Cutremurul din 4 martie 1977 s-a produs la ora 21 şi 22 de minute şi a avut efecte devastatoare. Cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter şi o durată de aproape un minut, a produs peste 1.500 de victime, dintre care 1.391 numai în Capitală. Au fost şi 11.300 de răniţi, iar peste 35.000 de locuinţe au fost distruse. S-au prăbuşit ori deteriorat numeroase monumente istorice. În acea seară fatidică, Nicolae Ceauşescu se afla, cu soţia, în vizită oficială în Nigeria.
