțat că ședința Comisiei juridice a Camerei Deputaților s-a încheiat după două zile de dezbateri lungi, iar amendamentele depuse de Partidul Social Democrat (PSD) la proiectul de consolidare a legilor integrității au fost aprobate.
Într-o postare publicată pe Facebook, social-democratul a scris că modificările propuse de PSD completează proiectul inițiat de actuala coaliție de guvernare interimară, prin care sunt impuse regulile privind integritatea în funcțiile publice.
„S-a încheiat ședința Comisiei juridice a Camerei Deputaților, după două zile de dispute. Amendamentele PSD au fost admise! Prin ele se completează proiectul de consolidare a legilor integrității depus de actuala coaliție de guvernare interimară”, a transmis Radu Marinescu.
Deputatul PSD a precizat că amendamentele adoptate urmăresc mai multe schimbări importante în legislație.
„Asigurăm transparența declarațiilor de avere și de interese, se elimină pragurile valorice, se elimină posibilitatea de a nu se aplica interdicția de a ocupa o funcție publică în cazul conflictului de interese și se uniformizează regimul juridic al consecințelor asupra funcției sau demnității publice ale abaterii de integritate, pentru a nu mai exista standarde duble de tratament și excepții”, a explicat fostul ministru al Justiției.
De altfel, Radu Marinescu a criticat, în același mesaj, modul în care, în opinia sa, PNL și USR au modificat anterior proiectul de lege.
„Corectăm tot ceea ce, cu lumina stinsă și sfidând limitele de competență ale guvernului demis, au vrut PNL și USR să strice la proiectul integrității, în timp ce clamau dorința de reformă”, a afirmat deputatul social-democrat.
„Adevărata reformă se face acum în Parlament și PSD a arătat că realizează cu adevărat consolidarea legislației. Fapte, nu vorbe!”, a transmis Radu Marinescu.
Luni, Radu Marinescu a declarat că social-democrații nu vor susține legea integrității dacă aceasta nu va reveni la forma transmisă Comisiei Europene. El a acuzat PNL și USR că au eliminat din proiect prevederile privind publicarea declarațiilor de avere.
„PSD a desfăşurat o activitate asiduă în 2025, începutului 2026, până am plecat eu din minister, pentru a contura o serie de soluţii normative în materia integrităţii, care să asigure atât îndeplinirea jalonului, cât şi o formă de publicitate, absolut aşteptată de societate, în procesul aderării noastre la OCDE, pentru aceste declaraţii de avere şi de interese. Spre surpriza noastră absolut neplăcută, partidele din coaliţia care susţin actualul guvern au modificat această lege, au eliminat publicitatea declaraţiilor, au introdus ipoteze de exonerare de sancţiunea interdicţiei de a ocupa funcţia publică pentru conflictul de interese şi alte ipoteze care permiteau să nu se reţină conflict de interese pentru o serie de reprezentanţi publici”, a spus Marinescu atunci.
„Am remarcat că au apărut acum amendamente şi de la partidele care au amputat, să zic aşa, legea. Sigur, niciodată nu e prea târziu, dar lumina a aprins-o PSD asupra aceea ce făceau acolo.”, a mai declarat el.

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți, într-o postare pe Facebook, că Guvernul retrage Hotărârea de Guvern privind Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030 și că aceasta va fi promovată printr-un proiect de lege care a fost depus la Senat.
Anunțul vine după ce PSD a contestat în instanță mai multe hotărâri de guvern, inclusiv actul normativ privind strategia de biodiversitate, iar Bolojan spune că nu își asumă riscul unei eventuale suspendări până la soluționarea definitivă a cauzei.
„Adoptarea Strategiei Naționale pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030 reprezintă un jalon asumat de România în cadrul PNRR (Jalonul 31). Neîndeplinirea lui ar atrage o penalitate de peste 970 de milioane de euro. Guvernul României a îndeplinit acest jalon printr-o hotărâre de guvern, în ședința din 23.07.2026, cu avizul Ministerului Justiției, în aplicarea prevederilor capitolului Mediu din Programul de guvernare și pentru respectarea angajamentelor externe asumate de România, de care depind nu numai bani pentru țară, ci și credibilitatea în fața finanțatorilor și partenerilor externi”, a explicat Bolojan.
În mesajul său, premierul interimar acuză PSD că pune interesul politic mai presus de interesul României.
„Ca să hărțuiască un guvern pe care l-a demis fără să aibă nimic de pus în loc, dar și ca să satisfacă interesele propriei clientele, PSD a declanșat o procedură de suspendare și anulare în justiție a mai multor hotărâri de guvern, inclusiv aceasta. Trei dintre hotărârile atacate se referă la obligații pe care ni le-am asumat în contul fondurilor europene nerambursabile. PSD se joacă, în total, cu 1,1 miliarde de euro. Una dintre aceste hotărâri, referitoare la Strategia Biodiversității, de a cărei adoptare până la 31 august depinde o penalitate de 1 miliard de euro, am înțeles că PSD se angajează să o susțină pentru a fi adoptată rapid ca proiect de lege”, a mai spus Bolojan.
Prim-ministrul a precizat că nu pune la îndoială legalitatea hotărârilor adoptate de Guvern, însă consideră că riscul financiar este prea mare și că, din acest motiv, a fost depus la Senat un proiect de lege în legătură cu strategia privind biodiversitatea.
„Deși nu am niciun dubiu privind legalitatea adoptării hotărârilor, nu îmi pot asuma riscul unei eventuale suspendări a actului normativ până la soluționarea definitivă a cauzei. Responsabilitatea guvernării presupune prioritizarea intereselor României, pentru care o penalitate de aproape 1 miliard de euro este de neasumat. Este o responsabilitate pe care PSD pare că nu o poate înțelege. În consecință, am decis să retragem Hotărârea de Guvern privind Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030. Prevederile fac obiectul unui proiect de lege care a fost depus azi la Senat. Facem ce trebuie pentru România, vom vedea dacă PSD se va ține de cuvânt măcar de această dată”, a conchis premierul interimar.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, marți, că strategia privind conservarea biodiversității a fost depusă în Parlament sub forma unui proiect de lege, pentru a evita blocarea unui jalon din PNRR și riscul pierderii unei finanțări de un miliard de euro.
Ministra susține că există riscul ca o eventuală contestare în instanță a unei hotărâri de guvern să întârzie implementarea jalonului, chiar dacă statul ar câștiga ulterior procesul.
La scurt timp după, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat la anunțul privind depunerea în Parlament a proiectului de lege referitor la strategia privind conservarea biodiversități.
„Guvernul demis a înțeles până la urmă că respectarea legii nu este opțională. Tocmai s-a înregistrat la Senat o inițiativă legislativă care privește strategia privind biodiversitatea.
Aceasta este o recunoaștere implicită a culpei Guvernului demis care a încercat să aprobe această strategie prin HG săptămâna trecută cu încălcarea limitelor legale și constituționale”, a transmis Grindeanu, adăugând că proiectul de lege va fi dezbătut „cu celeritate în Parlament, acolo unde este locul său”.
