Revista presei

🔒
✇ RomaniaLibera.ro

Radu Miruță: USR nu va vota legea salarizării „în alb” și cere forma finală înainte de a decide

By Emmylia Razmerita — July 28th 2026 at 16:51
Sursă foto: USR.roMinistrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat că USR susține principiul echilibrării bugetare, însă nu va vota legea salarizării înainte de a analiza forma finală a acesteia. El a afirmat, totodată, că sistemul de sănătate are nevoie de mai mult personal și finanțare, dar și de corectarea dezechilibrelor privind ocuparea posturilor. Ministrul interimar al […]
✇ Hotnews.ro

Oficial de la București, mesaj pentru Vladimir Putin și ambasadorul rus: „Să se ducă să vadă poarta fabricii pe care au ieșit” dronele ajunse în România

By Andrei Stan — July 27th 2026 at 22:36
După ce ambasadorul rus în România, Vladimir Lipaev, a denunțat convocarea lui la sediul MAE drept „o înscenare propagandistică”, un oficial guvernamental de la București îi transmite un mesaj ironic: „Să ne lase”. „Dacă (președintele rus) Vladimir Putin, dacă ambasadorul Rusiei nu cred aceste lucruri şi spun că nu sunt ale lor, le dăm seria, …
✇ Hotnews.ro

„Nu există dubiu”. Cine a confirmat că drona de la Buzău este de proveniență rusească. Anunțul ministrului Apărării

By Andrei Stan — July 27th 2026 at 22:04
Nu există dubiu cu privire la provenienţa dronei doborâte vineri pe teitoriul României, aparatul fiind fiind de provenienţă rusească, a afirmat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță. „Văd un lucru bun ceea ce a decis doamna ministru (Oana) Ţoiu şi Ministerul Afacerilor Externe. Am purtat discuţii în acest weekend, vinerea trecută. Trebuie ca România să …
✇ Mediafax -

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță: ROMATSA va face recurs după suspendarea licenței. Există un plan de rezervă pentru dirijarea traficului aerian

By Andrei Rachieru — July 27th 2026 at 22:31

Oficialul a precizat că autoritățile pregătesc și un plan de rezervă prin care Ministerul Apărării ar putea prelua responsabilitatea dirijării traficului aerian, dacă situația o va impune.

Radu Miruță a explicat că ROMATSA încasează taxe pentru serviciile de navigație aeriană în funcție de masa aeronavelor și distanța parcursă de acestea în spațiul aerian al României, venituri care sunt esențiale pentru funcționarea regiei.

„Este o decizie a primei instanțe, care nu este definitivă. ROMATSA a anunțat deja că va face recurs și își va apăra poziția în fața instanței superioare”, a declarat ministrul interimar al Transporturilor.

Acesta a precizat că există un scenariu de rezervă în cazul în care suspendarea licenței ar deveni definitivă, deși apreciază că acest lucru este puțin probabil.

„Există un plan de transfer al responsabilității către Ministerul Apărării pentru dirijarea traficului în spațiul aerian național, dacă se va ajunge în acest punct. Îl apreciez puțin probabil, însă trebuie să avem o variantă de backup”, a afirmat Miruță.

Ministrul a adăugat că autoritățile așteaptă motivarea instanței pentru a analiza în detaliu decizia și pașii următori.

În același timp, Miruță a vorbit și despre o altă problemă care afectează ROMATSA, respectiv blocarea unor fonduri provenite prin Eurocontrol.

Potrivit acestuia, taxele pentru serviciile de navigație aeriană sunt colectate de Eurocontrol și apoi distribuite statelor membre, în funcție de traficul aerian gestionat. În cazul României, o parte din aceste sume sunt blocate în contextul executării unei creanțe pe care compania Pfizer o are asupra statului român.

„Cei de la Pfizer, prin executor, au identificat fondurile care vin prin Eurocontrol către ROMATSA și au solicitat oprirea transferului acestora pentru acoperirea datoriei. În cazul acesta, ROMATSA este o victimă colaterală. Nu are de-a face cu situația privind Pfizer”, a explicat ministrul interimar al Transporturilor.

Miruță a subliniat că rolul ROMATSA este unul esențial pentru gestionarea traficului aerian din România și și-a exprimat încrederea că situația juridică a regiei va fi clarificată în instanță.

✇ Mediafax -

Radu Miruță, după reacția Rusiei în cazul dronelor: Pe dronă scrie „Made in Russia”. Nu există niciun argument în apărarea Federației Ruse

By Andrei Rachieru — July 27th 2026 at 22:04

Oficialul român a afirmat că autoritățile de la București dețin dovezi tehnice care arată că drona doborâtă vineri este de proveniență rusească și a avertizat că Armata Română va intercepta orice dronă care va încălca spațiul aerian al țării.

Într-o intervenție la B1 TV, Radu Miruță a comentat reacția Moscovei, venită după convocarea ambasadorului Rusiei la Ministerul Afacerilor Externe și după solicitarea României de expulzare a unui angajat al Ambasadei Federației Ruse.

Ministrul a spus că declarațiile Mariei Zaharova nu sunt susținute de dovezi și că România și-a fundamentat poziția pe rezultatele expertizelor efectuate asupra dronei recuperate.

„România a venit cu rezultatele unei expertize, cu rezultatele unei anchete, cu produse din drona respectivă recuperată, pe care scrie «Made in Russia», iar tu spui că nu e dronă rusească. Păi bun, dar ăsta e un teatru absurd”, a declarat Miruță.

Potrivit acestuia, reprezentanții Federației Ruse pot încerca să își apere poziția la nivel diplomatic, însă în cazul incidentului de vineri „nu există niciun argument în apărarea poziției Federației Ruse”.

Întrebat dacă actuala situație ar putea duce la o escaladare, ministrul Apărării a răspuns că România va continua să reacționeze ori de câte ori drone pătrund ilegal în spațiul aerian național.

„Atâta timp cât primim drone în România, se așteaptă să ce? Să trimită Ministerul Apărării o adresă în Rusia și să spună felicitări? Ministerul Apărării a dat cu ea jos. Și le spun că vom da jos toate dronele care se vor potrivi contextului nostru”, a conchis Radu Miruță.

❌