Revista presei

🔒
✇ adevarul.ro

Sarmizegetusa Regia, închisă cinci zile din șapte în plin sezon turistic. Locurile uimitoare din jurul capitalei dacilor

August 10th 2026 at 01:23
Sarmizegetusa Regia poate fi vizitată în august doar sâmbăta și duminica, din cauza lucrărilor de restaurare. Restricțiile au nemulțumit localnicii de pe Valea Grădiștii, dar ținutul cetăților dacice le oferă vizitatorilor alternative spectaculoase.

✇ adevarul.ro

De la „Micul Krupp al Balcanilor” la localități-fantomă. Cum a ajuns Caraș-Severinul în topul celor mai depopulate județe

August 10th 2026 at 00:47
Caraș-Severin, unul dintre marile județe industriale ale României, a pierdut zeci de mii de locuitori. Minele și uzinele s-au închis, vechile comunități de coloniști s-au risipit, iar numeroase sate și foste centre muncitorești au rămas aproape pustii.

✇ adevarul.ro

Mâncarea sănătoasă este mai ieftină decât cea ultraprocesată. Economia anuală ajunge la peste 10.000 de lei pentru o familie

August 10th 2026 at 00:20
Românii cheltuiesc mii de lei lunar pentru alimente care oferă puțină valoare nutritivă, deși o alimentație bazată pe ingrediente simple poate costa mai puțin. O analiză comparativă arată diferența de preț dintre un meniu echilibrat și unul format în principal din produse ultraprocesate.

✇ adevarul.ro

„Păianjenul“, fostul șef al spionajului dictatorului Bashar al-Assad, s-a ascuns la Moscova. Cum l-au deconspirat anchetatorii

August 10th 2026 at 00:15
Un fost oficial de rang înalt al serviciilor de informații siriene, acuzat că a orchestrat torturi și masacre, a fost găsit locuind la Moscova.

✇ adevarul.ro

10 august: Ziua în care Castelul Peleș își începea poveste. Ce se ascunde sub fundația viitoarei reședințe regale

August 10th 2026 at 00:01
La 10 august 1793 a avut loc inaugurarea Muzeului Luvru, iar în anul 1913 a avut loc Pacea de la București. La 10 august 1875 este pusă piatra de temelie a castelului Peleș din Sinaia (10/22 august).

✇ adevarul.ro

Șoc pentru campioană! Universitatea Craiova, învinsă de FC Argeș, 0-1: penalty cerut, bară și ratări uriașe

August 9th 2026 at 23:48
Universitatea Craiova și-a trecut în cont cel de-al doilea eșec în noul sezon al competiției interne.

✇ adevarul.ro

Localitatea care are prea mulți bani și trebuie să găsească soluții pentru a-i cheltui: ce vor să facă oamenii cu milioanele din buget

August 9th 2026 at 23:34
O comună din Elveția se confruntă cu o problemă neobișnuită pentru administrațiile locale: are prea mulți bani. Meggen, localitate cu aproximativ 7.800 de locuitori, a încheiat anul 2025 cu un surplus de 26,9 milioane de franci.

✇ adevarul.ro

Horoscop luni, 10 august. O zodie riscă să piardă bani, o alta trece prin momente tensionate

August 9th 2026 at 22:43
Începutul de săptămână o să fie plin de încercări pentru nativi, mai ales pentru Berbeci. Aceștia vor trece prin momente tensionate. De asemenea, un semn zodiacal riscă să piardă o sumă importantă de bani.

✇ adevarul.ro

Ministrul Alexandru Nazare, întrebat dacă acceptă funcția de premier. Răspunsul oferit

August 9th 2026 at 22:13
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică, 9 august, că România are nevoie cât mai curând de un guvern stabil.

✇ adevarul.ro

Cum fotografiezi eclipsa de Soare și Perseidele 2026. Sfaturile unui pasionat de astrofotografie: „Totul este să știi unde să privești“

August 9th 2026 at 21:44
Perseidele și eclipsa de Soare din august 2026 vor atrage mii de pasionați de fotografie. Claudiu Nelega explică, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul”, cum alegi locul potrivit, ce echipament poți folosi, inclusiv telefonul mobil, și cum surprinzi în siguranță cele mai spectaculoase imagini.

✇ adevarul.ro

Europa nu este pregătită de atacurile cu drone ale Rusiei. O spun experții unui institut din Londra

August 9th 2026 at 21:32
Ţările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia şi nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică.

✇ adevarul.ro

Misterul plajei din Grecia unde marea face bule ca șampania, iar turiștii înoată printre ele. Care este explicația fenomenului

August 9th 2026 at 21:26
O plajă populară din Grecia oferă turiștilor o experiență neobișnuită: apa pare că fierbe în anumite zone, iar cei care intră în mare pot înota printre mii de bule. Fenomenul are însă o explicație geologică și este legat de activitatea vulcanică din regiune.

✇ adevarul.ro

Când vor resimți românii o îmbunătățire a situației economice. Răspunsul ministrului Finanțelor

August 9th 2026 at 21:18
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că situația economică ar putea începe să se îmbunătățească în această toamnă, odată cu scăderea inflației. El a spus că păstrarea ratingului de investiții al României este foarte importantă pentru finanțele țării.

✇ adevarul.ro

Petrecere la Budapesta, pe albia secată a Dunării. Oamenii au coborât pe fundul fluviului, după ce apele s-au retras

August 9th 2026 at 20:47
La Budapesta, locul pe unde în mod normal curge Dunărea s-a transformat într-un spațiu neobișnuit de petrecere. Scăderea nivelului apei a lăsat porțiuni întinse ale albiei uscate, iar oamenii au profitat de situație pentru a organiza o petrecere spontană.

✇ adevarul.ro

Europarlamentarul Siegfried Mureşan acuză PSD că nu a propus nicio măsură pentru depăşirea crizei energetice

August 9th 2026 at 20:45
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan acuză PSD că nu a propus nicio măsură pentru depăşirea crizei energetice şi că nimic din ceea ce fac social-democraţii în aceste zile nu ajută la depăşirea crizei.

✇ adevarul.ro

„Te lovește un val brusc de întuneric”. NASA trimite un avion la 15.000 de metri altitudine pentru a culege informații despre Soare în timpul eclipsei

August 9th 2026 at 20:36
NASA va trimite un avion de cercetare la 15.000 de metri altitudine ca să studieze Soarele în timpul eclipsei din 12 august. Specialiștii cred că astfel observația eclipsei totale poate fi prelungită de la 2 minute și 18 secunde la aproape 3 minute.

✇ adevarul.ro

Avertismentul serviciilor de informații: Rusia își pregătește ofensiva dinaintea Zilei Naționale a Ucrainei, 24 august

August 9th 2026 at 20:29
Rusia ar pregăti o campanie de atacuri de amploare asupra infrastructurii energetice din Kiev în următoarele săptămâni, cu obiectivul de a provoca pagube maxime înainte de Ziua Independenței Ucrainei, pe 24 august, arată experții Institutului pentru Studiul Războiului.

✇ adevarul.ro

Au aterizat cu elicopterul pe plajă, printre turiști, apoi au mers la baie. Imaginile care au stârnit revoltă și au declanșat o anchetă în Grecia

August 9th 2026 at 20:06
Un elicopter privat a aterizat direct pe stâncile albe ale celebrei plaje Sarakiniko, de pe insula grecească Milos. Persoanele aflate la bord au coborât din aeronavă și au mers să înoate în mare, în timp ce în zonă se aflau numeroși turiști.

✇ adevarul.ro

Fragmente de dronă de luptă, descoperite în Republica Moldova în urma unei explozii urmate de incendiu

August 9th 2026 at 20:02
Fragmente care par să provină de la o dronă de luptă au fost descoperite în localitatea Crocmaz, din raionul Ștefan Vodă, după o explozie puternică urmată de un incendiu de vegetație, au anunțat oficiali de la Inspectoratul General al Poliţiei din Republica Moldova.

✇ adevarul.ro

Pericolul nu a trecut la Cernavodă, deși nivelul Dunării a crescut. Avertisment privind barjele de la Bala: „Curenții sunt foarte imprevizibili”

August 9th 2026 at 19:49
Pericolul de la Cernavodă nu a trecut, chiar dacă intervenția din zona Bala a avut rezultate bune, iar nivelul apei a început să crească ușor. Curenții puternici și imprevizibili ai Dunării pot, în orice moment, să deplaseze barjele amplasate pentru redirecționarea apei către Cernavodă.

❌