Revista presei

🔒
❌ About FreshRSS
There are new available articles, click to refresh the page.
Before yesterdayYour RSS feeds

Surse: Cei peste 500 de angajați din ASF ar fi început să încaseze prime de mii de euro pe final de an, conform contractului colectiv de muncă. Ce spune conducerea autorității

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a început să-și răsplătească pe final de an cei peste 500 de angajați cu prime de mii de euro, echivalentul încă unui salariu lunar, au declarat pentru HotNews.ro surse din cadrul autorității. Salariul mediu net de bază în ASF este de 10.000 de lei (peste 2000 de euro), iar membrii conducerii ASF au venituri nete lunare care ating și 14.000 de euro. ASF a mai acordat prime anuale similare în anii 2018 și 2015. În replică, Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al ASF, susține că actuala conducere respectă contractul colectiv de muncă aflat în vigoare.

Crește concentrarea din asigurări, atenționează ASF: Cum a ajuns City Insurance pe primul loc în topul RCA, după falimentul Carpatica

Gradul de concentrare din piața asigurărilor generale din România a crescut, primele trei societăți (City Insurance, Euroins și Omniasig VIG) având împreună 53% din totalul veniturilor la data de 30 iunie din acest an, se arată în raportul ASF privind stabilitatea piețelor financiare non-bancare. Acest top s-a schimbat radical după falimentul Carpatica, dar și pe fondul modificării strategiilor de business ale unor societăți ce și-au diminuat volumul de prime brute subscrise pentru anumite clase de asigurări generale, arată analiza ASF.

Tranzacție în asigurări: Allianz-Țiriac Asigurări preia Gothaer, o companie cu 50.000 de contracte și venituri de 90 milioane lei anul trecut

Allianz-Ţiriac Asigurări și Grupul Gothaer au anunţat miercuri semnarea unui acord de preluare a Gothaer Asigurări Reasigurări, aceasta fiind prima achiziție a unei companii de asigurări efectuată de Allianz-Ţiriac după mai bine de 25 de ani de creștere organică. Finalizarea tranzacției este condiționată de primirea aprobărilor din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară și Consiliului Concurenței. Valoarea tranzacției este supusă unor clauze de confidențialitate.

​Sistemul de pensii private a ajuns la active de 14,9 miliarde euro: Pierderile unor administratori din Pilonul II s-au adâncit semnificativ în acest an

Toți cei șapte administratori de pensii private au avut pierderi cumulate de 84 de milioane de lei anul trecut, în urma schimbărilor legislative apărute prin controversata OUG 114/2018, iar în primele șase luni din acest an, pierderile unora dintre acești administratori s-au adâncit semnificativ, se arată într-un raport realizat de ASF privind stabilitatea piețelor financiare non-bancare. Pe de altă parte, riscurile aferente fondurilor de pensii, care au atins active de 14,9 miliarde de euro, se mențin la un nivel foarte redus.

Nicu Marcu, președintele ASF: Atunci când plătești o poliță RCA te aștepți să ți se întoarcă serviciul dacă ți se lovește mașina, însă oamenii au simțit de multe ori că au fost grevați de acest drept

"Atunci când plătești o poliță RCA te aștepți să ți se întoarcă serviciul când ești în impas și ți se lovește mașina. Ei, de multe ori, oamenii au simțit că au fost grevați de acest drept și spun acest lucru prin prisma petițiilor primite", a declarat miercuri Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Acesta spune că în cele șase luni de când a preluat conducerea ASF, autoritatea a fost foarte atentă și a intervenit prin sancțiuni destul de dure și că măsurile de supraveghere și control, precum și modificările legislative vor continua în acest sector.

Euroins România și-a majorat capitalul cu peste 126 milioane de lei pentru a se redresa financiar și a-și reduce expunerea pe piața RCA

Euroins, al doilea mare asigurător RCA din România, a anunțat miercuri că în luna decembrie a realizat două majorări succesive de capital în valoare de peste 126 milioane de lei, măsuri menite să reechilibreze financiar compania și să-i reducă expunerea pe piața RCA. Amintim că luna trecută, Euroins a pierdut în primă instanță, un proces în care contesta amenda de 1,5 milioane lei și obligația realizării unui plan de finanțare și redresare pentru restabilirea solvabilității, sancțiuni impuse de ASF.

Dezbaterea publică asupra proiectului care va crește prețul RCA în funcție de severitatea accidentului produs a fost prelungită

Dezbaterea publică asupra proiectului care va schimba legea RCA, inclusiv prin modificarea sistemului bonus-malus, astfel încât prețul RCA să crească în funcție de severitatea accidentului produs, a fost prelungită cu 10 zile până pe 15 decembrie 2020 de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Decizia vine în urma solicitării transportatorilor auto membri COTAR care au atenționat că nu este clar ce se întâmplă atunci când un șofer provoacă un accident din care au rezultat atât pagube materiale, cât și vătămări corporale.

Încă o organizație înființată pentru a susține interesele firmelor de asigurări: Patronatul Industriei Asigurărilor din România

Patru societăți de asigurări au anunțat joi înființarea PIAR – Patronatul Industriei Asigurărilor din România, organizație care să susțină interesele membrilor săi în calitate de angajatori și să facă domeniul asigurărilor, unul caracterizat, de altfel, de un grad ridicat de reglementare, mai atractiv pe piața muncii. Patronatul a fost înființat de Groupama Asigurări, UNIQA Asigurări, UNIQA Asigurări de Viață și PAID România (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) și își propune să fie complementar Uniunii Societăților de Asigurări din Româania (UNSAR).

În atenția păgubiților RCA: Unii asigurători nu achită și penalități de întârziere la plata daunelor, deși ar trebui. Cum vrea ASF să corecteze această problemă

Asigurătorii RCA vor fi obligați să plătească și penalitățile de întârziere la achitarea despăgubirilor cuvenite, fără a mai fi necesar ca păgubiții să ceară în mod expres acest lucru, potrivit unui proiect ASF care modifică legislația secundară privind asigurările auto. Motivul? Pentru că legislația nu prevede clar cum se plătesc aceste penalități, unii asigurători au profitat și nu achită aceste penalități decât dacă păgubiții solicită în mod expres acest lucru, au precizat pentru HotNews.ro mai multe surse din ASF. Vezi în articol cum ar urma să se schimbe legislația RCA și ce ar trebui să știe păgubiții.

Transportatorii auto cer prelungirea dezbaterii la modificarea legii RCA: Nu este clar ce se întâmplă atunci când un șofer provoacă un accident soldat atât cu pagube materiale, cât și cu vătămări corporale

Prețul poliței RCA va crește semnificativ în funcție de severitatea accidentului produs, potrivit unui proiect al Autorității de Supraveghere Financiară supus joi dezbaterii publice, care a primit deja primele reacții. Transportatorii auto membri COTAR susțin că unele prevederi legate de modificările la sistemul bonus-malus pot crea confuzii. Nu este clar ce se întâmplă atunci când un șofer provoacă un accident din care au rezultat atât pagube materiale, cât și vătămări corporale. Se aplică cea mai mare clasă de malus, dintre cele două enumerate mai sus, sau sunt cumulate acele penalizări ale șoferului, acesta urmând a fi sancționat cu 6 clase de malus?, atenționează transportatorii.

UPDATE Decizie definitivă: Fosta șefă a NN Pensii a câștigat la Înalta Curte procesul împotriva ASF în scandalul posibilei naționalizări a Pilonului II de pensii

Raluca Țintoiu, fosta șefă a NN Pensii, a câștigat definitiv joi, 26 noiembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul în care a cerut anularea sancțiunilor primite de la ASF în scandalul din 2017 privind posibila naționalizare a fondurilor de pensii private (pilonul II de pensii). "Am câștigat, a rămas soluția de la Curtea de Apel", a declarat vineri pentru HotNews.ro Cosmin Vasile, avocatul fostei șefe a NN Pensii, în condițiile în care soluția nu a fost încă afișată pe site-ul instanței. Amintim că sancțiunile ASF au venit după ce fostul lider PSD Liviu Dragnea a spus că ar trebui acționat foarte dur în cazul NN Pensii în acest caz.
  • UPDATE Înalta Curte a afișat între timp decizia prin care a respins recursul ASF ca "nefondat". Vezi ce declară și avocatul fostei șefe a NN Pensii.

Schimbări majore în legislația RCA: Șoferii care fac accidente soldate cu vătămări corporale sau decese vor plăti cu 40% mai mult pe viitoarele asigurări auto

Asigurații RCA care au făcut un accident soldat cu vătămarea sănătății şi a integrității corporale ori decesul uneia sau mai multor persoane vor fi penalizați prin creșterea cu 40% (4 clase de malus) a prețului la asigurarea auto obligatorie pe care o vor încheia în anul ulterior producerii accidentului, potrivit unui proiect al ASF, care modifică sistemul bonus-malus din legislația RCA. În prezent, șoferii vinovați sunt penalizați doar cu 2 clase de malus, indiferent de severitatea accidentului. Vezi în articol ce alte schimbări majore sunt pregătite până la finalul acestui an.

Contract de 597.000 de lei: KPMG Advisory va calcula noile tarife de referință RCA până în martie 2023

Noile tarife de referință RCA, la care se vor raporta asigurătorii în următoarele 6 luni atunci când vor face noile prețuri pentru polițele RCA, vor fi calculate de o asociere de firme condusă de KPMG Advisory, care a câștigat licitația organizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), arată datele din Sistemul Electronic de Achiziții Publice. KPMG Advisory a câștigat acest contract în fața altor două asocieri de firme conduse de Deloitte Audit și respectiv Ernst&Young Assurance Services.

Restricțiile de vârstă în asigurările de călătorie: Ce măsuri a luat fiecare asigurător pentru a evita discriminarea bătrânilor

Unii asigurători au eliminat limita de vârstă doar la anumite tipuri de asigurări de călătorie, alții vor solicita criterii suplimentare de analiză de risc pentru persoanele de peste 70 de ani, dar sunt și societăți de asigurări care se pregătesc să majoreze prețurile la asigurările de călătorie pentru persoanele cu vârste de peste 65 de ani. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a transmis către HotNews.ro situația detaliată a măsurilor luate de fiecare asigurător după decizia CNCD că limita de vârstă în asigurările de călătorie ar fi o discriminare și recomandările transmise ulterior de arbitrul pieței asigurărilor.

Asigurătorii nu se grăbesc să elimine limita de vârstă la asigurările de călătorie, deși CNCD a decis că ar fi o discriminare. ASF a emis doar niște recomandări

O persoană în vârstă de 80 de ani a reclamat în vara acestui an că a încercat să cumpere online o asigurare de călătorie de la mai mulți asigurători și nu a putut din cauza faptului că nu se încadra în limita de vârstă stabilită pentru acest tip de produs. Consiliul Național de Combatere a Discriminărilor (CNCD) a analizat cazul și a decis cu majoritate de voturi că este o discriminare. Deși inițial, arbitrul pieței asigurărilor (ASF) a spus că firmele ar trebui să elimine aceste restricții, în final și-a nuanțat punctul de vedere și a transmis doar niște recomandări. Vezi în articol cum s-au conformat asigurătorii recomandărilor ASF.

Tot mai multe litigii în asigurări, mai ales RCA: 1.000 de persoane au apelat în acest an la soluționarea alternativă a disputelor cu firmele de asigurări

Românii au adresat în acest an 1.000 de cereri de soluționare a diferendelor cu firmele de asigurări către Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-bancar SAL-Fin, un număr record în condițiile în care pe parcursul anului trecut numărul total al solicitărilor a fost de 522, a anunțat marți Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). 84% din aceste cereri au vizat litigii privind asigurarea auto obligatorie RCA. Vezi în articol ce despăgubiri au primit consumatorii în urma procedurilor de conciliere.

Euroins a pierdut în primă instanță un proces în care contesta amenda de 1,5 milioane lei impusă de ASF. O altă amendă este contestată într-un dosar separat

Euroins a pierdut luni, în primă instanță, un proces în care contesta amenda de 1,5 milioane lei și obligația realizării unui plan de finanțare și redresare pentru restabilirea solvabilității, sancțiuni impuse de ASF. Decizia pronunțată de Curtea de Apel poate fi atacată cu recurs în 5 zile, dar acesta nu este singurul proces deschis de asigurător, întrucât sancțiunile ASF împotriva Euroins au fost de 2,1 milioane de lei. Vezi în articol detalii despre al doilea dosar Euroins versus ASF.

Cât de mult respectă firmele de asigurări drepturile consumatorilor: Euroins și City Insurance au cele mai mari nereguli în plata dosarelor de daună

Euroins este societatea de asigurare cu cele mai mari disfuncționalități în activitatea de instrumentare și lichidare a dosarelor de daună, urmată la o distanță semnificativă de City Insurance, arată o analiză a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind conduita firmelor de asigurări. ASF a analizat doar firmele de asigurări care au primit cele mai multe reclamații de la asigurați, fiind luate în calcul 17.745 de petiții.

NN intră pe piața asigurărilor de locuințe, în condițiile în care doar 17% din cele 9 milioane de locuințe din țară sunt asigurate

Începând cu luna octombrie, NN România, lider pe piața asigurărilor de viață și pensii private, a intrat și pe sectorul asigurărilor generale, prin vânzarea de asigurări de locuințe. Asigurătorul mizează pe faptul că cei peste 2,2 milioane de clienți care au asigurări și pensii ar putea fi interesați și de asigurarea locuințelor, dar și pe faptul că la nivel național numai 17% din cele 9 de milioane de locuințe din țară sunt asigurate printr-o poliță facultativă.

Românii au făcut de două ori mai multe reclamații în asigurări în primul semestru din 2020, dar puțin peste jumătate au primit câștig de cauză: Euroins, cel mai reclamat asigurător

Peste 18.000 de consumatori au reclamat nereguli în piața asigurărilor în primul semestru din acest an, de mai mult de două ori decât în perioada similară a anului trecut, însă doar 54% dintre aceștia au primit câștig de cauză din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 95,7% din cele 18.111 de reclamații unice din asigurări au vizat nereguli în sectorul RCA, Euroins fiind cel mai reclamat asigurător cu peste 11.200 de petiții împotriva sa. Vezi în articol grafice cu topul reclamațiilor din asigurări.
❌