Revista presei

🔒
✇ Mediafax -

Zelenski anunță „Carpathian 8”. România, printre cele opt state ale noii inițiative regionale

By Oana Antipa — September 18th 2026 at 12:40

Anunțul a fost făcut în timpul primei sesiuni a summitului inaugural Carpathian 8, organizat în regiunea Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei, potrivit agenției Ukrinform.

România, printre cele opt state ale C8

Noul format reunește Ucraina, România, Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Austria și Serbia.

Zelenski a declarat că este pentru prima dată când un summit de acest nivel, care reunește statele din regiunea Carpaților, este organizat în partea ucraineană a lanțului carpatic.

La reuniune participă președintele României, Nicușor Dan, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și premierul Poloniei, Donald Tusk. Sunt prezenți și reprezentanți ai Cehiei și Austriei, în timp ce reprezentanții Ungariei sunt așteptați să se alăture summitului ulterior, potrivit informațiilor publicate de Ukrinform. La lucrările reuniunii urmează să participe și reprezentanți ai Uniunii Europene.

Informațiile privind prezența lui Nicușor Dan, Donald Tusk și Aleksandar Vučić la summit sunt relatate și de presa ucraineană.

Logistică, economie și cooperare transfrontalieră

Potrivit lui Zelenski, noul format ar urma să contribuie la extinderea infrastructurii logistice și a cooperării economice transfrontaliere, precum și la sprijinirea comunităților din regiune.

„Lansăm un nou format, C8 – the Carpathian Eight – din care vom face parte noi și vecinii noștri din Europa: România, Serbia, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria, Ungaria și, desigur, Uniunea Europeană ca întreg. Este un început semnificativ pentru o mișcare ce are scopul de a întări și mai mult legăturile dintre țările noastre și de a adânci cooperarea la nivel european în domeniul securității, energiei, logisticii, comerțului transfrontalier și de a ne sprijini comunitățile”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a indicat, într-un mesaj separat, securitatea și energia printre domeniile vizate de cooperarea în cadrul noului format, alături de logistică și relațiile economice transfrontaliere.

Pentru România, componenta de infrastructură și conectivitate se suprapune unor teme discutate recent la nivel bilateral și trilateral cu Ucraina. La o reuniune desfășurată la Chișinău la sfârșitul lunii august, Zelenski, Nicușor Dan și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, au discutat despre energie și infrastructura care conectează cele trei țări, precum și despre funcționarea rutelor de export din regiune.

Prima reuniune a noului format

Summitul din Ucraina marchează debutul oficial al C8. Zelenski anunțase anterior intenția de a crea o inițiativă carpatică împreună cu Uniunea Europeană și statele din regiune.

Reuniunea inaugurală se desfășoară în regiunea Ivano-Frankivsk, iar evenimentele asociate summitului sunt programate în perioada 18-20 septembrie.

Noul format aduce astfel la aceeași masă opt țări din Europa Centrală și de Est, cu obiective declarate de cooperare în domenii precum securitatea, energia, infrastructura și dezvoltarea economică transfrontalieră.

✇ RomaniaLibera.ro

Ungaria oprește complet centrala nucleară de la Paks din cauza nivelului scăzut al Dunării

By Narcis Rosioru — August 2nd 2026 at 11:55
Energia nucleară reduce dependența României de gazul rusescPremierul ungar Peter Magyar a anunțat că centrala nucleară de la Paks, singura unitate de acest tip din Ungaria, intră într-o oprire completă din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării. Este prima măsură de acest fel din ultimii 44 de ani. „Din cauza unei noi scăderi a nivelului apelor Dunării, una dintre cele două ultime […]
✇ Mediafax -

Criza energetică din Ungaria. Premierul țării, mesaj către populație: Ne așteaptă cele mai critice cinci zile

By Diana Nunuț — August 2nd 2026 at 14:40

Premierul ungar Peter Magyar a anunțat duminică, într-un mesaj video adresat populației, că sistemul energetic ungar funcționează în prezent stabil, însă situația de la centrala nucleară de la Paks s-a deteriorat rapid din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării. Din acest motiv, începând de luni, centrala nu va mai produce deloc energie.

„La ora 01:30 dimineața (duminică – n.r.)a fost oprit generatorul cu turbină încă funcțional al blocului 4 al centralei nucleare de la Paks. Se preconizează că astăzi, pentru prima dată după 44 de ani, va avea loc oprirea completă a centralei”, a spus Magyar, subliniind că nivelul Dunării la Paks a ajuns la minus 133 cm, iar la minus 134 cm va trebui oprită și unitatea rămasă în funcțiune.

El a mai afirmat că situația este una fără precedent și că „aici se întâmplă ceea ce mulți dintre noi nici nu ne-am fi putut imagina”.

„Atât apa, cât și numărul necesar de specialiști și pompe sunt disponibile pentru asigurarea răcirii necesare chiar și pe durata opririi. Aproximativ 50 de specialiști în domeniul apei lucrează alături de angajații centralei electrice pentru a asigura, în conformitate cu protocolul strict de siguranță, cantitatea necesară de apă de răcire de peste o sută de metri pe minut până la creșterea nivelului apei Dunării și până la reluarea producției de energie electrică”, a explicat Magyar.

Apel la reducerea consumului de energie

Premierul ungar a făcut apel la solidaritate națională și la reducerea consumului de energie în orele de vârf.

Potrivit acestuia, numeroase companii mari consumatoare de energie au acceptat deja voluntar să își reducă activitatea.

„Ieri am reușit deja să economisim sau să reprogramăm o cantitate de energie echivalentă cu producția pierdută a unui bloc de la centrala de la Paks”, a afirmat acesta.

„Concetățeni, ne așteaptă cele mai critice cinci zile. Mâine, centrala electrică de la Paks nu va mai produce deloc energie, iar urmează zilele cele mai caniculare, cu temperaturi de 40 de grade. Rețeaua noastră de energie electrică, serviciile publice și, bineînțeles, noi înșine vom fi supuși unei presiuni enorme. (…) Vă rog ca, începând de luni, să folosim energia electrică cu și mai multă chibzuință în intervalul orar deja cunoscut, între orele 17:00 și 22:00, și în special între orele 18:00 și 21:00 ”, a spus Magyar.

Posibile restricții obligatorii pentru marile companii

Premierul a anunțat că Grupul de lucru pentru protecție urmează să decidă în cursul zilei de astăzi dacă vor fi introduse restricții obligatorii de consum pentru marile întreprinderi.

„Pe baza datelor actuale privind consumul, producția, importurile și nivelul apei, va decide dacă va fi necesar să se impună, începând de mâine, restricții obligatorii de consum pentru marile întreprinderi. Decretul guvernamental necesar pentru reducerea consumului obligatoriu și impunerea acestuia a intrat în vigoare ieri și îl vom aplica dacă va fi necesar”, a explicat Magyar.

El a precizat că pe fondul secetei severe, în câteva sute de localități au fost introduse restricții de apă, inclusiv interdicții de udare, iar autoritățile folosesc cisterne ale armatei și distribuie apă potabilă acolo unde este necesar.

✇ Hotnews.ro

Ungaria, îngrijorată că nivelul Dunării va ține oprită centrala nucleară de la Paks săptămâni întregi. MOL anunță că își reduce consumul cu 40%

By Sebastian Jucan — July 31st 2026 at 14:03
Centrala nucleară de la Paks ar putea rămâne oprită timp de mai multe săptămâni, hidrologii estimând că nivelul apei Dunării, care furnizează apa de răcire necesară instalației, va rămâne prea scăzut pentru ca aceasta să poată funcționa în siguranță, a declarat vineri premierul Peter Magyar, citat de Reuters. Cele patru reactoare de fabricație rusească ale …
✇ RomaniaLibera.ro

Ungaria înregistrează cel mai mare deficit bugetar din UE. Noul ministru al Finanțelor acuză guvernul Orbán

By Narcis Rosioru — July 9th 2026 at 14:19
viktor orban alegeri 12 aprilieUngaria a înregistrat un deficit bugetar de 8,3% din PIB, cel mai ridicat din Uniunea Europeană, potrivit noului ministru al Finanțelor, András Kármán. Oficialul susține că nivelul real al deficitului este mult peste ținta de 3,7% prevăzută în bugetul elaborat de fostul executiv condus de Viktor Orbán. Astfel, Ungaria depășește România, care avea anterior cel […]
✇ RomaniaLibera.ro

Ungaria înăsprește regulile pentru permisele de ședere ale muncitorilor din afara UE

By Narcis Rosioru — June 7th 2026 at 14:58
Ungaria a adoptat o hotărâre de guvern care limitează acordarea permiselor de ședere pentru cetățenii din afara Uniunii Europene, potrivit agenției DPA. Decizia a fost anunțată de presa internațională și transmisă de Agerpres. Măsura elimină o schemă de imigrație introdusă de executivul condus anterior de Viktor Orban. Aceasta nu oprește complet emiterea permiselor, ci desființează […]
✇ Hotnews.ro

„Suntem ca Ungaria acum o lună”: Comparație surprinzătoare, făcută de un vicepreședinte al Parlamentului European

By Vladimir Ionescu — May 6th 2026 at 19:16
Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, a declarat că situația politică de la București „se vede destul de rău” la Bruxelles și a avertizat că România riscă să piardă „două treimi din PNRR” dacă nu va duce la capăt reformele asumate până la termenul-limită. Într-o intervenție miercuri la Digi24, oficialul a afirmat că, la Bruxelles, …
✇ Hotnews.ro

Peter Magyar afirmă că un film documentar l-a ajutat să câștige alegerile după ce a fost filmat în secret

By Sebastian Jucan — May 6th 2026 at 17:52
Un film documentar vizionat online de milioane de cetățeni ungari l-a ajutat pe Peter Magyar să fie ales premier, a declarat el miercuri în Italia, cu doar câteva zile înainte de învestirea sa, relatează AFP și Agerpres. „Tavaszi szél – az ébredés” (Vânt de primăvară – Trezirea) povestește campania de doi ani care a precedat …
✇ Hotnews.ro

Ce s-a întâmplat cu lingourile de aur și cu zecile de milioane confiscate de Ungaria din blindatele băncii ucrainene de stat. Anunțul lui Zelenski

By Andrei Stan — May 6th 2026 at 17:47
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat miercuri restituirea de către Ungaria a milioanelor de euro în numerar și a kilogramelor de aur confiscate în timpul arestării, în martie, la Budapesta, a șapte angajați ai unei bănci ucrainene de stat, pe care autoritățile ungare i-au acuzat de spălare de bani, incident care la acel moment s-a …
✇ Hotnews.ro

FOTO/VIDEO Protest cu zeci de mii de oameni la Budapesta. Acuzații la adresa guvernului Viktor Orban: „Pentru ei, problema nu este că au avut loc abuzurile, ci că au fost dezvăluite”

By Ionescu Vladimir — December 13th 2025 at 20:31
Zeci de mii de persoane au protestat în cadrul unei manifestații convocate de liderul opoziției, sâmbătă, la Budapesta, cerând demisia premierului Viktor Orban, pe care îl acuză că nu a acționat în privința acuzațiilor de…
✇ Hotnews.ro

VIDEO Donald Trump spune când se va întâlni în Ungaria cu Vladimir Putin

By Andrei Stan — October 17th 2025 at 01:23
Președintele american Donald Trump a anunțat că secretarul de stat Marco Rubio va purta mai întâi discuții cu oficialii ruși.
✇ Hotnews.ro

Ungaria spune că Volodimir Zelenski „începe să înnebunească” după comentariul său despre dronele de recunoaștere

By Sebastian Jucan — September 26th 2025 at 17:57
Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat vineri că președintele ucrainean Volodimir Zelenski „începe să înnebunească”, după ce liderul de la Kiev a afirmat că au avut loc încălcări ale spațiului aerian al…
❌