Revista presei

🔒
✇ Mediafax -

Zelenski anunță „Carpathian 8”. România, printre cele opt state ale noii inițiative regionale

By Oana Antipa — September 18th 2026 at 12:40

Anunțul a fost făcut în timpul primei sesiuni a summitului inaugural Carpathian 8, organizat în regiunea Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei, potrivit agenției Ukrinform.

România, printre cele opt state ale C8

Noul format reunește Ucraina, România, Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Austria și Serbia.

Zelenski a declarat că este pentru prima dată când un summit de acest nivel, care reunește statele din regiunea Carpaților, este organizat în partea ucraineană a lanțului carpatic.

La reuniune participă președintele României, Nicușor Dan, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și premierul Poloniei, Donald Tusk. Sunt prezenți și reprezentanți ai Cehiei și Austriei, în timp ce reprezentanții Ungariei sunt așteptați să se alăture summitului ulterior, potrivit informațiilor publicate de Ukrinform. La lucrările reuniunii urmează să participe și reprezentanți ai Uniunii Europene.

Informațiile privind prezența lui Nicușor Dan, Donald Tusk și Aleksandar Vučić la summit sunt relatate și de presa ucraineană.

Logistică, economie și cooperare transfrontalieră

Potrivit lui Zelenski, noul format ar urma să contribuie la extinderea infrastructurii logistice și a cooperării economice transfrontaliere, precum și la sprijinirea comunităților din regiune.

„Lansăm un nou format, C8 – the Carpathian Eight – din care vom face parte noi și vecinii noștri din Europa: România, Serbia, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria, Ungaria și, desigur, Uniunea Europeană ca întreg. Este un început semnificativ pentru o mișcare ce are scopul de a întări și mai mult legăturile dintre țările noastre și de a adânci cooperarea la nivel european în domeniul securității, energiei, logisticii, comerțului transfrontalier și de a ne sprijini comunitățile”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a indicat, într-un mesaj separat, securitatea și energia printre domeniile vizate de cooperarea în cadrul noului format, alături de logistică și relațiile economice transfrontaliere.

Pentru România, componenta de infrastructură și conectivitate se suprapune unor teme discutate recent la nivel bilateral și trilateral cu Ucraina. La o reuniune desfășurată la Chișinău la sfârșitul lunii august, Zelenski, Nicușor Dan și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, au discutat despre energie și infrastructura care conectează cele trei țări, precum și despre funcționarea rutelor de export din regiune.

Prima reuniune a noului format

Summitul din Ucraina marchează debutul oficial al C8. Zelenski anunțase anterior intenția de a crea o inițiativă carpatică împreună cu Uniunea Europeană și statele din regiune.

Reuniunea inaugurală se desfășoară în regiunea Ivano-Frankivsk, iar evenimentele asociate summitului sunt programate în perioada 18-20 septembrie.

Noul format aduce astfel la aceeași masă opt țări din Europa Centrală și de Est, cu obiective declarate de cooperare în domenii precum securitatea, energia, infrastructura și dezvoltarea economică transfrontalieră.

✇ Mediafax -

Siegfried Mureșan face primele declarații după desemnarea ca premier

By Laura Buciu — September 18th 2026 at 12:51

„Ne-am apucat de lucru. Vom comunica transparent la fiecare pas în cadrul acestei proceduri”, a transmis Siegfried Mureșan într-un mesaj publicat înaintea conferinței de presă.

Alături de Siegfried Mureșan vor participa la conferința de presă și Ilie Bolojan – președinte PNL și premier interimar și Dominic Fritz, președintele USR.

Cei trei au ajuns deja la Parlament, conferința urmând să aibă loc în fața biroului președintelui Senatului.

 

✇ RomaniaLibera.ro

Studiu: România, printre cele mai periculoase țări din Europa pentru șoferi

By Narcis Rosioru — August 2nd 2026 at 12:32
accident autostrada TransilvaniaRomânia se numără printre statele europene cu cele mai ridicate rate ale mortalității în accidente rutiere, potrivit unui studiu realizat de Vignette Switzerland, companie care comercializează vinieta electronică pentru Elveția. Analiza plasează Serbia pe primul loc în Europa, cu 74 de decese în accidente rutiere la un milion de locuitori, nivel cu 72% peste media […]
✇ Mediafax -

Ministerul Energiei din Kazahstan: Nu există riscul opririi complete a conductei CPC. Peste jumătate din țițeiul importat de România tranzitează această rută

By Maria Miron — August 2nd 2026 at 15:41

Autoritățile kazahe au precizat că suspendarea temporară de la sfârșitul lunii iulie a vizat operațiunile de la terminalul maritim, însă livrările de țiței și alimentarea rezervoarelor de stocare au continuat fără întrerupere.

Oficialii Ministerului Energiei din Kazahstan au infirmat o posibilă oprire completă a activității Caspian Pipeline Consortium (Consorțiul Conductei Caspice – CPC). Purtătoarea de cuvânt a ministerului, Asel Serikpayeva, a declarat că „informațiile apărute în presa internațională, potrivit cărora activitatea consorțiului ar putea fi suspendată complet, nu sunt adevărate”.

Transporturile au ajuns la 100.000 de tone pe zi

Potrivit reprezentanților Ministerului Energiei din Kazahstan, citați de AzerNews, începând cu 1 august, volumul zilnic al transporturilor de țiței a ajuns la aproximativ 100.000 de tone. Aceștia au adăugat că o creștere suplimentară a volumelor transportate depinde de disponibilitatea petrolierelor care sosesc la terminalul maritim pentru încărcare.

Reprezentanții instituției au subliniat că se află în contact permanent cu operatorul Caspian Pipeline Consortium și cu companiile care livrează țiței și au precizat că situația este sub control.

Principala rută de export a țițeiului kazah

Caspian Pipeline Consortium reunește companii din Kazahstan, Rusia, Statele Unite, Italia, Regatul Unit și Elveția și operează conducta care transportă țiței din marile zăcăminte ale Kazahstanului către portul rusesc Novorossiisk, la Marea Neagră. Peste jumătate din importurile de țiței ale României provin din Kazahstan și sunt transportate prin această conductă până la terminalul maritim, de unde sunt încărcate pe petroliere cu destinația România.

Această rută preia aproximativ 1% din producția mondială de petrol și aproximativ 80% din exporturile de țiței ale Kazahstanului.

Conducta Caspică are o lungime de aproximativ 1.510 kilometri și leagă zăcământul Tengiz, unul dintre cele mai mari câmpuri petroliere din lume, de terminalul maritim de la Marea Neagră, dotat cu trei puncte offshore pentru încărcarea petrolierelor.

Încărcarea petrolierelor, suspendată de trei ori în iulie

Presa internațională relatase anterior despre posibilitatea suspendării complete a transporturilor de țiței prin conducta Caspică, după atacurile cu drone ale Ucrainei asupra unor petroliere aflate în apele din largul portului rusesc Novorossiisk.

În noaptea de 29 spre 30 iulie, Ucraina a lansat un atac cu drone asupra unor petroliere și instalații din zona portului Novorossiisk. În urma incidentului, CPC a oprit temporar încărcarea petrolierelor la terminalul maritim, fiind cea de-a treia suspendare a încărcărilor în luna iulie, după alte două incidente similare produse în 19 și 20 iulie.

Potrivit Bloomberg, acționarii CPC au analizat posibilitatea unei suspendări prelungite a exploatării conductei până la obținerea unor garanții de securitate din partea Ucrainei sau a altor state, inclusiv Statele Unite, pentru prevenirea unor noi atacuri asupra petrolierelor.

Atacurile repetate au determinat numeroase nave să evite terminalul, iar la 21 iulie consorțiul a suspendat inclusiv primirea țițeiului din Kazahstan, deoarece rezervoarele terminalului s-au umplut după suspendarea încărcării petrolierelor.

Menținerea rutei de transport, esențială pentru România

În cursul săptămânii trecute, premierul Ilie Bolojan a discutat cu omologul său din Kazahstan, Olzhas Bektenov, despre securitatea aprovizionării României cu țiței. „Pentru țara noastră, funcționarea neîntreruptă a acestei rute de transport este importantă atât pentru activitatea rafinăriei Petromidia, cât și pentru stabilitatea aprovizionării cu produse petroliere”, a transmis premierul.

Cei doi lideri au condamnat atacurile asupra infrastructurii energetice critice și au convenit să continue cooperarea pentru menținerea fluxurilor de țiței către România.

✇ RomaniaLibera.ro

Numărul milionarilor din România aproape s-a dublat în cinci ani. Cine se află în topul mondial

By Narcis Rosioru — August 1st 2026 at 09:33
Cei mai bogați 10 oameni din lumeRomânia a înregistrat una dintre cele mai accelerate creșteri ale numărului de persoane cu averi de peste 30 de milioane de dolari, potrivit raportului The Knight Frank Wealth Report 2026. În ultimii cinci ani, numărul milionarilor din România a crescut cu 93%, până la 749, iar estimările indică un nou avans semnificativ până în 2031. […]
✇ RomaniaLibera.ro

Cod portocaliu de caniculă. Temperaturile pot ajunge la 40 de grade în vestul țării

By Narcis Rosioru — July 31st 2026 at 11:37
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că valul de căldură se va intensifica în weekend și va continua și în prima parte a săptămânii viitoare, cu disconfort termic accentuat și nopți tropicale.  ANM a emis avertizări de Cod galben și Cod portocaliu de caniculă, după ce valul de căldură s-a intensificat în mai multe regiuni […]
✇ Mediafax -

România, start excelent la Europenele de canotaj de la Varese. Nouă echipaje calificate în finale

By Petre Apostol — July 31st 2026 at 17:50

Barca alcătuită din Cristina Drugă, Gianina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și cârmaciul Victoria Petreanu a câștigat cursa preliminară cu timpul de 5:49.79, cu peste opt secunde mai rapid decât precedentul record al competiției (5:58.13), stabilit de Țările de Jos în 2025.

Mai mult, timpul obținut de România este superior și actualului World Best Time (5:52.99), stabilit tot de echipajul tricolor la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Conform regulamentului, însă, recordurile mondiale nu pot fi omologate la Campionatele Europene.

România și-a asigurat calificarea în finalele continentale prin următoarele echipaje:

W8+ (8+1 rame feminin) – Cristina Drugă, Gianina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș, cârmaci Victoria Petreanu – locul 1 în cursa preliminară și nou record al Campionatelor Europene.

M8+ (8+1 rame masculin) – Claudiu Neamțu, Mateus Cozminciuc, Mugurel Semciuc, Andrei Mândrilă, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Florin Arteni, Fabrizio Scripcariu, cârmaci Rucsandra Bucșa – locul 1 în cursa preliminară.

W2- (dublu rame feminin) – Simona Radiș și Adriana Adam – locul 1 în serie și calificare directă în finală.

M2- (dublu rame masculin) – Ștefan Berariu și Florin Lehaci – locul 1 în serie și calificare directă în finală.

W4- (4 rame feminin) – Manuela Lungu, Gabriela Tivodariu, Alexandra Ungureanu și Roxana Anghel – locul 1 în serie și calificare directă în finală.

M4- (4 rame masculin) – Cosmin Pleșescu, Leontin Nuțescu, Andrei Vatamaniuc și Ciprian Tudosă – locul 1 în serie și calificare directă în finală.

W4x (4 vâsle feminin) – Mariana Dumitru, Emanuela Ciotău, Andrada Moroșanu și Iulia Bălăucă – locul 3 în serie, calificare în Finala A cu unul dintre cei mai buni timpi.

M4x (4 vâsle masculin) – Mihăiță Țigănescu, Florin Horodișteanu, Andrei Cornea și Ioan Prundeanu – locul 2 în serie și calificare directă în finală.

M2x (dublu vâsle masculin) – Andrei Lungu și Marian Enache – locul 2 în semifinală și calificare în finală.

Două echipaje, în semifinale

Alte două ambarcațiuni românești vor continua lupta pentru medalii în semifinale:

W1x (schif simplu feminin) – Bianca Ifteni, campioană mondială U23, a terminat pe locul secund în seria sa și s-a calificat în semifinală, la debutul european la seniori.

M1x (schif simplu masculin) – Mihai Chiruță, medaliat cu bronz la ediția precedentă a Europenelor, a avansat în semifinale după un loc 4 în serie.

✇ RomaniaLibera.ro

Cele trei litere care pot costa România miliarde: cum se măsoară credibilitatea unei națiuni

By Dr Adrian Leonard Mociulschi — July 28th 2026 at 17:13
adrian leonard mociulschiPe 31 iulie, România așteaptă verdictul Fitch Ratings privind ratingul suveran al țării. Miza nu este doar una contabilă, ci una strategică: evaluarea gradului de încredere pe care piețele internaționale îl acordă statului român. În epoca fluxurilor financiare globale, ratingul de țară a devenit o formă concentrată de reputație economică, capabilă să influențeze investițiile, dobânzile […]
✇ RomaniaLibera.ro

Comerțul dintre România și SUA a atins niveluri record. Exporturile au urcat la 6,4 miliarde de dolari

By Narcis Rosioru — July 28th 2026 at 16:25
Relațiile economice dintre România și Statele Unite au cunoscut o evoluție favorabilă în 2025, cu o creștere mai rapidă a comerțului bilateral decât a investițiilor. Potrivit unei analize realizate de AmCham România, exporturile românești de bunuri și servicii către piața americană au atins un nivel record, iar SUA ocupă locul al patrulea în clasamentul investitorilor […]
✇ RomaniaLibera.ro

România are cea mai scumpă motorină din regiune. O nouă lege ar putea reduce prețurile la pompă cu până la 84 de bani pe litru

By Stancu Alexandru — July 27th 2026 at 21:02
prețuri carburantRomânia ocupă o poziție de mijloc în clasamentul european al prețurilor la carburanți, însă se remarcă printr-un aspect mai puțin favorabil: are cea mai scumpă motorină dintre țările din regiune. În același timp, autoritățile pregătesc măsuri care ar putea aduce o reducere semnificativă a prețurilor la pompă, după ce Senatul a votat un proiect de […]
✇ Mediafax -

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță: ROMATSA va face recurs după suspendarea licenței. Există un plan de rezervă pentru dirijarea traficului aerian

By Andrei Rachieru — July 27th 2026 at 22:31

Oficialul a precizat că autoritățile pregătesc și un plan de rezervă prin care Ministerul Apărării ar putea prelua responsabilitatea dirijării traficului aerian, dacă situația o va impune.

Radu Miruță a explicat că ROMATSA încasează taxe pentru serviciile de navigație aeriană în funcție de masa aeronavelor și distanța parcursă de acestea în spațiul aerian al României, venituri care sunt esențiale pentru funcționarea regiei.

„Este o decizie a primei instanțe, care nu este definitivă. ROMATSA a anunțat deja că va face recurs și își va apăra poziția în fața instanței superioare”, a declarat ministrul interimar al Transporturilor.

Acesta a precizat că există un scenariu de rezervă în cazul în care suspendarea licenței ar deveni definitivă, deși apreciază că acest lucru este puțin probabil.

„Există un plan de transfer al responsabilității către Ministerul Apărării pentru dirijarea traficului în spațiul aerian național, dacă se va ajunge în acest punct. Îl apreciez puțin probabil, însă trebuie să avem o variantă de backup”, a afirmat Miruță.

Ministrul a adăugat că autoritățile așteaptă motivarea instanței pentru a analiza în detaliu decizia și pașii următori.

În același timp, Miruță a vorbit și despre o altă problemă care afectează ROMATSA, respectiv blocarea unor fonduri provenite prin Eurocontrol.

Potrivit acestuia, taxele pentru serviciile de navigație aeriană sunt colectate de Eurocontrol și apoi distribuite statelor membre, în funcție de traficul aerian gestionat. În cazul României, o parte din aceste sume sunt blocate în contextul executării unei creanțe pe care compania Pfizer o are asupra statului român.

„Cei de la Pfizer, prin executor, au identificat fondurile care vin prin Eurocontrol către ROMATSA și au solicitat oprirea transferului acestora pentru acoperirea datoriei. În cazul acesta, ROMATSA este o victimă colaterală. Nu are de-a face cu situația privind Pfizer”, a explicat ministrul interimar al Transporturilor.

Miruță a subliniat că rolul ROMATSA este unul esențial pentru gestionarea traficului aerian din România și și-a exprimat încrederea că situația juridică a regiei va fi clarificată în instanță.

✇ Mediafax -

Oana Țoiu anunță că Polonia condamnă ferm incursiunile ilegale ale dronelor rusești în spațiul aerian al României

By Diana Nunuț — July 27th 2026 at 22:05

Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat luni seara, într-o postare pe Facebook, că a discutat cu omologul său polonez, Radosław Sikorski, despre situația de securitate generată de recentele incursiuni ale dronelor rusești în spațiul aerian al României.

„Omologul meu polonez, Radek Sikorski, mi-a transmis poziția clară a Poloniei, de condamnare fermă a recentelor incursiuni ilegale în spațiul aerian al României. Am discutat despre performanța piloților Armatei Române și despre fragmentele dronei rusești recuperate de pe teritoriul nostru, despre răspunsul diplomatic al țărilor noastre față de Federația Rusă, consolidarea pachetelor de sancțiuni europene, coordonarea strânsă în cadrul NATO și intensificarea colaborării între statele de pe Flancul Estic, o prioritate diplomatică și militară comună”, a scris Oana Țoiu pe Facebook.

Ministra a mai adăugat faptul că la nivelul Uniunii Europene, statele membre au convenit asupra unei coordonări mai strânse în domeniul securității maritime.

„La nivelul Uniunii Europene, am agreat în cadrul celui mai recent Consiliu al Miniștrilor de Externe o coordonare intensificată pentru securitatea maritimă între țările baltice și cele riverane Mării Negre, domeniu în care Polonia joacă un rol esențial”, a scris Țoiu.

În mesajul său, ministra Afacerilor Externe a subliniat relația istorică dintre România și Polonia, evocând alianța defensivă dintre cele două state din 1921.

„România și Polonia au o tradiție de peste un secol de sprijin reciproc, inaugurată prin alianța defensivă interbelică din 1921. Înțelegerea și asumarea istoriei comune ne oferă o viziune clară pentru viitor”, a conchis Țoiu.

Trei drone doborâte în spațiul aerian al României

Săptămâna trecută, Forțele Aeriene ale României au doborât trei drone în trei zile consecutive.

Vineri, 24 iulie, radarele MApN au detectat la ora 9:39 o țintă aeriană aflată la aproximativ 20 de kilometri est de Sulina. Aparatul a intrat ulterior în România și a urmat traseul Sulina–Brăila–Fetești–Buzău. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene și două avioane F-16 românești au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea țintei.

La ora 11:02, unul dintre avioanele F-16 românești a lansat o rachetă aer-aer și a doborât drona deasupra unei zone nelocuite din apropierea comunei Padina, județul Buzău. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale. Parchetul General a anunțat ulterior că aparatul era o dronă de tip Shahed.

Sâmbătă, o a doua dronă a fost doborâtă în apropierea graniței, iar duminică, un alt F-16 a doborât o dronă în apropiere de Sulina.

✇ Hotnews.ro

Pneumolog: „Când le spun tinerilor adevărul despre vaping, sunt speriați, șocați”. Cum afectează țigările electronice plămânii

By Novac Dorina — July 9th 2026 at 16:18
Cancerul bronhopulmonar provoacă, la nivel mondial, cele mai multe decese prin boală oncologică. România nu face excepție, nici ca număr de cazuri diagnosticate, nici ca decese înregistrate, mai ales în rândul bărbaților. Lipsa unui program de screening bine pus la punct face ca diagnosticul să fie pus târziu, cu impact direct asupra șanselor de supraviețuire …
✇ RomaniaLibera.ro

Piața auto din România a accelerat puternic în iunie. Înmatriculările de mașini electrice au avut un salt spectaculos

By Narcis Rosioru — July 1st 2026 at 15:59
Piața autoturismelor noi din România a înregistrat un avans semnificativ în luna iunie 2026, cu o creștere de 52,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor preliminare publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), pe baza statisticilor Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI). În același timp, autoturismele considerate „verzi” […]
✇ Hotnews.ro

„Nu va exista un răspuns din partea României”. Anunțul lui Nicușor Dan, după represaliile diplomatice decise de Rusia

By Andrei Stan — June 25th 2026 at 21:35
Închiderea Consulatului României la Sankt-Petersburg a reprezentat o măsură de reciprocitate din partea Federației Ruse, a spus președintele Nicușor Dan joi, șeful statului precizând că nu va exista un răspuns din partea țării noastre. Decizia Rusiei a venit după ce luna trecută România l-a expulzat pe consulul rus la Constanța și a dispus închiderea acestui …
✇ Hotnews.ro

Maria Zaharova cere Occidentului să se uite la România și Republica Moldova atunci când vorbește despre „anexare”

By Andrei Stan — June 25th 2026 at 20:08
Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a sfătuit ironic Occidentul să utilizeze termenul de „anexare” mai degrabă în legătură cu intenţia României în privinţa Republicii Moldova, în condiţiile în care el este folosit în special în referirile la peninsula Crimeea, teritoriu ucrainean anexat unilateral de Moscova în 2014, şi la cele patru regiuni …
✇ RomaniaLibera.ro

Președintele Israelului, Isaac Herzog, va transmite un mesaj în plenul reunit al Parlamentului României pe 29 iunie

By Emmylia Razmerita — June 25th 2026 at 16:53
Sursă foto: www.president.gov.il/en/president/Președintele Statului Israel, Isaac Herzog, va efectua o vizită oficială în România în perioada 28-29 iunie și va adresa un mesaj parlamentarilor români în cadrul unei ședințe comune a Camerei Deputaților și Senatului, programată pentru duminică, 29 iunie. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului s-au reunit joi, de la ora 15:30, în format […]
✇ Hotnews.ro

Câștigător finala Survivor 2026. Anunțul, în direct din Republica Dominicană

By Dan Duca — June 7th 2026 at 17:33
Patru concurenți se vor duela în marea finală Survivor România care va fi difuzată duminică seara, începând cu ora 20.00 pe Antena 1. După 22 de săptămâni de concurs, au rămas doar patru concurenți. Fostul fotbalist Gabi Tamaș, Lucian Popa, Patricia Vizitiu și Ramona Micu. Doi foști Faimoși și doi foști Războinici vor avea parte …
✇ RomaniaLibera.ro

Financial Times: România, între presiunea reformelor și ascensiunea curentului suveranist

By Narcis Rosioru — June 7th 2026 at 12:53
Sursă foto: Eugen Tomac FacebookRomânia a devenit una dintre cele mai importante provocări politice și economice pentru Uniunea Europeană, pe fondul creșterii popularității liderului AUR, George Simion, și al nemulțumirilor generate de inflație, inegalități și măsurile de consolidare fiscală. Concluzia aparține publicației Financial Times, care descrie situația din țară drept un exemplu relevant pentru evoluția populismului în Europa. Potrivit […]
✇ Hotnews.ro

Copiii pot „duce pe picioare” pneumonii. Dr. Nicoleta Dumitru, pneumolog pediatru MedLife, explică semnele pe care părinții nu trebuie să le ignore

By Novac Dorina — November 20th 2025 at 14:45
În luna octombrie s-au înregistrat câteva cazuri izolate de gripă, totuși, numărul infecțiilor respiratorii se menține scăzut pentru această perioadă a anului, spune dr. Nicoleta Dumitru, medic specialist pneumolog pediatru în cadrul Spitalului de Pediatrie…
❌