Serviciul Român de Informații (SRI) a emis o avertizare privind apariția unor tentative de fraudă telefonică în care atacatorii folosesc tehnici de falsificare a identității apelantului (spoofing), astfel încât pe telefonul persoanei apelate apare afișat numărul oficial al instituției destinat relației cu publicul. Potrivit SRI, în cadrul acestor apeluri frauduloase, escrocii încearcă să obțină date […]
Cele mai multe înscrieri sunt pentru evaluarea competențelor de comunicare în limba română, unde vor participa peste 5.500 de candidați Peste 33.000 de absolvenți s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului național de Bacalaureat, care debutează luni cu probele de evaluare a competențelor, a anunțat Ministerul Educației. Primele examene, dedicate competențelor, se vor desfășura […]
Serviciul britanic de informații externe MI6 este considerat cea mai puternică structură de spionaj din Europa, potrivit unui clasament realizat de revista franceză L’Express. Analiza a fost realizată după o investigație de trei luni, în cadrul căreia au fost consultați aproximativ 100 de specialiști și oficiali din domeniul informațiilor, din 25 de țări. Clasamentul a […]
Poliția Română atrage atenția asupra unei noi campanii de înșelătorii online, în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge șoferii să achite amenzi inexistente și să își dezvăluie datele personale sau bancare. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), autoritățile au primit în ultima perioadă numeroase sesizări referitoare […]
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează și în luna august o serie de webinarii dedicate contribuabililor. Seminariile online oferite de ANAF au rolul de a oferi informații despre obligațiile fiscale și procedurile administrate de instituție. Participarea este gratuită, iar înscrierile rămân deschise până la data și ora începerii fiecărui seminar, în limita locurilor disponibile. […]
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi metode de fraudă care circulă pe Facebook și WhatsApp. Escrocii profită de persoanele aflate în căutarea unui împrumut rapid și încearcă să le convingă să furnizeze date personale și documente de identitate. Potrivit DNSC, tentativele de înșelăciune pornesc, de regulă, din grupurile de Facebook dedicate […]
Fostul președinte Traian Băsescu susține că actuala criză energetică este rezultatul deciziilor luate în ultimii ani de miniștrii Energiei și de premierii care au aprobat închiderea unor capacități de producție fără să asigure alternative. Într-o intervenție la B1 TV, Băsescu a afirmat că România a ajuns într-o situație dificilă după închiderea termocentralelor pe cărbune, în […]
Seceta prelungită a adus Dunărea la unele dintre cele mai scăzute niveluri din istorie, cu efecte în mai multe state europene. Lipsa precipitațiilor și temperaturile ridicate afectează navigația, producția de energie, agricultura și transportul fluvial, în timp ce nivelul redus al apei scoate la iveală vestigii arheologice și epave din al Doilea Război Mondial, relatează […]
Criza politică declanșată după demiterea Guvernului Bolojan ar putea continua până în toamnă. Surse din PSD citate de Știrile ProTV.ro susțin că președintele Nicușor Dan ar putea desemna un nou premier abia în luna septembrie. Potrivit acelorași surse, liderul PSD Sorin Grindeanu ar urma să aibă o discuție cu șeful statului în perioada următoare, iar […]
Suri Cruise, fiica actorilor Tom Cruise și Katie Holmes, și-a schimbat oficial numele de familie, renunțând la numele tatălui său, potrivit unor documente publice consultate de publicația Page Six. În prezent în vârstă de 20 de ani, tânăra figurează în registrele electorale din statul american Pennsylvania sub numele Suri Noelle, acesta fiind numele legal folosit […]
Angajații din IT au avut cele mai mari salarii medii nete din România în primul semestru al anului, cu un venit de aproximativ 8.000 de lei pe lună. Datele Salario, comparatorul salarial al eJobs, arată că media din sectorul IT a crescut cu circa 5% față de aceeași perioadă din 2025. Pe locul al doilea […]
Limitarea perioadei în care sunt consumate mesele la aproximativ nouă ore pe zi și evitarea alimentelor cu cel puțin patru ore înainte de culcare ar putea contribui la menținerea funcțiilor cognitive odată cu înaintarea în vârstă, potrivit rezultatelor unui studiu preliminar prezentat de cercetători americani. Studiul-pilot, realizat pe femei cu vârste cuprinse între 50 și […]
Potrivit Guvernului, noile norme urmăresc să eficientizeze recuperarea amenzilor contravenționale și să digitalizeze schimbul de informații dintre instituții Guvernul a adoptat, joi, normele metodologice care stabilesc modul în care va fi aplicată măsura suspendării dreptului de a conduce pentru șoferii care nu achită amenzile contravenționale primite pentru încălcarea regulilor de circulație. Potrivit Executivului, actul normativ […]
Părți din Portugalia au fost plasate sub alertă roșie din cauza temperaturilor ridicate prognozate pentru zilele următoare, după ce țara a fost relativ ferită de recentul val de căldură care a afectat Europa, notează AFP. Agenția meteorologică portugheză IPMA a anunțat că regiunile Lisabona și Setúbal, de pe coastă, vor fi sub alertă roșie pentru […]
Bucataria moderna nu mai este ceea ce era acum zece ani – spatiile s-au redus, iar solutiile inteligente au invadat fiecare centimetru disponibil. Alegerea unui aparat electrocasnic de dimensiuni standard poate deveni o adevarata provocare atunci cand fiecare dulap conteaza, iar nevoia de ordine vizuala a ajuns sa fie la fel de importanta ca functionalitatea. […]
Te aștepți la răceală iarna, însă multe episoade apar exact la trecerea dintre primăvară și vară. Diferențele de temperatură, expunerea crescută la virusuri și oboseala acumulată după sezonul rece creează un teren favorabil pentru infecțiile respiratorii ușoare. În rândurile următoare înțelegi de ce se întâmplă acest lucru și ce măsuri concrete poți lua pentru a […]
Îți dorești dinți mai albi și te gândești la albirea dentară cu laser? Este firesc să ai întrebări înainte să alegi această procedură. Poate te întrebi dacă afectează smalțul, dacă provoacă sensibilitate sau dacă rezultatele merită investiția. Înainte să iei o decizie, ai nevoie de informații clare și ușor de înțeles. În rândurile următoare găsești […]
Te gândești la câteva zile la Marea Roșie sau la o vizită la Piramide? Înainte să îți faci bagajul, verifică atent documentele de călătorie. Reguli precum valabilitatea pașaportului sau tipul de viză diferă în funcție de naționalitate, iar autoritățile egiptene le aplică strict. Dacă le bifezi din timp, eviți situațiile neplăcute din aeroport și începi […]
Foștii colaboratori ai Securității și persoanele condamnate definitiv la pedepse privative de libertate ar putea pierde ordinele și medaliile conferite de statul român, potrivit unui proiect de lege depus la Senat de trei parlamentari USR. Proiectul de act normativ prevede că persoanele condamnate definitiv la închisoare vor rămâne fără decorațiile acordate de statul român, indiferent […]