Oana Gheorghiu a fost întrebată duminică seara, la Digi24, cum a colaborat cu miniștrii PSD când aceștia făceau parte din Executiv.
Ea a dat ca exemplu Ministerul Transporturilor, de la care a cerut documentația completă privind procedura de selecție de la Portul Constanța, întrucât primise mai multe sesizări privind modul în care aceasta se desfășura. Ea a spus că a vrut să verifice de ce procedura dura atât de mult și de ce nu fusese finalizată: „Acolo a durat selecția patru ani și jumătate mai mult decât mandatul”.
Potrivit acesteia, cererea a fost însă refuzată.
„Nu poate să-mi furnizeze aceste informații, mi-a dat doar anunțul de pe site”, a afirmat ea, precizând că, în unele cazuri, Ministerul Transporturilor invoca inclusiv protecția datelor personale pentru a nu transmite documentele.
„La Ministerul Transporturilor răspunsurile erau uneori de-a dreptul hilare, de genul «nu putem să vă dăm documentele pentru că trebuie să respectăm GDPR-ul»”, a spus Oana Gheorghiu.
Ea a declarat că relația cu miniștrii PSD din guvern a fost, în funcție de minister, mai bună sau mai dificilă și că, în multe situații, nu primea informațiile solicitate.
Oana Gheorghiu a spus că a colaborat bine cu un secretar de stat din Ministerul Transporturilor „cu care am și reușit să pornim cele două fuziuni făcute la CFR. Dar în rest, pe multe alte lucruri, era cumva un blocaj”.
Vicepremierul a vorbit și despre colaborarea cu Ministerul Energiei.
„Acolo sunt companiile, să zicem, cu cele mai multe interese în energie. Avem câteva companii care produc cel mai mare profit din România. Sunt companiile din energie, cele mari, care sunt profitabile și sunt listate la bursă. Dar, iată, deciziile care au fost luate adesea nu au dus la o întărire a domeniului energiei, astfel încât să investim în ceea ce era nevoie. Continuăm și să vorbim despre cărbune zilele astea, ca și cum am vorbi despre trenuri cu abur”, a mai spus Oana Gheorghiu.
Ea susține că a respectat întocmai programul de guvernare al fostei coaliții, din care făcea parte și PSD: „L-am citit, am luat de acolo și am încercat să îndeplinesc ce scria în programul de guvernare. Deci, nu-i suficient să promiți, nu-i suficient să pui într-un program de guvernare, trebuie să și implementezi. Ori aici s-a blocat, de fapt, Partidul Social Democrat, la implementare.
Și lucrul ăsta, cred că se întâmplă de mulți ani, nu de acum”.

Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute în luna august 2026 suma de 7,2 miliarde de lei de la băncile comerciale, potrivit prospectelor de emisiune publicate în Monitorul Oficial. La această valoare se poate adăuga încă 15% din suma adjudecată în cadrul licitațiilor de referință, prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive destinate exclusiv instrumentelor de tip benchmark, […]
Pentru această emisiune suplimentară, instituția a oferit titluri în valoare nominală de 105 milioane de lei, în timp ce băncile au depus oferte care au totalizat 240 de milioane de lei Ministerul Finanțelor a obținut marți încă 105 milioane de lei de pe piața internă, în cadrul unei sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, după ce, […]
Ministerul Finanțelor a atras luni 700 de milioane de lei de la băncile comerciale, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark. Titlurile au o maturitate reziduală de 60 de luni, iar randamentul mediu stabilit în cadrul licitației a fost de 6,64% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României. Valoarea nominală […]
Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, s-a întâlnit joi, la Brașov, împreună cu reprezentanții ANSVSA și ai autorităților locale, cu crescătorii de ovine, pentru a discuta situația creată de restricțiile de export impuse de Comisia Europeană și măsurile adoptate pentru limitarea răspândirii bolilor. Ministrul interimar al Agriculturii a declarat că România trebuie să își păstreze […]
Vineri, Ministerul Finanțelor va organiza o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, prin care urmărește să mai atragă încă 140,2 milioane de lei Ministerul Finanțelor a atras joi 934 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu scadență reziduală de doi ani, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României […]